Ion Jalea – Sculptorul fără un braț

N-a vrut să-i copieze nici pe Brâncuși, nici pe Paciurea. Și-a ales propriul stil. Erou pe frontul Primului Război Mondial, unde și-a pierdut o mână. A fost nevoit să lucreze, toată viața, cu acest handicap, dar nu s-a plâns, niciodată. Din contră, a dat viață statuilor până la 90 de ani. A născut arcași, centauri, nu i-a uitat pe Eminescu, Goga ori Spiru Haret, cel de la Universitate. Enescu odihnește, grație lui, pe peluza din fața Operei Naționale.

 

Ion Jalea, modern, în 1981. Iubit și de către comuniști, care i-au apreciat opera, sculptorul i-a fost profesor Principesei Ileana, fiica Reginei Maria

 

Ai lui erau mocani. Ajunseseră pe la Casimcea, în Tulcea, prin transhumanță, cu oile, cu o generație în urmă. Aici s-a născut Ion Jalea, la mijloc de mai, 1887. Pe la 1893, familia se mută într-o zonă cu pământ ceva mai fertil, în partea Cobadinului. E atras, de mic, de frumos. La ”Mircea cel Bătrân”, în Constanța, unde-și face studiile, predă Dimitrie Hârlescu, căruia toți îi spun ”Bavarezul”. E primul pictor profesionist, cu școală, care ajunge la mal de Mare. Îl simte pe Ion, îl ”miroase”. Decide pentru el, aproape pe loc, că trebuie să urmeze o carieră artistică. Dar doi ani de secetă cruntă îi lasă pe părinți în imposibilitatea de a plătit taxele. Atunci intervine Hârlescu. Se agită pentru o bursă a județului, o obține, iar Jalea nu se oprește din studiu.

1908 îl găsește la București, la ”Academia de Arte Frumoase”. Și aici are parte de doi coloși, Frederic Storck și Dimitrie Paciurea. Primul fondase, chiar în acel an, întâia turnătorie în bronz pentru opere de artă, fiind una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii românești în perioada interbelică. Al doilea, cel mai important dăltuitor al nostru din prima jumătate a secolului al XX-lea, supranumit ”Luchianul sculpturii românești”. Patru ani mai târziu, expune pentru prima oară, timid, la Salonul Oficial, lucrările ”Nud”, ”Remușcarea” și ”Cain”. Apoi vine cu o expoziție personală, cu lucrări inspirate din vechile basme românești: Sfarmă-Piatră, Briar, Remușcarea.

Dar ora exactă în artă se dă, în acele vremuri, de la Paris, așa că Ion Jalea pleacă într-acolo. Își desăvârșește educațiunea artistică la Academia ”Julian”, dar și la ”Grande Chaumiere”, sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle, importantă figură a mișcării Art Deco, studentul lui Auguste Rodin și profesorul lui Henri Matisse. Avea să ajungă și în atelierul lui Rodin, sporadic.

Dar Regatul intră în luptele Primului Război Mondial și Jalea face cerere să fie trimis pe front. La început, pentru că e considerat artist, foaia îi este uitată pe undeva, însă, la insistențele sale, ajunge în tranșee. Participă la luptele de la Corbul, e la Măxineni, la Nămoloasa. Pe 17 august e grav rănit. Medicii fac eforturi imense și îi pot salva piciorul, dar nu și brațul stâng. La 30 de ani află că-i va fi amputat. Se recuperează greu, dar, deși infirm, nu abandonează, niciodată, gândul de a sculpta.

Lumea începe să-l afle cu adevărat imediat după terminarea întâii mari urgii a Omenriii. Expune, la Iași, schițele de pe front, cu evocarea amintirii războiului, cu ororile de acolo, dar și cu sentimentul de recunoștință pentru eroii nemului, căzuți la datorie. Ajunge și la Salonul de toamnă de la Paris.

Lângă Turnul Eiffel primește prima sa comandă serioasă. Realizează, la București, Monumentul Eroilor Francezi, amplasat în Parcul Cișmigiu, și inaugurat pe 25 octombrie 1922. Un an mai târziu, alături de Corneliu Medrea, lucrează la prima sa capodoperă, Monumentul Eroilor Ceferiști din București, dezvelit în fața Gării de Nord. Începe să participe la saloane oficiale, la expoziții anuale, la manifestări de artă românească prin toată Europa: azi e la Rotterdam ori Haga, mâine, la Bratislava.

În 1925, ajunge pe Insula Trandafirilor, din parcul bucureștean ”Herăstrău”. Aici zămislește ”Hercule doborând Centaurul”, operă cunoscută și sub numele de ”Centaurul”, o statuie din marmură, cu un soclu paralelipipedic, din beton placat cu travertin.

 

Spiru Haret de la Universitate

Zece ani mai târziu, primește comanda pentru faimoasa statuie a lui Spiru Haret, cea de la Universitate. Aici ”odihneau”, deja, lucrări faimoase: statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, opera lui Albert Enrest Carrier-Belleuse, 1874, cea a lui Ion Heliade Rădulescu, Ettore Ferrari, 1881 ori Gheorghe Lazăr, născută de Ion Georgescu, la 1886. Jalea păstrează liniile reprezentării realiste, cu proporții clasicizante, iar statuia fondatorului invățământului românesc modern este superbă. Un an mai târziu, merge la Novaci. Realizează statuia lui Dumitru Brezulescu, un faimos avocat român, creator al băncii populare ”Gilorul”, una dintre cele mai puternice din perioada interbelică. Brezulescu este cel care a avut inițiativa ridicării stațiunii montane Rânca. În 1948, la venirea comuniștilor, statuia este distrusă definitiv...

 

Privind la marii șahiști Mihail Sadoveanu și Camil Petrescu, alături de academicianul Iorgu IOrdan

În 1943, în Parcul Cișmigiu, îi dă viață lui Mihai Eminescu, în Rotonda Scriitorilor și, mai apoi, lui Octavian Goga. După 1944, pentru că prezența în spațiul public al unui bust al ”poetului pătimirii noastre” era inoportună, lucrarea lui Jalea avea să fie mutilată cu un baros. Rămânea așa multă vreme, până când acolo se ițea capul lui Ion Creangă. În ’46, dezvelește bustul lui Leon Ghelerter, fruntaș al mișcării socialiste, doctor în medicină, fondator de spitale.

1971 vine, din nou, cu o lucrare de excepție. Deși a adunat 84 de ani, sculptorul dăltuiește, în fața Operei Naționale, statuia marelui George Enescu, pe care l-a cunoscut și l-a admirat. Lucrarea e de o frumusețe aparte și-l înfățișează pe astrul din Tescani într-un fotoliu, într-o stare meditativă. Nu se oprește aici, deși are o vârstă înaintată. Merge la Tulcea, în Piața Republicii, acolo unde, la 1 decmbrie 1972, este dezvelită statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, în armură de oștean, cu privirea spre interiorul țării. 1977 îl găsește la Suceava, unde zămislește ”Aruncătorul de ciocan”. Continuă cu Statuia ecvestră a lui Decebal, din Deva, apoi cu Grupul statuar ”Dragoș Vodă și Zimbrul”, din Câmpulung Moldovenesc. Una dintre ultimele sale creații este bustul lui Miguel de Cervantes.

 

Statuia lui George Enescu, din fața Operei Naționale, realizată de Ion Jalea

 

Membru corespondent, și, mai apoi, titular al Academiei Române, Jalea a fost președinte activ, deținând, mai târziu, o funcție simbolică la Uniunea Artiștilor Plastici. A expus la Paris ori Barcelona, fiind recunoscut în întrega lume. Avea să se stingă la București, pe 7 noiembrie 1983, când maestrul adunase 96 de ani.

Aici povestea ar fi trebuit să se termine, aproape ca de fiecare dată cu marile noastre valori, trist. Dar nu este așa!

În Constanța, pe Strada Episcopiei, la numărul 26, se află Muzeul de Sculptură ”Ion Jalea” (n.a. – redescis după o lungă perioadă de inactivitate). Fondată în 1968, când maestrul a donat o serie de lucrări – 108 sculpturi, desene și schițe, reliefuri, busturi – instituția de cultură adăpostește un univers mirific. Aici sunt expuse autoportretul, portretul mamei, al tatălui ori chipurile fiicelor sale. Tot aici se găsește și arcașul, una dintre temele inedite ale creației sale, Jalea fiind preocupat, decenii întregi, de formele spațiale. Întâia formulă în care a întrupat arcașul ca un soi de simbol al rezistenței poporului român a fost realizată când avea în jur de 26 de ani, în timp ce la ultimele a lucrat până târziu.

 

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: