Toma, Credinciosul. Când comuniștii l-au ucis, eroul Arnăuțoiu a strigat: ”Trăiască Armata Română!”

Vreme de 10 ani, Toma Arnăuțoiu, erou în cel de-al Doilea Război Mondial, a crezut că americanii vor veni să-i scape de nenorocirea comunistă instaurată de ruși, după 1945, în România. A gândit că până atunci să-i ajute. A urcat în munți, alături de alte suflete care n-au vrut să-și cedeze pământurile ori să renunțe la credință. A fost haiduc, partizan. Roșii l-au numit ”bandit”. A iubit, acolo-n, grote, o fată din Basarabia. Au devenit părinți, deși micuța are trasă o linie în dreptul ”tatălui”, pe certificatul de naștere. A fost trădat și executat la Jilava, în timp ce striga ”Trăiască Armata Română!”. Cea în care el fusese locotenent

”În numele lui Dumnezeu atotputernicul și pe sfânta cruce, eu, ..., jur să mă fac haiduc, de bună voie și nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea și eliberarea Patriei și neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolșevice și de sub jugul greu al rușilor. Jur credință Majestății sale Regele Mihai I, Regele tuturor românilor. Jur credință Guvernului liber al Patriei. Jur supunere și ascultare, fără murmur și fără șovăire, șefului haiducilor. Jur să ucid fără milă și fără cruțare pe toți străinii și ticăloșii care ne-au trădat și vândut Patria și neamul și au adus dezastrul țării. Jur să nu mă despart de frații mei de luptă decât după Victoria finală. În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât și întrega mea familie. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Fumu-i gros de-l tai cu drujba în cârciuma sărăcăcioasă de pe ”Vergiliu”, din București. E decembrie 1948, oameni-s gri și sărmani. Colo-n, colț, în miros de bradolină, două suflete stau de vorbă. Discută despre răsturnarea regimului comunist prin formarea unei mici unități militre, în munți. Partizani. Un fel de haiduci. Stați așa - mai ales cei mai tineri dintre dumneavoastră - cititorilor! România e scufundată-n comunism, rușii-s în tot, mișună, cei care au origini ”nesănătoase” au posedat ceva pământ ori avere sunt ”beliți”, scuzați termenul, iar cei doi stabilesc formarea unui grup de rezistență armată??? E o glumă, nu?

Nu, nu e!

Cel mai în vârstă e locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu. Tânărul de 28 de ani e locotenentul de cavalerie Toma Arnăuțoiu. Fiu de învățător, născut - nu-i așa că Istoriei îi place să se joace? - în 1921, anul apariției Partidului Comunist la noi... Liceul Militar, apoi Școala de Ofițeri de Cavalerie ”Regele Ferdinand I” de la Târgoviște. Septembrie ’44 îl găsește pe front, contra Germaniei naziste. Luptă-n Iugoslavia, luptă-n Ungaria. E decorat cu ”Ordinul Coroana României”. E rănit, în decembrie 1944, peste Tisa. Trei luni de spitalizare. Prin ’46, e mutat la Regimentul de Gardă Călare din București, apoi este avansat la gradul de locotenent.

Laurenția și Ion Arnăuțoiu, alături de copii lor. Familie de martiri.

În decembrie 1948, stabilesc să urce-n munți. Martie 1949 îi află-n casa sătencei Elisabeta (Tuța) Rizea – și aici ar trebui să ne ridicăm în picioare -, din Nucșoara. Sunt 16 inimi, printre care patru femei. Pun jurământ, iau calea codrilor. Vor lupta până vin anglo-americanii, pe care ei îi așteaptă, pentru schimbarea regimului nenorocit ce pusese stăpânire pe țară. Sunt mai mult decât ”toți pentru unul și unul pentru toți”, ca-n romanele lui Dumas cel Bătrân: sunt de acord să-și piardă familiile dacă trădează!

Nu-s nebuni! Din 1945 și până-n 1959, în munții aveau să se ascundă 1.196 de grupuri de luptători, în 19 centre de rezistență. Credeau că vor putea răsturna regimul, că vor primi sprijin de la și de peste Atlantic, că răspândind manifeste vor atrage cât mai mulți combatanți. După ce e dat afară din armată, Toma mai are voie să poare uniforma încă șase luni. Se pune la țol festiv, merge la a lui soră, Elena, la Câmpulung. Le vorbește, cu înflăcărare, despre ale sale planuri. Cumnatul îl privește: ”Dragă Toma, timpurile nu se mai întorc. Va dura. Mergi la o facultate și fă-ți o carieră, uită c-ai fost vreodată militare!” ”Dragă Florea, te respect că mi-ai fost profesor, că-mi ești cumnat, dar cine gândește ca dumneata merită un glonț!”, vine răspunsul.

19 iunie 1949

Toma și fratele său, Petre, cu Benone Milea, cu Arsenescu, cu Ion Chirca, sunt încercuiți în casa învățătorului Arnăuțoiu. Șase milițieni îs la poartă. Schimb de focuri. Toma-i rănit, dar împușcă doi subofițeri. Petre, cu Titu Jubleanu și a sa soție, Maria, fiul lor, Tică, Costică Popescu și Aurelia Costea rămân sub conducerea Arnăuțoiului.

2 septembrie 1950

Partizanii se găsesc, pe creastă de munte, pe Gălășescu, cu niște turiști. Invățați să fie circumspecți, se pun la descusut. Călătorii sunt, de fapt, agenți de Securitate deghizați. Doar Aurel Bârsan e lăsat în viață...

9 iunie 1951

Marinescu, Tică Jubleanu și părinții săi, Titu și Maria, sunt încercuiți. Femeia îi strigă soțului: ”Tituleeee, stai de luptă precum un bărbat!”, ca să le dea răgaz copiilor să scape. Un agent o împușcă în spate. Titu e obligat să-i sape mormântul, cu mâinile goale. Înainte de a o băga în groapa cea rece, o sărută, pentru ultima oară. Avea să sfârșească, executat, la Pitești, în miez de iulie, 1959.

17 august 1952

Arnăuțoiu află de o întrunire a tovarășilor muncitori la cabană, la ”Padina”. Întrerupe consfătuirea de lucru, îi scoate de sub masă pe politruci. Îi ceartă pe cei prezenți: ”Vă e teamă să vă ridicați la luptă, lucrați pentru spoliatorii țării!”. Iau alimente, dar, pentru ca amărâții să nu cumva să fie învinuiți că ei le-au furat, face o listă cu obiectele luate!!!

7 septembrie 1952

Chirca trădează, făcând pact cu diavolul. Este ucis. Marinescu e agresiv, amenință că va coborî în oraș. Conform jurământului de onoare, este ucis și el.

Oamenii acești au în ei o demnitate greu de descris azi. Pe Berevoiul Mic, găsesc 50 de muncitori la o chermezuială. Îi urechează, dau foc la portretele liderilor comuniști. Sunt ajutați de cei din sate, de preoți, de învățători. Dar suspiciunea e apăsătoare, teama de trădare le împovărează fiecare pas... Însă ei tot cred. Arnăuțoiu-senior e săltat de Securitate. La proces, e întrebat: ”Ai foarte bune referințe din comună. De ce nu i-ai sfătuit pe copiii tăi să nu facă ce-au făcut?” ”I-am învățat să-și iubească patria, credința și regele!”, a venit răspunsul. Pierea, în 1962, în închisoarea din Botoșani.

Născută în grota partizanilor. Prima fotografie i-a făcut-o Miliția, la doi ani!!!

Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu se naște într-o grotă, la ”Râpele cu brazi”, în Munții Făgăraș, pe 22 mai 1956. Abia în 1992 avea să afle că este fiica ”banditului” Toma Arnăuțoiou și a ”teroristei” Maria Plop, o fată din Basarabia. Prima fotografie din viața ei e făcută de...Miliție. Pe o scară improvizată, în brațele mamei care coboară din cavernă. Câteva arme sunt îndreptate către ea. 20 mai 1958. Maria, ultima partizană capturată de comuniști în Făgăraș...

Maria Pop cu Ioana, imediat după arestare, în 1958. Cea mică are doi ani...

19 mai 1958. Ora 22.00

Toma și Petre Arnăuțoiu coboară din munte și se găsesc cu Grigore Poinăreanu, sătean de pe valea Râului Doamnei, ajutor de nădejde în ultimii ani. Se știau de ani de zile, aveau încredere. Își dau binețe, coboară pân’ la tarlaua ciobanului Nicolae Sorescu, să ia ceva de-ale gurii. Cinstesc un păhărel de țuică. Fix după 20 de minute, ciobanul cade lat și adoarme. E rândul lui Petre să înțepenească. Poinăreanu zice că nu se simte bine. Toma, singurul rămas în picioare, îl știe bețiv, zice să-l ducă acasă. E 1.00 când noaptea se lasă peste Făgăraș. Arnăuțoiu cade și el într-un somn greu, narcotic.

La ziuă, se trezesc împresurați de milițieni. Petre, pentru că e mai aprig, fuge. Vrea să se spânzure. Securiștii îl află cu cureaua de gât, cu spume la gură, ascuns într-un luminiș, lângă o mănăstire. Toma dă să se ascundă și el, dar e năucit, nu se poate mișca. Poartă cu el, mereu, la rever, o sticluță cu otravă, vrea să moară demn. Dar e năucit, nu știe ce se petrece-n jur. Pentru a scăpa de pedeapsă, Poinăreanu acceptase să-i ”dea în mână” pe haiduci. Colaboarse cu ei, șapte ani, iubea libertatea, nu voia la carceră. Viitorul general de Securitate Nicolae Pleșiță făcuse scenariul: somnifere în țuică...

Ultima imagine, cea de la Miliție, cu Toma Arnăuțoiu, un simbol ucis la 38 de ani

18 iulie 1959, ora 21.00, închisoarea Jilava

Condamnatul Toma Arnăuțoiu este identificat, apoi legat la ochi. Are lanțuri la mâini și la picioare. ”La locul de execuție a sosit și o echipă formată din trei militari reangajați din personalul locului de întreținere”, se arată în procesul verbal. 16 persoane se așază, rând pe rând, cu spatele la pluton. Toma e primul. Este întrebat de ultimul cuvânt. Strigă, tare, în crucea nopții: ”Trăiască Armata Română!” Nu-l nimeresc, nu moare. Îl aruncă în groapă așa, pun peste el pământ și var. Arnăuțoiu avea 38 de ani. Din 15 în 15 minute pleacă la Cel de Sus Petre Arnăuțoiu, și Titu Jubleanu, și Benone Milea, și Constantin Popescu, și Ioan Săndoiu, și Nicolae Bășoiu, tată de trei copii...

Maria Plop, soața, s-a stins în penitenciarul Miercurea-Ciuc, în ultima zi a lui ianuarie, 1962. Insuficiență circulatorie, TBC pulmonar. Fusese bătută crunt.

Ioana a fost dusă la orfelinat, la Câmpulung Muscel. A fost adoptată sub numele de Raluca Voicu. Pe actul de naștere, în dreptul tatălui, e lăsat un loc gol. Abia în 1992 și-a aflat trecutul. Poartă numele de ”Arnăuțoiu” după un proces ce a durat trei ani. Martoră a fost, aici, chiar Elisabeta Rizea.

Asta-i tot, povestea-i gătată! Faptele partizanilor temători chiar și de propria umbră, dar demni, înverșunați pe un dușman ce subjuga țara. Cărțile de istorie nu-i rețin. An de an apar tot felul de disidenți, dar ei, ”bandiții”-s pomeniți din ce în ce mai rar. Am scris că povestea-i gătată?

Nu, nu-i!

După 30 de ani de cercetări la Jilava, doamna Lucia Hossu Longin, realizatoarea ”Memorialului Durerii”, obține o țidulă. E aprobarea de a merge ”acolo”. Cum treci de faimosul ”Fort 13”, o intrare aproape neștiută te duce pe o potecă lungă de vreo 150 de metri. Pe drum dai de tot felul de clădiri ciudate, grajduri mizere, saivane - adăposturile de iarnă pentru oi. În capăt e ZIDUL. Locul în care eroii neamului nostru au fost executați, pe la spate, în miez de noapte. Neștiuți de nimeni. Aici, Lucia Hossu Longin a găsit gloanțele ce i-au ucis pe Arnăuțoi, pe cei din ”banda” lor și pe alți zeci de partizani, opozanți ai celui mai crunt regim din lume. Omorâți de plumbii aflați pe jos, peste tot. Și de nepăsarea noastră.

Gloanțele găsite în jurul ”Zidului” de la Jilava. Multe dintre ele ne-au ucis eroii