Mugurel, copilul cu obiceiuri de erou. L-au ucis cu-o cafea și cu-n bec

Mugurel, copilul cu obiceiuri de erou. L-au ucis cu-o cafea și cu-n bec

La 16 ani, s-a apucat să scrie prin tot Botoșaniul mesaje anticomuniste. ”Pentru români”, așa cum avea să declare. Cerea libertate și pâine chiar pe zidurile unde viețuia vidra cea roșie. L-au prins târziu. L-au anchetat. L-au iradiat. Profesorii l-au înfierat, prietenii l-au părăsit, colegii l-au turnat, tatăl a devenit anchetator. N-a strâns 20 de ani. Leucemie. Asistenta de care se îndrăgostise la spital l-a plâns. Ea și Rodica, mama. Atât. L-au declarat luptător contra regimului totalitar abia prin 2008. Mugurel Iulian Călinescu. Martir. 35 de ani de la a sa plecare

Motto: ”De cele mai multe ori, eroii rămân necunoscuți”

Benjamin Disraeli

Placa ce amintește de faptele lui Mugurel. Cele de acum aproape 40 de ani, care au pus pe jar Securitatea și întreg regimul

 

Cetățenii văd, citesc, apoi întorc, brusc, capul. Poate razele bat strâmb și n-au buchisit cum trebuie. Pe strada Karl Marx, hahaha, ce ironie, băiatul cu teoria socialismului științific!, la numărul 34, stă scris: ”Vrem hrană, ne-am săturat de mizerie”. Clar ca zeama dintr-o supă de găină de țară.

Colo, la Magazinul Central, pe bordura bazinului de apă, o mână ce s-a săturat să trăiască în cea mai bună dintre toate lumile posibile, a ”pirogravat”: ”Vrem hrană, nu inechitate”.

”Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile!” Asta chiar n-o poți crede! Zidul exterior de la sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist Român. Tupeu maxim, infinit! La primul cântat al cocoșului, când portarul a văzut...”minunea”, s-a apucat să șteargă cu ce-a putut...

Stai așa! Ce-i asta? ”Vrem hrană și libertate”. Un gard de pe ”Pictor Grigorescu” se transformă într-o bombă atomică, într-o țară în care democrația fusese instaurată cu 35 de ani în urmă după ce venise cocoțată pe niște tancuri sovietice.

13 septembrie 1981. Botoșani. Republica Socialistă România. Un banc ”anti” spus la coadă la sifoane, o privire aruncată ciudat, o rudă rămasă peste graniță mai mult decât prevedea pașaportul, o scrisoare trimisă unui amic ”imperialist” – toate acestea puteau însemna ani grei de teminiță, iar orașul moldav era plin de mesaje ”dușmănoase”, gata să instige oamenii muncii? Poate explica cineva ce se petrece???

Cu o seară în urmă - orologiul să se fi apropiat de miezul nopții – un tânăr tras la trening iese pe ușa apartamentului cu numărul 21, din ”Marchian” 62. Logic, nu are ce căuta pe stradă, dar mama îi semnează permisia, pentru că de ceva vreme o bronșită asmatiformă alergică nu-i dă pace, iar doctorul i-a recomandat cure de aer curat. Tatăl n-are nimic de spus. A divorțat când cel mic avea nouă ani. Universul i s-a fărmițat, atunci, în două. Omul a plecat, s-a mutat cu soția cea nouă...Un trening și o cretă. Plus câteva idei. Și-o nemurire de curaj...

Duminică, 13 septembrie 1918, Botoșaniul arde. Liniile telefonice sunt roșii precum steagurile de la intrarea în sediul Securității. Se declanșează Acțiunea ”Panoul”. ”Prevenirea și limitarea difuzării la public a mesajelor ostile regimului”. Șeful ochilor de culoare albastră pe județ, colonelul Constantin Hulubaș, a preluat biciul și frâiele. Un singur mesaj, sec: ”Prindeți-l urgent pe făptaș!” 80 de oameni sunt instruiți special pentru cazul ce a făcut ”referiri la lipsa temporară a unor produse agro-alimentare și la pretinsa lipsă de drepturi și libertăți din țara noastră”, după cum scrie la dosar. Se scot tabele cu persoanele cazate la hotelurile din oraș, se notează numele celor despre care se spune că ar sta cu urechea ciulită la postul reacționar ”Europa Liberă”, se trage lumină (sic!) pentru ca locurile ”speciale” să poată fi supravegheate ca la carte. Se compară zeci de mii de probe de scris. Și, în tot acest vacarm, creta continuă să scrie: pe 19 septembrie, apoi pe 7, pe 10, pe 15 octombrie 1981. Textele-s din ce în ce mai lungi:

”Cetățeni, trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un Nu hotârât stărilor de lucruri ce se conturează la noi. În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală. Au sindicate libere, Solidaritatea și Solidaritatea rurală. Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile, chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi”.

Sindicatul ”Solidaritatea” apăruse în Polonia, fix cu un an înainte, în septembrie1980, condus de electricianul Lech Walesa, dovedindu-se a fi unul dintre pilonii luptei anticomuniste.

Mesajele continuă să se ivească:

”Cetățeni, țara noastră are o situație economică grea. Datoriile externe au atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu petale roz”.

 

Eroul

Trece luna, ”scriitorul” continuă să fie liber. Lațul se strânge, pânda e tot mai deasă. Un profesor, Artur Aanei, de la Liceul Pedagogic, creionează profilul, portretul psihologic. Se caută un adult cu studii medii sau superioare, care are o gândire matură, nemulțumit de regimul comunist, fără probleme de familie. Se avansează chiar ideea unui...pensionar, ”cu mania contrazicerii și a opoziției”. ”Nu este exclus să fie un grup de oameni fără căpătâi, fără ocupație, doi sau trei și, pentru a alunga plictiseala, se dedau la aceste fapte”...

Tinerii se uită la ”De ce trag clopotele, Mitică?”, al lui Pintilie, la ”Maria Mirabela”, la ”Trandafirul galben” cu Florin Piersic, la ”Fata morgana” și superba melodie. Cei cu relații ascultă ”ABBA”, ”The Winner Takes It All” ori Barbra Streisand, ”Woman in Love”. Nu toți.

18 octombrie 1981. Ora 0:45. Tânărul cu haine de culoare închisă o ia pe lângă șantierul Casei de Cultură. O apucă spre Bulevardul ”Lenin”. Privește în stânga, privește în dreapta. Pare că nu e urmărit. Pare. Se oprește în fața unui bloc, a pus ochii pe un panou metalic. Scoate bucata de tibișir, dă drumul la cuvinte. ”Vrem libertate și drepta...”

Brusc, patru mâini vânjoase pun mâna pe el. Locotenentul Mușat și plutonierul – major Danilă. E imobilizat. Nu opune nici cea mai mică rezistență. E dus la sediul Securității.

Se numește Mugur Călinescu, este elev în clasa a XI-a B la Liceul ”August Treboniu Laurian”. Locuiește cu a sa mamă, Rodica Uncescu, vânzătoare. Tatăl, croitor de meserie, s-a recăsătorit. Omul care a chinuit sistemul mai bine de o lună de zile, ”reacționarul veninos”, are 16 ani. Șaisprezece! Mama îl caută cu disperare. E anunțată de lucrătorii de la Miliție. Aproape că leșină. Nu bănuise nimic!

                                                      

Unul dintre cele 24 de mesaje scrise în decurs de mai bine de o lună. Mugurel cerea libertate!

Mugurel umple patru foi veline. Declarții, de ce a făcut asta, ce fel de prieteni are, cine l-a influențat. Totul cu majuscule, pentru expertiza grafologică!

Gata! El e autorul, fără discuție.

”În rândul colegilor și al cadrelor didactice este cunoscut ca un elev mediocru, deși în general dotat intelectual, este comod și nu-și valorifică posibilitățile pe care le are. Este o fire interiorizată și retrasă, calm, cu un anturaj restrâns. Cu prilejul cercetării faptei, a adoptat o poziție sinceră, reunoscând fără rețineri că este autorul inscripțiilor, precum și datele, conținutul și locurile în care acestea au fost efectuate”.

Cazul ”Panoul” este rezolvat! Se deschide un nou dosar, cel de ”urmărire operativă”. Numărul 738. ”Elevul”.

Mugurel recunoaște că s-a inspirat ascultând postul ”Europa liberă”. E incredibil de sincer, nu le ascunde anchetatorilor nimic. ”Și acum eram cu urechea pe el, dar s-a stricat”, le spune. Începe să fie turnat de către doi dintre colegii de clasă. Profesorul de atelier, Frumosu Olaru, face la fel. Primește 200 de lei, pentru fiecare ”notă”. Mircea Cașcaval, vecin, lasă Securitatea să intre la el în casă, se se instaleze acolo, pentru a-l putea fila mai bine pe Mugurel. Deranjul e cotat la 500 de lei.

Se trece la următorul pas, instalarea, în apartamentul lui Mugurel, a sistemului I.C.D.T., pentru pietonul de pe zebră, ”ascultarea discuțiilor interioare cu ajutorul telefonului”. Mama e chemată să asiste la percheziția din camera tânărului, doi băieți montează în sufragerie. Mugurel e pus în libertatea DAR trebuie să se prezinte la interogatorii de două ori pe săptămână. Este obligat să consume, de fiecare dată, ”cafea”. Refuză, spunând că el nu bea. E forțat. Sute de cești. Apoi, petrece ore în șir în fața unei lămpi ciudate, cu un bec ”altfel”. Peste ani, Ion Mihai Pacepa, șeful spionajului românesc, avea să declare că dispozitivul se numea ”Radu”. O armă radioactivă, folosită de către cei de la Securitate pentru ”asasinate lente”.

 

”Faptele sale sunt incompatibile cu cele ale unui elev de tip nou”

Tânărul Călinescu începe să fie înfierat la orice colț. Ababei, secretarul Comitetului Municipal UTC: ”Sunt indignat. Cum poate fi covins de către cei de la <<Europa Liberă>>, trădători și dușmani ai ideologiei noastre? De ce nu se insistă pe latura educativă, patriotică?” Tovarășul Matei Mihai, inspector general școlar, spune că ”faptele sale sunt incompatibile cu cele ale unui elev, de neînțeles pentru un cetățean născut și crescut în regimul partidului nostru socialist”. Directorul liceului, Dumitriu Mihai, adaugă: ”Fapta comisă este un atac mârșav împotriva poporului”. Mama este în sală la toate atacurile. Profesorul Ștefan Constantin adaugă că l-a întrebat pe elev ce simțea după ce scria aceste rânduri

dușmănoase. ”O ușurare”, răspunde Mugurel. ”Nu-l văd foarte afectat de situația în care se găsește”, mai spune dascălul.

”Dan” și ”Cornel”, colegii de clasă, rebotezați cu aceste nume, notează tot. Călinescu e chemat la sediu. Bea cafea și stă cu ochii-n bec.

Copilul și mama nu mai au parte de liniște. Pe 20 decembrie 1981, doamna Rodica aduce un preot în casă. Se notează tot: ora la care a intrat pe ușă, faptul că a primit mâncare și băutură, slujba scurtă ținută. Se precizează că femeia a căzut în patima misticismului: ”Merge la babe ca să-și facă vrăji de bine sau să-i ghicească”. Drama cea mai mare apare atunci când tatăl său se transformă în anchetator. Mugur, un puști de 16 ani, calm, coerent, cu ideile puse cap la cap, îl înfruntă. El e cel care dă dovadă de maturitate, nu invers!

  • Ce-ai vrut să faci prin asta? Să răstorni guvernul?
  • Cum să răstorn guvernul? Ce, prin asta pot să răstorn guvernul?
  • Ai cerut ajutor de la sindicate, ai cerut ajutor de la ”Europa Liberă?”
  • Ce ajutor? N-am cerut niciun ajutor.
  • Pentru cine ai făcut asta?
  • Pentru oamenii din România!
  • Cine voiai să citească mesajele?
  • Oamenii care trec pe stradă.

Dosarul de urmărire e închis în august 1982. Securitatea s-a făcut destul de râs pentru că întreg apartul fusese pus pe jar de către un minor. 24 de manifeste în total. Poate și altele, neștiute, dar ăsta e numărul ”oficial”. Cu șase ani înaintea revoltelor de la Brașov, cu opt înaintea gestului lui Liviu Cornel Babeș, cel care-și dădea foc pe pârtie pentru a atrage atenția asupra ororilor comuniste, un tânăr de 16 ani se luase la harță cu un sistem satanic, înarmat doar cu o cretă forestieră, cu un conținut mare de ceară, folosită de pădurari la însemnarea arborilor, ca să dureze mai mult indiferent dacă plouă, bate vântul ori ninge.

 

A fost ”Panoul”. Apoi ”Elevul”. Mesaje prin care Mugurel dorea să atragă atenția că cel mai bun sistem de viață nu e chiar cel mai bun sistem. Din contră...

La trei săptămâni după prima zi de anchetă, pe corpul lui Mugur au început să apară tot felul de pete ciudate. Roșii. A mers la controlul de dinaintea luării la oaste. Acolo a aflat că are leucemie. L-au dus la Iași, l-au aruncat pe un pat stingher. S-a stins la 19 ani și 9 luni, pe 13 februarie 1985. Peste câteva zile sunt 35 de ani de atunci. Un securist a răsuflat ușurat. Era chiar acolo, în salon. Îl urmărea de patru ani. O domnișoară a plâns. O asistentă de care tânărul se îndrăgostise.

L-au coborât la cele veșnice în Cimitirul ”Pacea”. Unii dintre colegii care-l turnaseră au venit acolo, la groapa deschisă, ca să-l jelească. Cu 1.500 de zile înainte începeau ziua cu ”Subsemnatul”... Asistenta de la Iași l-a plâns din nou. Sistemul încă nu găsise o cale spre a opri asta.

S-au scris materiale, s-au făcut piese de teatru. După 1990, mama lui, singură, a pornit un proces luuuung. În 2008 statul a recunoscut calitatea definitivă a lui Mugur Călinescu, eroul de 16 ani, de ”luptător împotriva regimului totalitar”.

Rodica Uncescu s-a stins în 2016, după o viață crudă. A fost înmormântată lângă fiul ei, în Cimitirul ”Pacea” din Botoșani.

Mihail Bumbeș, fost cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, i-a reconstruit povestea. A ajuns să discute și cu unul dintre cerberii care l-au urmărit. Avea dovada că făcuse poliție politică. I-a spus lui Bumbeș că o va folosi când i se va termina hârtia igienică.

Mormântul unui erou adevărat e sărac. ”Călinescu Iulian Mugurel / N. 28 V. 1965 – D. 13 II 1985”. Apoi, ceva mai jos, o strofă moale, nedemnă pentru un martir: ”Un vis frumos mi-a fost viața / Cât am trăit pe-acest pământ, / La 20 de ani s-a stins lumina / Și zac de tânăr în mormânt”

Locul e plin de buruieni. În epoca uitării, cine să-și mai ducă aminte de un liceean care luptase contra hidrei roșii înarmat cu o cretă forestieră?

Surse: PressOne, iiccr.ro

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: