Laura Stoica: ”Eu pe scenă ard, asta este viața mea!”

Laura Stoica: ”Eu pe scenă ard, asta este viața mea!”

Românii au aflat-o în 1990, la Mamaia, când a venit c-o capodoperă, ”Dă, Doamne, cântec”. S-a tras spre rock, era autentică. I-a ajutat pe cei de la ”Direcția 5” la primul lor album. Cu ”Un actor grăbit” a blocat toate topurile și toate premiile. Întâia cântăreață de la noi cu propria trupă. Și ce trupă! Adrian Păunescu îi făcea versurile. Acolo, pe scenă, spunea că e viața ei. De la o vreme, pentru că nu era ”comercială”, radiourile nu-i mai răspundeau la telefon. N-a acceptat să se schimbe, s-a apucat de actorie. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, spunea, peste tot: ”Dacă nu cânt și nu fac ce-mi place, de ce să mai fac?”. Vocea sa – odinioară numărul 1 pe plaiurile mioritice – era din ce în ce mai puțin ascultată. Aici, pentru că afară numai asta i se cerea: originalitate. Paradoxal, nu? Prietenii trăgeau sforile s-o mai bage la câte o emisiune. Refuza. Apoi, într-un martie 2006, gravidă în trei luni, a plecat într-o lume mai bună, alături de bărbatul cu care-și găsise liniștea. Avea puțin peste 38 de ani...”Și vreau să m-apropii de o stea”...

Laura Stoica, una dintre cele mai bune voci românești din toate timpurile. A ”explodat” la 23 de ani, s-a stins la 38...

Boțul acesta de humă-nsuflețită prindea un pix, pe post de microfon, strângea în jur prichindeii și se punea pe cântat. Colo, la grădință, era ”Doamna de la televizor”. Nici tovarășa educatoare nu reușea să facă o asemenea liniște. Șoimii patriei stăteau pe scăunelele parcate-n ”U” și ascultau cum domnișorica Adriana-Laurenția Stoica aleargă pe cărările portativelor. Show-ul din cutia cu lămpi de cu seară era redat, la o scară mai mică, gratis, a doua zi, spre ora prânzului, înainte de somnică.

De loc se trăgea din Alba Iulia cea a Reîntregirii, unde venise pe lume în a 10-a zi de Brumărel, 1967. Dimpreună cu mama și cu doi frățiori mai mici se trăseseră lângă Cetatea de Scaun a Târgoviștei, orașul natal al părinților. În familie, exista un gol. Cel al tatălui. ”I-a plăcut băutura și nu a fost un părinte așa cum trebuie”, își aducea aminte consoarta. ”Eu, fiind cea mai are, am fost primul bărbat al casei”, completa fata. Apoi ochii i se umezeau.

N-a lăsat talentul să se piardă. S-a înscris la Școala Populară de Arte din orașul dâmbovițean, la clasa profesorului Emil Niculescu. Sparge gheața la 20 de ani, prin 1987, la Festivalul ”Trofeul Tinereții” de la Amara. Prinde locul doi la secțiunea ”Interpretare”. Nu se oprește. Vreme de trei ani, merge la toate concursurile pentru tinerele talente. Azi e la Ploiești, mâine, la Deva, poimâine la Buzău. Vocea începe să i se așeze.

Iuliu Merca, unul dintre imenșii rock-ului nostru, doborât, prea repede, acum mai bine de două decenii, la Costinești, de un infarct, o aude. Îi propune să meargă cu ei la festivaluri. Cu ei, adică ”Semnal M” din Cluj-Napoca și ”Riff” din Sibiu. Da, ”La fereastra ta””Moara” sau ”Spune-mi cine ești”. E bucuroasă până peste cap. Întâiul ei turneu. Domnișoara Laura Stoica, numele de scenă.

De la Râmnicu Sărat se întoarce victorioasă, cu premiul cel mare, în 1988. Trei ani la rând participă, fără succes, la preselecția pentru Festivalul de la Mamaia, Everestul muzicii noastre de dinainte de Decembrie 1989. E dezamăgită nițeluș. Se angajează ca solistă la Teatrul de revistă ”Toma Caragiu”, din Ploiești.

Nu abandonează Mamaia. La prima ediție de după Revoluție, Viorel Gavrilă zămislește muzica, Eugen Rotaru croiește, aproape de perfecțiune, versurile. Uite-o, la 23 de ani, cu părul dat pe spate, în albstrul acela de peruzea, cu un buchet de flori în mână, pe scările faimosului festival, în timp ce cântă ”Dă, Doamne, cântec”, o capodoperă a acelor ani. Alexandru, fratele, e la oaste. ”Din seara aceea am devenit celebru-n unitate. <<Cum? Sora ta e Laura Stoica?>> Chiar și comandantul m-a sunat să mă întrebe”, rememora el. E august 1990 și România află cine este Laura Stoica din Târgoviște, cea care obține Premiul I la Secțiunea ”Interpretare”. Nu triumfă numai aici. E premiată de publicațiile ”Adevărul” și ”Melos”, de Asociația Artiștilor Profesioniști din România, în timp ce numele său e pirogravat pe trofeul Radiodifuziunii, la ”Cel mai bun debut muzical al anului”.

1991 când Alin Constanțiu trece la saxofon, iar Laurențiu Cazan, la chitară acustică. Bogdan Cristinoiu a compus melodia, Andreea Andrei a venit cu versurile. Laura trage ”Un actor grăbit”, nava sa amiral. Cristinoiu o mixează, Nelu Frățilă o remasterizeză. Capodopera, alături de ”Dă, doamne, câtec”, e pusă pe un disc de vinil – unul dintre primele din România la 17 cm -, produs în 800 de exemplare. Materialul său discografic de debut se vinde ca pâine caldă, epuizându-se în acea zi, iar lumea se calcă, efectiv în picioare, la lansarea de la Magazinul ”Muzica”.

Celălalt festival cu ștaif de la noi, ”Cerbul de Aur”, o așteaptă în 1992. Premiul întâi la Secțiunea ”Debut discografic”. Dar asta nu e tot. Răzvan Mirică i-a propus o ”nebunie”, așa că solista atacă și ”Focul”. Laura, cu părul său a la CC Catch, pleacă de lângă pop, se trage spre rock. ”Direcția 5”, viitoarea faimoasă trupă, tocmai ce apare pe piață, iar artista îi ajută pe băieți pentru albumul ”La vulturul de mare cu peștele în ghiare”, unde pune voce la două melodii.

”Nu pot ieși de pe scenă fără să am senzația că ceva din mine a rămas acolo, fără să știu că tot ce-am avut mai bun din mine i-a convins pe cei din fața mea. Nu pot să cobor de pe scenă dacă nu sunt mulțumită, dacă nu-i simt bucurându-se, dacă reacțiile lor n-au fost imediate la semnalele mele. Un artist se bucură de viața pe care o are pe scenă mai mult decât de cea pe care o are în afara scenei”

 

Laura Stoica

Vrea să rămână aproape de rock. Dă un semn și adună propria formație, fiind întâia solistă de la noi cu trupă. Și ce trupă, doamne! Eugen Mihăiescu, chitaristul de la ”Krypton”, Iulian Vrabete, basistul de la ”Holograf”, marele Vlady Cnejevici, la clape, de la ”Compact” ori ”Pasărea Colibri” sau Florin Ionescu, toboșarul ”Direcției 5”, cel care-i va deveni soț, în octombrie 1992. Lor li se alătură și saxofonistul de jazz Cristian Soleanu. Cu toții lucrează la ”Focul”, primul său album.

Începe să fie considerată prima rockeriță modernă a României. ”A fost dintotdeauna, de când s-a impus, o apariție aparte, cu aceste ținute rock, veste cu franjuri din piele, pantaloni scurți din piele, bocanci. Purta ținute care o singularizau și făceau din ea un personaj special”, își amintea ”Tavi” Ursulescu.

 

”Cânta românește, dar suna internațional”

Suie pe scenă alături de Samantha Fox, la Sala Palatului din București ori ”Ricchi e Poveri”, la Constanța și Galați. În vara lui 1996 trage al doilea album, ”...Nicio stea”. Scoate balada rock ”Uită”. ”Laura era modernă, deosebită, avea forță. Putea să facă față oriunde, în orice context. Cânta românește, dar suna internațional”, spune Nana Cnejevici, cea care i-a scris multe dintre versurile pieselor sale. Ajunge-n Malta, unde este desemnată cea mai bună voce feminină cu melodia ”Toamna pe autostradă”, pe versurile lui Adrian Păunescu. La a doua participare la ”Cerbul de Aur”, intră pe scenă alături de un grup de 18 motocicliști, într-o vestimentație de rockeriță concepută special pentru ea de Cătălin Botezatu. Merge alături de Nicu Alifantis în Israel, de la Pamukkale, din Turcia, vine înapoi cu premiul juriului pentru melodia ”Ea nu știe ce vrea”.

Apoi începe o perioadă pe care nu și-o poate explica. E anul 2000 când finalizează, cu cei din trupă, înregistrările pentru un nou album, ”Vino”. Materialul nu este lansat, din cauza lipsei de interes. ”În perioada respectivă, n-a găsit absolut niciun producător care să vrea să scoată acest album. Cel care i-a fost alături o perioadă destul de lungă a fost domnul Aurel Mitran, care i-a produs albumul, l-a finananțat, dar, pentru că nimeni n-a vrut să-l remasterizeze, l-a ținut până când Laura n-a mai fost”, adaugă Alexandru, fratele. Apoi, omul a făcut un gest imens, donând familiei, gratis, întreg albumul. TVR 2 o ajută la producerea unui videoclip, dar acesta nu se difuzează aproape deloc. ”Simt că nu mă mai vrea nimeni. Gloria mea a apus. Și știi, fără falsă modestie, pe scenă sunt imbatabilă. Nu e nimeni ca mine. Eu pe scenă ard, asta este viața mea”, spune. E vremea schimbării. A comercialului. A rimelor ”mare”, ”picioare”, ”soare”, ”sare”. Producătorii o trag deoparte. ”Măi, Laura, măi fata mea, de ce nu vrei a schimba stilul?” Îi privește urât: ”Nu pot, pentru că eu simt rock. Îmi pare rău, nu vreau să cânt altceva!”. Nu slăbește din intensitate, dar oamenii sunt supt vremuri, vorba cronicarului, nu invers. Prietenii o sună, se văd cu ea în încercarea de a o schimba. Poate olecuță comercial, numai puțin, cât să prinzi radiourile, cât să găsești un producător care să aibă grijă de materialeele tale. ”Încercam să scoatem niște piese, să o ducem la TV, prin pilele pe care le aveam, să o aducem în față”, își amintea și Maggie Chițoran. Răspunsul Laurei: ”Băi, eu nu mai știu ce vrea publicul românesc. Nu mai știu, pur și simplu”.

 

Debut în teatru, la ”Nottara”. Gorki direct!

Dacă e dezamăgită? Da! Simte că nu mai e dorită în muzică. Se bagă la artă-actorie, la Universitatea ”Ecologică” din București. Primii doi ani sunt sub bagheta profesoarei universitare Adriana Popovici, următorii doi e coordonată de Constantin Codrescu, Vlad Rădescu și Doru Ana. Debutează în rolul Vasilisa, din ”Azilul de noapte” a lui Maxim Gorki, la ”Nottara”. În 2004 e tot pe scenă, dar la Teatrul Național de Operă și Balet din Constanța. ”Am simțit nevoia să aleg alt drum. Am ales actoria. Am făcut-o cu foarte mare plăcere. Am terminat facultatea, am jucat pe scenă, am avut satisfacții din acest punct de vedere”.

În plus, nu pricepe paradoxul: în țară i se cere să devină cât mai comercială, peste hotare se bucură de succes cu ceea ce cântă! De exeplu, la Varna, în Bulgaria, în 2001, participă la Festivalul ”Discovery” unde câștigă trofeul pentru cea mai bună piesă - ”I Need Love”. 2002 și 2003 o găsește în turneu în Statele Unite ale Americii. E invitată la gala Festivalului ”Cerbul de Aur”. Pare că revine. Scoate clipul ”Mereu mă ridic”, pe o pistă de karting de la Bacău.

Cu o formulă de formație schimbată complet, lansează albumul... ”S-a schimbat”. ”Am simțit mai ales că cei din jurul meu așteaptă ceva de la mine, o schimbare. Am vrut să aduc în jurul meu oameni pe care să mă pot baza și care să creadă în planurile mele. Tot ce știu este că vreau să fie o revenire importantă, nu în primul rând pentru mine, ci pentru cei care așteaptă de la mine așa ceva”.

 

700 este numărul spectacolelor la care a participat Laura Stoica în perioada 1990 – 2005.

În 2005 e, din nou, la ”Cerbul de Aur”. Obține locul al treilea la secțiunea de creație a Festivalului de la Mamaia, cu propria ei piesă, ”Luna”. Merge la ”Teo”, pe 3 martie 2006, unde interpretează balada ”Mai frumoasă”...

Pe 9 martie, televiziunile intră în ”Breaking news”. E trecut nițeluș de ora 21. O ”Dacie” tip ”papuc”, cu un șofer obosit, intră, pe București – Urziceni, la Sinești, într-un ”Renault Clio”. Șoferul primei mașini ațipise la volan. Impactul e nimicitor. Primăria din Urziceni legase un contract cu Teatrul de Revistă din Ploiești, pentru o serie de spectacole decicate ”Zilei Femeii”. Inițial, Daniel Iordăchioaie era capul de afiș, dar, pentru că acesta a fost nevoit să-și anuleze apariția, teatrul a decis s-o trimită, ”la schimb”, pe Laura Stoica...

Artista, însărcinată în trei luni, piere, alături de logodnicul ei, toboșarul Cristian Mărgescu, omul datorită căruia prinsese viață o altă capodoperă, ”Mai frumoasă”... După divorț, trecuse printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental. Se văzuse cu Emil Grădinescu, faimosul comentator sportiv. ”Ne cunoșteam de o lună, o lună și ceva” – povestea acesta. ”Mă duc la vânătoare la Reșița, vrei să vii cu mine?”, o întrebase. ”Da, dar dormim în camere separate”, sosise răspunsul.

”Copilul se va naște între 10 și 15 septembrie, în zodia Fecioarei. Știu că sunt copii buni cei născuți sub acest semn. Nu contează dacă e băiat sau fată. Cel mai important este să fie sănătos și să aibă noroc”.

Dacă muzica ei a fost apreciată? Dacă a fost iubită? Ami cu What’s Up fac, mai spre zilele noastre, un cover la ”Un actor”... 8,5 milioane de vizualizări! Inna, Andra sau Lidia Buble, la fel. ”Am lucrat foarte rar cu femeile pe acest spectru muzical. Laura a fost una dintre puținele excepții. O femeie foarte puternică, dar și foarte vulnerabilă; mă privea ca pe un soi de tată. Ne respectam reciproc. Nu eram întotdeauna de acord, dar ifose, fițe nu avea și nici nu știa ce sunt <<alea>>. A fost un copil din Târgoviște dornic de victorie și care s-a bătut cu arme convenționale să reușească. Și a reușit” spunea Aurel Mitran, cel care avea să-i fie impresar și producător.

Cei trei își dorm somnul de veci la ”Bellu”, acolo, la artiști.

 

O fotografie ”grea”. Laura Stoica (prima din dreapta cum privim), alături de Luminița Anghel, Manuela Fedorca, Crina Mardare, Silvia Dumitrescu și Virgil Popescu

”Am risipit energie, am consumat sentimente și mi-am jucat cu viața mea. Nu găsesc niciun alt motiv mai bun de trăi. Menirea mi-am găsit-o pe scenă”.

(Laura Stoica, 10 octombrie 1967 – 9 martie 2006)

 

Surse: ”Adevărul”, ”Jurnalul național”, www.laurastoica.ro

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: