Faimoasa bătălie a țuicii de la Caransebeș. S-au omorât între ei, până să vină turcii!!!

Trimiși să afle poziția inamicului, soldații austrieci au cumpărat rachiu și țuică de la niște rromi, în toamna lui 1788, punându-se pe băutură. Deoarece au refuzat să împartă ”licoarea magică” cu ai lor camarazi, trimiși pentru a-i recupera, în sânul Armatei Sfântului Imperiul Roman s-a creat o confuzie generală, vorbindu-se de un atac otoman! În realitatea, austriecii s-au omorât între ei, într-una dintre cele mai mari gafe din istoria militară!

”Bătălia de la Caransebeș” e denumită astfel mai mult ironic, pentru că nu au existat... inamici. Turcii au sosit la fața locului abia două zile mai târziu!!!

Pe la 1787, țarina Ecaterina a II-a avea să ceară un ”război comun” contra turcilor. Împăratul romano-german Iosif al II-lea s-a simțit dator să participe la această alianță, așa că a hotărât să vină cu oaste. Deși Olanda austriacă tremura, nemulțumită de reformele sale, Iosif al II-lea decide să formeze un ”cordon” de la Marea Adriatică la izvoarele Nistrului, cu șase corpuri de armată, trei dintre acestea fiind cantonate în Banat, Ardeal și Bucovina. A urmat, apoi, declarația de război din februarie 1788, moment din care putem vorbi despre Războiul Ruso-Austro-Turc.

Aici începe povestea noastră.

După ”tatonările” de la început de 1788, armata austriacă a fost lovită de mai multe epidemii, așa că războiul nu a înaintat în nicio direcție. Malaria a luat multe vieți, dizenteria a făcut ravagii. Abia în vară, Iosif al II-lea a decis să pornească o campanie la sud de Dunăre, scopul fiind de a cuceri Cetatea Vidin. Conform cronicilor, armata sa dispunea de 100.000 de oameni, fiind formată din soldați de mai toate naționalitățile, ceea ce ducea la dificultăți mari de comunicare între corpuri.

Pe 21 septembrie 1788, austriecii au ajuns în apropiere de Caransebeș, decizând amplasarea corturilor pe malul râului Timiș. Datele nu precizează numărul exact al soldaților, dar se pare că la Corpul de Armată din Banat i se adăugaseră întăriri din Ardeal. Mai mulți ”spioni” călare au fost trimiși pe teren, pentru a studia exact poziițiile, existând temerea unui atac prin suprindere al turcilor. ”Expediția” nu a găsit otomani, în schimb a dat peste o șatră de rromi, de la care au făcut rost de mai multe butoaie cu rachiu. S-au pus pe băutură, uitând să se mai întoarcă în tabără. După un timp de așteptare, un pluton de infanteriști a plecat pe urmele lor, dându-se un fel de alarmă. Găsindu-i cu chef de viață, nu de luptă, pe confrații lor, au cerut să se alăture, pentru a degusta și ei. Au fost refuzați, pe motivul că rachiul a fost cumpărat cu bani, nu ”rechiziționat”. Unele cronici precizează că primul grup s-a pus chiar pavăză în fața butoaielor. În acel moment, a început o ceartă puternică, de o singură parte a baricadei. Se pare că unul dintre soldați, pierzându-și cumpătul pe fondul consumului de alcool, ar fi tras un foc în aer, urmând o bătaie destul de serioasă.

Ajuns la fața locului și neînțelegând ce se petrece, pentru că nu exista niciun inamic, un ofițer austriac s-a ridicat pe un dâmb de pămînt și a început să strige ”Halt! Halt!” (n.a. – ”Stop!”, ”Stop!”). Pentru că mulți dintre ostați nu pricepeau limba germană, au crezut că aud ”Allah! Allah!”, astfel că unul dintre comandanți a ordonat deschiderea focului!

Vestea că există un atac turcesc a ajuns, rapid, în tabără, așa că cei de aici au pus mâna pe arme. Pentru că se lăsase întunericul, s-a tras la nimereală între camarazii care au făcut prăpăd în jurul Caransebeșului, în nopatea de 21 spre 22 septembrie. S-a instaurat panica, haosul, mai ales că nu se vorbea aceeași limbă. ”Despre Bătălia de la Caransebeș există mai multe izvoare istorice, însă nimeni nu a explicat clar ce s-a petrecut în noaptea respectivă. Se presupune că însuși împăratul Iosif al II-lea al Imperiului Habsburgic ar fi fost rănit și ar fi căzut de pe cal. Dacă austriecii s-au împușcat între ei după ce au băut, este una dintre cele mai mari gafe din istorie”, spunea istoricul sucevean Ilie Gliga.

Iosif al II-lea și armata sa în 1787. Primul fiu al împărătesei Maria Tereza a vizitat în cinci rânduri Ardealul și Banatul. Hotelul ”Împăratul romanilor” din Sibiu poartă această denumire în onoarea sa

Documentele vremii arată un număr mare de morți și de răniți, dar nu precizează cu claritate dacă e forba de focul ”prieten” sau de atacul turcilor, despre care nu se cunosc multe lucruri. O relatare afirmă că ariergarda austriacă a suferit 150 de victime, alta precizează clar că în zilele următoare incidentului, au fost aduși în Cetatea Aradului 1.200 de răniți. O altă sursă vorbește despre 538 de bărbați, 24 de ”jägeri” (n.a. – ”vânători”) și un ofițer dispărut! Mai mult, trei tunuri nu au mai apărut la... numărătoare, precum și cufărul ce conținea statul de plată al armatei!!!

Despre ”Bătălia de la Caransebeș” se vorbește, și astăzi, ca despre una dintre marile gafe ale istoriei. Matthew Mayer, un istoric canadian, a susținut chiar teza de doctorat la Universitatea din Montreal, cu titlul ”Iosif al II-lea și campania sa contra Imperiului Otoman”, în care descrie, pe larg, incidentul din 1788.