Victor Babeș: cum i-am furat cadavrul și i-am batjocorit mormântul ”Nobel”-ului românesc

Genialul savant, unul dintre pionierii medicinei moderne, avea tot viitorul în față la Paris, acolo unde lansase deja o lucare de excepție, întâiul tratat de bacteriologie din lume. Plin de patriotism, a acceptat, însă, să vină la București, pentru a pune bazele unui institut de cercetare devenit faimos, chiar dacă știa că aceasta îl îndepărtează de locul în care, în acel moment, se dădea ora exactă în știință. A început să vaccineze antirabic românii, s-a ocupat de calitatea apei pe care aceștia o beau, a stăruit pentru o Bibliotecă Universitară, așa cum văzuse în marile orașe ale lumii și a participat la toate evenimentele culturale importante de după Primul Război Mondial și până la a sa moarte, survenită în 1926

 

Un savant care ne-ar fi trebuit, cu siguranță, azi: Victor Babeș

 

Imaginea aceea n-o putea uita. Alma, sora lui, pe catafalc. Avea doar 14 ani când se stinsese de tuberculoză. Nu-și mai aducea aminte dacă plânsese. Simțise, atunci, doar o ură infinită că el, abia un copil, nu putuse face mai mult. Strânsese pumnul drept și-și jurase că va merge la Medicină și că va salva, mai apoi, lumea.

Victor Babeș se născuse la Viena, pe ziua Statelor Unite, în 1854. Familie cu ștaif, iubitoare de frumos. Tatăl, Vincențiu Babeș, era deputat. Mama, Sophia Goldschneider, se traăgea din viță nobilă. După ce trecu examenul de bacalaureat la Gimnaziul Catolic din Budapesta, vru să se apuce de artă, de teatru, o orientare la modă în acea vreme. Dar plecarea surorii sale, mult prea devreme, îl coti spre Medicină. Învățase enorm într-o perioadă extrem de scurtă, terminase Universitatea din Budapesta, unde-și luase și doctoratul, în 1881, apoi pornise la drum, ca asistent, tot pe malurile Dunării, la laboratorul de anatomie patologică.

Nu stă locului. Merge la specializări, la München ori Berlin. Viețuiește pe lângă corifeii bacteriologiei europene, precum Robert Koch ori Rudolf Virchow. Dar este atras, puternic, de personalitatea marelui Louis Pasteur și de a sa microbiologie. Pleacă degrab’ la Paris, unde lucrează în laboratorul ilustrului, apoi leagă o frumoasă prietenie cu Victor Cornil. Este extrem de serios, are fler de descoperitor și o putere de muncă rar întâlnită.

La nici 31 de ani, împreună cu Victor, lansează primul tratat de bacteriologie din lume, ”Les Bacteries el leur role dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses”. Întrebare firească: de ce un român născut la Viena, trecut pe la Budapesta, scoate o astfel de lucrare istorică pe pământ francez? Adică de ce nu Koch, de ce nu Emile Roux, de ce nu chiar Pasteur, savanți consacrați în acel moment? Babeș acumulase, până atunci, o sumedenie de cunoștințe. Stăpânea la perfecțiune bacteorologia și morfologia patologică. Trecuseră doar 14 ani de la războiul franco-german în urma căruia Hexagonul cedase Alsacia și Lorena celui de-al II-lea Reich, francezii doreau, cu orice preț, ”revanșa”, așa că lucrarea era o adevărată gură de oxigen. ”Babeș este foarte priceput și plin de erudiție, iar dacă eu mi-am pus numele alături de al lui pe cartea pe care am scos-o, nu am făcut-o pentru că aș fi contibuit la ea cu știința mea, ci mai mult pentru că numele meu este mai cunoscut”, avea să-i scrie Cornil prietenului său român, Nicolae Kalinderu.

Lucrarea se bucură de un răsunet extraordinar. E scoasă de supt tipar la Editura ”Felix Alcan” în 1885, apoi reeditată în 1890 și 1900. Chiar Louis Pasteur a propus ca opera să fie răsplătită de către Academia de Științe cu premiul ”Monthyon”, lucru care s-a și întâmplat.

 

Uită de tot și de toate și vine în Vechiul Regat!

Apoi urmează un fapt greu de înțeles în ziua de astăzi! D.A. Sturdza, Ministrul Învățământului de la acea vreme, prinde să dialogheze cu el. Îl roagă să vie la București, să pună, aici, bazele cercetării bacteriologiei românești. Cu alte cuvinte, să lase, acolo, la Paris, totul, unde chiar are totul, și să vină pe malurile Dâmbovicei cea veche, unde nu are nimic!!! Datorită patriotismului său, Babeș acceptă. E conștient că se îndepărtează de ”lumea bună” a științei și cercetării, dar le spune prietenilor că are datoria morală față de conaționalii săi.

Și uite-l la București, stabilit deja aici în 1887! Nu era totalmente străin de aceste locuri. Cu 10 ani în urmă, alături de I. Felix ori de N. Kalinderu fondase Societatea Medicală, organizând primul congres național al doctorilor. Dar acum era cu totul altceva!

Pe 30 noiembrie 1887, inaugurează Institutul de Patologie și Bacteriologie, primul astfel de așezământ de cercetări științifice de pe aceste pământuri. Pentru că muritorilor de rând le e greu să pronunțe, locul va fi cunoscut drept ”Serviciul Antirabic”. Se pornește la drum într-o aripă a vechiului Palat Brâncovenesc, ”Palatul Coconilor”, ridicat de Toma Cantacuzino pe la 1708 la începutul Podului Mogoșoaiei și refăcut în 1872 de Gheorghe Bibescu. După demolarea sa, ”Antirabicul”  va primi un sediu nou pe cheiul Dâmboviței, unde e și azi.

 

Clădirea Institutului Național ”Victor Babeș” din București, de pe cheiul Dâmboviței

 

Un an mai târziu, în 1888, Victor Babeș fundamentează principiul imunității pasive. Câteva anotimpuri mai târziu, enunță principiul antibiozei. Tocmai ați citit două motive pentru obținerea Premiului ”Nobel”. Dar, pentru a spune lucrurilor pe nume, stabilirea sa la București l-a îndepărtat de zona unde se dădea ora exactă în recunoașterea meritelor științifice! Erau aceste descoperiri ”demne” de faimosul premiu? Da, cu siguranță!

Lucrează non-stop! Când pleacă de la Institut, merge în Mahalaua Vergului. Unde? Ați citit bine! Pe la 1861, bogatul negustor Petrache Dancovici cumpărtase un loc aici, cu 1.100 de galbeni. Ridicase o vilă impunătoare, cu mobilier superb, cu sobe aduse din Apus, una dintre puținele cu geamuri bombate la ferestre. Nicolae Iorga venea aici, gazdă fiind medicul Nicoale Paulescu. Mai soseau Babeș, D. Paciurea, Mina Minovici, așa că discuțiile științifice durau până în miez de noapte.

Babeș demonstrează, mai apoi, existența unor clase de paraziți ce cauzează femedicibra de Texas la pisici. Aceștia aveau să fie clasificați sub denumirea de ”Babesia” la Congresul Internașional de Zoologie de la Londra, în 1900. Dezvoltă medicina veterinară, se apucă să vaccineze antirabic bucureștenii. Sobru, omul de știință nu slalomează doar pe cărările dintre paharele Berzelius. Luptă pentru crearea unei biblioteci Universitare, așa cum văzuse în marile orașe. În 14 martie 1895 participă la inaugurarea Fundației ”Carol I”, un loc cu 20.000 de volume. Analizează calitatea apei potabile din București și trage serioase semnale de alarmă. Publică, alături de profesorul Gheorghe Marinescu și de Paul Blocq, un ”Atlas de histologie patologică a Sistemului Nervos”. Devine membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, dar și ofițer al Legiunii de Onoare Franceze.

Publică, la Paris, în 1912, un tratat despre rabie (turbare), iar anul următor prepară un vaccin antiholeric pentru Armata Română. Soldații noștri, care participau la luptele celui de-al Doilea Război Balcanic, sunt afectați grav de această maladie. Salvează sute de vieți. Atunci, dar și în 1919, cu serul antidifteric.

 

”Știința este adevărul, este cunoașterea și întrebuințarea forțelor naturii pentru fericirea omului”

 

Discursul său despre Louis Pasteur, ținut, în 1922, la Academia Română, în prezența Familiei Regale, a făcut înconjurul Europei. Doi ani mai târziu, savanții români îl nominalizează la Premiul ”Nobel” pentru Medicină, dar Willem Einthoven este cel care câștigă.

Are 72 de ani, e căsătorit cu Josefina Torma, au un băiat pe nume Mircea. Aude că va fi scos la pensie. Problema aceasta îl macină. Unii apropiați spun chiar că i-a grăbit sfârșitul. Care vine în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1926, în imobilul din București. Lucra, când i s-a făcut rău. Medicul a fost chemat de urgență, dar nu a mai putut face nimic: hemoragie cerebrală gravă.

A doua seară după înmormântare, ceva grav se petrece. Dar s-o lăsăm pe Margareta Nicolau, jurnalist la ”Realutatea ilustrată”, să povestească, în numărul din 12 ianuarie 1933, în articolul ”Cutreerând Împărăția Morților”: ”Profesorul Babeș a fost înmormântat, cu funeralii naționale la cimitirul Belu, ca peste noapte, sau a doua zi să fie desgropat în tăcere și câțiva oameni să-i ducă sicriul alături, în cimitirul catolic, îngropându-l într’un mormânt necunoscut. Te întrebi cum s’a putut permite jocul acesta neserios?” Ca o scurtă paranteză, același lucru se petrecuse cu cadavrul marelui Charlie Chaplin, sicriul său fiind furat (și mai apoi recuperat), la început de martie 1978.

 

Așa arăta, în primăvara lui 2018, mormântul lui Victor Babeș!

 

Interesant este faptul că savantul lăsase cu limbă de moarte să fie coborât la cele veșnice pe cheiul Dâmboviței, în curtea institutului pe care-l fondase.

Anii trec. Mulți la număr. Prin 2018, pe rețelele de socializare încep a circula mai multe imagini cutemurătoare: mormântul lui Victor Babeș este spart, florile de la căpătâi nu mai există de milenii și totul arată degradant. Mai mult, locul nu se afla... acolo unde-și dorise savantul, ci în curtea Institutului Cantacuzino!!! Așa fusese la ”împărțeală”. Acesta din urmă se afla în moarte clinică de mai bine de un cincinal, așa că cine să se mai intereseze de mormântul lui Victor Babeș? Pardon, ”B” și ”abeș”, pentru că spărtura cavoului trecea exact printre cele două litere, ”b” și ”a”, despărțind numele de familie. Doar pisicile și câinii mai treceau pe acolo, din când în când. Tot ca o micuță comparație, Pasteur (stins la 1895) odihnește într-un sarcofag imens, într-o încăpere asemănătoare cu cele ale Mausoleului de la Mărășești, în timp ce Koch (decedat în 1910) a dorit să fie incinerat. Cenușa sa se află într-o încăpere placată cu marmură, unde florile sunt schimbate zi de zi.

 

”Iubește-ți profesiunea și socotește-o cea mai frumoasă dintre toate, și astfel izbânda va fi deplină”

 

”Norocul”, dacă putem scrie așa, este preluarea Institutului ”Canatacuzino” de către Ministerul Apărării Naționale. Se dă ordin pentru refacerea locului și, pe 19 octombrie 2018, la 92 de ani de la decesul lui Babeș, în cadrul unei ceremonii micuțe, sunt depuse coroane de flori pe mormântul reabilitat...