”M-am născut cu un secol prea devreme”. Elisabeta, prima noastră regină.

18 sarcini pierdute, fondatoare de spitale, protectoare a lui Eminescu, ”mama răniților”, 1.000 de poezii scrise

 

18 sarcini pierdute, fondatoare de spitale, protectoare a lui Eminescu, ”mama răniților”, 1.000 de poezii scrise

Întâia noastră regină a fost un suflet imens. Nu s-a căsătorit din dragoste, ci s-a bazat pe un devotament reciproc. A iubit poporul român și a venerat ia. A pansat răniți în Sala Tronului, a născut spitale, a făcut mii de acte de caritate. A fost un suflet chinuit toată viața după ce a pierdut-o pe Maria, un copil minunat, un înger plecat la doar patru anișori. A scris enorm, a fost protectoarea artelor, a sprijinit artiștii din orice domeniu. După 45 de ani de viețuire dimpreună cu Regele Carol I, o altă somitate, n-a mai vrut să trăiască: ”Voi nu vedeți că pe lumea asta nu mai am nici loc, nici rost?”

 

”Bunătatea tinereții este îngerească; cea a bătrâneții este dumnezeiască”

 

Plecată la drum în viață în penultima zi a lui 1843, pe malurile Rinului, în castelul ”Monrepos” prințesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied a respirat, de mică, între teama de moarte și dorința de învățare. Tot neamul îi era unul bolnăvicios, cu febră tifoidă, cu tot felul de boli căpătate, precum surzenia tatălui. Regim spartan. Copiii nu vorbeau, doar ascultau. Pâinea era neagră, nu existau nici dulcețuri, nici dulcegării. Părinții foloseau cravașa la fiecare greșeală, cea mică era băgată într-un sac, legat la gură și pus pe un scaun, așa, ca să se învețe minte.

S-a refugiat printre cărți. Era poliglotă, avea studii adânci în filosofie, rupea pe literatură, așa că potențialii pețitori, mai ușurei la minte, fugeau care cum puteau.

Până la sfert de secol de viață, fusese refuzată de două ori. Eduard, primul fiu al Marii Regine Victoria, se lăsase vrăjit de o fotografie a Alexandrei, puiul regelui Danemarcei. Al doilea băiat, Alfred (tatăl viitoarei Regine Maria a României) venise la întâia întâlnire, apoi se făcuse nevăzut.

La 26 de ani Elisabeta era deja văzută drept o ”fată bătrână” printre casele regale europene. Prin 1869, a sa mumă, Maria de Wied, a aranjat, la Köln, o întâlnire cu domnitorul României, Carol I. Se știau de pe la Berlin, s-au revăzut, s-au gândit să meargă să asculte un concert al Clarei Schumann. Au uitat de el... ”O jumătate de oră mai târziu, principele a urcat direct în budoarul meu. Mi-a sărutat mâna, iar eu mi-am lipit buzele tremurânde de fruntea lui aplecată. El și-a dat seama atunci că este acceptat ca logodnic”. La 15 noiembrie 1869, s-au căsătorit. Trei zile mai târziu, cu toate sindrofiile terminate, tinerii au plecat spre țară. Unde au ajuns pe 22, la București, după ce au trecut prin Viena sau Budapesta. ”Căsătoria noastră nu a fost una din dragoste, ci bzată pe un devotament reciproc, pe îndatorire și pe o dorință fierbinte de a face întotdeauna tot ce ne stă în putință unul pentru celălalt, dar și pentru poporul peste care domnea soțul meu”.

Mulți au spus că viața intimă a celor doi a fost lipsită de sare și de piper. Cu toate acestea, aveau să împartă același pat până la finalul vieții.

La două luni după căsnicie, Elisabeta rămase grea. În august 1870, Principesa Maria scoate primul ”oaaaaaa” și înveselește Cotroceniul. E botezată în rit ortodox, de către Mitropolitul Calinic Miclescu. Pe la 1872, mama îi scris soțului. ”Acest copil fermecător este toată bucuria mea”. Cea mică e alintată ”Itty”, de la englezescul ”little”. Dar vremurile-s grele, Bucureștiul e cuprins de o epidemie de scarlatină. Pleacă într-o lume mai bună la numai patru ani. E înmormântată în grădinile Palatului Cotroceni. Pe piatră-i dăltuit un pasaj din Evanghelia după Luca: ”Nu plângeți; n-a murit, ci doarme!”. Elisabeta e dărâmată. 10 ani de acum încolo va încerca să mai rămână gravidă. În van! Va pierde 18 sarcini! ”Copilul meu este singurul meu poem frumos”, avea să spună. Rana din suflet nu i se cicatriza niciodată... Relația cu soțul se va deteriora. ”Am învățat să mergem unul pe lângă celălalt fără o vorbă”.

 

”Bucuria este viața văzută printr-o rază de soare”. Elisabeta și micuța Maria

 

Dar oamenii aceștia, plămădiți din cu totul alt aluat, continuau să-și facă datoria față de neam și de țară. Puneau bazele Castelului Peleș. Elisabeta iubea tradițiile noastre. Deși este cunoscută mai degrabă din perspectiva mult mai fermecătoarei Regine Maria, ia și fota au fost ridicate la rang de haute couture la Curte de prima noastră Regină, Elisabeta.

Apoi venea Războiul Ruso-Turc, cel din 1877. Nu stă deoparte. Se implică în ajutorarea răniților, dar și a celor sărmani. Pare greu de crezut, dar în Sala Tronului femei de rând și doamne din înalta aristocrație pansează ostașii! Atunci apare, pentru întâia oară, expresia ”mama răniților”. E alături de generalul Carol Davila, cu care fondează serviciul de ambulanță. Duce la bun sfârșit construirea azilului ”Elena Doamna”, proiect inițiat de soția domnitorului A.I. Cuza. Șase ani mai târziu, zămislește Societatea Națională de Cruce Roșie și înființează Institutul Surorilor de Caritate.

”Carmen Sylva”, ”cântecul pădurii”

Vasile Alecsandri dă pe la Sinaia. Se împrietenesc imediat. Poetul o roagă să scrie. Ea se ferește. Îi e teamă că poporul nu va iubi o regină scriitoare. Și mai ales una în limba germană. Dar ”Veșnic tânăr și ferice, veselul Alecsandri”, are la el vorbele-i meșteșugite. Așa pornește la drum volumul de debut, ”Safo, Hammerstein și Furtuni”. Semnează cu ”Carmen Sylva”, latinescul de la ”cântecul pădurii”, chiar la îndemnul lui Carol, pentru a se face despărțământul reginei de poeteasă. Publică trei, patru volume pe an. Nicio altă regină a Europei n-a fost atât de fecundă: peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, patru romane. ”Când îmi vine o idee, indiferent că vreau sau nu, trebuie să mi-o exprim și s-o strecor în versurile mele; doar cu acest preț îmi regăsesc liniștea”.

E om. Nimic din ce-i omenesc nu-i este străin. Greșește cu Elena Văcărescu, domnișoara sa de onoare, pe care vrea s-o dea după Ferdinand, principele moștenitor. Clasa politică se flambează, cum se va putea evita astfel lupta internă pentru tron? E convinsă că între cei doi arde o dragoste profundă. Îi logodește în sala sa de lectură. E scandal mare. Regina se refugiază la Veneția. Îi promite lui Carol că nu o va mai vedea niciodată pe Elena. Și se ține de cuvânt!

 

Vizita împăratului Franz Josef la Sinaia, 1896. Regele Carol I, Regina Elisabeta, împăratul Franz Josef, Zoe Bengescu, Ion Kalinderu, Dimitrie A. Sturdza, generalul Constantin Barozzi

Foto: Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române

 

Vasile Alecsandri îi vorbește despre o peniță meșteșugită. Imediat, din a sa casetă, acceptă să-l sprijine financiar pe Nicolae Grigorescu. Fondează ”Societatea Regina Elisabeta”. Prin ea tratează benevol 17.000 de pacienți pe an!!! Știe că țara noastră nu face parte din circuitul turistic internațional, așa că militeaz- ca faimosul tren ”Orient Exprss” să facă o haltă. Merge la Expozițiile Universale unde susține cauza noastră. Mark Twain, da, Marele Mark Twain, se găsește cu ea. ”Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile <<i-au vorbit>>”.

Nu scrie de mână, ci la o mașină special concepută. Pentru că o astfel de ”drăcovenie” e la început de drum și pentru că a noastră Casă Regală nu este una bogată, își dă seama, imediat, de posibilitatea de a face bani din... testimoniale! Concret, ”Carmen Sylva” a acceptat să folosească mașinile de scris, să le analizeze, să le găsească părțile bune ori rele și să-și completeze, astfel, caseta regală (foto). Devine prima femeie din lume care face acest lucru. Grație apropierii de spațiul german, primește o ”Erika”, mașină greoaie, ”așezată”, undeva la 16 kilograme. Se pozează cu ea. Urmează o ”Fay Sholes”, faimoasă deja la 1896 pentru că folosea tastatura ”QWERTY”, fiind realizată de celebra ”Remington-Sholes”. ”Zgomotul mașinii de scris se aude în castel cam 6-7 ore pe zi. Uneori, țăcănitul tastelor se întinde până în miez de noapte”, spun apropiații.

 

 

 

Regina îl adoră pe marele Mihai Eminescu. Pe la 1879, poetul tradusese una dintre lucrările Elisabetei. Trei ani mai târziu, regina îi oferă acestuia medalia ”Bene Merenti”. Eminul refuză tot, din cauza apucăturilor sale antidinastice, chiar dacă Elisabeta, povățuită de Titu Maiorescu, lipise alături de medalie și niște bani, spre a-l ajuta pe ”Luceafăr”. Pentru că scrie la ”Timpul”, Eminescu îl ia mereu peste picior pe ”Carol Îngăduitorul”. Cu toate acestea, Regina îl prețuiește, închizând ochii la toate răutățile geniului. Se găsesc, față în față, pe 30 octombrie 1882. Colo-s oameni de seamă ai vremii. Maiorescu, Alecsandri, un George Enescu extrem de mic. ”Poetul a venit într-un frac împrumutat și a fost tot timpul indispus și taciturn, pe când Elisabeta, un suflet bun și sensibil, s-a purtat foarte frumos cu el și i-a complimentat versurile”, spune Corina Dumitrache, muzeograf la Castelul Peleș. Elisabeta îl servește, personal, cu ceai. Toți cei prezenți spun că privirea lui Eminescu este cea a unui ”zeu servit de o muritoare”... Regina îi citește o poezie, creație personală. ”Majestate, în forma actuală cred că e mai bine să nu fie publicată!” ”Uiți că vorbești cu Regina Regatului?”, sună întrebarea. ”Da, dar nu cu regina poeziei”, sosește răspunsul. A doua întâlnire e târzie. Eminul e bolnav, ponosit. ”N-a fost prea curat și a râs cu gura până la urechi”, scriau apropiații. Cu toate acestea, văzând-i starea, ”Carmen Sylva” stăruie pe lângă Carol să-i acorde o bursă. Banii vin în 1888, dar e foarte puțin. Și foarte târziu... Uneori, Regina recita cap-coadă ”poesii” din Eminescu.

Pe la 1909, a fondat ”Azilul orbilor Regina Elisabeta”, pe strada ”Vatra Luminoasă”. Coșbuc i-a luat operele scrise în germană, multe dintre ele cu caractere gotice, și i le-a tradus în română.

Când Carol s-a stins, în octombrie 1914, Elisabeta, care îl veghea, nici nu și-a dat seama. Credea că doarme. Fuseseră dimpreună, cu bune și cu rele, 45 de ani...

După această despărțire, Elisabeta s-a retras din viața publică. Voia să plece și ea. Deseori era auzită cum spunea că așteaptă ca moartea să vină cât mai repede. Petrecea mare parte a timpului în încăperi întunecoase, reci. S-a îmbolnăvit. ”Cu vreo două săptămâni înainte de a muri, am fost în audiență la dânsa. M-a izbit insistența cu care mi-a vorbit despre moarte, de fericirea cu care așteaptă trecerea ei în lumea cea de veci, iar când, în ajunul morții, doctorii se căzneau să o smulgă din ghearele ei, ea spunea necontenit: <<De ce nu mă lăsați să mor, nu vedeți că pe lumea aceasta nu mai an nici loc, nici rost?>>”, scria I.G. Duca în jurnalul său.

 

”Există o bunătate care te respinge și o răutate atrăgătoare”. Elisabeta și Carol I. Primii noști regi

 

S-a stins pe 2 martie 1916. Repauzează la Curtea de Argeș, alături de soțul său. ”Carmen Sylva”, prima Regină a noastră, cea care avusese grijă de semenii ei români preț de 47 de ani, fusese condusă pe ultimul drum pe muzica lui George Enescu...

La cererea Reginei Maria, rămășițele micuței prințese cu același nume au fost deshumate și strămutate la Curtea de Argeș, între două pietre funerare mari: Carol I, Maria, Elisabeta...

”Nu există decât o singură fericire, datoria

Nu există decât o singură consolare, munca

Nu există decât o singură bucurie, frumosul!”

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: