Octombrie 1922: un veac de la Încoronarea Întregitorilor, Regii Ferdinand și Maria

Cu 100 de ani în urmă, festivitățile de la Alba-Iulia și de la București consființeau Unirea și România cea Mare, ”Dodoloață”. Trei zile de sărbătoare, cu zeci de mii de oameni și capete încoronate din întreaga Europă. ”Eu am îngenuncheat în fața lui Nando (n.a. – Regele Ferdinand), care a pus greaua coroană pe capul meu, în vreme ce toate clopotele au sunat și acele salve de salut regal au fost trase”, rememora Regina Maria

 

Cu 100 de ani în urmă, la Alba-Iulia, în fața Catedralei Reîntregirii, Regele Ferdinand și Regina Maria deveneau ”Întregitorii”

 

CONTEXTUL

După Războiul de Reîntregire și actul de la 1 Decembrie 1918, România nu era chiar... reîntregită. Armata cotinuase lupta până în 1919, ajunsese la Budapesta, dar negocierile de pace de la Paris nu păreau să se termine așa cum întreaga națiune dorea. Ion I.C. Brătianu aștepta mai mult în fața unor uși închise, așa că Regina Maria fusese sfătuită să apuce drumul Orașului Luminii, pentru a pleda cauza națiunii. Se întorsese victorioasă de acolo, cu promisiuni, dar tot mai lipsea ceva.

Pe 4 iunie 1920, la Trianon, Unirea Transilvaniei cu patria-mamă a fost, în sfârșit, recunoscută internațional, iar Ungaria a acceptat noua graniță. Peste două săptămâni din acel moment, s-a născut comisia ce trebuia să organizeze Încoronarea.

 

COMISIAgeo

În fruntea echipei se afla generalul Constantin Coandă, tatăl marelui Henri Coandă, o minte luminată, combatant pe frontul Primiului Război Mondial, cel care avea să fie rănit, câteva luni mai târziu, de extremiștii care atentau în ședința Senatului, din 8 decembrie 1922. Alături de el, marele Nicolae Iorga, arhitectul Victor Ștefănescu, pictor, sculptori, George Enescu, dar și primarele din Alba-Iulia, Aurel Sava. De asemenea, poetul Octavian Goga, diplomatul Nicolae Titulescu, inginerul Anghel Saligny ori viitorul patriarh Miron Cristea.

 

 

ZIUA și ORAȘUL.

ACEA duminică de 15 octombrie 1922, de acum 100 de ani, una dintre cele mai importante ”borne” din istoria noastră, n-a fost una prietenoasă de la început. Ploua la Alba-Iulia. Unii dintre invitați, cei cu tuleiele mai cernite, și-au adus aminte că și la 10 mai 1866, când Întemeietorul Dinastiei, Carol I, intrase pentru prima oară în București, de sus cădea cu găleata, semn de bunăstare.

Vechea capitală a principilor medievali din Transilvania fusese redusă, de multe secole, la o cetate-cazarmă, înconjurată de ziduri, unde viețuiau cel mult 10.000 de suflete. Aici urma să aibă loc Încoronarea Întregitorilor României, Ferdinand și Maria, aici aveau să vină capete cu diademă, stăpâni peste țări și peste popoare. Era clar că nimeni nu se putea gândi la alt loc, fie și prin prisma simbolisticii sale: aici intrase victorios Mihai Viteazul, în 1600, la Prima Unire.

De ceva vreme, Alba-Iulia devenise un șantier. Trebuia o infrastructură adecvată pentru acest eveniment. Gara era mică, cu doar două linii de cale ferată. Cum să ”reziste”, dacă numai de la București fuseseră anunțate 14 garnituri, plus alte 12 care să plece și să-i ducă pe invitați în celelalte părți ale României Dodoloațe? Așa a apărut un loc cu 20 de linii, cu clădiri anvelopate și cu restaurante puse la punct, pentru a putea găzdui banchetele oficiale.

 

CATEDRALA

Planurile vechii Mitropolii din Alba-Iulia, cea de pe vremea lui Mihai-Voievod, nu s-au mai păstrat, așa că arhitecții – în frunte cu Victor Ștefănescu, au purces degrab spre Târgoviște, la Biserica Domnească de acolo, târnosită de Petru Cercel, fratele lui Mihai, zis așa pentru că se purta după moda cea franțuzească. Generalul Coandă a cerut ceva mic, de inimă, nu grandios, ceva ce să reprezinte spiritul românilor.

Piatra de temelia s-a pus în martie 1921, crucea de pe turla principală a putut fi montată chiar în septembrie. S-a lucrat după ceas, nu s-a acceptat niciun fel de întârzire și, în 10 luni, totul era gata, lucru greu de crezut în zilele noastre.

 

Pentru că Ferdinand era catlolic, iar Maria protestantă, s-a preferat un cer liber, mijlocit doar de un baldachin cu însemnele tuturor provinciilor românești istorice

 

ÎNTREGITORII și ÎNCORONAREA

Nicolae Filipescu, politicianul, îi spusese lui Ferdinand încă de la 1915: ”Sire, să te încoronezi la Alba-Iulia ca rege al tuturor românilor sau să mori pe câmpia de la Turda ca Mihai Viteazul”. Se întâmpla! Pe 15 octombrie 1922, Regele și Regina au venit cu trenul de la București. Pentru că nu se mai găsea nicio cazare în oraș, Maria s-a îmbrăcat și-a aranjat în vagon. Era într-o ”rochie auriu-roșiatică, cu o mantie de catifea roșie pe uneori, căptușită cu albastru și argintiu, purtând pe cap un voal auriu strâs pe frunte cu o panglică de aur”, cum o descriau cei prezenți.

Sosiți de la gară într-o caleașcă trasă de patru cai, Ferdinand și Maria au fost conduși spre catedrală. Coroana de Oțel, cunoscută drept Coroana Independeței, cea a Regelui, și Coroana Albastră, făcută la Paris, din aur transilvan, pentru Regina Maria, se aflau deja în altar. Majestățile lor au asistat la slujbă așezați pe tronurile laterale, apoi, în clipa sfințirii Coloanelor și a mantiilor regale, au fost rugați să îngenuncheze.

Dar încoronarea propriu-zisă a avut loc afară, sub un baldachin, în văzul întregii asistențe. Exista și un motiv. Occidentali prin naștere, acceptaseră să-și boteze toți cei șase copii în confesiunea ortodoxă, așa cum o cerea Constituția. Numai că Ferdinand era catolic, iar Maria, protestantă, așa că au preferat... cerul liber, protejați doar de un baldachin, pe care se găseau inscripționate însemnele tuturor provinciilor istorice românești.

Mihail Ferechide, cel mai autoritar președinte pe care l-a avut, vreodată, Parlamentul României (n.a. – îl găsiți ortografiat și Mihail Pherekyde), avea Coroana de Oțel așezată pe o perină de mătase cu emblema țării. L-a invitat pe Ferdinand să rostească Jurământul de Credință față de țară. I-a înmânat coroana și, după un vechi obicei napoleonian, acesta și-a așezat-o singur pe cap. Au urmat uralele celor aflați în curtea Catedralei, apoi Mihail Orleanu, președintele Camerei Deputaților, a înaintat către regină, rugând-o să rostească același jurământ. ”Eu am îngenuncheat în fața lui Nando (n.a. – alintul Regelui Ferdinand), în vreme ce toate clopotele au sunat și acele salve de salut regal au fost trase”, nota Regina Maria în ”Memoriile” sale. Coroana a ajuns la ”Nando”, apoi pe capul celei mai iubite regine. ”Trăiască suveranii României Mari!”, s-a auzit.

 

CEI NEPREZENȚI

Regele și Regina aveau, însă, și motive de tristețe. Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, liderii ardeleni ai Unirii, au refuzat să participe la festivități, după ce se certaseră cu liberalii, reproșându-i premierului Brătianu dorința excesivă de control. Vasile Goldiș, unul dintre artizanii actului de la 1 Decembrie 1918, mersese chiar mai departe, semnând un articol în presa locală intitulat: ”Ne-am unit cu România, nu cu ciocoii de la București”. De altfel, așa cum se cunoaște, toate lucrările de modernizare din Alba-Iulia fuseseră câștigate și executat de firme din orașul lui Bucur. Cu timpul, însă, lucrurile se linișteau: Constituția Regală de peste un an, din 1923, ”stingea” multe dintre temerile ardelenilor, iar Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod deveneau, după un timp, premieri...

 

Festivitățile au continuat și la București, la Arenele Romane. În prezent, cele două coroane sunt expuse la Tezaurul istoric al Muzeului Național. Cea a Reginei Maria cântărește circa 1.800 de grame, cea a Regelui Ferdinand este cea purtată și de Carol I, fiind realizată din țevile tunurilor de oțel capturate de Armata Română la Plevna, căreia i s-au mai adăugat trei pietre prețioase

 

BUCUREȘTIUL

După festivitate, s-a mers la dineul oficial, cel cu peste 400 de invitați, cu reprezentanți ai caselor regale din Spania, Anglia ori Italia, cu miniștri și oameni de arme. Apoi, în partea de vest a cetății, Întregitorii au asistat la o paradă militară, peste 50.000 de soldați participanți prezentând onorul.

S-a revenit la București, unde, pe 16 octombrie, festivitățile au continuat. Trenul regal a intrat în Gara Mogoșoaia (n.a. – numită, peste ani, Băneasa), luni, la ora 10. De psete tot se auzea ”Trăiască Regele!” ori ”Trăiască România Mare!”. S-a trecut pe sub Arcul de Triumf, o construcție hibridă din beton și din lemn, proiectat, la repezeală, de arhitectul Petre Antonescu, la rugămintea primarelui Matei Corbescu. De pe câmpul din apropiere s-au tras, spre cer, rachete luminoase în culorile naționale.

Pe la 12.30 s-a ajuns sus, la Mitropolie, apoi s-a mers spre statuia lui Mihai Viteazul, patronul încoronării. Acolo, pe dinaintea tribunei oficiale, au defilat cortegii simbolice, înfățișând cei mai importanți domnitori din istoria noastră. Extenuanta zi s-a încheiat printr-o masă de gală la Palatul Regal.

Marți, pe 17 octombrie, la 10.30, aînceput recepția în onoarea delegațiilor străine. La 12.00, Regele și Regina s-au prezentat în loja de la Arenele Romane din Parcul Carol I, în fața a 10.000 de primari veniți din toată țara. Peste o jumătate de oră s-a vizitat Muzeul Militar, apoi edilii au luat loc la meseele înșirate pe alei. Ziarele vremii păstrează și câteva dintre darurile primite de către aceștia, de la o ceșcuță smălțuită de țuică, la o ulcică pentru vin și două farfurii cu efigiile suveranilor. Seara s-a mers la Teatrul Național, unde, în prezența Familiei Regale, a Infantelui Alfons și a Infantei Beatrice, a ducilor de Genova și de York, a mareșalului Foch și a generalilor Berthelor, Petain și Weigand, maestrul George Enescu a dirijat Imnul Regal și ”Rapsodia Română” a lui George Enescu. La final, Suveranii s-au ridicat în picioare, ovaționați îndelung de cei prezenți.

România cea Mare, ”Dodoloață”, exista!