Samoilă, fotograful cu cele mai importante imagini din istoria noastră!

Samoilă Mârza nu e prevăzut la Marea Unire din 1918. Merge acolo benevol, cu un aparat de fotografiat cu burduf, odihnit pe spatele unei biciclete, la patru zile după ce s-a întors de pe frontul Primului Război Mondial. Pleacă alături de 43 de suflete din Galtiu, Sântimbru. Nu-i primit în Sală, la Alba Iulia, n-are ”credențional”. Cu toate acestea, zămislește cinci imagini dintre 100.000 de oameni, fix când se cerea alipirea Transilvaniei de patria mumă.

Anii trec. Ion Gavrilă Ogoranu, cel mai mare luptător anticomunist din istoria noastră, ”inamicul public numărul 1” al noii puteri de după 1954, e ascuns, 21 de ani, de Anuța, o văduvă cu doi copilași din...Galtiu. Mârza, consăteanul, e cel care o imortalizează, în fața casei. Când se stinge, în 1967, nu știe că este autorul celor mai importante cadre ale istorie noastre de ultim secol...

Atunci, în buza celui mai important eveniment ce avea să se petreacă pe iste meleaguri în întreaga noastră istorie, vremea fusese rece și mohorâtă. Din cer cursese ploaie, iar prin satele de lângă Alba Iulia poposiseră mii de români, veniți din cele mai îndepărtate colțuri ale țărișoarei, care-și găsiseră hrană și pat la oamenii locului, frații lor, mereu cu brațele deschise.

Samoilă al nostru, da, Samoilă Mârza, n-avusese vreme de ferchezuială. Trăsese doar cu patru zile înaintea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 la a sa casă din Galtiu, Sântimbru. Acolo se și născuse, la 1886. Mama-i plecase într-o lume mai bună pe când el era mic. Tatăl, Ștefan, se luase c-o femeie din sat, Raveca. Avuseseră, dimpreună, șase copilași, plus cei patru din căsătoria cu Ana. Băiatul lipise șase clase primare la școala popolară confesională română unită, prin partea locului, apoi mersese, la liceu, la Alba Iulia. Pe la un 23 de ani se îndrăgostise de...aparatul de fotografiat, așa că părinții îl deteră, la ucenicie, la Sibiu, la maestrul Iainek, spre a deprinde arta aceasta. Dar Omenirea n-avea vreme de poze. Samoilă plecă în Armata Austro-Ungară, în 1914, la începerea Primului Război Mondial. Ajunsese prin Galiția, luptase la Riga. Doi ani mai târziu, când țara nostră intrase în focurile întâii mari conflagrații a Lumii, Mârza luase calea Italiei, încadrat în serviciul fotografic și topografic al Oștirii.

Samoilă Mârza, fotograful de la care ne-au rămas singurele imagini de la 1 Decembrie 1918

Pacea îl găsise la Trieste. De aici pleca la Viena, unde Consiliu Național Român Central organizase retragerea militarilor români. Aici trăsese, pe 14 noiembrie 1918, trei clișee ce surprindeau sfințirea primului steag tricolor al Consiliului Național Român Militar, în prezența marelui general Ioan Boeriu sau a ilustrului Iuliu Maniu.

Transilvania ”fierbea”, gata de unirea cu patria-mumă. Luase căruța, prinsese trenuri, apoi care cu boi: Viena-Zagreb-Belgrad-Timișoara-Galtiu. Pe final de noiembrie, când se întorsese în satul natal, aflase că la Onu acasă, al seu frate, niște moroșeni dezlănțuiți cântaseră și jucaseră de se scuturase bătătura și se zbărliseră iile pe dânșii. Atunci îi încolțise în cap ideea. Avea să-i ”tragă” în poze. O mână de suflete, în costume populare, cu un steag țesut în război și-o pânză cu floricele, pe care scrie: ”Galtiu Trăiască Unirea și România Mare”. De aici vine și greșeala, de la petala aceea tricoloră ”căzută” sub ”t”, pe post de codiță: nu-i ”Galțiu”, e ”Galtiu”! Uite-o pe Mariți a lui Cioflig, o femeie minunată. Uite-l pe Ștefan Magda, alintat ”Peca”. Colo-i Pavel Barbu, tânărul din stânga ce are grijă de steagul tricolor. Da, cel cu cușma de miel potrivită, haiducește, pe-o sprânceană. Și Galeni Mârza, o copilă de 15 ani, și Cornel Barbu...Oameni frumoși. Simpli și frumoși. Simpli, frumoși și sinceri. Simpli, frumoși, sinceri și iubitori de țară, de neam.

.                                                    

Faimoasa imagine ”trasă” cu câteva zile înaintea plecării spre Alba, în Galtiul natal

Samoilă a plecat, pe 1 decembrie 1918, dis de dimineață, către Alba, către Unirea cea Mare. El și alți 43 de constăteni din Galtiu. A mers pe jos, trepiedul și aparatul foto pe coada unei biciclete. Pe la 11 au fost în Cetatea Alba Carolina. Bach, fotograful german, cel cu țidulă oficială, angajat special pentru a imortaliza cele mai frumoase momente din istoria noastră, n-a mai venit. Nimeni n-a știut de el. Mârza al nostru n-avea patalama, n-avea acreditare, nu poseda ”credențional”. N-a fost admis în Sala Unirii, probabil una dintre cele mai mari greșeli ale neamului acesta. A stat afară, la Marea Adunare Națională. Cu 100 de ani în urmă, cu 1000.000 de oameni lângă, imaginile se nășteau greu: burduf imens, clișee de sticlă, vreme mohorâtă, timp de expunere îndelungat.

Cele cinci imagini de aur!

Acolo, la Alba, eroul apucă să tragă doar cinci imagini. Par puține, foarte puține, dar vă dați seama că fără el nu aveam nimic? NIMIC! Trei sunt cu mulțimile venite. Două, cu cei ce cetesc declarațiunile. În fața Marelui Sfat Național, dr. Aurel Vlad și episcopul greco-catolic de Gherla, dr. Iuliu Hossu, lecturează Actele Unirii. Pentru că totul se succede cu repeziciune, nici Samoilă, nici cei de acolo nu-și dau seama de valoarea imaginilor realizate de tânărul de 32 de ani.

O altă fotografie faimoasă de acum 102 ani: episcopul Hossu citește Actul Unirii

Abia în anul următor, fotograful publică clișeele într-un album intitulat ”Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri”. Pe 10 martie, unul dintre ziarele locale menționează acest lucru. La Conferința de pace de la Paris delegația noastră prezintă această operă. Exemplare ajung la Regele Ferdinand I, la Ion I.C. Brătianu, prim-ministrul care jucase un rol epocal în unire, la președintele Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, la generalul francez Henri Mathias Berthelot. Lucrare e extrem de apreciată, suveranul îi trimite o depeșă de felicitare, îl acceptă printre furnizorii Curții. ”Burtălău”, marele francez care ne organizase armia în Primul Război Mondial, îi trimte un abonament gratuit pe căile ferate din Hexagon. Nicolae Iorga, mintea cea luminată, îl amintește în ”Memoriile” sale, pe 27 aprilie: ”Mi se aduce din Ardeal un admirabil album al fotografului Samoilă Mârza, înfățișând ultimele manifestări”.

Samoilă merge pe calea pasiunii sale. În 1919 e alături de Majestatea Sa, Regele Ferdinand I, în călătoriile acestuia la Câmpeni, Abrud ori Alba Iulia. Merge la Încoronarea Întregitorilor, pe 22 octombrie 1922. La serbările comemorative de la Țebea, la 100 de ani de la nașterea ”Crăișorului” Avram Iancu, 1924. Iuliu Maniu îl iubește, Octavian Goga îl consideră un prieten, dr. Aurel Vlad, la fel. E decorat de către oficialități, în 1919. Merge cu rugăminte la Brătianu, obține fonduri pentru continuarea picturii Catedralei Reîntregirii Neamului, de la Alba, abandonată.

Cu acordul tău, dragă cititorule, îngăduie să-l părăsim, pentru puțin, pe Samoilă Mârza, cu promisiunea că vom reveni la el.

Grpul Carpatin Făgăraș și cel mai căutat ”bandit imperialist”

La 1923, în Țara Făgărașului, vede lumina zilei, într-o familie cu trei copii, Ion Gavrilă Ogoranu. Termină liceul la ”Radu Negru”, locul în care se vor forma mulți anticomuniști. Aderă la Mișcarea Legionară, e naționalist convins, se bagă în Frăția de Cruce ”Negoiul”. Nu-i are la inimă pe bolșevici încă din facultate, la ”Agronomia” din Cluj. După ce România este cotropită de ruși, își dedică viața Rezistenței Anticomuniste. Șapte ani de zile conduce Grupul Carpatin Făgăraș. Devine ”Inamicul public numărul 1”, fiind condamnat la moarte. Timp de 29 de ani (douăzecișinouă) nu poate fi capturat de către organele Securității.

Ana Mârza avea 19 ani, în 1940, când granițele României Mari, ”Dodoloațe”, au fost ciuntite. 51.000 de kilometru pătrați, aproape 4.000.000 de suflete nenorocite: Basarbia, nordul Bucovinei, Ținutul Herței, toate au intrat sub talpa sovietică. De loc era din ...Galtiu, unde făcuse și școala. În sat se aciuase o familie, Săbăduș. Aveau un fiu, Petru, cam pe la 20 de ani, ce prinsese drag de Ana. După Dictatul de la Viena fugiseră spre Făgăraș, unde, în ultimul an de liceul, tânărul de găsise cu Ion Gavrilă Ogoranu. Petru și Ana s-au luat prin 1941. Atunci a venit pe lume și primul lor copil. Al doilea, în 1943. Săbăduș a participat, ca student, la prima acțiune comunistă de după 1945, faimoasa Grevă de la Cluj. Atunci l-au luat în colimator. Simte o umbră pe urmele sale, în 1948 vrea să fugă în Iugoslavia. E prins. Condamnat și închis la Gherla. Considerat ”bandit”. E 1953 când iese la plimbare în curtea penitenicarului. Un tovarăș de suferință este bătut crunt. Pentru că la bază e medic, dă să intervină. Doctorul pușcăriei îl vede, îl lovește, cu toată forța din lume. Îi rupe splina...În două zile se duce, la infirmeria închisorii. Petru avea doar 34 de ani. Ana și cei doi prunci rămân fără niciun ajutor...

Într-o noapte, la ușa Anei bate careva. Era Ion Gavrilă Ogoranu

Vremurile-s grele. Ana e singură în Galtiu, văduvă de ”bandit”, de ”imperialist chiabur, ce se opunea noii orânduiri instaurate de popor”. Într-o noapte de 1955, aude bătăi în ușă. Nu-i e teamă,. Nu i-a fost niciodată! Deschide! E Ion Gavrilă Ogoranu. ”Moșul”. Săbăduș îl găzduiește, în încercarea de a găsi o cale de evadare spre Cluj. De aici, Ungaria, și, poate, lumea cea bună. Înțelegeți? O văduvă cu doi copilași, fostă soție de anticomunist convins, decedat în închisorile de tristă amintire, se oferă să găzduiască un om ce ucisese oamenii Securității și fusese condamnat, de două ori până acum, la moarte! Există suflet mai mare? Nu-l va ascunde o zi, o lună, un an, ci mai bine de...două decenii!!!

Constantin Diță îl interpretează magistral pe Ion Gavrilă Ogoranu în capodopera din 2010, ”Portretul luptătorului la tinerețe”

În 1957, Ogoranu află că niște agenți ”mânjiți”, care se dăduseră anticomuniști, le oferiseră celor din grupul lor evadarea spre Grecia. O cursă la capătul căreia cei 10 membri fuseseră ”săltați”. Și condamnați la moarte. Uciși prin împușcare. Cu excepția Anei, ”Moșul” nu mai are niciun sprijin...

Femeia pierduse tot. Soțul, mort la nici nouă luștri de viață, îngropat precum un câine, fără cruce la cap, fără datină creștinească. Pământul, luat la colectivizare. Din 1955 până în 1976 îl protejează pe Ogoranu, un om care ieșea...la vedere numai noaptea. Îi zice ”Calu”, ca nu cumva cei mici să sufle o vorbuliță. Cum prin sat se aude ceva, mereu zice că dă de mâncare unui...cal!

Ogoranu nu-i de prins. Securistul e pe urmele sale. Intră într-o frizerie. +la, după el. Se pune pe scaun, dar, cu coada ochiului, îl vede. Îi zice păr-stilistului de acum 60 de ani: ”Pot avea răbdare, rog să-l rezolvați pe domnul”. Apoi iese, rupând-o la fugă

Acum haideți să-l readucem în poveste pe Samoilă Mârza! Ana e a sa consăteană. Merge la ea-n pridvor, să o tragă într-o poză. Casa cu flori care se vede în spatele imaginii, este cea în care stă ascuns ”Moșul”, probabil ce mai mare erou al nostru de după al Doilea Război Mondial!!! Să recapitulăm. Samoilă Mârza, tânăr, imortalizează, la 1918, momentele importate ale Marii Uniri. Apoi, Samoilă Mârza, aflat la vârsta pensionării, o trage-n cadru pe Ana, una dintre eroinele noastre, cea care-l adăpostește, 21 de ani, pe Ion Gavrilă Ogoranu, imensul anticomunist, cel mai căutat om de pe acest meleaguri! Nu-i așa că istoria, pișicheră, conectează incredibil faptele? De acord, poate veți spune că e o forțare, dar Samoilă n-a declanșat, cumva, cele mai tari cadre din istoria ultimului nostru veac: Unirea cea Mare și incredibila luptă anticomunistă, într-o perioadă în care o simplă adiere de zvon te trimitea la Sighet, Aiud, Gherla ori Canal?

Probabil una dintre cele mai importante imagini din istoria noastră, deși e non-acțiune. Anuța Ogoranu (dreapta cum privim), femeia care avea să adăpostească cel mai mare luptător anticomunist la noi, imortalizată de fotograful Marii Uniri

Samoilă Mârza piere pe 19 decemnrie 1967, la 81 de ani. Prin 1967, Gheorghe Anghel, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, aude că omul are ceva probleme cu banii. Fotograful actului de la 1 Decembrie 1918 fusese nevoit să vândă clișee cu imagini istorice, pentru a valorifica sticla specială din care erau făcute. Anghel achiziționează faimosul aparat foto, precum și ”negativele” de la Alba Iulia. Pentru 1968, Samoilă pregătise o reeditare a albumului din 1919. De asemenea, cu banii primiți de la muzeu, își ”trăsese” un aparat performant, cu care voia să realizeze alte imagini: semicentenatrul Unirii bătea la ușă. N-a mai apucat. Odihnește în cimitirul ”Maieri” din Alba Iulia. Prin 2003, în Galtiu i s-a ridicat o statuie. Stângaci, sculptorul i-a adăugat și un aparat foto...

Ion Gavrilă Ogoranu a fost arestat pe 29 iunie 1976, în centrul Clujului. Pe capul său se pusese un preț uriaș. Dosarul ajunsese la 11.000 de file, sute de oameni lucrau la el. Pe 2 și 3 august 1969, Richard Nixon, președintele SUA, vizitase România. Îi înmânase, atunci, lui Ceaușescu, o listă cu luptători anticomuniști. Ogoranu era, logic, în capul ei. Regimul de la București nu avea voie să se atingă de ei. Dar suntem în 1976, Nixon și-a dat demisia în 1974, în urma scandalului ”Watergate”, așa că cerberii cred că-l vor putea condamna pe Ion Gavrilă. Șase luni de zile îl țin în anchetă, să vadă care este mersul. Ana scrie Ambasadei SUA, de aici, mai departe, fostului numărul 1 de la Casa Albă. Finalmente, avea să scape. Se strămută la ceruri pe 1 mai 2006, la 83 de ani, în Sântimbru, Alba. Trăise așa cum era și titlul cărții sale de memorii: ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Pleacă în plaiurile veșniciei românești, într-o istorie ce nu l-a meritat...

Rămasă văduvă, hărțuită de Securitate, cu doi copii după ea și doar cu un cal costeliv, ca-n Fefeleaga, Ana acceptă să-l ascundă pe Ion Gavrilă Ogoranu, cu care va întemeia, mai apoi, o gospodărie. Priviți timp de cinci secunde imaginea! Așa-i că vă trec fiori, deși cei patru ochi sunt cei mai blânzi din lume?

Ana Mârza s-a stins la două luni după ”Moș”. Între cele două plecări zicea, mereu, că nu mai are de ce să trăiască...

Repauzează, dimpreună, în cimitirul din Galtiu.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți în pace, cu cei adormiți ai lor!