”Or jucat fotbal cu craniile!”. Clopotarul din biserica părăsită

La 30 de kilometri de Timișoara, Mausoleul de la Bobda, unul dintre cele mai frumoase lăcașe de cult romano-catolice din România, ridicat la 1860, se degradează cu pași repezi. Totul a fost furat, mormintele profanate, iar cei ce repausau acolo au fost mutați la un kilometru depărtare deși, cu un secol și jumătate în urmă, ridicaseră locul chiar pentru odihna lor veșnică. Vis-a-vis a existat un castel cu 42 de camere, construit de nobilul Gyula Csávossy, vândut, în perioada interbelică, bucată cu bucată!

Vitraliile Mausoleului din Bobda au fost realizate la München, iar cele două clopote, în atelierele meșterului Antonius Novotny, din Timișoara

Gyula Csávossy vede lumina zilie pe 16 mai 1839, în Sărcia, în Banatul Sârbesc. Începe liceul la Timișoara, apoi, prin transfer, ajunge la un colegiu din Viena. Aici studiază Dreptul, la faimoasa Universitate, dar tatăl său, mare moșier, îl vrea mai apropiat de pământurile sale, așa că se înscrie la Facultatea de Științe din Budapesta. După terminarea studiilor, Gyula se întoarce în banat și se stabilește la Bobda.

Localitatea-i atestată documentar încă de pe la 1221, sub denumirea de Badb. De-alungul vremurilor, sunt mulți moșieri unguri ale căror nume apar pe diferite documente. Bobda nu dispare în timpul ocupației medievale, apoi este atașată comitatului medieval Timiș și, mai apoi, la 1779, celui Torontal, unitate administrativă a Regatului Unagriei până la 1920. Ultima familie de nobili este Csávossy, care primește titlul la 1904. Opt ani mai târziu, Bobda avea 232 de case, cu 1.179 de locuitori, cu poștă, cu telegraf și chiar cu un cazinou!

Prima soție a lui Gyula, Magdalena Szemzo, decedează, așa că el se recăsătorește cu Josephina Spigelfeld, baroneasă, care-i dăruiește doi fii: pe Joszef și pe Endre. Pe la 1897, nobilul începe să construiască acolo un castel maiestuos, cu 42 de camere, încercuit de grădini exotice, cu herghelii. Locul era de o frumusețe fără seamăn, cu mobilă de calitate, cu candelabre din cristal de Murano, cu draperii din catifea. Peste drum de castel poruncise, cu mai mulți ani în urmă, ridicarea unui mausoleu, copie după bazilica din orașul ungar Esztergom, ce avea să fie finalizat abia în 1908. Aici dorea baronul să fie înmormântat el, cât și familia sa.

Josephina se stinge la 28 ianuarie 1911 și, în luna septembrie a aceluiași ani, piere și baronul, ”de dorul soției”, cum aveau să spună oamenii din zonă. Cei doi sunt depuși în cavoul mausoleului, în niște sicrie ”futuriste” pentru acea perioadă, cu geam din sticlă.

Lumea se schimbă, vine Primul Război Mondial, apoi Unirea de la 1 Decembrie 1918, așa că Joszef și Endre sunt nevoiți să vândă restul de proprietăți, după ce o mare parte fusese împărțită comunității. Pleacă din țară, stabilindu-se unul în Canada, altul în Elveția. În perioda interbelică, impunătorul castel (n.a. – suprafața pe care este ”desfășurat” acesta, vizibilă, azi, cu ajutorul unei drone, era destul de mare) ajunge pe mâna unui legionar, un anume Hârțu. Are mari datorii la bancă, așa că decide să-l demoleze, și-l vinde bucată cu bucată, cărămidă cu cărmidă, sătenilor care-și construiesc case din el!!!

Mausoleul și o parte din castel, în imagini de acum 120 de ani

În schimb, mausoleul este încredințat comuității locale, iar aceasta se angajează să aibă grijă de el. Treptat, începe să fie folosit ca biserică romano-catolică, fiind cunoscut drept ”biserica baronului”. Apoi apar momentele ”negre”: unii dintre localnicii mai bătrâni spun că ele s-af fi petrecut în 1942-1943, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, alții afirmă că în 1950, iar autorul ar fi fost un primar comunist. În căutare de comori, cu care se presupunea că ar fi fost înmormântați cei doi, mormintele sunt profanate. Pentru că sicriele sunt deschise și primesc aer, cadavrele intră, rapid, în descompunere. Logic, nu se găsește aur, dar primarul primește doi ani de închisoare!

Anii trec, slujbele continuă să se țină. După 1990, locul intră în degradare puternică. Preotul din Cărpiniș încearcă să ajute cum poate. Cheamă alpiniști din Alba Iulia, în încercarea de a ”cârpi” găurile prin care apa se scrurge în biserică. Se fură tot ceea ce este de furat: de la tablouri de mare valoare, la statueta lui Iisus, înaltă de un metru. Scenele sunt incredibile: orga, reparata în decurs de câțiva ani de două ori, e trasă în jos, cu o sârmă groasă. Pentru că se taie la mâini, netrebnicii suie deasupra orgii și o împing cu picioarele. Lemnu-i putred, cedează!

Apoi, prin 2000, se petrece incredibilul: câțiva tineri scot oasele defuncților și se distrează cu ele. ”Or jucat fotbal cu craniile!”, spun oamenii locului, ducându-și mâinile la tâmple. În Bobda mai sunt doar două familii de romano-catolici. Una dintre ele a luat rămășițele părintești și le-a dus într-un cimitir la un kilometri distanță de locul în care Gyula ridicase special un locaș pentru somnul său de veci!

Prin 1970, niște specialiști japonezi au auzit de construcție, au cerut permisiunea să o analizeze. ”Biserica area piloni de lemn de șapte metri adâncime sub ea. Pentru că pământul e mâlos, au fost așezați pe o bilă. Or băgat sonda și au văzut că bila e bună, nu-i uzată. E acolo ca sa nu se dărâme, când e cutremur, ea oscilează”, spune un localic.

Asociația ”Ambulanța pentru Monumente” încearcă să mai salveze ceea ce se mai poate salva din superbul mausoleu

În 2021, Prințul Charles, prin a sa fundație, ”Ambulanța pentru Monumente”, a  anunțat că intenționează să slaveze ceea ce a mai rămas din construcție, trecută, din lipsă de fonduri, de la Episcopia Romano-Catolică la Primăria din Cenei. Proiectul e de lungă durată, iar locul e, pe moment, împrejumuit. Doar când sunt înmormântări, un localnic mai vine și mai trage clopotul, realizat la Timișoara, în atelierele lui Antonius Novotny.

Apoi încuie poarta și pune lacătul.

În spatele lui, sus, pe frontispiciu, vremea și vremurile nu au putut șterge dictornul: ”DIVINUM AUXILIUM MANEAT SEMPER NOBISCUM”. ”Fie ca ajutorul divin să rămână mereu cu noi!”

Sursa: Prin Banat