Noi, toți cei care am fost Pelé, îți mulțumim, Pelé!

Edson Arates do Nascimento s-a stins, la 82 de ani. Se născuse în ziua în care în cartierul său venise lumina. Și asta spune multe...

Nu te-am cunoscut niciodată, dar să știi că ai jucat cu noi mereu, în spatele blocului! În Militari, în Tecuciul bunicesc, pe nisipul fin, de la Mamaia, unde, cu o scoică, îți scriam numele. Scuze, de fiecare dată fără accentul acela de pe ultimul ”e”.

Te născuseși din poveștile lui Ion Băieșu, ale lui Vanea Chirilă ori Johnny Cupen și crescuseși alături de noi grație poveștilor taților. ”Și cum juca Pelé?”, venea întrebarea. Atunci, seniorii făceau apel la toate amintirile lor, adunau, ca într-un creuzet, puținele poze din Suedia ’58, cu Garrincha plângând pe umărul tău, la primul vostru titlu mondial, imaginile cu tine cocoțat pe transversală, la golul cu numărul 1.000 sau gesturile de prietenie adevărată făcute băieților noștri după partida din Mexic, frumusețea aia de 3-2. L-am auzit, zilele acestea, pe nea Mircea Lucescu: ”Noi, românii, avem ceva de la Pelé. Tricoul său de atunci. Nu l-am spălat, niciodată, în 50 de ani!”. Când începeau să povestească despre tine, paserile cerului se opreau din zbor, misterții nu mai urlau, căprioare nu-și mai alăptau puii. Lumea întreagă tăcea. ”Dribla pe cine voia și cum voia!”.

Apoi, noi, țâncii, luam o carioca și, cu mâini tremurânde, scriam, pe un tricou, numele tău. De la transpirație, literele se topeau, dispăreau, dar, Rege, niciodată patru litere nu fuseseră atât de mari! Bătaia pentru stricarea cârpei o luam mai pe seară, dar parcă asta conta? La bătător, la ”stârpuț” – așa îi zicea ”Caștorul” punctului termic -, la ”douășiuna”, la ”diri-diri”, la ”la mălai”, la ”Ciocănele” fuseserăm Pelé și doar asta ne interesa.

Pe la vârsta când prinserăm a ne bărbieri în răspăr, am început să te vedem, să te ”simțim”. Timid, apoi din ce în ce mai tare. Imagini, declarații, filmulețe, filme, documentare. Toți cei care apăreau prin ele parcă erau teleghidați. Foloseau doar o sintagmă când vorbeau despre tine: ”cel mai mare”. Atât.

Acum, la a ta plecare, pentru că despre moarte nici nu poate fi vorba, n-am vrut a copia câteva rânduri de pe wikipedia doar pentru a umple pagina asta. Am gândit că e mai bine să-ți scrie, cu mintea de azi, un puștiulică de mai ieri care înghițea câte patru trepte pentru a ajunge mai repede la fotbalul dintre betoane, cu Pele, fără, accent, pe spate.

”O Rei”, ai avut întreaga lume la picioarele tale!

Iar noi, băieții din spatele blocului, îți mulțumim că ne-ai lăsat să fim tu, de fiecare dată când ne doream ist lucru! Obrigado!

Credit foto: Picioarele lui Pelé, fotografie de Annie Leibovitz