Neam unit? Cum i-am ucis pe patrioții de la 1 Decembrie 1918

Mulții dintre fruntașii Marii Uniri de acum 102 ani au pierit în închisorile comuniste de tristă amintire. Intelectuali de vază, medici, profesori, membri de Academie, toți au avut de suferit, îndurând bătăi și regimuri de detenție din cele mai crunte. Unii au pierit acolo, în spatele zăbrelelor, fiind aruncați în gropile comune. Nu au, nici azi, mormânt. Alții au mai trăit puțin după ”liberare”, dar au povestit tuturor grozăviile suferite. Se mai vorbește foarte puțin despre aceste minți frumoase, luminate, despre aceste suflete care, cu un secol în urmă, trăiau și simțeau românește. Oameni care și-au dorit Marea Unire. Și care au realizat-o!

Azi e despre fasole cu ciolan, zile libere și parade militare pentru nimeni.

Și, da, deși pare trist și revoltător, există un… ”dicționar” al celor care au clădit România Mare, ”Dodoloță”, dar pe dosarele cărora comuniștii au pus ștampila de ”chiabur”, ”bandit” ori ”dușman al poporului”, trimițându-i la ani grei de temniță la Sighet, Râmnicu Sărat, Jilava, Gherla ori Aiud, pe baza unor simulacre de procese. Dumnezeu să-I aibă în grija Lui!

 

Penitenciarul Sighet, un loc de tristă amintire, devenit, între timp muzeu. Pentru că nu avem voie să uităm!

CIHOSKI, HENRI (2 octombrie 1872 – 18 mai 1950). Unul dintre marii general ai armiei române din Primul Război Mondial, erou al Epopeei de la Mărășești. A continuat să lupte pentru salvgradarea statului național român unitar și după 1 decembrie 1918,  vreme de un an. A intrat în politică. În mai 1950, a fost arestat. Avea 78 de ani. Nu a rezistat decât 11 zile regimului crunt de detenție, decedând în Închisoarea Sighet.

CIUGUREANU, DANIEL (9 decembrie 1885 – 5 mai 1950). Politician român din Basarabia, un suflet de anvergură, deputat în Sfatul Țării de la Chișinău, ministru pentru această regiune în patru guverne ale României. Medic de profesie, aproape întreaga sa operă a fost arsă de Securitate, după 1945. În seara de 5/6 mai 1950, cunoscută în istorie drept ”Noaptea demnitarilor”, a fost arestat. În timp ce era dus cu duba, a făcut congestie cerebrală, parcă neacceptând noua postură. A fost transportat la Spitalul din Turda, dar era deja prea târziu. Potrivit evidențelor organelor de reșresiune, ar fi decedat pe 19 mai 1950, în Penitenciarul Sighet. Toate informațiile oferite apoi reprezintă un fals grosolan. Se presupune doar că ar fi fost îngropat în ”Cimitirul săracilor” de la Sighetul Marmației, dar locul exact nu se știe nici astăzi…

FLUERAȘ, ION (2 noiembrie 1882 – 7 iunie 1953). De meserie rotar, lider sindical în Arad, Flueraș are o poveste ceva mai aparte, în sensul că deși era muncitor, fondator de ”Tribuna socialistă”, adică exact ce le plăcea comunștilor, a avut de suferit prigoana acestora. S-a spus despre el că nu i-a ”înghițit”, niciodată, pe ruși, chiar dacă a fost trimis în Uniunea Sovietică, la ”specializare”. A fost arestat în iunie 1948, primind 15 ani de temniță grea pentru ”înaltă trădare”. A fost omorât la Gherla, de către alți deținuți: ”Juberian, Rek și Henteș – începând de pe la jumătatea nopții și până dimineața n-au făcut altceva decât să-l bată și să-l schingiuiască pe fostul lider, care avea vârsta de vreo 75 de ani. L-au bătut peste întreg corpul cu pumnii, cu cozi de mătură, cu bocancii și cu un ciorap gros și lung, umplut cu nisip”, scria Timotei Mândru, unul dintre memorialiștii detenției de la Închisoarea Gherla.

HALIPPA, PANTELIMON (1 august 1883 – 30 aprilie 1979). Publicist și om politic român din Basarabia, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului mioritic pe acele meleaguri, ”Pan” Halippa a respirat doar pentru a vedea unirea acestei provincii cu ”Patria Mamă”. A fost președintele Sfatului Țării care a votat alipirea la pământul sfânt, în 27 martie 1918. Minte luminată, a ocupat funcții de ministru în diferite guverne.

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost persecutat de către comuniști și închis, la Sighet, în 1950, fără a fi judecat!!! N.K.V.D-ul l-a dus la Chișinău, unde a primit 25 de ani de muncă în... Siberia. L-au transferat la Aiud, unde a stat închis până în 1957. A trăit până la 95 de ani, dar povestea, mereu, despre bătăile îndurate. Unul dintre puținii supraviețuitor al Gulagului comunist de la noi...

HAȚIEGANU, EMIL (9 decembrie 1878 – 13 mai 1959). Fratele medicului Iuliu Hațieganu, politcian de seamă, membru proeminent al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, desemnat în Consiliul Director al Adunării de la Alba Iulia. Membru de onoare al Academiei Române. A fost arestat la Sibiu și anchetat de un ofițer de Securitate dur, Gheorghe Crăciun. Condamnat la detenție, în 1951, la închisoarea Sighet. Avea să fie eliberat în 1955, dar, în urma problemelor suferite în penitenciare, mai trăia numai patru ani.

Episcopul creco-catolic Iuliu Hossu (dreapta imaginii), citind Declarația de Unire, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918

HOSSU, IULIU (30 ianuarie 1885 – 28 mai 1970). Una dintre cele mai proeminente figuri ale Unirii de la 1 Decembrie 1918, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, cardinal și senator de drept în Parlamentul României, membru al Academiei. Este cel care apare, în faimoasa imagine a lui Samuilă Mârza, citind Declarația de Unire a Transilvaniei cu Vechiul Regat. Ulterior s-a îmbrățișat cu Mitropolitul Ortodox Miron Cristea și, alături de alți fruntași, duceau la București, pentru Regele Ferdinand, Rezoluția de Unire.

Pe 31 octombrie 1948 a fost mutat la vila patriarhală de la Dragoslavele, ținut sub pază, în foame și frig. A primit vizita lui Justinian Marina, apoi a intrat în audiență la Petru Groza. Ambii i-au cerut renunțarea la credința catolică, precum și la legătura sa cu Roma. A refuzat. A fost transferat la Mănăstirea Căldărușani, apoi, din 1950, la Închisoarea Sighet. De aici la Curtea de Aregeș, apoi, la Ciorogârla. În 14 septembrie 1969, preotul Emil Riti, în secret, l-a înregistrat pe cardinal citind Declarația din urmă cu 50 de ani. Avea să treacă la cele sfinte la Spitalul Colentina din București. Beatificat de Papa Francisc în 2019.

MANIU, IULIU (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953). Unul dintre cei mai mari oameni politici ai noștri din toate timpurile, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministrul țării. Președinte al Partidului Național Țărănesc, membru de onoare, din 1919, al Academiei Române. A fost unul ditre organizatorii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. ”Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”, spunea acolo, în discursul său.

În urma ”Înscenării de la Tămădău” avea să fie arestat, la 14 iulie 1947. Fără a avea vreo vină, era condamnat de către comuniști pe 11 noiembrie 1947 la închisoare pe viață. Avea 74 de ani și era trimis la Penitenciarul de la Galați. În august 1951, este transferat la Sighet, alături de alte suflete din ”lotul Maniu”. Personalitate demnă, Maniu deceda la început de februarie 1953, la opt decenii de viață. Nu mai putea merge... Apropiat al Regelui Mihai, ”bătrânul bolnav”, cum îl descriau colegii de suferință, avea să-i ”sperie” pe comuniști și după plecarea sa. ”În celularul nr... s-a stins lumina”, scriau ei în dosar. Punct.

Cadavrul îi era aruncat în ”Cimitirul Săracilor”... Chipul său dârz, cu uniformă de viețaș și ochii plini de vânătăi, abia deschiși, dar privind spre aparatul foto al zbirului, bântuie și acum istoria acestui neam nerecunoscător.

”Pe mine nu reușesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru țară și pentru neam, asta fac!”

MIHALACHE, ION (3 mai 1882 – 5 februarie 1963). Fiu de oameni sărmani, dar dotat cu o inteligență incredibilă, avea să ajungă învățător. Se remarca în luptele de pe frontul Primului Război Mondial, la Oituz și la Mărășești. A organizat și a militat pentru izbânda referendumului prin care populația din Basarabia hotăra, în 1918, revenirea și alipirea la Regat. Peste 30 de ani, comuniștii nu aveau cum să-i ierte asta. Prin simulacrul de proces, era condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Corneliu Coposu spunea că patriarhul Justinian Marina l-a vizitat în închisoare pe Mihalache, spunându-i că dacă se desolidarizează de Maniu este ca și eliberat. Logic, a fost refuzat. Avea să decedeze 10 ani după Maniu, pe 5 februarie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. Primise, în opt ani de detenție, 25 de pedepse administrative! Nici azi, nimeni nu știe unde odihnește și dacă are mormânt. Unii zic că-i la Râmnic, alții, la Topoloveni, alții în țintirimul din Dobrești...

”Flămânzii sunt întotdeauna gata să lupte!”, obișnuia să spună Ion Mihalache (ultimul din dreapta în boxa ”acuzaților”)

STOICA, BASIL (1 ianuarie 1889 – 27 iulie 1959). Un intelectual rafinat, care vorbea 10 și înțelegea 14 limbi străine, erou al Primului Război Mondial, pe frontul căruia a primit cele mai importante distincții, a fost un diplomat de vază, fiind trimis, după 1 Decembrie 1918, în Statele Unite, de către Regele Ferdinand I, pentru a le vorbi celor de acolo despre Unire. Avea să țină prelegeri în peste 60 de locuri, americanii îl primeau cu brațele deschise. După 1948, intra în vizorul comuniștilor. Pentru refuzul de a se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, făcea pușcărie din 1948 până în 1954. Era încarcerat, din nou, în 1957. Infectat în închisoare, era lăsat să moră de septicemie, la Închisoarea Jilava, în chinuri groaznice.

VAIDA-VOEVOD, ALEXANDRU (27 februarie 1872 – 19 martie 1950). Om politic, medic și publicist, membru important al Partidului Național Român din Transilvania, s-a făcut remarcat în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor din Transilvania. A spus că ”națiunea română trebuie să fie liberă de orice înrâuire străină”. După 1918, s-a numărat printre liderii P.N.Ț. În 24 martie 1945, a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de către temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun. A fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde a și decedat. Rămășițele sale pământești au fost ascunse în subsolul capelei Romano-Catolice din Cimitirul Municipal Sibiu, apoi, după 1990, reînhumate lângă ”Biserica dintre Brazi”...

VLAD, AUREL (25 ianuarie 1875 – 2 iulie 1953). Prin mama sa, era nepot al lui Gheorghe Barițiu. Ca președinte al Consiliului Național Român din Orăștie a avut un rol deosebit în evenimentele din decembrie 1918. Finanțist deosebit, a fost însărcinat cu eliminarea monedei străine din Ardeal și cu unificarea monetară cu Vechiul Regat. A fost arestat la Sibiu în ”Noaptea demnitarilor”. Avea 75 de ani. A fost dus direct la Închisoarea Sighet, fiind ”internat” aici vreme de 24 de luni. Povestea morții sale, deși tristă, e demnă de filmele lui Kusturica. Stins, la Sighet, pe 2 iulie 1953, Aurel Vlad a primit, prin decizia M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, o majorare a pedepsei cu 60 de luni!

Deși e greu de crezut, foarte puțini dintre fruntașii care au participat la relizarea mărețului act nu au avut de suferit din pricina comuniștilor, n-au ajuns în universuri concentraționare și n-au decedat de pe urma bătăilor primite aici.

VASILE GOLDIȘ (12 noiembrie 1862 – 10 ianuarie 1934) , deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a murit la Alba Iulia, la 71 de ani. I s-au organizat funeralii naționale și zile de doliu. ȘTEFAN CICIO POP (1 aprilie 1865 – 16 februarie 1934), avocat și om politic de vază, membru al P.N.R. și, mai apoi, al P.N.Ț, ministru de externe, prim-ministru ad interim, pleca la 68 de ani, fiind condus pe ultimul drum cu onorurui de stat. În fine, patriarhul MIRON CRISTEA (20 iulie 1868 – 6 martie 1939), și el cu un rol important în Marea Unire, membru al Academiei Române din 1919, deceda la Cannes.