Pumnul ăsta este hit / Gogea Mitu n-a murit! Boxerul de 2,20 m și 12 ouă la o masă!

Gigantul din Mârșani a fost un personaj incredibil. Sfărma pietre la Târgul de Moși și, la 22 de ani, a vrut să se facă boxer. Nimicea tot ce întâlnea în cale, însă nu poseda niciun fel de tehnică. Bolnav de tuberculoză, era plimbat prin întrega lume. Se stingea în 1936, dar nici după moarte nu avea liniște. Azi se odihnește în spatele unui geam termopan...

Mirosul de sudoare, amestecat cu cel de cauciuc, răzbate puternic din sala CFR cocoțată pe strada Atelierului din București, pitulată între Gara de Nord și Piața lui Matache Măcelariul. Sus, la al patrulea cat, e cutremur. Numai acolo! Podeaua tremură ca piftia neprinsă în zi de Ignat, lemnele troznesc, deși stau pe uscat, nu-s vârâte în sobă, iar luminile tavanului saltă ca-n dansurile medievale irlandeze. ”Mititelul” are ședință de pregătire. Când suie în ring, apele se opresc a curge la vale, cucul prinde a-și crește singur puiul iar mierlele ori cintezoii schiaună precum șacalii. Gogea Mitu ori Gogu Ștefănescu ori Goagă Dumitru ori cum l-o chema pe acest uriaș cu mănuși e gata de luptă! Are vreo 22 de ani, 2,20 metri înălțime și 140 de kilograme greutate. E vara lui 1934, legenda celui mai înalt sportiv de până la Ghiță Mureșan tocmai pleacă la drum. Vreme de doi ani de zile, se va vorbi numai despre el.

De-i dai crezare, Gogea zice că e din Mârșani. Oltean. Născut undeva între 1911 și 1914 sub numele de Goagă Ștefan. Specialiștii PR din zonă i-au spus că ăsta e apelativ de trebăluitor pe ogoare, nu de viitoare vedetă, așa că se prezenta Gogu Ștefănescu aka Gogea Mitu. Familia-i era sărmană, nu aveau după ce bea apă. Dându-și seama de...dimensiunile sale, luase calea Bucureștiului.                                        

Gogea Mitu în duel cu Aurel Toma, un boxer cunoscut și respectat în perioada interbelică. Diferența de...gabarit nu trebuie luată în considerare: uriașul nostru lupta la categoria grea, Toma la ”pană” ori ”cocoș”

Se arăta la Târgurile de Moși, la bâlci, în iarmarocuri. Îndoia fiare, arunca-n văzduh pitici cu bărbi, prindea cu mâna liberă ghiuleaua slobozită din gura tunului. Bani nu prea primea, dar ședea pe mâncare și pe băutură. Într-o zi, cineva i-a spus că ar putea deveni ”boxieur”. Și-a pus un costum făcut din postavul pentru trei armate, o pălărie pe cap și a mers la sediul ”Gazetei Sporturilor”. A cerut să-l vază pe responsabilul rubricii de box, domnul Radu Ottulescu. I-a spus ce și cum, ce-l apasă, ce-ar vrea să devină. Când a aflat cât cântărește, ce alonjă are, cu ce înălțime se laudă, Ottulescu a pus mâna pe telefon. L-a sunat pe italianul Umberto Lancia: ”Macaronare, aripa lui Dumnezeu te-a atins, jur! Ți-am făcut rost de campion mondial!”

11 kilograme de mâncare pe zi

Conform cotidianului ”Salt Lake Tribune”, Gogea Mitu consuma 3-4 fripturi imense pe zi, dintr-un total de 11 kilograme de mâncare, 4-5 sticle de vin, o jumătate de litru de cafea. ”Gazeta sporturilor” îl cita pe domnul profesor Roiner, de la Facultatea de Medicină din București, care avusese curiozitatera de a afla ce servea, la micul dejun, olteanul: ”1 pâine (care nici odată nu ajunge), 1 kg de lapte, 150 gr. zahăr, 350 gr. șuncă, 12 ouă” (n.a. – s-a păstrat exact formula din ziar). Gogu ”Carnera” poate muta, în doar 10 minute, doi stânjeni de lemne pe o distanță de 50 de metri...Fără a verifica, ”Historia” se aventurează în a prezenta o listă de bucate...fantasmagorică. Conform revistei, la o singură masă, Gogea ”aspira” un pui, 25 de ouă, un kilogram, de prăjituri, doi litri de țuică și o jumătate de litru de vin”...

Tipul ăsta cu nume de mașină era un personaj apare în fauna bucureșteană interbelică. Funcție de interese, zicea că e născut fie la Roma, fix în buricul ei, fie pe plaiurile mioritice, undeva pe la 1904. Se prezenta don Umberto ”Il Bello Berti” Lancia, boxieur, mă rog, fost ”boxieur”, actualmente agent de jucători. Tare-n plisc, italianul l-a amețit din vorbe pe Gogea, i-a promis turnee în America cea îndepărată și acesta a semnat contractul. Prin punerea degetului, căci până la 22 de ani n-avusese timp a învăța a se iscăli!

Din august 1934, Lancia l-a băgat la ședințe de pregătire. Omenirea căuta un challanger pentru gigantul Primo Carnera, ajuns undeva pe la doi metri, așa că românașul nostru părea prototiopul perfect de adversar.

Alături de promotori ori manageri. Nu trebuie indicat, credem, care este Gogea

Debut de două ori!

Gogea Mitu a debutat de două ori. Alo, corectura, s-a strecurat o eroare! Primul pas îl poți face o singură dată! Stați așa, nu vă aprindeți!

Debutul – debut. Aprilie 1935. La Galați. Nu e un meci în adevăratul sens al cuvântului, ci un ”demonstrativ” contra antrenorului, contra propriului manager, Umberto Lancia. Gara din orașul dunărean a luată cu asalt, la încrucișarea mânușilor sunt numărate 2.500 de uflete.

Debutul – oficial. Cum stai, azi, pe podul de la ”Eroilor”, cel ce lipește malurile Dâmboviței, și te sucești la 45 de grade, dai cu capul de intrarea Operei Române. Pe iste locuri se afla, în perioada interbelică, faimosul stadion ”Venus”. Bijuteria. 4.500 de plătitori de bilet vin, pe 7 iunie 1935, pentru a-l vedea la lucru pe Gogea Mitu, ”Mititelul”, contra italianului Saverio Grizzo. Căpriorul pierduse, prin KO, în repriza a șasea, împotriva lui Motzi Spakow, campionul profesionist al României. Eroul nostru se pregătise urcându-se într-un castan, pe “Kiseleff”, pentru agilitate.

“Gogea vorbește peltic, dezarmant de peltic, dând întregei făpturi de uriaș un aer de gingășie, naiv și greoiu, aidoma aceluia pe care îl au elefanții când se joacă”

”Gazeta Sporturilor”, 1935

Suntem, așadar, părtași la primul meci oficial al lui Gogea, cel cu Grizzo. Cronica e scurtă! ”Din 6 pumni, elevul lui Lancea și-a knock-outat adversarul debutând printr-o victorie indiscutabilă”. Saverio, cel care rezistase șase runde în fața experimentatului Spakow, e pus la podea de un băiat care, cu câteva luni înainte, storcea apă din pietre în târg, de Moși.

Lunile trec. Lancia vrea, cu tot dinadinsul, să scoată un sportiv de rasă din Gogea. E 29 octombrie 1935, iar ”Mititelul” dă piept cu Dumitru Pavelescu, ”Nea Pavel”, cum îl știu toți. Un mardeiaș electoral, un brutal ajuns pe la 38 de ani. Corect, cu vreo 10 ani în urmă, fusese campion la amatori dar apoi, după ce făcuse pasul la profesioniști, se stinsese. Omul avea două victorii și opt înfrângeri și recunoștea că, înainte de unele partide, se încălzea cu niște țoiuri de țuiculiță! Iarăși scurt, că poate aveți treabă și noi ne lungim: meciul cu Mitu e ultimul din viața lui Pavelescu, cel care vede stele verzi plutind desupra capului chiar în prima rundă.

Gata, Gogea e vedetă! Lancia tocmește o echipă de filmare din Italia, se trag cadre, se înregistrează antrenamentele uriașului oltean. Dar Bucureștiul e prea mic...

La Paris, unde a stat ceva mai mult. A urmat, apoi, turneul prin ”Hexagon”

La Paris, în ”Orașul Luminilor”

13 noiembrie 1935 îl găsește pe ”Carnera de România” la Paris, unde Gertrude Stein adună în al său salon din 27 rue de Fleurus toată floarea cea vestită a artiștilor de orice soi.

Lumea se strânge ca la urs pe peronul gării. Se trag poze, Gogea se distrează culegând pălăriile de pe capetele curioșilor. La hotel are un pat de trei metri, ranforsat. O lună plină de interviuri.

Pe 13 decembrie e, iar, în ring. Un ”demonstrativ” de două reprize cu un italian, Giuseppe Sanga, cel care, din 10 meciuri disputate până atunci, izbutise o victorie doar într-unul...Românul îl curentează, dar toți își dau seama că nu va ajunge, niciodată, boxeur. ”Acest gigant dă cu adevărat impresia unei neobișnite slăbiciuni fizice. Pe ring, el seamănă cu un mare cangur care ar avea nevoie de fortifiante. A obținuit doar un anemic succes de amuzantă curiozitate”, scriu gazetele.

Dar secretul este ascuns! Gogea Mitu e bolnav! ”Am avut mare ghinion că nu și-a putut face debutul la Paris în condițiuni stafisfăcătoare. Vlăguit de boală, nu a putut avea viteza necesară cuceririi entuziasmului”, se apără al său manager, acuzat că știa de toate beteșugurile uriașului încă de dinaintea plecării spre ”Orașul Luminii”. Se merge prin Strasbourg, Reims, Metz ori Nancy. Dar gigantul e măcinat de tuberculoză...

Cei mai înalți bărbați din istorie

1. Robert Wadlow (SUA), 272 cm (1918 – 1940)
2. John Rogan (SUA), 267 cm (1868 – 1905)
3. John F. Carroll (SUA), 264 cm (1932 – 1969)
4. Leonid Stadnik (Ucraina), 257 cm (1969 – 2014)
5. Vaino Myllyrinne (Finlanda), 251,4 cm (1909 – 1963)

Revenit din Franța în aprilie 1936, Gogea dispare din atenția presei. E tot mai grav bolnav. ”Gazeta Sporturilor” anunță, sec, pe 9 iuie 1936, pe prima pagină, că ”Gogea Mitu a murit!” Atât! ”Capitala”, din 10 iunie, revine cu câteva detalii, precizând că decesul a survenit la Sanatoriul Spitalului Militar. Sicriul are 240 cm...

Mitu s-a stins, oficial, de tuberculoză, afecțiune întâlnită fecvent la bolnavii de gigantism acromegalic.

După al său deces, ziarele titrau că se știa de tuberculoză de ceva vreme, lucru negat de impresarul său, Lancia

E coborât la cele sfinte în Mârșaniul natal. Lumea uită de el. Prin 1985, profesorul Mihail Schiau, de la Catedra de Anatomie și Istoria Medicinei din cadrul Universității din Craiova, solicită deshumarea sa. ”Am făcut-o pentru că scheletul lui era un prețios obiect de studiu. L-am deshumat cu mari dificultăți pentru că urmașii lui s-au opus iar ulterior au încercat să ni-l ia”, spunea profesorul Schiau. 

Am avut un gigant sau o nălucă?

La mai bine de 80 de ani de la a sa moarte, lumea încă se întreabă cine a fost Gogea Mitu. Și câte dintre poveștile despre el au avut un sâmbure de adevăr...

Eroul n-a avut un nume!

Gogea Mitu, Gogu Ștefănescu, Goangă Dumitru, Gogu a lui Ștefănescu, Goagă Ștefan.

N-a posedat o dată de naștere concretă!

Ca an, s-a pornit de la 1911, s-a ajuns la 1914. Există  - în registrele Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Dolj – un singur Goagă Ștefan, ițit pe lume pe 23 spetembrie 1911, fiul lui Gheorghe și al Elenei. Arhiva parohiei locale a ars.

N-a fost măsurat, niciodată, cu precizie!

Se lăuda că ar avea 2.20 m. Dormea în pat de 3 metri, iar sicriul ave 240 cm. Groapa din cimitir, unde a fost inmormântat inițial, există și azi. Are tot 3 metri. Corespondentul la Paris al publicației americane ”Daily Herald”, scria, în decembrie 1935, că ”gigantul român are 2.33 cm”. ”Salt Lake Tribune” îi dă, tot cam în aceeași perioadă, 2.28. Orice comparație cu Ghiță Mureșan este forțată: vorbim despre condiții socio-economice diferite, Big Ghiță fiind inclus într-un sistem de supraveghere medico-sportivă, cu examinare periodică. Uneori, chiar și 2.45 – ”cel mai înalt român al tuturor timpurilor”...

N-a avut un număr de meciuri ”oficiale”!

O șușă cu propriul antrenor, două demonstrative prin țară, un turneu ”francofon” mai mult de imagine. Vestea, falsă, că ar fi boxat cu Primo Carnera, eveniment ce nu a avut loc, niciodată. Meciul cu americanul George Godfrey, mare boxer în acea perioadă, ce apare în orice rezumat despre viața lui Gogea. Niciodată în istorie cei doi nu au încrucișat mânușile oficial, ci doar în timpul unui sparring organizat la București, pentru presă, în iunie 1935. Apoi faimoasa întâlnire cu Bergman, personaj pe care nimeni nu l-a zărit, niciodată!

N-a fost boxer, chiar dacă a urcat în ring!

”Cu Sanga, Gigantul nu a reușit să satisfacă. În consecință, nu s-a mai arătat interesat de el niciun impresar. Situația nefiind strălucită, cei doi (n.r. – Gogea și Lancia) au căutat să-și asigure mijloacele de trai prin exhibarea gigantului pe scenă, în acest fel cei doi au isbutit să se mențină și chiar să agonisească ceva parale”, scrie ”Gazeta Sporturilor” din 17 aprilie 1936. ”Cu dreapta încearcă de pomană câte un upercut care pleacă din zona genunchilor săi sau de la nivelul umerilor adversarului. Toate loviturile lui sunt telefonate”, aduagă cei de la ”Daily Herald”.

Nu se știe, cu certitudine, din ce cauze a murit!

Chinuit de tuberculoză, Gogea e dus la consult de Lancia. ”Nu suferă de nicio boală de plămâni”, vine răspunsul doctorului. Peste două luni, tânărul trece în lumea drepților. ”A dispărut, dar au rămas răspunderile medicilor FR Box cari au îngăduit unui om anormal, cu inima și cu plămânii slabi, să devină boxeur, să facă eforturi și să-și grăbească, astfel, sfârșitul”, notează ziarul ”Capitala”. Apare și varianta cu tentativa de asasinare. Pe când se afla la Paris, unde avea un succes fulminant, amenințând marii jucători, Gogea a fost injectat cu o substanță letală decedând, după ceva vreme, la București. Rudele au mers și pe varianta otrăvirii. ”Fusese internat pentru o banală răceală, dar nu s-a mai întors acasă, niciodată”...

Unde-s rămășițele sale?

E înmormântat în 1936, în praful Mărșanilor. După deshumarea din 1985, groapa ce se cască rămâne așa, sinistră. Rămășițele ajung la Muzeul Medicinei din Craiova. Dar casa ce le adăpostește este retrocedată, după 1989, lui Genică Boierică, controversatul om de afaceri, arestat pentru returnări frauduloase de TVA. Apar vorbe că scheletul a fost vândut de către acesta, pe sume mari de bani, în Statele Unite. Finalmente, ceea ce a mai rămas din Gogea Mitu, ”Colosul cu picioare de lut”, se odihnește într-o nișă acoperită cu un geam termopan, la Facultatea de Medicină din Târgul Iovului, unde este material didactic.

Ce se știe cu precizie e că Gogea era un uriaș pe care Lancia a încercat să-l transforme, fără succes, într-un om de sport. Chiar dacă Ion Creangă folosea, cu 50 de ani mai înainte expresia, chiar dacă exegeții spun că se trage din sârbescul ”kodzamiti” ori din bulgărescul ”kodjamiti”, pentru frumusețea poveștii, să admitem că ”cogeamitea” (n.a. – termen ce desemnează o persoană foarte înaltă), vine de la gigantul nostru din Mârșani...

Surse: ”Gazeta sporturilor”, ”Vânătorul de legende”