Tamara Buciuceanu-Botez

Tamara Buciuceanu-Botez

S-a născut în Moldova de dincolo și a fost adoptată de cea de aici. A iubit teatrul, a făcut roluri memorabile pe celuloid, a pus voce la ”Radiofonic”. Profesionistă. Plină de viață. Familistă. ”Isoscel”, Coana Chirița, Aneta. O actriță imensă și un Everest de bun simț. Doamna comediei românești.

Mânuțele acelea fine morfolesc bonețica. Lacrimile-s oprite colo, la hotarul dintre ochi și obraz. ”Suntem cinci copilași acasă, cu o mamă bolnavă. Să știți că tata e nevinovat! Vă rog frumos, dacă e nevoie, împușcați-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut!” De după biroul negru-abanos, Ministrul Justiției saltă privirea. E 1946, Lucrețiu Pătrășcanu, comunist, dar minte luminată, licențiat în Drept și doctor în Științe Economice al Universității din Leipzig, se topeșe. ”Fată, du-te acasă! În trei zile va veni și tatăl tău!”

 

Tamara Buciuceanu – Botez. O filmografie impresionantă, cu peste 35 de titluri, zeci de roluri magnifice și 22 de premii în întreaga carieră

Tamara Buciuceanu se apucase să se ia la trântă cu viața în Bender sau Tighina, cum o știau unii, la 1929. Așa, ca o curiozitate, peste doi ani în zonă avea să se nască un alt uriaș actor, Ilarion CiobanuEra România Mare, ”dodoloață”. Tatăl, absolvent de Conservator, dirijor, profesor de Drept, om cu ștaif. Când s-a pornit războiul cel mare, în ‚’40, au plecat în refugiu. Au ajuns de cealaltă parte a Prutului, la Tecuci, orașul Elenei Caragiani-Stoienescu, prima femeie aviator din țara noastră, a lui Calistrat Hogaș, a lui Gheorghe Petrașcu, pictorul. Aici a terminat liceul. Ani grei. Plecau cu trenurile, în vagoane deschise, cinci copilași, trei fete și doi băieți.

 

”Frumoasă ești, îmbrăcată ești, cânți și la trompetă...Nu, nu, nu, nu te sfii, dețin toate datele”...

Către Anda Onesa, în ”Primăvara bobocilor”, 1987

Avea 17 ani când a decis să meargă la București. Comuniștii preluaseră puterea, tatăl fusese arestat. Ștampilă de chiabur. A tras la ”Justiție”.

A cerșit zile întregi dreptul de a intra la Pătrășcanu. N-a jucat teatru, a spus ce a simțit. Peste trei zile, Buciuceanu-senior venea acasă. Bolnav, dar în viață. O bucată de liceu pe Tecucel, alta în Cetatea de Scaun a Sucevei. Nu vremurile erau supt oameni, ci viceversa. A dat examen, ”la Actorie”. A luat, la București. A cerut să fie detașată la Iași, aproape de familie. Când Institutul de Teatru ”Vasile Alecsandri” a primit cadou un lacăt pe poartă, a revenit în Capitală și aici a rămas. Nicolae Bălțățeanu, un imens, i-a fost profesor. I-a spus să țină minte, toată viața, câteva cuvinte: ”Actori mari sunt mulți, comici, numai unii!” A ținut! Octavian Cotescu, leat de generație. ”Am jucat cu el enorm. I-am fost soție, soră, soacră și mătușă”, glumea Tamara Buciuceanu. La ”Giulești” s-a lipit de Cornel Vulpe. Ce cuplu au făcut!

 

Domnișoara Buciuceanu la 1960. Atât la liceu, cât și la facultate a fost aleasă ”Regina balului”

La o repetiție la ”Pălăria florentină” a aterizat și Ion Dacian. Un vodevil. Tamara cânta. Tenorul, pitulat, a auzit-o. I-a spus directoarei Deleanu: ”Ți-o fur, ți-o iau la Operetă!” 11 premiere a făcut acolo. Cu ”My Fair Lady”, cu ”Marco Polo”, cu ”Sânge vienez”...

În film n-au aruncat-o direct în groapa cu lei. Mulți îi notează debutul în ”Titanic vals”. Fals! Cum ar spune sportivii, a bifat și ”încălzirea”. ”Liniște”, 1963, produs de ”Studioul cinematografic Alexandru Sahia”. Constantin Rauțchi, Draga Olteanu, nea Titi Rucăreanu. Schiță satirică pe tema poluării fonice în București. Apoi...direct Tudor Mușatescu! Distribuție de 24 de carate: cu Birlic, cu Mitzura Arghezi, cu Coca Andronescu, cu Ștefan Mihăilescu-Brăila, cu Mișu Fotino, cu Finteșteanu, cu Dichinseanu. Juca doica. În 1994, deci peste 30 de ani, din nou pe ”Titanic”. De astă dată e Chiriachița, soacra lui Spirache, funcționar la primărie. Spirache e ”Bibanu”, Dem Rădulescu...

 

”Lasă, lasă, faci pe astenicul cu mine, ca să te trimit la restaurant, cu prietenii, iar eu să rămân singură, să spăl vasele”...

În dialog cu Toma Caragiu, sceneta ”Soția”

Grațiela, o bună prietenă, îi face cunoștință cu Alexandru Botez. Medicul e cu nouă ani mai mare, dar primește asigurări că omul e un tip serios, care o să-i placă. Așa și este! Bagă ”Isaia Dănțuiește” în 1962. Vor rămâne împreună 33 de ani, până la decesul celui ce se autointitula ”prinț consort”. Știa că Tamara este iubită de toți românii, cunoștea faptul că în familie ea e port-stindardul. ”De ce Tamara Buciuceanu-Botez, doamnă”? ”Înainte să se stingă, asta m-a rugat el. Când n-o să mai fie, ca semn al iubirii noastre de peste trei decenii, să-i port numele. L-am lipit de al meu”...Sora, Iulia, una dintre cele mai mari mezzo-soprane ale noastre, s-a luat cu actorul George Constantin, cel născut, asemenea lui Nichita, în 1933. Au avut un fiu, Mihai. Da, ”Ionică” din ”Liceenii” este nepotul său!

Prin ’72, doamna tiroidă a început să o supere. S-a cazat la ”Parhon”, la spital. Trasă la capot, ședea pe o băncuță. De ea s-a apropiat un tip. Era născut la Tarutino, în ceea ce aparținuse Imperiului Rus, apoi Republicii Democrate Moldovenești, apoi Regatului României, apoi URSS-ului, apoi din nou Regatului României, apoi iar URSS-ului și, pe final, Ucrainei. Scuze! Bref, tipul era Lucian Pintilie. Născut, ca și Nichita, în 1933. Născut, ca și George Constantin, în 1933. Scuze! Bref, Lucian Pintilie, da, marele regizor, o țintuiește, acolo, printre miros de cloroform și priveliște de halate albe și îi spune. ”Tama, te vreau la mine, la <<Bulandra>>, primăreasa din <<Revizorul>>, de Gogol. Când te faci bine, crezi că ai putea ajunge la repetiții?” Cum era să-l refuze pe Pintilie??? Toma Caragiu, Tavi Cotescu, Virgil Ogășanu. ”Mi-aduc aminte că ședeam sus, pe o scară, plângeam și spuneam numai <<Oh!>> iar lumea aplauda!”

 

”Fă și tu politică, nu sta ca proasta-n oștire...Fiecare votează pe cine vrea și din urnă iese cine trebuie!”

”Titanic Vals”, Chiriachița, 1994

Apoi a venit...Chirița. De fapt, Tamara Buciuceanu-Botez a bătut la ușa personajului infinit al lui Alecsandri. ”25 de ani am așteptat acest rol. 25 de ani! Exact la ea acasă. Cu Alexandru Dabija regizor. Au fost 80 de specacole. Făceam naveta București-Iași și retur, cu trenul. Un frig cutremurător, dar mă încălzea gândul că ajunsesem să joc ceea ce imi dorisem atât de mult”, spunea Doamna. Care învăța să călărească fix acolo, în mijlocul teatrului. Lume adunată ca la urs. Dacă așa cerea rolul? Se decisese s-o atace pe Coana Chirița după Miluță Gheorghiu. Scribule, vezi că s-a strecurat o greșeală. Miluță e nume de bărbat! Da, marele actor de vodevil iubea să se costumeze în farmazaonă, iar rolurile sale erau memorabile. Sala plângea, efectiv, de râs. Să încerci să înfigi steagul pe Everest după ce pe acolo trecuse Sir Edmund Hillary, era extrem de riscant. ”Am avut curajul să joc după Miliță Gheorghiu și bine am făcut”, se mândrea Tamara Buciuceanu.

 

”Ce inimă aveți voi, mă, să tăiați bietele broscuțe? De la mine nu vezi un picior de broască, auzi?”

”Isoscel”, profesoara de matematică, în ”Liceenii”, 1986

A urmat, apoi, ”Declarație de dragoste” și ”Liceenii”. Tovarășa Baldovin, profesoară de matematică. Pe scurt, ”Isoscel”. Rolul ce i-a adus cea mai mare popularitate.                                                 

Patru liceeni și o profesoară iubită peste decenii: ”Isoscel”

Dacă a jucat bine? Multă vreme, după aceea, oamenii o opreau pe stradă și o întrebau dacă s-a pensionat. Uneori se aprindea. ”Am 57 de ani, cum să mă las?” ”Nu, nu din teatru, de la liceul acela unde predați”...”Liceenii”, filmul unei generații, cu melodia aceea mirifică, a fost vizionat de peste 5.000.000 de oameni numai la cinematograf. A patra parte din populația României. Un sezon mai târziu, ”Cuibul de viespi”, după ”Gaițele”, unde e Aneta. Acela nu e un rol, e o dantelă, un filigran. Mulți spun că dacă domnul Kirițescu ar fi scris pre limba ”Lebedei din Avon”, ”Cuibul de viespi” pleca acasă cu un ”Oscar”. Scena din cavou, unde nea Gigi Dinică poruncește scripcarilor să încălzească arcușul, ”pentru tătuța care m-a învățat să fiu om și să merg drept”, bate orice Kusturica!  

Anii au trecut. Când a numărat pe câți i-a petrecut în teatru, s-a speriat: să fi fost vreo 60!!!  ”Chiar și la bătrânețe veneam la cabină cu două ore înainte. Fără o disciplină de fier, un actor nu poate fi mare. Comedia se face serios. Nicio scălâmbăială! Cât oi mișca din deștul ăl mic, nu mă las! Joc!”

 

O tempora! Ce imagine! Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Stela Popescu și Tamara Buciuceanu – Botez (de la stânga la dreapta)

2008 a prins-o pe platourile de filmare. Stop! 2008 minus 1929 egal 79. Da! Spusese că fără seriozitate nu se poate face comedie? Spusese! Deci? Horațiu Mălăele scoate din mânecă una bucată capodoperă: “Nunta mută”, un film plecat de la un fapt real: doi tineri au programată căsătoria pe 5 martie 1953, dar, cu o seară înainte, Iosif Visarionovici Stalin murise, așa că fuseseră declarate șapte zile de doliu internațional. Ce petrecere, ce chef? Tamara Buciuceanu are un rol minuscul, cel al băbuței satului, soacra lui Grigore Așchie. “Toată ziua stau alături de soțul senil (n.r. – Victor Rebengiuc) și nu spun nimic. Astea sunt adevăratele provocări, să redai totul doar prin expresia feței, în timpul foarte restrâns pe care îl ai la dispoziție.”

Mileniile de frig îndurate prin sălile neîncălzite, prin trenurile înghețate, au început să ”rodească”. Emfizem pulmonar. Pe înțelesul pietonului de zebră, pierderea unui plămân. Da, ultimii ani sunt petrecuți la jumătate din capacitate. Nu se plânge! Din contră, trage voce la ”Teatrul Radiofonic”, cu piesa ”Caviar, vodcă și bye-bye”. După imprimare, aruncă, așa, la fentă, un ”vai, ce frumoasă este, ar trebui să plecăm cu ea la Paris”. Urmarea? 11 ani călătorește pe cele cinci continente. Cu Stela, care îi este precum o soră, cu Arșinică. Cu Eugen Cristea – ”Feriți-vă de măgăruș!”, sub bagheta lui Dan Puican. Dă vorbe românești personajelor de desene animate. Merge la Peleș, un loc ce stă pe un munte de istorie, pentru a primi, din partea Casei Regale ordinul Coroana României în grad de Ofițer.

Se retrage, ușor-ușor. ”Am fost o mare timidă”, mai are putere să spună. Suspină la amintirea serilor de altădat’. ”Îmi e dor de atmosfera ce se năștea în teatru, seara, la căderea cortinei, când stăteam la un pahar de vorbă, să ne sărbătorim noi pe noi. Azi e moda petrecerilor grandioase, din care lipsește sufletul”...

Pleacă la 90 de ani. Câteva rânduri copiate de un scrib despre a sa carieră. În rest, omniprezentul titlu: ”Cine moștenește averea Tamarei Buciuceanu?” Scuze, Doamnă Tamara Buciuceanu – Botez, așa, pentru Alexandru și pentru a sa memorie. Și finalul din ”Chirița în provincie”, pe care l-a iubit atât de mult:

 

”Astfel e lumea...o comedie!

Iar noi, artiștii care-o jucăm

N-avem dorință alta mai vie

Decât aplauzi să merităm!”

(Cortina cade)

 

Cu mulțumiri: Emisiunea ”Profesioniștii” - TVR, ”Taifasuri”, ”OK! Magazine”

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: