Născut la 100 de ani de la ”Luceafărul”, ultimul Eminescu nu vorbește limba română!

Născut la 100 de ani de la ”Luceafărul”, ultimul Eminescu nu vorbește limba română!

Născut la 100 de ani de la ”Luceafărul”, ultimul Eminescu nu vorbește limba română!

Mihai Eminescu nu a avut urmași. Mateiu, fratele, său, da! Așa s-a ajuns la Gheorghe, erou din Primul Război Mondial, apoi la Yolanda, una dintre primele femei-judecător de la noi. Mai departe, la Roxana, imensă specialistă într-ale culturii și civilizației lusitane, și la soțul ei, Dorel, fratele geamăn al marii actrițe Aimée Iacobescu. De aici, la fiul lor, Ion Teodor Eminescu-Iacobescu, ultimul descendent, până în acest moment, al ”Eminului”. Deși acesta nu stăpânește limba în care a valsat pe versuri ”Luceafărul” nostru, deși nu-i place să fie alintat ”urmaș”, la 171 de ani de la nașterea poetului-nepereche, trebuie să fim bucuroși că cineva – mai mult sau mai puțin îndepărat – îi poartă numele.

 

”Eminul” n-a avut copii. Plecând, însă, de la fratele său, Mateiu, ajungem la un descendent direct până în zilele noastre

Gheorghe Eminovici, un tânăr pe la un 28 de ani, fost scriitor la cancelarie, la baronul Jean Mustață, se ia cu Raluca Jurașcu, în primăvara anului 1840. Domnul Mihail Grigore Sturza, stăpân peste cea Moldovă, îl unge sluger, cel care se îndeletnicea cu aprovizionarea Curții Domnești, dar și a Armatei. Pen’ că-l simte băiet muncitor, tipul cu influențe din Iluminismul francez, îl numește căminar, un an mai târziu după căsătorie, pe 12 mai 1841, vasăzică perceptorul ce se ocupa cu strângerea anumitor dări.

Din iubirea acestor două suflete aveau să apară 11 copii, unul dintre ei, Mihai Eminovici, pornit la drum, în viață, pe 15 ianuarie 1850. Fratele marelui poet, Mateiu, își schimbă numele din Eminovici în Eminescu, în mod legal, conform Buletinului Oficial nr.161 din 1892.

Să zăbovim, olecuță, asupra acestuia.

Mihai Eminescu, poetul, n-a avut urmași. S-au născut legende referitoare la un posibil copil în urma iubirii ”Luceafărului” cu Veronica Micle, dar nimic adevărat. Așa că pentru a găsi posibilii urmași direcți ai omului de geniu, trebuie să ținem firul vieții lui Mateiu.

Al 10-lea copil al familiei, născut pe 20 noiembrie 1856, era, așadar, cu șase ani mai tânăr decât Mihai. Avea să fie și cel mai longeviv, trăind 73 de ani și decedând pe la 1929. Este descris ca un tip voinic, sănătos din toate punctele de vedere. Merge la Praga, unde studiază la Institutul Politehnic de aici. La nici 21 de ani, luptase în Războiul de Independență, fiind decorat cu patru medalii românești și două rusești. La asa viață, deși era un caracter extrem de echilibrat, avea să se căsătorească de trei ori. După eșecul cu Matilda Ilan Iosifescu, de obârșie din Brăila, Mateiu se ia cu Ana Condeescu, de loc din Mizil. Cu ea are patru copii: Lelia (1891-1896), Ecaterina (1892-1970), Hanibal (1893-1911) și Gheorghe (1895-1988). Când se stinge (avea să mai iscălească pe certificatul de căsnicie alături de Silvia Maieru) este strămutat la cele veșnice la Bistrița.

Mergem mai departe!

Gheorghe Eminescu urmează, ca și al seu tată, o carieră ostășească. Luptă, ca voluntir, pe frontul Primului Război Mondial. Participă la Bătălia de la Mărășești, din 1917. Avansează până la gradul de locotenet-colonel, la grăniceri, la Brăila. S-a căsătorit cu Elena Labunțeva și au avut o unică fiică, pe Yolanda Eminescu.

După venirea la putere a comuniștilor, este arestuit. Bolșevicii îi impută multe: că a fost membru al Partidului Național Țărănesc, că este autorul unei monografii importante despre viața lui Napoleon Bonaparte, că... Execută șapte ani de închisoare în universuri concentraționare triste: la Jilava, la Aiud, în Lagărul de la Peninsula.

Când iese, nu mai are aproape nimic. Corneliu Vadim Tudor realizează un interviu cu el, îi află situația, trage niște sfori și reușește să-i asigure o casă lui... Eminescu, pe Maior Laurențiu Claudiu, la numărul 23. Aici se stinge la 93 de ani.

 

Fișa de bibliotecă a lucrării lui Gheorghe Eminescu, nepotul Poetului. Pentru ea avea să fie condamnat de către comuniști

Nu ne oprim!

Yolanda Eminescu, unica fiică a lui Gheorghe, termină liceul la Brăila. Între 1939 și 1943 o găsim studentă a Facultății de Drept din București. Prin Decretul Regal din 17 februarie 1945, este numită judecător, alături de Sanda Rosetti și de Steliana Popescu. Sunt primele din magistratura română. Doctor laureat al respectivei instituții de învățământ, din 1948, este scârbită de ceea ce se petrece după instaurarea comunismului la noi în țară și renunță. Din cauza trecutului ”dușmănos” al familiei ei întâmpină tot felul de greutăți, așa că preferă să se retragă. Peste ceva vreme, în 1955 i se rcunoaște, totuși, titlul de doctor docent. Luptă la Universitatea de Drept și, din anul de învățământ 1979-1980, reușește să introducă în programă ”dreptul proprietății industriale”, la care ținea foarte mult. Se zbate și pentru ”proprietatea intelectuală”, într-o perioadă în care aceasta era un subiect mai mult tabu.

Decedează în 1998. Postum, încep să i se recunoască meritele, iar numele îi este acordat unei săli de judecată a Curții de Apel București.

Continuăm!

Roxana Eminescu, fiica Yolandei și a lui Ștefan Stătescu, reputat medic oftalmolog și poet, se naște la București, în 1947. Obține Bacalaureatul la Liceul ”Gheorghe Lazăr”. Intră la Universitate, diplomă de licență pentru studiul limbii franceze, apoi, în 1978, își susține teza de doctor în filologie romanică avându-l drept director științific pe academicianul Iorgu Iordan. Dar presiunile exercitate asupra familiei sale nu se opresc.

În 1981, decide să emigreze în patria lui Voltaire. Dar nu direct! Urmează să plece cu o bursă în Portugalia. Securitatea nu dorea să o lase fără un angajament că va ”informa” de acolo tot ceea ce este necesar. Refuză. Prin 1984 obține cetățenia franceză, devine una dintre marile specialiste în cultura, literatura și civilizația portugheză. Pentru a putea supraviețui în primii ani în Hexagon, vinde aparate de fotocopiat, apoi lucrează la un distribuitor ”Renault”.

 

Actorul Dorel Iacobescu, tatăl lui Ion Teodor Eminescu, a jucat în coproducția româno-germană ”Apașii”, din 1972, unde l-a interpretat pe Hacki

Cam tot prin acea perioadă, Dorel Iacobescu, fratele geamăn al regretatei actrițe Aimée Iacobescu (ambii au intrat, la ”Teatru”, în 1968, apoi Dorel a decis să urmeze și a doua facultate, cea de limbi străine), pleacă din țară, cu o bursă, la Lisabona, în 1981. Se găsește, aici, cu Roxana Eminescu, se îndrăgostesc. În 1983, la Paris, unde se stabilesc, vine pe lume Ion Teodor Eminescu. Așa, ca o curiozitate, ist lucru se petrece la fix 100 de ani de la prima apariție a ”Luceafărului”.

Teodor a a firmat, de fiecare dată, că este mândru de numele pe care-l poartă dar n-a fost de acord, niciodată, să primească titulatura de ”ultimul descendent al marelui Eminescu”. Este licențiat în Drept, specialist în managementul cultural. Scrie poezii pre limba lui Hugo, a vizitat de câteva ori țara noastră, dar, în afară de câteva cuvinte uzuale, nu vorbește română, fără ca acesta să fie vina sa.

La 181 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, faptul că în ”Orașul Luminilor” există un urmaș mai mult sau mai puțin direct al acestuia, ar trebui să ne bucure.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: