Tragedia vasului ”Independența” - cum a ars ”Titanicul” românesc

La un secol de când fuseserăm recunoscuți ca țară, Nicolae Ceaușescu vrea să scape de cordonul ombilical cu care România era legată de URSS, în privința petrolului. Se apropie puternic de țările arabe, dar stăm prost la mijloacele de transport. Așa apar marile tancuri petroliere. Primul dintre ele și cel mai mare, ”Independența”, e inaugurat de Elena Ceaușescu, semn bun, pentru că e femeie, dar sticla de șampanie nu se sparge, semn rău. După doi ani și jumătate de voiaje, vasul, plin cu petrol – de două ori greutatea totală a ”Titanicului” -, e lovit de o navă grecească de buzunar, la intarea în Strâmtoarea Bosfor. Sunt 42 de morți și doar trei supravieșuitori, cea mai mare tragedie a noastră din marina comercială.

 

Explozia a spart geamurile de la ”Sfânta Sofia”, iar cerul s-a colorat ”precum o portocală”

 

În anii ‘70, Nicolae Ceaușescu vrea să devină independent, din punct de vedere al petrolului, de Rusia. Leagă ”pretinii” cu țările arabe, mari producătoare de carburant, dar acesta este greu de transportat. De aceea, poruncește începerea construcției unor vapoare de dimenisuni impresionante, ceva ce nu s-a mai făcut până atunci prin partea aceasta de Europă.

Așa apare ”Independența”, cea mai mare navă gândită vreodată la noi, cu un deplasament de 150.000 tdw, ”amiralul” flotei comerciale, una ce începea să se dezvolte. Este un ”Titanic” mioritic, primul ”pui” dintr-o listă de vase de mare tonaj, cu piscină, sală de jocuri, tot ceea ce trebuie. Nu încărcăm memoria cu considerațiuni tehnice, să spunem doar că la nașterea sa s-au folosit 150 de kilometri de cablu, 100 de kilometri de țevi și s-au sudat 700 de km. ”Independența” – botezată astfel pentru că se adunaseră, fix atunci, 100 de ani de la evenimentele din 1877 – avea 303 metri lungime, 46 lățime și 61 înălțime. Ca o comparație, ”Titanicul” se lăuda cu 261 m. lungime, 28 lățime și 53 înălțime.

Pe 27 mai 1977 are loc tăierea panglicii. Două mici precizări. Prima: din cele mai vechi timpuri, navigatorii cu experiență au considerat că dacă ”inaugurarea” unii vas este făcut de către o femeie, acesta va fi ferit de probleme în voiaj. A doua: sticla de șampanie trebuie să se spargă, neapărat, de corpul navei. Dacă nu, acest lucru va aduce ghinion. Mai mult, legenda spune că aceste vase trebuie scufundate, pentru că nu vor avea zile multe, dar e clar că în cazul ”Independenței” nu poate fi vorba despre așa ceva.

Revenim. 27 mai 1977. Elena Ceaușescu ține sticla de șampanie în mână. Nimeni nu i-a spus că trebuie să balanseze puțin ”Zarea”, să-i dea un avânt. Soția dictatorului desface doar degetele, iar spumantul pleacă la drum spre bordajul vasului. Sticla nu se transformă în cioburi. Preț de câteva secunde, se face o liniște mormântală, apoi pornesc aplauzele. Doar ”lupii bătrâni” aflați pe doc se uită ciudat spre cer: nu cumva acesta este un semn rău?

 

Doi ani și jumătate lipsiți de griji

Primii doi ani de navigat pe mările și oceanele Planetei decurg fără niciun fel de evenimente. Cu toate acestea, pentru că sunt considerate ”bombe pe apă”, adevărate ”sicrie umblătoare”, marinarii nu prea se îngrămădesc pe petroliere. Sigur, simbria e bună, mai ales pentru acele vremuri, dar riscul e imens... Echipajul ”Independenței” este, mai mereu, ”cârpit”, nava nu-i perfectă, fiind reparată prin porturile străine. Timp de 16 curse, este condusă de către comandantul Constantin Preda. Acesta pleacă în concediu, la decizie rămâne Dorinel Mihai. Sătul de atâtea zile pe valuri, omul dorește să treacă la CFR, așa că pe 2 noiembrie 1979 depune un dosar cu șină, în care odihnește o demisie. Conform uzanțelor, aceasta urmează să intre în vigoare peste 15 zile, adică undeva pe 17. Timp suficient pentru un ultim voiaj cu el drept comandant.

E 6 noiembrie 1979. ”Independența” pleacă spre Libia. De un deceniu, lider este aici unul dintre ”frații” lui Nicolae Ceaușescu, Muammar al-Gaddafi, și asta spune tot. La dus, drumul este fără incidente. În burta petrolierului sunt încărcate 96.137,076 tone de carburant. Iarăși comparăm. ”Titanicul” avea, cu totul, 52.310 tone. Numai greutatea țițeiului de pe ”Independența” este de două ori mai mare... Revenim... Dacă totul decurge coform planului, la Constanța se va ajunge pe 15-16 noiembrie. Apoi, de a doua zi, comandantul pleacă spre căile ferate. Aici apare discuția. Se spune că Dorinel Mihai e puțin cam nerăbdător. ”În loc să avem 14-15 noduri, am mers cu 17-18, ca și cum ne-am fi grăbit spre moarte”, avea să declare unul dintre supraviețuitori. Trebuie, logic, să se treacă prin Strâmtoarea Bosfor, cea care unește Marea Marmara de Marea Neagră.

 

Cea mai îngustă strâmtoare ”comercială” din lume e un canal prin care se navighează greu, mai ales cu nave de peste 300 de metri. Așa că e nevoie de un pilot turc

 

Locul nu-i ușor deloc. Sunt 30 de kilometri lungime, dar, în unele locuri, canalul nu e mai lat de 700 de metri. Apa-i nărăvașă, își modifică al ei curs de 12 ori. E singura cale navigabilă din lume cu cinci tipuri de curenți în CV, cea mai îngustă de pe Mapamond De aceea, ”gazdele” au găsit o soluție, valabilă pentru toată lumea: la bordul fiecărei nave suie un pilot turc, care te dirijează și care-ți urează ”călătorie ușoară” în celălalt capăt. Lucrurile par simple...

15 noiembrie 1979. Ora 4 dimineața. ”Independența” așteaptă sosirea ienicerului. E calm. Multe dintre cele 45 de suflete prezente pe vas, stau, atunci, pe punte. Trag poze, pentru că locul e perfect. Din sens opus, apare nava grecească ”Evriali”. A ieșit cu bine din strâmtoare, grație pilotajului turcului Dincer Sumerkan. Acesta coboară și transmite echipajului ce are de făcut ”pe ultima sută de metri”. Vasul nu-i mare, dimpotrivă, undeva pe la 10.000 tdw. Cară  7.400 tone de oțel de la Mariupol, din Ucraina de azi, către Italia. Sumerkan e foarte clar: nava trebui să mențină cursul la  260 de grade-dreapta, dar cârma se sucește, inexplicabil, la 160 de grade-stânga.

”Independența” așteptă cea de-a 19-a trecere a ”Bosforului” când, la 04.35, ora locală, este lovită în plin, îngtre tancurile 3 și 4. Tabla de 22 de milimetri este tăiată. Firesc, în coleziune apar și scântei. Din cauza acestora, carburantul se aprinde...

Sunt trei explozii imense, ce cutremură, efectiv, Istanbulul. Gemurile de la ”Sfânta Sofia” se sparg, pentru a înțelege exact puterea suflului. Comandantul își dă seama, pe loc, că bărcile de salvare nu pot fi coborâte ”la baltă”, așa cum spun marinarii, astfel că dă ordin de abandon. Din păcate, petrolul a ajuns în apă. Marea arde!

În 2018, Ion Gomboșanu era singurul supraviețuitor rămas să povestească tragedia de atunci: ”Cu toții, 45 de oameni. 42 de marinari și trei ingineri, specaliști în verificarea motoarelor. Ne-am aruncat în apă care cum am putut. Din 45, am scăpat numai trei”… În declarațiile de după, turcii de prin partea locului spun că au crezut că este vorba despre un atac terorist. Apoi pricep că ceva puternic arde, deoarece ”cerul devine de culoarea portocalei”.

 

Apa arde la 10 grade!

Gomboșanu se aruncă, de la 20 de metri, în apă. Sunt 10 grade în ea. Deși pare incredibil, nava grecească, scăpată din coleziune, nu dă vreun semn că ar vrea să ajute. Martorii relatează că fuge, efectiv, de la locul accidentului. Marinarul nostru înoată, cu un ritm constant, preț de o oră, cale de doi kilometri. Nu-i așa că-I ciudat? Apa are cu câteva grade peste temperatura din frigider, dar spatele îl frige! ”Petrolul se aprinsese printre valurile ușoare. N-am avut puterea să mă uit înapoi, însă știam că ai mei colegi arseseră de vii!” Aproape de mal, nu mai poate, e obosit. E salvat de către un pescar turc. E intrat, deja, în șoc hipotermic. E transportat, de urgență, la spital, unde va continua să tremure vreme de opt ore!

”Banat”, tot o navă românească, e martoră la tragedie. Dă veste în țară. La Constanța, ora locală este 7, când se află, deja, că în Bosfor a avut loc un grav accident. A doua zi, presa nu scrie aproape deloc despre incident. Situația e tensionată. Sunt zilele Congresului al XII-lea al PCR, unde Constantin Pârvlescu a luat cuvântul și a criticat, de la tribună, guvernul, spre stupefacția tuturor, acuzându-l, de față cu Nicolae Ceaușescu, că ignoră problemele reale ale societății, dorind să-l glorifice pe dictator. Ziarele ”scapă” doar o știre pe două coloane, undeva, pe pagina a cincea, cu un titlu sec: ”Accidentarea gravp a petrolierului Independența”. Atât și nimic mai mult…

Din mândira flotei noastre comerciale nu mai rămâne nimic. Vasul ce viețuise doar doi ani și jumătate continuă să ardă până în decembrie, când este stins. Mocnit, mai fumega încă… doi ani. Pentru că e daună totală, prin 1983 este tăiat și vândut la fier vechi. Bucăți din ”Independența” ajungeau și pe la Tuzla.

Imaginea pare trucată, dar este cât se poate de reală: pentru cu nava va arde mult timp după coleziune, locuitorii din Istanbul merg să o vadă

 

Deși nerefăcut complet, Gomboșanu este obligat să meargă, multă vreme, la morgile spitalelor. ”Cum apărea cineva, cum eram chemați!” Trăiește clipe greu de descris: ”Trebuia să-mi identific colegii cu care, cu câteva ore sau zile înainte, stătusem la masă și jucasem table. Erau arși, așa că le deschideam gura, să-I controlăm la dinți, să știm că ei sunt”…

În România, jalea este imensă, dar despre adevăratele drame se află abia după evenimentele din Decembrie 1989. Familiile își așteaptă morții, pentru îngropăciune. Sicriele vin sigilate, câte șapte-opt bucăți. Nu e voie să le deschizi, dar unii o fac! ”Înăuntru nu era tata. Avea o cicatrice, de la o operație la plămâni, pe care bunica n-a mai găsit-o”, spunea, peste ani, unul dintre copiii victimelor. ”Nici noi nu știam ce trimitem în țară. Dar, dacă tot au fost îngropați creștinește, cred că Dumnezeu ne va ierta”, spune, printre suspine, Gomboșanu.

 

• ”Independența” – primul petrolier, 150.000 tdw, cea mai mare navă construită, vreodată, în România. Accident în Bosfor, în noiembrie 1979, a ars în totalitate. 42 de morți.
• ”Biruința” – construit în 1980. A devenit, după 1990, ”Iris Star” și ”Histria Crown”. A continuat să funcționeze până în 2007, când a fost scos din uz.
• ”Libertatea” – finalizat în 1981, a navigat sub numele acesta până în 1997, când a devenit ”Histria Prestige”. Tăiat și casat în 2005.
• ”Unirea” – cea dea doua navă de mare tonaj, din seria petrolierelor de 150.000 tdw. La 13 octombrie 1982, la ora 09.15, în condiții de mare liniștită și vizibilitate bună, s-a scufundat la aproximativ 40 de mile marine de Capul Caliacra, în Marea Neagră, în urma unei explozii de la bord. Un singur decedat, bucătăreasa Elena Ganas. Conform ”Llyod”, scufundarea navei ”Unirea” a fost cea mai mare pierdere mondială a anului.
• ”Pacea” – proiectată să fie dată gata în 1982, nava a fost luată, netreminată, de o bancă din Cehoslovacia, pentru o datorie de 10.000.000 de dolari.

 

Sunt ani întregi de așteptare. ”Mamă, tata tot nu a venit?” Părinții mor de dor, la propriu. Se sting pe picioare. Vina e împărțită: 90 la sută e treaba grecilor, 10 la sută a noastră, a comandantului Dorinel Mihai, cel care, pentru că se grăbea, a vrut să intre, la 4 dimineața, cu un petrolier plin, prin cea mai îngustă strâmtoare din lume. După ani de zile, rudele victimelor primesc 10.000 de dolari, ca despăgubiri. Cei trei supraviețuitori, doar 1.200 – 1.8000 $, ceea ce, în limbajul celor care navighează, se numește ”sacul marinarului”. Statul român recuperează paguba: nava era asigurată pentru 40 de milioane de dolari, încărcătura, pentru alte 21. Peste ani, la conferința prilejuită de lansarea cărții ”Tragedia navei Independența – cea mai mare catastrofă navală din istoria navigației maritime românești”, supraviețuitorul Sorin Mihăilescu, fost mecanic-șef pe petrolier, izbucnește în plâns: îi era rușine că el scăpase, iar tovarășii lui, nu!

Comandantul grec Alekos Adamopulos, un ”copil” de 29 de ani, este condamnat, inițial, la 20 de luni de închisoare. Achită ”contravaloare” detenției, 850 de dolari, și scapă ieftin: 20 de dolari și 23 de cenți pentru fiecare viață luată.

Cel mai mare vas construit vreodată în România, așa cum și-l aduce aminte lumea

 

Din cei trei supraviețuitori, doar Ion Gomboșanu vine către noi pentru a povesti, la peste 65 de ani, ce s-a petrecut atunci. 30 de văduve au rămas fără soț, 41 de copilași, fără tată. Nu există niciun monument care să amintească despre tragedie, ci doar morminte. În care nu se știe dacă odihnesc cei cu numele gravat pe cruce.

Doar limba clopotului a fost salvată și dusă la Muzeul Marinei din Constanța, spre a a duce aminte despre drama navei ”Independența”, ”Titanicul” nostru…

Surse: ”Adevărul”, Digi 24

Credit foto: ”Fanatik”