Vlad Țepeș: ”Să-i dăm fiecăruia țeapa cuvenită rangului său!”

N-a iubit turcii și nici pe boierii trădători. Femeile, da. A fost moașa Bucureștilor, semnând pe actul de naștere al ”cetății”, în acel septembrie 1459. N-a fost ajutat nici de domnii transilvani – Matei Corvin l-a arestuit, l-a ținut ostatic prin turnuri și beciuri, apoi i-a stabilit domicilul forțat, nici de cei moldavi  - cu Ștefan cel Mare s-a războit crunt, deși erau verișori. Strateg desăvârășit, i-a provocat, prin acel faimos atac de noapte, una dintre cele mai mari înfrângeri sultanului Mahomed al II-lea, ”Cuceritorul”. A fost un erou adulat, dar și temut. Noi i-am făcut un film, cu Ștefan Sileanu într-un rol epocal. Cei de peste graniță s-au ocupat de Drăculea și de Dracula, de vampiri, de câmpuri întregi cu trași în țeapă, cu ospețe printre cadavre, cu sete de sânge, cu scenarii demne de filmele de groază de categorie ”B”...

”N-am decât doi ochi, două mâini. Și mi-ar trebui o mie!”

Vlad Țepeș, tablou postum din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, păstrat la ”Kunsthistorisches Museum” din Viena

Pe când Vlad Dracul, al seu tată, bătea ducați noi, la Sighișoara, prin 1431, în ”hereghia de bani”, se născu ăsta mic, de-i zicea tot Vlad, rod al iubirii cu Vasilisa Cneajna Maria Mușat, ”puiul” lui Alexandru cel Bun. Dinspre părinte, se trăgea din neamul Drăculeștilor, iar Mircea del Bătrân îi era bunic. Dinspre mumă veneau Bogdăneștii. Pen’ că Vasilisa era soră cu Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș era văr primar cu viitorul domn al Moldovei, numai că relația dintre ei nu avea să fie întotdeauna una de familie...

Adolescentul Vlad trăi o copilărie frumoasă, până să cază ostatic la turci, pe la 1442, adicătelea pe la 10-11 ani. Mediul era complet străin, avea o altă religie, primise o educațiune diferită. Și zice Laonic Chalcocondil că Mahomed al II-lea Fatih ”Cuceritorul”, cel care avea să subjuge Constantinopolul, îl mai chema pe puștiul de 14 ani prin al seu pat. Iar ăst mic, crescut în strictețea gândirii ortodoxe, ”numai ce scoase pumnalul și-l lovi în coapsă pe împărat”.

Pe la mijlocul lui octombrie 1448, Iancu de Hunedoara face bătălie mare cu Murad al II-lea pe ”Câmpia Mierlei”, dar pierde. Vlad, care spera într-o victorie și gândea că astfel va urca pe tronul Țării Românești, fuge în Moldova, la rudele mumei sale. Colo i se aprind călcâiele după Anastasia Maria Holszanska, cu care se va căsători. Doi copilași, Radu și Vlad. După ce Bogdan al II-lea este asasinat la Reuseni, la 1451, Ștefan cel Mare, vărul Vlad Țepeș, dimpreună cu a sa soție, o cotesc spre Transilvania, trecând munții. Vlad al nostru se stabilește la Sighișoara, unde se apucă de creșterea și comercializarea cailor de rasă.

Iancu de Hunedoara îl simte îndrăzneț. Merge de-l prezintă, la Buda, lui Ladislau Postumul, regele Ungariei. În același timp, îl pune să bată palma și cu fiul său, Matei, viitorul rege al Unagriei. Țepeș trece în Muntenia și, cu sprijinul lui Ladislau, devine domn. Îl prinde pe Vladislav al II-lea și-l lasă fără cap, pe 20 august 1456, în buricul Târgșorului, răzbunând, astfel, asasinarea tatălui seu. De-atâta pribegie și de-atâta stres, Ana Maria Holszanska pare că se stinge.

”Pământul e același pentru noi toți! Ne hrănește, ne rabdă și ne acoperă!

Vlad Țepeș face nuntă cu Ilona Szilagyi de Horogszeg, cu care are doi copilași, Mihail și Mihnea. Apoi se apucă și de treburile domniei.

E conștient de intrigile periculoase ale boierilor. Vrea să taie, din fașă, orice uneltire, așa că se apucă să tragă în țeapă, după tipul de execuție existent la modă atunci. Sibiul nu stă la locul seu. Nici Brașovul. Ambele cetăți sunt ”sponsorizate” de pretendenții la titlu, așa că Vlad se vede nevoit să facă o excursie pe acele meleaguri. Omoară un număr mare de conspiraționiști, cere ca toți să ”primească o țeapă după rangul său” și face liniște.

Semnează, mai apoi, certificatul de naștere al orașului București, cu prima sa atestare documentară: 20 septembrie 1459, dată la care se emite un act în ”cetatea București”, redactat în slavonă, prin care Țepeș le acorda supușilor săi Andrei, Iova și Drag, scutire de dările către domnie și le întărește ocinile de la Ponor, din Oltenia.

Vlad Țepeș emite, în timpul domniei sale, mai multe documente din ”Castro Bokoresth”

În prima parte a domniei sale, plătește haraciul cuvenit către Poarta Otomană, 10.000 de galbeni anual! Apoi, pe la începutul lui 1460, spune ”STOP!” Turcul se aprinde. Vlad rezolvă, rapid, cazul. De fapt, cazurile. Îi trage în țeapă și pe Hamza Pașa, și pe diacul grec Catavolinos, în târgul Târgoviștei. Roșu de furie, Mahomed al II-lea, ținându-se de mânuță cu fratele lui Vlad, Răducu cel Frumos, trece Dunărea în primăvara lui 1462, cu gândul de-al trage de urechi. Frână olecuță!

Vlad Țepeș e gata de luptă cu cel mai mare strateg militar al acelor vremuri, tipul care, la nici 23 de ani culcase la pământ Constantinopolul. Saltă o oaste impresionantă – unii  vorbesc despre 150.000 de suflete, alții de 250.000  și, în iunie, vede la orizont Târgoviștea. Al nostru domnitor strânge 30.000 de flăcăi, țărani și boieri, adică nu războinici de profesie. Simte că la cota 1 la 8 nu prea are multe șanse, așa că decide... să-l ucidă pe ”Cuceritor”!!! În noaptea de 17 spre 18 iunie 1462 își pune planul în practică. Îmbracă 7.000 de oșteni în straie turcești, intră în tabăra adversă. Atacul e perfect. Vlad are tupeu incredibil, merge după sultan, dar confundă cortul vizirilor cu ”reședința” acestuia. Dimineață, turcii zic că peste ei s-a abătut însuși diavolul, iar femeile otomane prind a-și speria pruncii, când nu sunt cuminți, urlând la ei ”Dracula-oglu Kazîklî!”

”Dacă ești om de ispravă, n-ai a te teme, dacă nu, capul tău va cădea cel dintâi!”

Dar, din păcate, eroul nostru nu se confruntă numai cu turcii. Suie-n scări și purcede, degrab’, la Cetatea Chilia, unde, la 22 iunie, deși pare greu de crezut, se duelează cu al seu văr, Ștefan cel Mare. Aici, Fane Babanu’ va primi o săgeată cu care va rămâne în picior până la a sa moarte.

Merge, în noiembrie, la Matei Corvin, pentru tratative, pentru alianțe. La plecare, Corvin, caracter frumos, dă poruncă lui Jan Giskra, căpetenia bohemilor, să-l arestuiască pe voievod. Aflând asta, doamna Ilona Szilagyi, găsită în faimoasa Cetate Poienari, se aruncă de acolo, într-un afluent al apei Argeșului. Și azi, acesta se numește Râul Doamnei...

Vlad Țepeș e înlănțuit mai întâi în Cetatea Mediașului, apoi la Alba Iulia, apoi la Pesta. Matei Corvin, Pilat din Pont al acelor vremuri, se spală pe mâini. Și zice cronica: ”Nu poate să-și explice cauza prinderii și arestării lui Vlad Țepeș, care dealtfel nimănui nu i-a fost destul de limpede”... Domnitorul e cărat la Vișegrad, apoi primește ”domiciliul forțat”. Se poate deplasa, dar numai în limitele Regatului Maghiar. Se ia, pentru a treia oară în viață, cu Jusztina Szilagyi, se trag spre Sighișoara.

După ce i-a căsăpit pe turci la Podul Înalt, pe 10 ianuarue 1475, Ștefan cel Mare trimite depeșe către toți principii, să se bage la o alianță. Papa și venețienii sunt singurii care-i răspund, felicitându-l și urându-i să-și vadă, sănătos, de drum. E momentul în care domnitorul Moldovei apelează la Matei Corvin, să-l lase slobod pe Țepeș, care l-ar putea ajuta. Duplicitar cum a fost toată viața, Mateiaș legase prietenie cu noul domn, Basarab Laiotă cel Bătrân. În 1476, Vlad revine în Transilvania dintr-o campanie militară din Serbia, unde Corvin îl trimisese, doar-doar va aluneca cu grumazul pe o sabie iar Ștefan va uita de el. Domnul Moldovei pierde la Războieni, ițele sunt încurcate.

Dar Țepeș nu se lasă. Îl înfrânge pe Laiotă la Rucăr, într-o bătălie extrem de sângeroasă, cu 10.000 de suflete pierite de fiecare parte. Pe 11 noiembrie 1476, Vlad Țepeș cucerește și Cetatea Bucureștilor și se înscăunează, la 26 noiembrie, pentru a treia oară ca Domn al Țării Românești. Dar n-are parte de liniște. Laiotă adună oaste și se întoarce. Domnitorul este asasinat în ultima lună a lui 1476, la 45 de ani. Pentru că avea atât de mulți dușmani, nu se știe, nici până azi, cine i-a făcut felul. Cert e că toți erau trădători pe atunci, ca și acum. Și scrie Ștefan cel Mare: ”El m-a rugat să-i las, pentru pza lui, oameni de-ai noștri, căci în munteni nu prea se încredea!”

Să fie clar! Vlad Țepeș a fost asasinat pe câmpul de luptă, nu în iatacul vreunei domnițe! Poate de un boier ostil lui, poate chiar de Laiotă. Corpul lui a fost străpuns de sulițe, pe la spate! Decapitat, ”dovada” trimisă lui Mahomed al II-lea, care l-a pus într-o țeapă, ca semn al ”triumfului” său. Istoricul Constantin Rezachevici crede că trupul domnitorului ar fi fost coborât la cele sfinte la Mănăstirea Comana, iară nu la Snagov, așa cum se crede. Cea de-a treia lui soață, Jusztina, avea să se recăsătorească cu nobilul Paul Suki, decedând la nici 40 de ani.

Astfel se stinse unul dintre domnitorii patrioți, care ura turcii și pe boierii cei necredincioși.

Apoi a început ponegrirea sa. De fapt, pornise la drum din timpul vieții. Sașii din Transilvania, pe care Vlad Țepeș îi atacase de fiecare dată când avusese ocazia, ca represalii pentru ostilitatea lor fățișă, aveau o predilecție pentru violență, pentru grotesc. Apăruse tiparul, așa că scot pe piață tot felul de scenarii... hollywoodiene. Conform acestora, Vlad e fie Dracula, fie Antichristul. E o personificare a răului absolut prin bisericile de dincolo de munți, dar și din Viena. Poveștile sunt înfiorătoare, însă neadevărate. Istorisirile în care el apare ca un tiran însetat de sânge sunt germane, slave și otomane, ceea ce explică tot... Ospețe printre cadavre, lanuri de grâne arse pentru înfometarea localnicilor, grădini întregi cu oameni trași în țeapă... Până și o peniță infinită, cea a lui Victor Hugo, cade în plasa aceasta. În ”Legendele secolelor” autorul ”Mizerabililor” descrie cum i-a întâmpinat voievodul pe turci: totul pârjolit, totul otrăvit, sânge...

Ștefan Sileanu l-a interpretat magistral pe Vlad Țepeș , în filmul de acum 40 de ani. Actorul avea să se stingă în primăvara anului trecut

Pe 4 aprilie 1977, la o lună de zile de la marele cutremur, încep filmările pentru filmul ”Vlad Țepeș”, în regia lui Doru Năstase, un personaj pitoresc, cu un destin tragic, remarcat de Sergiu Nicolaescu ori de Gheorghe Vitanidis. Omul era responsabil pentru transmisiunea în direct a defilării de 1 mai, 1983. Pe 29 aprilie a primit un telefon, pentru modificarea derulării manifestației. A crezut că nu mai are timp, a intrat în panică și a suferit un infarct... Avea doar 50 de ani.

Cu 10 mai puțin are Ștefan Sileanu în momentul în care intră în pielea lui  Vlad Țepeș, alături de Ernest Maftei, Mânzilă, slujitorul său devotat, ori de Emanoil Petruț, Armașul Stoica. Se trage la Crucea, în Dobrogea, unde ploile aduc viituri de 4-5 metri, la Buftea, la Vârtop și la Ghindărești, iar pelicula e gata de difuzare în cea de-a opta zi a lui 1979. Regretatul Sileanu e impunător, rolul e aproape de perfecțiune. Modalitatea românilor de a prezenta, cât mai aproape de adevăr, personalitatea lui Vlad Țepeș.

Singurul nostru șef de stat despre care se spune că a tăiat cu folos pădurile scumpei noastre patrii.