Nicolae Iorga a dat României ieșire la Marea Mediterană!!!

După ce cea mai luminată minte a poporului român i-a ajutat pe albanezi să-și descopere istoria, Regele Zog I îi dăruiește un teren la Saranda, pe malul Mării Ionice, drept mulțumire. Istoricul donează Statului pământul, pe care apare un Institut. Grație ”Casei Iorga”, pentru o perioadă scurtă, avem ieșire la două mări! Fasciștii italieni fură tot ce se poate fura de acolo și, din 2000, ne tot chinuim să recuperăm clădirea, vândută, în 1991, unei persoane particulare...

 

Clădirea Institutului din exclava de la Saranda, în timpul construcțiilor

 

Anul 1915 îl găsește pe marele Nicolae Iorga la Florența, în Italia. Are 44 de ani, e adâncit în cercetările sale istorice la Biblioteca ”Medicea Laurenziana”. Ridicat în claustrul Basilicii San Lorenzo, locul fusese patronat de Papa Clement al VII-lea, membru al faimoasei familii de Medici. Plin de istorie, adăpostește 11.000 de manuscrise, 2.000 de papirusuri, 1.681 de volume tipărite în secolul al XVI-lea, iar mare parte dintre lucrările de aici - sculpturi, dar și lemnărie - sunt opera genialului Michelangelo.

Stop, ce e asta! În febra căutărilor sale, Iorga dete peste un text în limba albaneză. Vine din 1462, luna noiembrie, ziua 8, și pare cel mai vechi document cunoscut din viața arbănașilor. ”Formula e pagëzimit” în zice, e o liturghie de botez, un text scris în latină de către episcopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli (1416 – 1470). Mintea luminată intuiește, pe loc, despre ce este vorba.

Iorga nu e la început de drum în ceea ce-i privește pe albanezi. Le studiază de ceva vreme istoria, obiceiurile, cultura, face studii de sinteză asupra vieții aromânilor, cu atât mai mult cu cât chiar el se trage de la sud de Dunăre, un strămoș provenind din zona Pindului. ”Marele erudit a privit Balcanii ca locul unde s-a născut, s-a legănat și s-a copt <<copilul>> care, cu timpul, a devenit Bătrânul Continent, iar pe balcanici ca pe băștinași autentici ai săi”, scrie Academicianul Kopi Kyçyku. Iorga susținea, la Universitatea din București, prelegeri despre ceea ce el considera o ”lumea apropiată de a noastră”. Încă de pe la 1913 oferise mult detalii ce ajutaseră delegația albaneză la Conferința de la Londra (1913), argumente solide pentru afirmarea drepturilor istorice (n.a. – aici avea să se obțină și recunoașterea indepndenței sale). Mai apoi, ”lega” toate studiile sale – inclusiv documentul de la 1462 – în ”Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais”. Și cu această lucrare se mergea, din nou, la Londra, în 1920, unde se susținea cauza independenței și a recunoașterii pe plan internațional a Albaniei, precum și a granițelor sale.

După ce apele se limpezesc, la finele Primului Război Mondial, în Albania urmează o monarhie de scurtă durată. Se instaurează, apoi, Prima Republică, apoi urmează o nouă monarhie.

În 1931, pe tron se află Zog I, cu o istorie interesantă, după ce a fost, mai întâi, Prim Ministru, apoi Președinte și, finalmente, Rege al Albaniei. Suveranul nu uită de aportul adus de Nicolae Iorga la dobândirea independenței, așa că vrea să-i facă un cadou. Sarandë (n.a. – Saranada în limba română) e o așezare frumoasă, pitulată într-un golf al Mării Ionice, parte a Mediteranei. Denumirea se traduce prin ”Cei 40 de Sfinți” și face rererire la ”Cei 40 de mucenici din Sevastia”, un grup de soldați romani din Legiunea a XII-a Fulminata, martirizat în anul 320, din cauza credinței creștine, la ordinele împăratului Licinius.

Acolo, jos, lângă port, locu-i tare frumos. ”Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii și cu munții unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci așa de adânci ai mei, și cum soarta a făcut ca din darul grațios al regelui Albaniei să-mi am moșioara mea la Santi Quaranta (n.a. – denumirea italiană a orașului), în față cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoșilor”, scria Iorga care acceptă cu bucurie ”darul”.

 

Suveranul se interesează personal de întocmirea actelor!

Teritoriul e destul de mare, undeva la 29,8 kilometri pătrați. Zog I îl iubește atât de mult pe Iorga, încât supraveghează personal întocmirea actelor și cedarea pământului. Pe 13 august 1934 savantul e ”propitar” peste mări și peste țări. Știe, însă, că nu va ajung deseori pe acolo, așa că donează ”averea” statului român, cu condiția ca acesta să construiască un Institut acolo, care să se ocupe cu cercetări arheologice și care să întărească prietenia româno-albaneză. Statul acceptă și, în vara lui 1934, România are, așadar, ieșire la două mări: Neagră și Mediterana. În diplomație, termenul poartă denumirea de ”exclavă”, adică parte a unui stat sau a unei entități administrativ-teritorială ce nu are legătură, pe uscat, cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi, însă, o insulă. I se spune ”Concesiunea română din Saranda”, iar construcția pornește, rapid, la drum, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Prin Legea de înfințare, terenul și clădirea Institutului deveneau proprietatea Statului Român. După ce panglica este tăiată, conducerea este încredințată marelui istoric. Pentru că acesta nu dispune de timpul necesar pentru a face ”naveta” București – Saranda, cedează directoratul porfesorului universitar delegat Dumitru Berciu. Ilustrul istoric și arheolog se apucă de treabă, iar ”Casa Iorga” cum avea să fie cunoscută clădirea, devine un important așezământ de cultură românească.

 

 

 

Clădirea, aproape de finalizare

 

Dar vremurile-s tulburi. Chiar dacă cel de-al Doilea Război Mondial nu a început să muște din Europa, Benito Mussolini dă ordin ca Albania să fie atacată, iar invazia are loc între 7 și 12 aprilie 1939. Regele Zog I este nevoit să se refugize în Grecia, țara devine parte a Imperiului Italian. Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, domnește și peste Albania. Apar instituțiile fasciste, cercetarea arheologică ”începută sub un foarte bun augur”, după cum spunea chiar Iorga, trebuie să înceteze la Saranda. Convenția de cercetare cu guvernul albanez nu se mai semnează. Apoi...

Pe o vreme geroasă, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, cea mai luminată minte pe care a zămislit-o acest pământ pierea, ucisă mișelește, la 69 de ani. Acest ”Voltaire al României” cum îl alintase Călinescu, pleca cu degetele împreunate în semnul crucii. Când ieșise pe ușă, forțat, Catinca, soața, vorbitoare de șase limbi străine, îi zisese: ”Nicule, să-ți iei izmenele, să nu fie frig!”

Asasinarea, războiul, lipsa de fonduri fac ca Institutul să se desființeze. Porțile i se închid.

Dar profesorul Berciu nu se lasă, mai ales în memoria demiurgului. Redactează memorii peste memorii, bate la uși ferecate. Doi ani face asta. Finalmente, are succes. Institutul este reînființat de către Mareșalul Ion Antonescu, prin Decretul nr. 1354 din 13 mai 1942. Berciu este numit Secretar și, apoi, director al Institutului.

Ajunge la Saranda. Clădirea e ocupată de armata fascistă italiană, care și-a bătut joc de ea. Tot inventarul Institutului, absolut tot, în valoare de peste 1.000.000 de lei, dispăruse. După 23 august 1944, problema ”Concesiunii Române din Saranda” dispare, complet, din discuțiile româno-albaneze. ”Casa Iorga” este naționalizată de către comuniștii de prin partea locului și vândută, apoi, în 1991, unei persoane private. Începând din 2000, statul nostru demarează eforturile pentru recuperarea proprietăților sale din Saranda.

După 21 de ani, acestea nu s-au concretizat în nimic.  

În noiembrie 2016, pe faleza ”Hasan Tahsini” din Saranda, a fost dezvelit bustul marelui Nicolae Iorga

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: