Actorul și sălbaticii. Toma Caragiu a cerut să moară în picioare!!!

Realizat în 1974, filmul ”Actorul și sălbaticii” reprezintă una dintre cele mai bune pelicule ale filmografiei noastre, cu un Toma Caragiu magistral. Deși scenariul prevedea ca nea Costică Caratase (Constantin Tănase) să moară în pat, după monologul de final, marele actor a cerut ca pentru memoria fondatorului ”Cărăbuș”, acesta să decedeze... în picioare!!!

Filmul ”Actorul și sălbaticii” a fost vizonat de 5.453.002 de spectatori la cinematografele din România (31.12. 2007, statistică a Centrului Național al Cinematografiei)

Toma Caragiu și atât! Adică altă variantă n-a existat nici măcar o secundă! Titus Popovici a scris scenariul inițial de la ”Actorul, polițistul și... sălbaticii” direct pentru imensul actor. Așa a apărut capodopera, una dintre cele mai reușite pelicule românești din perioada comunistă și, poate, cel mai bun film al artistului ce avea să piară peste trei ani, în tragicul cutremur din martie 1977.

E februarie 1974 când Casa de Filme și regizorul Manole Marcus (cu 12 filme la activ în acel moment) încep să lucreze la ”definitivarea concepției ideologice și artistice a filmului”. Se trece la pasul următor, aprobarea de către Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, care vine pe 8 martie 1974. La aproape o jumătate de secol de atunci, cinefilii se întreabă cum de scenariul a putut trece atât de ușor de cerberii comuniști, pentru că existau câteva subtilități clare...

Toma Caragiu îl interpretează pe Costică Caratase (scuzați cacofonia!), personaj ce-și trage seva din personalutatea marelui actor Constantin Tănase. Acțiunea se petrece în România, în perioada interbelică, axându-se pe conflictul dintre actor și Mișcarea legionară, ”sălbaticii”, ofensată de fatul că era satirizată de artist în spectacolele sale. Numai că mai departe scenariul ”curge” spre problema libertății de exprimare și a pericolului ce apare în momentul în care un artist se implică în problemele sociale existente într-o lume dictatorială.

Se intră în faza de producție în martie 1974. Margareta Pogonat este Elvira, soția lui Caratase, Mircea Albulescu e Fridman, impresarul, Ion Besoiu e Guță Popescu, Mircea Diaconu e Radu Toma, comisar de poliție. Primul tur de manivelă se dă pe 3 iunie, se filmează până pe 17 septembrie. Sunt 65 de zile de filmare, cu mai bine de 10 ore pe zi, cu cheltuieli mari, de 4.850.000 de lei.

Apar și încurcăturile. Scenariul vorbește despre o mână tăiată, pe care Caratase o găsește în pat, lăsată de legionari, să-l sperie. Se aduce una reală, de la morgă. E aruncată la gunoi, e găsită acolo, se face o anchetă, se stabilește că e vorba despre un ”reziduu de filmare”. Pistolul folosit de Mircea Diaconu e unul real, adus de un ofițer de securitate, care nu-l lasă pe comisar să se acomideze cu el, ci i-l predă doar în clipa în care se filmează scena respectivă!

”Atuul filmului îl reprezintă excelentul scenariu al lui Titus Popovici”

(Tudor Caramfil)

Pentru prima dată în istoria filmului realizat în România socialistă, apare și personajul... Carol al II-lea, interpretat de actorul Gheorghe Șimonca, Sergiu Nicolaescu catalogând, mai târziu, reprezentarea suveranului, drept o ”batjocură”. Muzica este compusă de către maestrul George Grigoriu, cu 57 de minute originale.

Ținta filmului sunt legionarii și fascismul, așa cum prevedea propaganda comunistă, dar pelicula e văzută, de mulți, drept un strigăt mut la adresa regimului dictatorial din România acelor vremuri, un regim ce cenzurase libertatea de expimare a artiștilor și-l suprimase pe Tănase. ”Actorul și sălbaticii” e perceput în epocă ca o metaforă subtilă prin care se prezenta cenzura.

”Toată lumea care vedea filmul în perioada aceea, îl citea, îl decripta altfel... Pelicula era despre Constantin Tănase, despre Caratase. Însă răii, care în filmul nostru erau legionarii, fasciștii, toată lumea știa că erau cu totul alții, că erau roșii din est. Toată lumea decripta în felul acesta povestea și accepta că nu se putea vorbi altfel pe această temă decât așa”.

Mircea Diaconu

Unii jurnaliști au criticat erorile existente în film, considerându-le o ”propagandă pură, cinică și impardonabilă”: Tănase n-a murit sub leginoari, ci a pierit pe vremea ocupației sovietice, Guță Popescu reprezenta o denaturare a lui Nae Ionescu, și chiar numele personajului principal, Costică Caratase, prezintă o cacofonie.

Trecând peste toate inadvertențele, jocul lui Toma Caragiu este magistral. ”Sub chipul și în mâna lui Toma Caragiu, nea Costică Caratase are vulgaritatea mulată pe candoare și ironia pe subbtilitate și geniul comic pe conștiința genială a propriei valori, a forței lui de armă. Personaj care lasă frâu liber tragicului și comicului din el, loc pentru mușcătura ascuțită a ironiei și pentru nodul ridicat în gât de prezența unei tristeți copleșitoare”, scria Eva Sârbu într-un articol din revista ”Cinema”.

Nu se cunoaște ca Tănase să fi avut probleme cu legionarii ori cu cenzura carlistă, așa cum reiese din film. Ceea ce se știe e că spectacolele sale au satirizat abuzurile săvârșite de Armata Roșie după 23 august 1944 și până la moartea actorului, survenită pe 29 august 1945. Se zice că a fost arestat, amenințat și ”sfătuit” să nu mai joace piesa. La următoarea apariție pe scenă, Constatin Tănase a venit cu un pardesiu imens, cu mâinile pline de ceasuri și n-a scos niciun cuvânt. Apoi a deschis pardesiul, sub carea vea un imens ceas cu pendulă. A arătat spre acesta și a spus doar: ”El tic, eu tac, el tic, eu tac”. La două zile după această reprezentație, s-a stins. Bocaj renal. Băuse o bere rece, amigdale, ”tratament” cu vreo 20 de aspirine, ”șoc” recomandat de către medicul său. Și azi sunt zvonuri care-l dau ca fiind omorât de către ruși...

”Actorul și sălbaticii” – un strigăt mut la adresa regimului dictatorial

Cheia filmului vine… la final. Deghizat în Hitler și vorbind nemțește, demască și acuză intențiile dictatorului german. Apoi se întoarce în culise, unde întâmpină moartea în picioare. ”De fapt, scenariul prevedea ca personajul să se stingă în pat”, își aducea aminte Margareta Pogonat. Dar Toma Caragiu a cerut schimbarea acestuia, pentru memoria lui Tănase. ”A vrut să moară în picioare, iar regizorul a acceptat”, mai adăuga Pogonat.

”Ați râs? Vă mulțumesc! E bine că ați râs. De prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei. E bine, dragii mei! E bine să râdeți! Și după ce eu nu voi mai fi, să vă fac să râdeți”.