Maria Rosetti. ”Gitana” – sora... Podului Grant

Maria Rosetti. ”Gitana” – sora... Podului Grant, personaj imens în istoria noastră

Românii duc lipsă de personaje istorice feminine. De eroine adevărate. Doamna Chiajna, Ana Ipătescu, Elena Cuza, Măriuca Zaharia, Ecaterina Teodoroiu, Elisabeta Rizea. Despre Mary Grant – devenită Maria Rosetti – se scrie puțin spre nimic. O viață fabuloasă, cu opt copii, revoluționară pașoptistă, sora celui care avea să dea numele faimosului pod din București, scoțianca născută în largul coastelor Normandiei a simțit, încă de la 21 de ani, că este parte a acestui neam. A luptat pentru emanciparea noastră, pentru independență, a fondat spitale, școli, a fost întâia ziaristă de pe aceste meleaguri. Azi, în afară de numele dat unei străzi, nimeni nu mai amintește despre ea...

 

Mamă a opt copii, dintre care aveau să supraviețuiască doar patru, Maria a iubit enorm aceste meleaguri precum și sufletele de aici

Constantin Alexandru Rosetti pornise la drum, în viață, într-un iunie 1816, la București. Familie de rasă, cu tatăl, Alexandru, spătar, și cu muma, Elena Obedeanu, născută Crețeanu, cu rădăcini boierești. Terminase studiile la ”Sf. Sava”, apoi intrase în armată, ca apropiat al lui Alexandru D. Ghica, primul domnitor regulamentar din Țara Românească. Pe la 1840, Rosetti merge la un ceai dansant la Effingham Grant, secretarul Consulatului Regatului Unit, cel care avea să-și vândă terenurile unde se va ridica podul ce-i va purta și îi poartă încă, și azi, numele. Omul e luat c-o româncă, Zoia Racoviță, fiica lui Alexandru. Și cum sporovăiau ei așa vrute și nevrute, hop, numa’ ce- apare-n cadru Mary, sora... Podului Grant. Gazela are 21 de primăveri, e o scoțiancă născută în Guernsey, în largul costelor Normandiei, dar cu o copilărie absolvită în Provence. Venise în Urbea lui Bucur dimpreună cu al seu frate, se îndrăgostise de cei de pe aici, așa că nu mai făcuse cale-ntoarsă.

Lui Săndel i se aprind călcâiele. Fata era ”oacheșă, nu chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expresivă, pasionată, artistă”, după cum o descria I.C. Brătianu. ”Scria bine, cu însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprindea și îl împrăștia în jurul ei”, adaugă omul politic. Viitorul fondator al Partidului Național Liberal e cuprins de flama dragostei. Merge acas’, pune mâna pe toc, și așterne câteva vorbe: ”Am zis că nimic nu este mai fericit decât poetul... Trăiește deodată și viață de om și viața de înger, cu deosebire că în cea de pe pământ nu simte decât fericirea, decât bunul ei... Ce-mi folosește mie dacă natura mi-a dat iubire și nu mai am încredere s-o împărtășesc?” Zice că poate e ceva trecător. Lasă Bucureștii, merge la Paris, prin 1845, pentru a-și continua studiile la ”College de France”. E inițiat în masonerie. Revine în țară și abia atunci e conștient de afecțiunea pe care i-o poartă Mary. ”Mă iubește mult această femeie și în adevăr că pierd totul neluând-o de soție”, își zice.

Ca să n-o mai lungim, cei doi se iau pe 31 august 1847, la Playmouth, în rit anglican, cum era mireasa, apoi la Viena, în cel ortodox. Doamna Maria Rosetti devine fie ”Mama Rose”, fie ”Gitana”. Revoluția de la 1848 bate la ușă. Spirit deschis, Maria va pregăti în sufrageria ei desfășurarea acțiunilor. ”Toți Bucureștenii știau că în casa lui Rosetti se pregătea revoluția. Casa lui era Franța revoluționară a anului 1848”, nota Jules Michelet.

Să zăbovim olecuță și să ne tragem sufletul. Veți zice că o ”expată” nu avea cum să sufere pentru noi! Aș! Primul lor copil, o fetiță, ițită în preajma mișcărilor, avea să fie botezată Libertatea Sophia (”Liby”)! Da, exact așa: ”Libertatea Sophia”. Bucureștii fierb în septembrie 1848. C.A. Rosetti, dimpreună cu Nicu Bălcescu, cu Ion Ionescu de la Brad ori Dimitrie Bolintineanu pleacă spre tabăra turcească. Sunt trimiși de Guvernul Revoluționar Provizoriu spre a protesta împotriva restabilirii Regulamentului Organic. N-apucă să spuie prea multe, pentru că otomanii îi arestuiesc. Maria Rosetti află imediat. Din acel moment și până la eliberarea revoluționarilor – acțiune în care se va implica total – secvențele se derulează precum într-o peliculă de la Hollywood.

 

C.A. Rosetti și Maria au fost căsătoriți 38 de ani

Scoate toate lucrurile la vânzare, pe nimic. Adună banii, fuge pe înserat. Ea și cu al seu copil, care scâncește. Dimitrie Brătianu e cu ea. Dar bărbatului i se face frică, abandonează. Maria o cotește spre Dunăre. Pictorul C.D. Rosenthal, alintat ”Ungurul”, spune că-i ține spatele. Aleargă mult, schimbă caleștile, se agită, e stresată. Nu mai are lapte. La un han, o țărancă o ia pe ”Liby” și îi dă țâță. Nu uită de revoluționari. Pe corabia ce lunecă spre Orvița-s numai nume ”grele”: Bălcescu, Cezar Bolliac, unu, doi, trei Golești, omul ei, C.A. Rosetti, Mavrogheni, Ipătescu. Trăiesc doar din ceapă și pâinișoare uscate. Cum să-i ajute? Ce să le facă? ”Gitana” are farmec. Unge ce trebuie uns, deschide minți și guri. Află că vor fi duși la Orșova, primul orășel de pe tărâm austriac. Nu șade o clipă, cu ”Liby” la sân, ține țărmul Dunării...

Dar, vai, totul e pierdut! Condamnații urmează a fi cărați la o fortăreață din... Bosnia! Mai e vreme să plănuiască o evadare? Și dacă da, cum îi anunță pe amărâți? Urlă la paznici în toate limbile pământului: ”Ce fel de suflete sunteți voi dacă nu lăsați un tată să-și ia rămas bun de la fiica lui?” Cerberii se îmbunează, dar îi dau doar câteva secunde. Suficient cât să ”coacă” ceva. ”Când fură toț adunați pe puntea vasului, gata să sară, ea îi dete lui Rosetti pe mica Libi – adica Libertatea – și zise către toți: <<N-o luați (n.r. – joc de cuvinte, ”Libertatea – Liby”) înainte de a vă da-o eu!>> Ei înțeleseră și rămaseră pe loc”, scrie Jules Michelet.

Scoate toți banii pe care-i are. Toți! Merge la românii din satul Svinița, adună mințile mai luminate și le vorbește despre eliberarea revoluționarilor munteni. Un ofițer austriac e de acord s-o lase să se despartă de soțul ei, preț de câteva momente.

Se prinde de gâtul lui C.A. Rosetti. Pare o teleovelă, dar nu-i! Totul e stabilit în cele mai mici detalii! În timp ce plânge, îl sărută cu foc. E momentul în care îi dă soțului ei, în gură, un mic bilețel!!! Cu locul și ora în care urmează să se încerce eliberarea lor. Ceva de genul ”stați liniștiți, nu faceți vreo prostie, Mama Rose e aici!”

Dis de dimineață, după ce fuseseră îmbătați de țărani, paznicii turci sunt luați la rost de către primarele locului:

• Unde vi sunt pașapoartele? Aveți? Îmi pare că nu! Cum ați îndrăznit să călcați înarmați pe pământul Maiestății Sale Împăratul? În numele Maiestății Sale, sunteți arestați!

E debandadă mare, nimeni nu mai pricepe nimic! Pac, în câteva secunde, prizonierii scapă, iar jandarmii devin… arestuiți. Pașoptiștii fug. Prin Serbia, apoi prin Austria de azi, ajung în Franța.

Constantin și Maria rămân în exil. Până pe la 1857. Li se nasc Mircea (1850), Ion Tudor (1851), Vintilă (1853), Horia (1855) și Elena-Maria (1856). Domnul și doamna Rosetti continuă activitatea revoluționară și la Paris. Dar dorul de patrie e imens. N-au voie, însă! Abia pe la 1857 primesc acceptul. Rosetti îl ajută pe Alexandru Ioan Cuza să urce pe tron. Dar acesta nu-și respectă promisiunile și, în 1864, dizolvă Adunarea Legiuitoare. Rosetti trece-n opoziție și-l ”sprijină” pe domnul cu ocaua să abdice. Îl va înscăuna pe Carol I.

 

 

Tabloul ”România Revoluționară” a fost pictat de C.D. Rosenthal, la Paris, unde acesta se alăturase pașoptiștilor. Maria Rosetti este înfățișată bust în prim plan, cu tricolorul în mâna stângă și hangerul în cea dreaptă

La 1875, pune bazele Partidului Național Liberal, alături de I.C. Brătianu.

Apoi, viața își reia, liniștită, cursul firesc. Ba, nu! Un incendiu pustiitor izbucnit după miezul nopții, când toți ai casei dormeau, pe 27 ianuarie 1884, distruge locuința lui C.A. Rosetti de pe Strada Academiei. Odată cu întreaga agoniseală a familiei, se pierd colecțiile ziarului ”Românul”, actele și arhiva de documente de la 1848, dar și din anii exilului, se topește tipografia. Focul apare după o altă grozăvie, moartea fiului lor, Mircea, survenită în iunie 1882, la numai 32 de ani. Mulți spun că a fost vorba despre o mână criminală, mai ales că politicianul intrase în disidență cu cei de la conducerea partidului căruia îi dăduse viață. Se rupsese și de ”fratele” Brătianu…

Rosetti nu mai rezistă. Sărac lipit, cu sufletul spart în mii de bucățele, abandonează. Bătrânul revoluționar va muri în aprilie 1885… ”Ea m-a făcut să iubesc viața pentru a putea ca, prin faptele mele, să fac să merit a fi iubit de dânsa!”

După plecarea lui Constantin, Maria nu se oprește. Scriitoare și jurnalistă, devine prima ziaristă din România. Lansase, deja, ”Mama și copilul”, un periodic în care vorbea – în acele vremuri – despre creșterea și educațiunea celor mici. Continuă să facă opere de caritate, pe care le începuse în timpul Războiului de Independență, ridicând spitale la Craiova ori Turnu Măgurele. Pune bazele ”Comitetului Femeilor”.

 

”Sunteți mame și eu sunt! Copiii voștri sunt români, ai mei, de asemenea! Și ai voștri și ai mei au o mamă comună: România!”

Maria Rosetti s-a stins la 14 februarie 1893. Avea 74 de ani. Dacă a fost iubită? Pe ultimul drum e dusă de trei dintre Brătieni – Ionel, Dinu și Vintilă, de Macedonski, de Barbu Delavrancea, de V.A. Urechia ori de Take Ionescu. L-au rugat pe politicianul Nicolae Fleva să aștearnă câteva rânduri întru a sa memorie. ”În mijlocul acestei constelațiuni de oameni mari, de bărbați mari, de bărbați politici deosebiți, de patrioți eminenți, un loc de onoare l-a ocupat fără șovăire și cu o energie rară în momentele luptelor celor mai grele, o femeie, doamna Maria Rosetti”.

 

Sursa: ”Doamne și Domnițe, Jupânițe și Amante ale Domnitorilor Români”, Cornel Bârsan