Petru Movilă, Sfântul, Mitropolitul Kievului – Apărătorul ortodoxiei din Ucraina

Se amintește puțin spre foarte puțin de fiul domnitorului român. Erudit de seamă, vorbitor de limbi străine, cărturar, ostaș, devine Mitropolit al Kievului, al Galiției și al Rusiei Mici. Simte ”presiunea” catolicismului, așa că militează întru apărarea tradițiilor ortodoxe. Fondează școli unde aceste taine să fie învățate, zămislește biserici, scrie pagini importante. Se stinge puțin după 50 de ani, lăsându-și opera neterminată, însă e recunoscut ca Sfânt de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, dar și din România.

 

Petru Movilă, Mitopolitul Kievului, postură din care a militat pentru apărarea ortodoxiei nu numai în Ucraina, ci și în zonă

 

Copilul se născuse pe 21 decembrie 1596, la Suceava, ca al patrulea fiu al voievodului Moldovei, Simion Movilă, vlăstar al unei mari familii boierești. Tatăl, frate cu Ieremia Movilă, fusese urcat pe tronul Țării Românești de către generalul polon Zamoiski, care-l învinsese pe Mihai Viteazu la Telejen, în octombrie 1600. În iulie 1606, când Ieremia se stinse, Simion ajunge domnitor și al celelaltei provincii istorice românești.

Părinții l-au botezat Petru, pentru a păstra vie memoria străbunicului său Petru Rareș. Mama, Margareta, era femeie cu carte. De la unchiul său, Gheorghe, Mitropolit al Moldovei, s-a deprins cu buchisirea slovelor sfinte, dar și cu frica de Dumnezeu. Celui mic în plăcea să colinde mănăstirile, cinstind, încă de la o vârstă fragedă, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Tatăl era un înțelept apărător al Ortodoxiei, iar iubirea aceasta fusese transmisă și mai departe: ”Din copilărie, după o dorință de Dumnezeu iubitoare și o dispozițiune a inimii, am ținut cu tot dinadinsul la întărirea, cinstirea și înfrumusețarea Sfintei Biserici”.

După obiceiurile vremii, Petru, ca fiu de nobil, a trebuit să urmeze studiile militare, devenind, de tânăr, ofițer în armata leșilor, participant la două bătălii: cea de la Țuțora (toamna lui 1620), pe malurile Prutului, unde o uniune polono-lituaniană s-a opus Imperiului Otoman, și cea de la Hotin, din 1621, care a avut, de asemenea, aceeași beligeranți. În această ultimă campanie, unul dintre camarazii de arme a găsit un Tetravanghel de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare, aparținând Mănăstirii Neamț. Petru l-a răscumpărat, pe loc, cu o importantă cantitate de aur și l-a purtat mereu, cu sine, spre a cinsti memoria strămoșilor.

Sigismund al III-lea, Regele Poloniei, l-a ”simțit” în timpul luptelor. L-a văzut devotat, așa că l-a propus Înaltei Porți pentru a fi instalat pe scaunul Moldovei, descriindu-l cu apelativul ”Magnificul Petru Movilă”. Refuză, gândurile sale fiind îndreptate în cu totul altă parte. Devine ostașul lui Hristos, după cuvântul Sfintei Liturghii: ”Toată grija cea lumească să o lepădăm”. Pe 15 august 1622 vizitează, pentru prima dată, Lavra Peșterilor din Kiev (cunoscută și ca Lavra Pecerska, o mănăstire istorică creștin-ordodoxă). Se îndrăgostește, imediat, de loc, urmând a rămâne aici multă vreme. E tuns în monahism la Kiev, în 1627, ajungând arhimandritul lăcașului de cult în luna decembrie, același an. Pune bazele unui colegiu de care se va ocupa în mod direct, cu dascăli bine pregătiți și cu cărți în latină și în greacă. Pentru că și el studiase, pe la 15 ani, la Liov, poetica ori retorica, fondează clase de gramatică, de dialectică, de omiletică și, normal, de teologie.

În acel moment, Ucraina, țară ortodoxă, se află sub dominația Poloniei, stat romano-catolic. Pe la 1595-1596, aici se realizase o Uniație (n.a. – Unire) a unei părți a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, cu  Biserica Romei din Polonia. ”În momentul în carea luat ființă această nouă realutatea bisericească – Biserica Greco-Catolică din Ucraina – ierarhia ortodoxă a fost practic desființată, activitatea în mănăstiri și prin preoți a fost redusă”, scria părintele Dumitru Stăniloae.

 

Ctitorul celei mai vechi instituții de învățământ superior din Ucraina

Petru Movilă devine, în 1633, Mitropolit al Kievului, al Galiției și a toată Rusiei Mici, termen dat unei părți din teritoriul Ucrainei până la finele secolului al XIX-lea. Are de luptat cu expansiunea Reformei protestante, dar și cu replica viguroasă dată acesteia de Contrareforma Bisericii Roman-Catolice. Vladislav, Regele Poloniei, întărește numirea sa pe 12 mai 1633.

Petru Movilă are mult de muncă. Transformă colegiul fondat într-o Academie Duhovnicească, școală cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii ortodocși. Devine unul dintre cei mai marii oameni de cultură ai vremii, fondând școli la Pecerska, la Bratska, urmărind ca tot clerul să-și recunoască apartenența la tradiția ortodoxă. După ce pune bazele a două tipografii ce vor devebi celebre, trimite meșteri în Muntenia, la Câmpulung, la Govora, la Dealu, pentru a realiza cărți religioase. În Ucraina, are grijă să apară peste 50 de tipărituri: unele sunt scrise chiar de el, altele de ucenici, dar, la fiecare, există un ”cuvânt înainte” cu propria semnătură.

Însă vremurile credinței ortodoxe pe acele meleaguri sunt tulburi. Încep să circule tot felul de ”manifeste” cu vădite nuanțe catolice: o lucrare a lui Meletie Smotrițki, alta a patriarhului ecumenic Chiril Lucaris, apărută la Geneva. Mitorpolitul Petru Movilă își dă seama de posibila expansiune, așa că scoate ”Mărturisirea de credință”, lucrare argumentată cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii și scrierea Sfinților Părinți. Scopul apariției ei era să expună învățătura ortodoxă de credință, și, în același timp, morala creștină. Pentru recunoașterea ei, se organizează Sinodul de la Kiev, din 1640, dar opera e mult prea complexă pentru a fi analizată într-o singură întrunire. Astfel se merge la Sindoul de la Iași, 15 septembrie-26 octombrie 1642, la Biserica ”Trei Ierarhi”. Refuză să participe, tocmai pentru a lăsa discuțiile libere, cu domnitorul Vasile Lupu pe post de coordonator. ”Mărturisirea” lui Petru Movilă este aprobată la 11 mai 1643, devenind, oficial, Mărturisirea de credință a Bisericii de Răsărit.

Activând departe de țara sa, mitropolitul Petru Movilă vorbea cu nostalgie, în repetate rânduri, despre descendenţa sa românească, numindu-se deseori “prinţ al Ţării Moldoveneşti”, folosind stema “străluciţilor Movileşti, domni ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei”, pe care „o imprima cu insistenţă în tipăriturile sale şi în cele sprijinite de el”.

Presimţind apropierea morţii, mitropolitul Petru al Kievului îşi dictează testamentul, exprimându-și fidelitatea faţă de credinţa ortodoxă, prin cuvintele: ”În credinţa sfântă, în care m-am născut, m-am educat şi cu nevrednicie, din voia şi îndurarea lui Dumnezeu port demnitatea de Mitropolit, în această credinţă, sfârşindu-se viaţa mea, doresc să mă prezint, şi înaintea măreţiei Domnului meu”, lăsând toată averea moștenită de la părinţi Bisericii, pentru restaurarea „bisericilor lui Dumnezeu, cele ruinate, care ajunseseră într-o stare demnă de plâns, iar parte pentru înfiinţarea de şcoli”. Doar o mică parte a averii, „câştigată în poziţia de civil”, o lasă lui Moise Movilă, fratele său.

 

Lavra Pecerska, faimosul său loc de îngropăciune

 

Trece la cele veșnice pe 22 decembrie 1646, fiind înmormântat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului de la Lavra Pecerska.

În decembrie 1996, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a decis înscrierea în rândul sfinților a lui Petru Movilă, lucru petrecut, ulterior, în 2002, și în Sinodul Bisercii Ortodoxe Române, care-l prăznuiește pe fostul Mitropolit al Kievului pe 22 decembrie.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: