10.05.2021
Johnny Weissmüller, unul dintre cei mai mari înotători din toate timpurile, faimosul ”Om-maimuță”, cu 12 filme la activ în rolul lui Tarzan, a venit pe lume lângă Bega. A plecat în SUA, a prins cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, a doborât recorduri mondiale, a ținut cinci neveste și s-a stins la 79 de ani, după ce a fost introdus în Hall of Fame și a primit o stea la Hollywood. Fiul său a venit la Timișoara, pentru a vedea locurile natale ale tatălui, dar a fost îndrumat pe o... pistă falsă, spre o casă unde Johnny nu se născuse, pentru că cea adevărată se afla pe un drum neasfaltat...
”Tarzan” a fost ecranizat, prima oară, pe marele ecran, în 1932. Johnny Weissmüller a jucat în 12 filme cu legendarul personaj
Întreaga familie Weissmüller se trăgea din satul timișorean Variaș. Ăl bătrân, Petrus, a plecat de aici spre Freidorf, o așezare lipită de orașul de pe Bega, unde s-a băgat să lucreze la fabrica de țigle. S-a găsit cu Elisabeth, s-au plăcut, s-au luat. Pe 2 iunie 1904 a venit pe lume Janos Peter Weissmüller, puiul lor. L-au botezat trei zile mai târziu, la biserica catolică din localitate, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Când cel mic adunase abia vreo șapte luni, Petrus și Beth au decis să caute o viață mai bună, acolo unde plecau toți: în Statele Unite. Pe 26 ianuarie 1905 îi găsim îmbarcați pe nava S.S. Rotterdam, cu destinația Ellis Island. Aveau să se stabilească în Windber, Pennsylvania, dar nu stăteau prea mult pe aici. După ce se năștea Peter, fratele lui Janos, se mutau, cu toții, la Chicago, pentru a fi alături de bunicii materni.
Copilăria nu i-a fost prea plăcută. Fire bolnăvicioasă, Janos stătea mai mult prin spitale. Când adunase cinci ani, un medic cu experiență l-a chemat pe tatăl său și i-a spus să-l dea la înot, ca să încerce să scape de belele. La început, ceva pentru amatori. Ăsta mic s-a apucat de dat din brațe pe Lacul Michigan, la Fulleron Beach și, da, lucrurile au început să se miște. S-a băgat la câteva concursuri, iar băiețelul acela plăpând, ce începuse să se transforme, a câștigat cam tot. Dar n-a putut continua. Tatăl și-a părăsit famila când Janos se găsea doar prin clasa a VIII-a, așa că a trebuit să se apuce de muncă, la vârsta sa, pentru a-și putea întreține mama și fratele.
La 11 ani, a mințit că are 12, pentru a se înrola în faimoasa Asociație Creștină a Tinerilor, care-l ajuta să găsească, mai ușor, concursuri de înot. I se dusese vestea că era neînvins în ape, așa că cei de la Illinois Athletic Club, una dintre cele mai faimoase grupări ale momentului, l-a înregimentat.
Janos a intrat pe mâinile unui antrenor faimos în domeniu, Bill Bachrach, care i-a devenit tată. I-a schimbat prenumele în Johnny și, de acum încolo, tânărul ”Morar alb” (n.a. –așa s-ar traduce numele său, Weissmüller, des întâlnit în rândul șvabilor emigrați de-alungul timpului din Germania) va fi cunoscut astfel. A început să-și renege locul de naștere, spunând, peste tot, că este cetățean american și că a venit pe lume în Windber, pentru a prinde, mai ușor, loturile Statelor Unite.
A spart bariera la 100 de metri!
Pe 6 august 1921, Johnny Weissmüller a debutat în lumea profesionistă a înotului. S-a băgat la întrecerile de la Amateur Athletic Union și le-a câștigat pe toate, stabilind și două recorduri SUA. Pe 9 iulie 1922, lumea a privit uimită cum el doboară bariera de un minut, terminând cu 58.6 secunde la 100 de metri liber, pulverizând recordul lui Duke Kahanamoku, lucru ce părea imposibil la acea vreme. A ajuns la Jocurile Olimpice din 1924, unde l-a învins pe Duke, cucerind medalia de aur. Apoi a suit pe prima treaptă a podiumului și la 400 de metri liber, făcând parte și din echipa Statelor Unite câștigătoare la ștafeta de 4 x 200m. Trei medalii de aur.
Patru ani mai târziu, la Olimpiada de la Amsterdam, alte două. Tot din cel mai prețios metal. În 1927 a ajuns, din nou, pe prima pagină a ziarelor, după ce a coborât la 51.0 secunde, o performanță ce avea să stea în picioare pentru următorii 17 ani!!! A fost și membru al naționalei americane de polo (medalie de bronz în 1924 și locul 5 în 1928). La final de carieră avea cinci medalii olimpice de aur, 52 obținute la campionatele nașionale și 67 de recorduri mondiale! La amatori, nu pierduse, niciodată, nicio întrecere. În 1927, pe când se pregătea pentru Maratonul de la Chicago, a văzut cum o barcă este luată de valuri. A salvat 11 vieți dar nu a dorit, niciodată, să iasă în evidență.
Prezent la două Olimpiade, Tarzan a fost unul dintre cei mai mari înotători din toate timpurile. Se spune că ar fi coborât, la sută, sub 50 de secunde, dar că recordul nu i-a fost omologat
Johnny a debutat în film în 1929, în rolul lui Adam, în ”Glorifying the American Girl”. Un rol minuscul, în care apărea acoperit doar de o frunză și o ținea pe umeri pe actrița Mary Eaton. Destul, însă, cât să fie remarcat de scenaristul Cyril Hume, care i-a văzut structura atletică. A gândit o adaptare pentru marele ecran a faimosului personaj al lui Edgar Rice Burroughs, Tarzan, și l-a dorit pe Weissmüller. Cei de la studiourile MGM nu știau ce să zică: omul nu vorbea prea bine engleză, iar imensul Clark Gable li se părea mult mai bun... Dar Hume a insistat că nu-s multe replici și, în plus, alura de sportiv a lui Johnny este cea care contează! Așa că în 1932 a apărut ”Tarzan – Omul maimuță” (n.a. – unii merg și pe varianta ”Omul maimuțelor”), pelicula ce avea să-l facă pe tânărul din Timișoara cunoscut în întreaga lume. Inginerul de sunet Douglas Shearer i-a tras vocea cu faimosul său strigăt, i-a mixat-o, i-a dat play în sens invers și, astfel, Johnny, Tarzan, a devenit și mai cunoscut la nivel mondial. Era o perioadă tulbure pentru actor, implicat în divorțul de prima sa soție, Bobbe Arnst, o cântăreață de club cu care avea să stea doar doi ani, așa că filmările l-au ajutat să treacă peste. În total, Weissmüller avea să apară în 12 pelicule cu Tarzan, ajungând faimos. Se retrăgea în 1957, când se afla la a patra soție.
Legenda spune că ajuns în Cuba, unde juca golf alături de niște prieteni, artistul a fost surprins acolo de Revoluție. Imediat, cei aflați pe iarbă s-au găsit înconjurați de soldați înarmați. Fără să-și piardă cumpătul, Weissmüller a lansat celebrul său strigăt, cel al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură...
L-au înmormântat cu faimosul strigăt ”aaaaaaa”...
În 1974, starea sa de sănătate se înrăutățea, mai ales după ce suferea o fractură la picior. A aflat că în ciuda parcursului său ireproșabil ca sportiv, are mari probleme la inimă. Două infarcte aproape că l-au doborât. A fost internat în spital, apoi s-a retras în Mexic, la Acapulco, locul în care trăsese ultimul său Tarzan.
S-a stins pe 20 ianuarie 1984, de edem pulmonar, la 79 de ani. Când sicriul i-a fost coborât, conform dorinței sale, faimosul sunet al ”Omului-maimuță” s-a auzit acolo, în Cimitirul Valle de La Luz. A fost introdus în International Swimming Hall of Fame și a primit o stea pe Hollywood Walf of Fame. În mod normal, povestea lui Tarzan din Țimișoara ar fi trebuit să se termine aici.
Dar nu este așa!
Johnny Weissmüller a fost căsătorit de cinci ori. Cu cea de-a treia soție, Beryl (ce care i-a fost tovarășă de viață din 1939 până în 1948), a avut trei copii: Johnny Weissmüller Jr. (1946-2006), Wendy Anne Weissmüller (născută în 1942) și Heidi Elizabeth Weissmüller (1944-1962, decedată într-un accident de mașină).
În 2004, cu doi ani înainte să treacă la cele sfinte, Johnny Weissmüller Jr. a fost invitat de către sportivul Constantin Dumitra, directorul de la Atletic Club Marathon, să vină să vadă meleagurile unde s-a născut faimosul său tată, cunoscut în România, pentru că ”Tarzan” fusese difuzat și aici. Înainte de a ajunge la Timișoara, fiul înotătorului mersese în Germania, la Ulm, unde se află Muzeul Șvabilor Dunăreni, precum și asociația ce se ocupă de memoria germanilor din Banat. ”Cei de la Ulm au toată istoria familiilor șvăbești din Banat. Ei mi-au trimis poza cu casa originală, ridicată la începutul secolului trecut, dat și adresa. Când Johnny a ajuns în fața imobilului pregătit de Primărie, a rămas surprins: <<Nu aceasta este casa!>>, a spus el, conform declarațiilor lui Constantin Dumitra. Ce se petrecuse?
În 2004, casa, construită din văiugă (n.a. – adică din lut și din paie) încă mai stătea în picioare, pe strada ”Contemporanul”. Familia Croitoru se mutase aici în 1981, după ce o cumpărase de la Jakob Weissmüller, una dintre rudele actorului. Se făcuse ceva zarvă, oamenii știau că fiul lui Tarzan va veni să-i viziteze. Stelian, fiul Mariei Croitoru, povestește: ”A venit cineva, la un moment dat, și le-a spus părinților mei că trebuie să primească o scurtă vizită. Dar nu a mai venit nimeni. Atunci ne-a sunat cineva și ne-a spus că americanul este la casa lui Tarzan, dar în altă parte!!! Nu mi-a venit să cred! Știam că este o minciună, nu mi se părea normal. Nevasta mea a fugit imediat într-acolo, a încercat să le spună oamenilor că ceva este greșit, dar nimeni n-a băgat-o în seamă!”
Pentru că era un anotimp ploios, iar strada din Freidorf nu fusese asfaltată nici în 2004, s-a luat decizia ca puiul lui Tarzan să fie dus pe o uliță civilizată, la o casă oarecare, transformată, peste noapte, în locul nașterii faumosului actor american!!! ”Au făcut ceva tipic românesc!”, adaugă, dezamăgit, Stelian Croitoru. Culmea, acolo, pe ”casa falsă”, fusese montată, degrabă, și o plăcuță: ”În acest loc s-a aflat casa în care s-a născut la 2 iunie 1904 campionul olimpic la natație, marele actor Johnny Weissmüller”. Câțiva ani, a stat acolo, pe perete. Apoi, de rușine, proprietarul a dat-o jos, sătul să tot mintă. ”Aceasta nu este casa în care s-a născut! Am fost pus mereu în postura să mint. Veneau turiști de peste tot iar eu inventam povești despre Tarzan. Când a venit fiul lui aici, au fost obligați să găsească ceva asemănător. Au sosit la mine și mi-au spus că această casă este mai veche și seamănă cu cea în care a stat familia Weissmüller. Am fost de acord, ar am avut desule probleme. Cei de la Primărie nu mi-au dat nimic, nicio scutire de taxă sau ceva!”, povestește Ioan Păunescu, fost profesor de istorie la Liceul Industrial ”Auto” din Timișoara.
Cu toate că a fost supărat, fiul actorului a rămas, patru zile, la Timișoara. A dat startul Biatlonului ”Johnny Weissmüller”, a participat la lansarea cărții în limba română. ”A adus cu el o medalie olimpică de aur, dar și un echipament de prezentare, cu care tatăl său concurase la Amsterdam. A vrut să le lase la Timișoara pentru un muzeu, dar, când a văzut ce este aici, le-a luat cu el înapoi. A primit o lovitură puternică și la conferința de presă, unde a venit un sigur ziarist, unul de la o publicație în limba maghiară”, a încheiat Dumitra.
Casa lui Johnny Weissmüller, care, de fapt, nu este casa lui Johnny Weissmüller
Astăzi, nimic nu mai amintește că Tarzan s-a născut în cartierul Freidorf din Timișoara. Din casa lui Johnny a mai rămas doar o bucată de zid. Plus gardul. Atât! Plus amintirile unui Weissmüller. Johan!
”Petrus, tatăl său, și Wilhelm, bunicul meu, au fost frați. Așa că atât tatăl meu, cât și Johnny Weissmüller s-au născut în Freidorf”, deapănă Johnn Weissmüller, cel care, în 1989, a emigrat în Germania. ”Mama și fratele erau deja acolo, noi am fost printre ultimii, cu două luni înainte de Revoluție. Am plătit bani la Securitate. Pentru că nu-i aveam pe toți, m-au lăsat doar pe mine. Soția, Gertrude, a venit imediat după evenimentele din Decembrie 1989, dimpreună cu fiul nostru”, istorisește Johan. Coincidență au ba, pe fiul lui Johan îl cheamă tot... Johnny Weissmüller. A terminat liceul ”Nikolaus Lenau” din Timișoara și, după Revoluție, și-a reîntregit familia în Germania. Dar nu s-a putut adapta rigorilor de acolo!!! ”În septembrie 1992, am decis să mă întorc în România. Mi-a plăcut mai mult aici! Acolo era o viață plictisitoare. Am stat aproape trei ani la o fabrică Porsche, dar m-am apucat și de marea mea pasiune, motociclete. Astăzi cu asta mă ocup, am un service. Faptul că sunt un Weissmüller nu m-a ajutat cu nimic. Nu m-a influențat nici în bine, nici în rău”. Ceea ce contează, e că tot un Weissmüller îi va duce numele mai departe: Dennis, fiul său.
