Educația banilor: Ce sunt și cum îi atragem?

Prezenți zilnic în viețile noastre și cu o valoare de piață mare, banii au evoluat în timp din cauza nevoii generate de către societate, în prezent fiind baza vieții moderne. Când facem aluzie la conceptul de bani, nu ne referim doar la bancnotele și monedele pe care le cunoaștem în prezent, banii având diferite forme de-a lungul timpului și, după cum arată viitorul, aceștia se vor dezvolta în continuare.

Din punct de vedere economic, banii se folosesc drept un mijloc de schimb pentru a se face plata bunurilor, serviciilor, dar și pentru a măsura valoarea lucrurilor. Astfel, datorită acestora am atins nivelul de dezvoltare ca societate pe care îl avem în prezent. Din acest motiv, este important să înțelegem cum am ajuns în acest punct și modul prin care putem atragem banii în viețile noastre.

 

Începuturile apariției banilor

Inițial, banii au apărut din necesitatea oamenilor de a urmări mai ușor transferurile și activitățile din societate. Oamenii dețineau fie anumite materii prime, fie obiecte, pe care ulterior le dădeau la schimb. Ulterior, au apărut banii marfă, aceștia fiind singurele forme de plată ce au o valoare intrinsecă, adică aceștia valorează exact cât materialul din care sunt fabricați. Spre exemplu, de-a lungul istoriei, aceștia au avut diferite forme și au fost confecționați din diverse materiale (cărămizi de ceai în Asia și Siberia sau saci de sare).

Odată cu dezvoltarea modului de a se efectua tranzacțiile, sistemul monetar s-a adaptat, iar apariția banilor reprezentativi le permitea oamenilor să își țină averea la banca sub forma unor metale prețioase pe care le puteau scoate cu ajutorul unor tichete. Ulterior, moneda fiduciară era reprezentată de toate tipurile de cecuri sau garanții care se ofereau în scris.

În prezent, monedele și bancotele pe care le folosim se numesc bani fiat, acestea neavând valoare intrinsecta, ci sunt doar niste tichete, valoarea fiind determinată de autorități în mod legal. De asemenea, există și banii digitali, aceștia fiind fără reprezentare fizică și operate de o entitate descentralizată. Cryptomonedele și Bitcoin sunt cele mai cunoscute monede digitale din această categorie.

 

 

Ce sunt cu adevărat banii?

Probabil că termenii de investiție și economisire iți sunt concepte cunoscute pe care le întâlnești zilnic în viața ta. Totuși, este important să înțelegi cum funcționează aceștia pentru a te bucura constant de ei în viața ta. Astfel, în teorie, banii sunt esențiali pentru a supraviețui, dar nu și pentru a obține confortul necesar. Poți obținere luxul și satisfacerea dorințelor doar atunci când ai mai mulți bani decât ai nevoie pentru a supraviețui.

Banii te pot face oricând să pierzi controlul, întrucât factori precum lăcomia sau puterea pot prelua controlul în locul tău, mai ales când linia dintre control și conștiență este foarte subțire. Totuși, cultul plăcerii reprezintă mai degrabă o capcană a consumerismului. Aceștia pot reprezenta o armă pe care dacă știi cum să o folosești, poți ajunge să iți îndeplinești visele, însă trebuie să lucrezi inteligent. Așa cum menționam anterior, tu trebuie să deții controlul asupra banilor tăi și nu să te controleze ei pe tine prin puterea consumerismului. Folosește-te de aceștia pentru a-ți îndeplini visele și nu deveni sclavul lor.

Crează-ți o viziune de ansamblu asupra banilor tăi prin intermediul unui buget pentru a fi conștient de suma pe care o câștigi, dar și de sumele pe care le cheltuiești. În acest fel, vei putea să urmărești cât cheltuiești și pe ce anume, ulterior reducând din cheltuială acolo unde este necesar. Motivul principal pentru care poți să te ambiționezi să faci acest lucru este de a te asigura că iți rămân suficienți bani pentru îndeplinirea viselor.

Gândește-te la bani ca la un instrument pe care îl folosești pentru a obține ceea ce iți dorești. Privește-i ca pe o unealtă care iți oferă posibilitatea de a a-ți gestiona în mod rațional și calm cheltuielile și economiile. Pentru tinerii care sunt nerăbdători să obțină venituri cât mai mari într-un timp cât mai scurt poate să devină destul de frustrant să aștepte, însă este nevoie de timp pentru creșterea veniturilor, iar acest lucru trebuie să îl înţeleagă toată lumea.

 

 

Modalități de a atrage banii

Educația și investirea în propria persoană este primul pas prin care poți să iți crești resursele. Educația iți va oferi mai multe oportunități și îți va deschide mult mai multe uși, întrucât cu cât știi mai multe, cu atât este mai bine. De asemenea, crearea unei rețele de cunoștinte cu ocupații și interese diferite este esențială pentru a te dezvolta, dar și pentru a avansa în carieră. Poți învăța foarte multe lucruri de la persoanele din jurul tău, mai ales dacă aceștia au arii de interese diferite de ale tale.

Poziționarea ta ca expert în domeniul tău de activitate te va ajuta să ai succes în carieră și să ajungi acolo unde iți propui. Investește în tine și asigură-te că înveți ceva nou constant și vei observa că oamenii din jurul tău iți vor încredința sarcini și roluri mai importante. Desigur, autocunoașterea este importantă, dar disciplina este și mai importantă. Banii nu se fac peste noapte, de aceea vei avea nevoie de multă muncă și multă rabadare pentru a ajunge acolo unde iți propui.

Călătoria spre obținerea unor surse financiare care să iți asigure un stil de viață lipsit de griji presupune multă muncă, determinare, concentrare și chiar și eșecuri. Învăță din propriile greșeli și asigură-te că nu repeți aceeași greșeală de două ori. Rămâi dedicat călătoriei tale, conturează-ți un plan foarte bine organizat și vei vedea că vei ajunge nu doar să te bucuri de resurse financiare importante, dar și că vei fii capabil să iți gestionezi în mod inteligent și calculat finanțele!

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: