Uciderea lui Mihai Viteazul. ”Ești prins!” ”Ba!”

După Unirea Principatelor Române din 1600, nobilii maghiar nu văd cu ochi buni creșterea faimei lui Mihai Viteazul. Se plâng pe la Viena, se plâng pe la Praga. Sigismund Bathory, cel care îl izgonise pe generalul Basta, trimisul imperialilor pentru a asigura liniștea în zonă, preia Ardealul, dar are simpatii turcești, așa că Rudolf al II-lea este de acord să-l ”sponsorizeze” pe Mihai, pentru a aduna o armată. Este învins, la Guruslău, de oștile unite ale domnului valah și ale generalului de origine albaneză, dar Europa îi recunoaște meritele doar primului. Orgolios, Basta decide să-l elimine pe Mihai Viteazul, plan dus la îndeplinire pe 19 august 1601...

 

Amza Pellea, în rolul lui Mihai Viteazul, în capodopera din 1970

 

Paradoxal, începutul sfârșitului lui Mihai Viteazul a început în 1600, an marcat de cele mai mari izbânzi ale domniei sale. Din primăvară și până în toamnă, principele de 43 de ani este stăpân peste Transilvania, Țara Românească și Moldova. Însă nemulțumirile nobilimii maghiare, mai ales din cauza cheltuielilor la care era supusă, precum și presiunea poloneză din Moldova, fac ca stăpânirea lui Mihai să fie una efemeră. La Viena, Curtea Imperială dorea Transilvania sub dominația ei și nu a unui domn valah, așa că încurajează această rebeliune a nobilimii, ba chiar trimite un general să scoată Ardealul de sub sceptrul românului. Astfel se pune la cale cel mai cunoscut complot din istoria României, asasinarea lui Mihai Viteazul.

Pe finalul lui 1600, principele pleacă spre Praga, pentru a cere sprijinul împăratului german Rudolf al II-lea, dar aici găsește numai uși închise. La începutul anului următor, Mihai, însoțit de Episcopul Erlan, o cotește spre Viena. Se vede cu arhiducele Matthias, personalitate influentă la Curte, căruia îi spune că nobilii maghiari intenționează să încheie un tratat de pace cu turcii, considerat nefavorabil pentru puterea germană. Imediat după, Matthias îi primește și pe unguri și le ascultă doleanțele. Situația e din ce în ce mai grea. Sigismund Bathory, ajutat de nobilii ardeleni, devine pricipe al Ardealului. Adoptă, imediat, o politică pro turcească și antihabsburgică. În februarie 1601, nobilii, în frunte cu Czaki, s-au ridicat împotriva generalului imperial. Îl arestuiesc pe Basta, și acesta, eliberat, e silit să plece, în chip rușinos, la Dej și, de acolo, la Satu Mare, pierzând Ardealul în chip rușinos. Arhiducele Maximillian, aflând de retragerea lui Basta, își dă seama că nu există altă posibilitate de a-i ține în frâu pe ardeleni decât sub domnia lui Mihai Viteazul, așa că acesta este chemat la Curte. E vremea în care parte a  familie sale este arestată, același lucru petrecându-se și cu cei loiali lui: Baba Novac este condamnat la moarte prin ardere pe rug, la Cluj.

Datele-s clare. Pe 23 februarie 1601, Mihai este, din nou, la Praga. Aici este primit în audiență de împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman la 14 martie. În urma discuțiilor, se convine un acord favorabil domnului nostru. La început de aprilie 1601, Mihai merge la Viena, spre a ridica suma de bani necesară organizării unei noi armate. Părăsește orașul și ajunge la Kosice, azi, în Slovacia, pe 11 mai. Peste nouă zile se găsește cu generalul Gheorghe (Giorgio) Basta, un italian de origine albaneză, angajat cu simbrie de Sfântul Imperiu Roman să conducă forțele habsburgice în războaiele antiotomane, cu care stanilește formarea unei trupe unice, îndreptată contra rebelului Sigismund Bathory.

 

45 de tunuri capturate

Mihai așteaptă trupe de întărire din Țara Românească. Apar și detașamentele de secui. Face joncțiunea cu oastea lui Basta la Moftin, lângă Satu Mare. Lupta contra lui Bathory se dă la Guruslău, pe 3 august 1601. Domnitorul român reușește să impresioneze în acestă luptă, pe care o câștigă după o manevră impresionantă, capturând toată artileria inamică, 45 de tunuri. Din 40.000 de oameni, Bathory pierde 10.000. Faima lui Mihai crește în Europa, dar atrage mânia lui Basta. Mai-marii continentului vorbesc numai despre domnul nostru, neglijându-l pe mercenar. Împăratul i-a transmis, personal, felicitări, iar la Praga s-a tipărit special o broșură, cu chipul său, pe o pagină întreagă. În Țara Românească, boierii credincioși pornesc o răscoală și îi alungă pe polonezi, dar și pe Movilești. Mihai nu poate uita Bătălia de la Mirăslău, din 18 septembrie 1600, unde trupele lui Basta l-au nimicit, pierzînd 4.000 de oameni. Simte că nu poate face o alianță de lungă durată cu acesta, în timp ce generalul îl consideră un trădător.

Înlăturarea lui Mihai este pusă la cale, la Cluj, de către Basta, sătul să tot împartă laudele. De fapt, să nu le prea primească.

 

”Moartea lui Mihai Viteazul”, tablou de Constantin Lecca

 

Pe 5 august 1601, domnul nostru e la Zalău. Se gândește să plece spre castelul de la Făgăraș, spre a face o vizită familiei sale, aflată acolo. Cei doi se întâlnesc, din nou, la Turda, pe 16 august, unde trupele lui Mihai ajunseseră mai devreme. Dintr-o scrisoare adresată de Basta lui Gonzanga Ferante din Kosice, rezultă că albanezo-italianul e decis să rezolve ”problema” printr-o crimă. Peste două zile, cei doi se văd la o discuție, dar nu cad la un acord, și hăul dintre ei se adâncește. Mihai poruncise ca o parte a trupelor sale să plece, deja, spre Făgăraș, unde urma să ajungă și el. Basta coace, pe loc, un scenariu. Vorbește cu ofițerul imperial Michael Szekely și întrunește cun consiliu, la care e invitat și Mihai, cu gândul ca aici să-l aresteze, apoi să fie dus la Satu-Mare. Dar planul nu poate fi dus la îndeplinire, deoarece Basta vede ”ceva mișcări de trupe” și abandonează ideea.

După plecarea lui Mihai, s-a decis arestarea sa în cursul următoarei nopți, înainte de deplasarea spre Făgăraș. Tabăra și cortul lui Mihai erau amplasate în preajma orașului Turda.

E dimineața zilei de 19 august 1601. O trupă de soldați valoni și germani, cam 300, sub comanda lui Jacques Beauri, este trimisă spre a-l arestui pe Mihai Viteazul. În caz de opunere, mercenarii primesc acceptul de a-l ucide.

”Iar când fu într-o dimineață văzu viind oaste nemțească către cortul lui, unii călări, alții pedeștrii și socoti că aceștia sunt ajutorul lui, și nimic de dânșii nu se temea. Iar ei procleții (n.a. – blestemații) nu i-au fost de ajutor, ci vrăjmași. Și dacă văzu că sosesc, ieși din cort înaintea lor și le zise: Bine ați venit, voinicilor, vitejilor! Iar ei se repeziră asupra lui ca niște dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Iar unul cu sulișa și-l lovi direct în inimp, iar altul degrab îi tăie capul”, spune o cronică anonimă.

Momentul fusese perfect ales: parte din oastea sa plecase, parte din oamenii de încredere nu se găseau acolo, trimiși cu alte însărcinări. Cronicarul Szamoskozy precizează că valonii au intrat în cort și au țipat către Mihai să se predea, prinzându-l de straie. Principele muntean apucase, deja, spada, cu mâna stângă, și se pregătea să lovească, dar un mercenar i-a tras cu o armă de foc direct în mână, schilodindu-l și dezarmându-l pe loc. Imediat, domnitorul a fost înjunghiat și împușcat cu un pistol. Valonii i-au tăiat capul cu propria spadă, l-au batjocorit și l-au jefuit. I-au luat toate bunurile din cort, iar trupul i-a fost aruncat într-un șanț. De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului. După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (n.a. - Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: «eşti prins». Mihai i-a zis: «B» şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp…”, scrie cronicarul Istvan Szamoskozy.

În istoria noastră, învățată în școli până în 1989, generalul Basta era văzut drept unicul vinovat. Peste ani, aveau să iasă la iveală ideile unor istorici care considerau că acesta a fost, de fapt, doar un executant. De fapt, Mihai ar fi fost folosit de către imperiali pentru a recuceri Ardealul. Rudolf al II-lea îi acordase 100.000 de taleri, pentru a aduna o armată, dar și o moșie în Boemia. Apoi, când principele valah a început să se comporte ca un stăpân în Transilvania, imperialii au decis eliminarea sa. După recucerirea Ardealului, Mihai își trimisese omul de încredere, pe Gheorghe Raț, să atace castelele nobiliare și să facă ordine în regiune. Mai mult decât atât, îl tăiase pe Gașpar Corniș și îi ridicase pe secui de partea sa. Același Raț îi amenajase o reședință la Alba Iulia. ”Curtea Imperială nu stabilise dinainte soarta Ardealului după recucerire, nici soarta lui Mihai. Acesta fusese recunoscut odinioară, măcar de Pezzen, ca guvernator al Ardealului, înțelegea deci să stăpânească iar acestă țară, cu învoirea împăratului... De aceea, Basta a lucrat pentru stăpânii lui, care vroiau să aibă Ardealul direct sub cârmuirea lor, înlăturând pe Mihai. Basta era un general în slujba lui și nu ar fi făcut această faptă, dacă nu ar fi știut că ea este aprobată”, scria P.P. Panaitescu.

 

Trupul pe Câmpia Turzii, capul, la Mănăstirea Dealu

După ce lucrurile se mai liniștesc, Doamna Stanca, soția sa, primește învoire de la principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, spre a ridica o capelă în stil bizantin, exact pe locul în care a fost ucis Mihai Viteazul, la trei kilometri sud de centrul municipiului Turda, unde i-a și fost îngropat trupul, în zona numită Câmpia Turzii (n.a. – a nu se face confuzie cu orașul Câmpia Turzii). Capela este distrusă de un fulger, în anul 1830. Spre finalul secolului al XIX-lea, preotul Vasile Moldovan, din Sânmihaiu, a cumpărat terenul cu mormântul, spre a-l feri de alte profanări.

Pe locul fostei capele a fost realizată, în 1928, o troiță de lemn, la dorința Regelui Ferdinand I. Pe 5 mai 1977 a fost inaugurat obeliscul sculptat de Marius Butunoiu. Înalt de 1601 cm (n.a – cifra evocă anul morții), e placat cu travertin de Rușchița. În vecinătatea monumentului, a fost ridicată, prin 2005, Biserica Mihai Vodă, copie a celei zidite de domnitor la București.

 

Capul lui Mihai Viteazul este adăpostit la Mănăstirea Dealu, mai sus de Târgoviște

 

Imediat după asasinarea sa, capul lui Mihai Viteazul a ajuns la Mânăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, de lângă Târgoviște. Prima mutare a fost făcută pe timpul domniei lui George Bibescu (1842-1848), când au avut loc lucrări de restaurare a bisericii. Capul lui Mihai a fost scos din mormânt și depus într-o raclă de sticlă, alături de craniul lui Radu cel Mare (1495-1508). Dimitrie Bolintineanu a vrut aducerea sa la București, dar, deși proiectul fusese aprobat de către Alexandru Ioan Cuza, nu a mai fost dus la bun sfârșit.

În timpul Primului Război Mondial, în 1916, pentru a nu fi pângărit de dușmani, craniul este mutat la Iași. După terminarea întâii conflagrații majore a Omenirii, craniul este readus și înhumat definitiv la Mănăstirea Dealu, în august 1920, într-un cadru festiv, în prezența regelui Ferdinand I.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: