Jean Constantin. Parpanghel, Patraulea, Limbă, Tilică, Ismail

Jean Constantin. Parpanghel, Patraulea, Limbă, Tilică, Ismail

Jean Constantin. Parpanghel, Patraulea, Limbă, Tilică, Ismail, nea Titi, Floacă, Trandafir Bulbuc, Gică, James Giovanni Cocoloș, nea Mielu

63 de filme, fără să fi trecut pe la ”I.A.T.C”. ”Dacă-l dăm acolo, îl stricăm!” A fost Parpanghel printre haiduci, Patraulea printre borfași mărunți, Ismail pe aripile vântului, Tilică printre explozii ori ”Limbă”-n filmele cu legionari și comuniști. Tenul măsliniu i-a adus multe roluri de coloratură, dar rromii nu l-au avut în catastifele lor. A iubit femeile și viața. Și oamenii l-au iubit pe el, chiar dacă n-a prins personaje epocale. N-a dat Constanța pe București, n-a dat ”Fantasio” pe ”Național”. Cu Gelu Manolache s-a înțeles cel mai bine, cu Toma Caragiu era născut în aceeași zi. S-a dus la 82 de ani, după ce a culcat la pământ vreo trei infarcte

 

”La viața mea am făcut 70 de filme și am un apartament și o mașină. Niciodată nu mi-a plăcut să am bani la mine și toată viața mea am dat ca să nu îi am”

Mircea Drăgan, regizorul, ”fierbe”. Tipul e mai punctual ca un orologiu helvet. Jenuț, Jean Constantin, întârzie. Se turnează seria ”B.D.” Dimitrie Furdui, Papaiani, ”Bibanu”, Puiu Călinescu, Vasilica Tastaman, Iurie Darie, toți ”greii” îl așteaptă. Dar Fănică Patraulea, recidivistul, nu apare neam. Atunci imensul Toma Caragiu odihnește țigara mare, de foi, havaneză, pe marginea unei scrumiere, drege glasul și, cu a sa mimică inimitabilă, duduie: ”Paștele mamii lui de țigan! Asta precis a furat ceva din tren și l-au prins. De-asta nu mai vine!”

Jean Constantin făcea naveta de la Constanța...

Plecase-n viață la un cioc de brază de lacul Techirghiol, într-un senin de august, ’27. Familie mare, cinci fete și patru băieți. Tata, Dumitru, macedonean albanez, era conductor arhitect. ”S-aveam pardon, conductor arhitect cu drept de semnătură!”, ar fi rostit Jean, în timp ce-ar fi săltat arătătorul spre cer, bucuros că are ultimul cuvânt. Mama, Caliopi Stavreg Zaharia, grecoaică la obârșie, avea să sufere mult. Mult de tot. O pierdea pe prima Anastasia în 1929, apoi pe a doua în 1931. Avea să o nască, din nou, pe... Anastasia, în ’36, dar și aceasta pierea la... 36 de ani.

”Tata făcea piața. Se tocmea. Mă mai tocmesc și eu. Am foarte multe de la tata”, mărturisea, la senectute, artistul.

Ast’ mic iubea să recite poezii de toate felurile. Dar mergea pe ”Arte și Meserii”, specializarea ”Desen Tehnic”. A fost luat lângă aripa tatălui, dar a lucrat și ca ajutor de zidar, creator de modele de pantofi de pânză ori cofetar. Era sărman, ca cel mai mic dintre băieți purta, mereu, ce rămânea de la cei mari, haine ajustate la o mașină de cusut ”Singer” de mama sa. Petice, gulere modificate, ciorapi cârpiți.

La 17 ani uite-l hamal în port, la Constanța, umăr la umăr cu un alt ”monument”, Ilarion CiobanuȘi vine un spectacol al muncitorilor de prin partea locului, ”Brigada artistică portuară”, cum pompos se intitulau. E miez, cu ”Pentru libertate”. Smulge primele aplauze. ”Băăă, dar ce față comică are ăsta!”, aude peste tot. E pe șantierul de la Bumbeșt-Livezeni, brigadier cu acte-n regulă, apoi e luat la oaste, la grăniceri, la Turnu Severin. Răcnește ”Plec să apăr frontiera de stat a Republicii Populare Române!” în cadrul Regimentului 9, e uns sergent-major. Hopa, iată-l la ”Electromontaj” Constanța, apoi la Întreprinderea Metalurgică de Utliaje Medgidia! Viețuiește în podul unui imobil, n-are bucătărie, n-are grup sanitar.

Pe malul Dunării, grănicer, servind patria (în centru, cu mustață)

În 1957 merge la concurs, la ”Estradă”, la Teatrul ”Fantasio” din Constanța. Primește postul pe care-l va păstra până la pensionare. E coleg cu Dan și Sida Spătaru, cu Gelu Manolache, cu Mariana Cerconi. Găsește și un apartament decent, aproape de faleza din Constanța.

 

A debutat lângă Jean Gabin. Dar era alt Jean Constantin!

Pornește în film într-o capodoperă, ”Baronul Ecluzei”, alături de imensul Jean Gabin. Așa apare peste tot. Inclusiv pe siteul imdb, cel specializat în pelicule. Confuzia e la nume. Există un actor francez, născut la Paris, în 1923, cel care evoluează sub regia lui Jean Delannoy...

În 1965 își face cu adevărat debutul în cinematografie. ”Procesul alb”, adaptarea după ”Șoseaua Nordului” a lui Jenică Barbu. Cu George Constantin, cu Marga Barbu, cu Iurie Darie, cu Toma Caragiu, în regia lui Iulian Miu. Se alege cu un rol dificil, cel al lui Gică HauHau. ”A încasat atâtea palme de la Toma Caragiu și atâtea lovituri de centură, încât zile întregi fața nu i s-a mai desumflat și nici pe scaun nu se mai putea așeza. Dar cronicile l-au numit formidabilul, extraordinarul”, spunea Iulian Miu.

”După <<Procesul alb>> s-a declanșat o adevărată <<hărțuire>> a actorului constănțean. A fost solicitat de 24 de regizori. Cu puține excepții, toată <<floarea cea vestită>> a regiei de film din țara noastră a apelat din varii motive la servbiciile artistice ale lui Jean”.  Jean Badea

Cu Toma Caragiu se iubește din prima clipă! Erau născuți în aceeași zi, sângele grecesc clocotea în ambii. Spectacol pe ecran, dar și în afara lui. Navetistul era așteptat, mai mereu, pe peronul Gării de Nord, de Tomiță. ”Se plimba de colo până colo, cu mâinile la spate, precum un leopard în cușcă. Fumega. Se mai găsea unul care să-l întrebe: <<Da’ ce faceți pe aici, domnule Caragiu?>> <<Eu, Toma Caragiu, aștept șatra în gară! Îl omor și o să fie un țigan în minus în țară!>>, duduia el”, își amintea Jean Constantin, râzând. Apoi, când se găseau la tren, se luau în brațe, se pupau. Lumea se oprea ca la bâlci. Inevitabil, replica Caragiului era: ”Bine ai venit! Au plecat nemții și nu v-au împușcat pe toți!” Nouă filme dimpreună până la plecarea ”Actorului” din lumea ”sălbaticilor”.

Începe să primească roluri, vine des la București. E Parpanghel în ”Haiducii”, apoi joacă-n ”Canarul și viscolul” (1969), film construit în jurul melodiei celor de la ”Phoenix”. Lumea-l cunoaște bine cu seria ”Brigada Diverse”, unde-i Patraulea. Sunt milioane de povești de aici.

 

Un sandviș de 503 lei acum 50 de ani!

Mircea Drăgan, regizorul, îi încurajează pe actori să improvizeze pe platouri. Nu e rigid. Are, însă, o singură ”nebunie”. Cere punctualitate. Se trag cadre pe ”Dinamo”, pe stadion. Da, ”plutonierul Căpșună și câinele Costel”. Jean Constantin trece strada, se duce să-și ia un sandviș. La întoarcere, regizorul îl întreabă, așa, într-o doară, cât a costat. ”Trei lei!”, răspunde artistul. ”Nu-i adevărat! A făcut 503 lei”, sosește replica. ”Cum așa, eu nu știu cât am dat pe el? Ce glumă e asta?” ”Îmi pare rău, îmi ești simpatic, dar n-am ce face. Ai plecat de la filmare, asta te costă, ca amendă, 500 de lei. Acum adună tu!”

Alta!

Scenele de detenție se filmează la Văcărești. Jean Constantin și Puiu Călinescu stau pe scaune, ”trași” în zeghe. Echipa e agitată, ziua e lungă. Fără ca cineva să-și dea seama, prin zonă apare chiar frizerul închisorii. Nu-l recunoaște pe Patraulea, îl apucă de păr, crezând că e un deținut-adevărat și dă să bage mașina, pentru a-l tunde corespunzător. Pentru că tipul e mare, imens, câțiva mașiniști îl conving cu greu că e vorba despre un... personaj!

                                                    

S-a consacrat cu seria B(rigada) D(iverse). Și azi, replicile sale rămân faimoase

Sergiu Nicolaescu îl aduce în ”Nemuritorii”, apoi, din 1976, navighează, ca Ismail, în ”Toate pânzele sus”, rol magistral cu ”Întâi mâncam și pe urmă luptam”.

17 ani stă lângă prima soață, Mioara Mocanu, artistă la Teatrul de păpuși din Galați. Se leagă, apoi, de Nina Cocea, balerină la ”Fantasio”. E nestatornic, trece la Elena Nina Petcu, sufleur la ”Naționalul” bucureștean, unde Radu Beligan îl distribuie în ”O scrisoare pierdută”.

Se merge în R.D.G., la un castel izolat, se filmează pentru ”Capcana mercenarilor”, cu 40 de ani în urmă. Jean se lipește, în cameră, de cascadorul Vasile Popa. ”Băi, Țeavă, stau cu tine, că tu bingănești nemțește, ești frumușel, ai trecere la femei”. Leagă conversație cu două turiste din Polonia. Când Popa intră în cameră, la primul cântat al cocoșului, Jenuț doarme frânt, gol pușcă. Cascadorul vede o pereche de chiloți, pe masă. Trage de artist: ”Bă, Jeane, nu ți-e rușine să-ți lași budigăii aici?” Năuc, așa cum era, artistul zice: ”Taci, mânca-ți-aș gura ta, <<Țeavă>>, că i-am pus special acolo! Am avut banii în ei, să nu mă fure poloneze. I-am scos din ascunzătoare doar după ce privighetoarea a părăsit cuibul. Doar știi ce am pățit la <<Nemuritorii>>”. Știa. Își aducea aminte de scena de la Brașov. Peste noapte, o ”privighetoare” plecase cu tot ”mălaiul”...

Trage mult, an de an. Îl prind rolurile de tuciuriu. Hai s-o lămurim! ”Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de țigan și am convins atât etnia și nu numai, că sunt de-al lor”, spunea maestrul, deși reprezentanții rromilor de la mal de mare nu-l găseau prevăzut în hrisoavele lor. ”Ce să fac, tată, tenul ăsta măsliniu”...

E Limbă-n ”Revanșa”, mafiot în ”Nea Mărin Miliardar”. În ”Omul care ne trebuie” e mai mult decât genial. Cu treningul său, cu fesul de antrenor de județeană, domnul Titi merge-n pețit la Gigel, cel ”foarte iubit de spectatori și stimat de măcelari”. Copilul e bun și pe fotbal, și pe învățătură, iar partida de baraj coincide cu Olimpiada de Matematică. ”Gigele, îți jur pe ce am mai sfânt că dacă tu mă lași în rahat cu meciul ăsta, mă duc și mă spânzur de poarta stadionului”.

 

”De ce nu v-ați stabilit la București?”

”Și să las Constanța mea? Dar ce, mă credeți nebun? Aici mi-am trăit viața, aici am jucat teatru, aici mă simt eu cel mai bine. Sigur, am călătorit enorm. Numai de câte ori am făcut naveta București – Contanța și invers. Dormeam în tren ca într-un sicriu, de oboseală”

Apare și-n ”Coana Chirița” și-n ”În fiecare zi mi-e dor de tine”, de dinainte de Revoluție. La un moment dat, își rupe mâna într-un accident. Are nevoie de recuperare medicală. Pentru că e Patriarhul Litoralului, trage la Spitalul de Ortopedie din Eforie, unde Dumitru Galani e profesor de recuperare. Atunci îl cunoaște Ionuț, fiul medicului, care se apropie de el. ”Nea Jean era un om foarte bun, sufletist. Țin minte că atunci când a murit Dan Spătaru m-a întrebat: <<La mine o să vină atâta lume?>>, iar eu i-am răspuns: <<Toată Constanța!>>”, își amintește Galani.

După 1990, nu e uitat. ”Atac în bibliotecă”, ”A doua cădere a Constantinopolului” ori ”Sexy Harem Ada-Kaleh”. UNITER îi acordă Premiul special pentru teatru de revistă. În 2004 primește Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – ”Arta Spectacolului”. E ovaționat la Gala Premiilor Gopo.

Dar anii se adună. ”M-a invitat aia cu coasa, dar mai stau puțin”, glumea deseori.

Actori imenși. Jean, alături de Florin, Amza ori Dem. Numele de familie vin de la sine... Ce scenetă a făcut, cu ”Bibanu”, în 1973. ”Da’ Fernetu’?”

Pe 26 mai 2010, maestrul nu răspunde la bătăile din ușă, pentru prima oară în viață. Ionuț Galiani sună la București, la soția lui Jean Constantin. Primește permisiunea să intre. La 82 de ani, actorul se odihnea, ireversibil, pe canapea.

Și, da, toată Constanța a fost alături de el!

”De-ar fi viața de vânzare,

Aș mai sta la purtător

Trupul meu de lup de mare

Dar aș pune alt motor.

Cu o inimă nebună

Să se țină de prostii

Iar atunci când se consumă,

Să o trec pe baterii!”

 

Surse: aarc.ro, rador

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: