Încă un noiembrie fără Mihaela Runceanu

Încă un noiembrie fără Mihaela Runceanu

Înainte de Revoluție, era una dintre cele mai iubite voci din România. Lumea o cunoștea de la concursurile de tinere talente, dar ”explodase”, efectiv, după 1984. Trei albume, săli pline, la ”Radio”, la ”Palatului”, la ”Polivalentă”. Profesoară extrem de iubită, cu elevi faimoși precum Marina Florea, Adrian Enache, Mădălina Manole ori Nicola. A plecat la doar 34 de ani, în prima zi a lui Brumar, 1989. Pare neverosimul, dar ne-a lăsat mai săraci pentru un aparat video, un magnetofon, un pick-up și niște cartușe de țigări ”Kent”, faimoase în epocă. După ce a fost eliberat, ucigașul a apărut prin câteva emisiuni tv, a fost ”titular” într-un show, apoi urma i s-a pierdut prin Anglia...

Chiar dacă vremurile erau tulburi nu numai în România, ci în toată Europa, 1989 fusese, din punct de vedere profesional, un an perfect pentru Mihaela Runceanu

În Bucureștiul înțepenit, ce-așteaptă lucrările celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, vestea pleacă la drum pe la ora 1.00 noaptea. La început, timid: Mihaela Runceanu, una dintre cele mai iubite voci din România, a suferit un accident de mașină, pe un bulevard central, în București... A fost transportată la spital, e bine. Apoi, pentru că în Cartea de Telefon odihnesc numai trei familii “Runceanu”, telefonul prinde a suna spre 3 dimineața… Sunt plânsete ce nu pot fi întrerupte, ale fostelor colege… În fața blocului de pe “Mihai Bravu”, lume multă, îngrămădeală. Stop! Pe vremea lui Ceaușescu? Da! Știrea se rostogolește din gură-n gură: solista fusese găsită moartă în casă!

Cum? Imposibil! Pe 28 octombrie 1989, Mihaela Runceanu participase la spectacolul-maraton (două reprize) de un imens succes ”Start Melodii 89”. Pentru tinerii din ziua de azi e greu de crezut, dar biletele de la ”Sala Radio” nu numai că se epuizaseră imediat, dar se dăduseră și pe sub mână. Fusese bisată de trei ori. Emoția o cuprinsese, așa că finalul show-ului avea să o găsească în genunchi, mulțumind publicului. Uitase trusa de farduri acasă, Silvia Dumitrescu o ajutase. Ultimul spectacol. Peste două zile, zeci de telefoane de felicitare. La “Electrecord” îi aprăruse cel de-al treilea album, “Pentru voi, muguri noi”. La 34 de ani, artista se afla în plină ascensiune… Apoi… Apoi un “video” marca “Panasonic”, un “Telecolor”, un magnetofon stereo marca “Rostov” și un pickup “Unitra”, cu două boxe de 75 W, atrăseseră ciminalul, Daniel Cosmin Ștefănescu, un prieten care-i livra casete video...

În Buzăul lui 1960, pe când avea doar cinci anișori și câțiva dințișori lipsă, mama intrase cu Mihaela într-un magazin. Zi de leafă. ”Ce păpușică-ți place?”, sunase întrebarea ce ar fi urcat pe Everest orice fetiță. Prințesa a întins mâna către o vioară. Și jucăria rămăsese în galantar. Firul firesc a continuat. Multă muzică la școala elementară, apoi Liceul de Muzică și Arte Plastice din localitatea natală, cu Eufrosina Tomescu ”profă” de vioară. Prinde loc în Orchestra Simfonică, sare granița, ajunge-n Ungaria ori Cehoslovacia. Mulți o aflaseră, deja, de la concursul ”Tinerețea Buzoiană”, de unde plecase acasă cu Premiul I și cu o tolbă de aplauze, după ce interpretase melodia ”Anilor”, șlefuită de Petre Magdin.

O găsim la București, la ”Școala Populară de Artă”, clasa doamnei Nina Bercaru. ”De la ea am deprins dragostea pentru cântecul frumos, pentru melodia generoasă, stilul sincer și direct de interpretare”, zicea Mihaela. 1975 îi aduce trofeul ”Steaua Litoralului”. Intră pe radio, cum se spune în vremurile de azi, cu o creație marca George Grigoriu. Urmează mai multe premii pe la festivalurile locale, apoi absolvă Conservatorul cu lucrarea ”Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană”. Cântă cu formațiile ”Solaris” ori ”Mefisto”, din Buzău, apoi, în 1909, e profesoară la Școala Populară de Artă din București. Pringre elevi, când strigă catalogul: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Daminescu, Mădălina Manole!

”Explodează”, efectiv, la ”Melodii ’84”, unde obține Premiul I la secțiunea ”Prime audiții” cu piesa ”Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu / Roxana Popescu). Este remarcată, face săli pline, cântă la restaurantele cu ștaif din Cetatea lui Bucur. ”E-adevărat, iubirea mea”, versiunea românească a faimoasei piese ”Paradise”, a și mai faimoasei Phoebe Cates, soția și mai faimosului Kevin Kline, prinde la publicul nostru. Ascultă multe piese străine, de la Whitney Houston la Tina Turner, de la Stevie Wonder la Eros Ramazzotti. Iubește mult să predea, să-i învețe și pe alții ceea ce știe. ”Cine nu are talent, rămâne un imitator. Bucuriile mele sunt tinerii pe care-i pregătesc”, declara în 1988.

Dacă termenul e acceptat, devine un ”trendsetter” în ceea ce privește ținutele: nu urcă oricum pe scenă, un artist plastic îi face printurile, lucrează cu doi designeri. O astfel de costumație ajunge și la 2.500 – 3.000 de lei, sumă enormă pentru acea vreme. Oamenii o iubesc, petrece cu fanii - pe care-i alintă ”fănei” - ceasuri întregi. ”De-ar fi să vii” sparge topurile, merge să cânte în RDG, ajunge în Cuba. Scoate al treilea disc, ”Sala Radio” devine neîncăpătoare la concertele sale. Per total, 1989 e bun pentru ea. Are 15 apariții la TVR, extrem de multe dacă ne gândim că programele de divertisment fuseseră reduse într-un mod drastic. Pe 7 octombrie lansează un nou videoclip, ”Cântă iubirea”. E capul de afiș la cinci spectacole de la ”Polivalentă”. Pe 27 octombrie primește un nou telefon de amenințate. ”Joaca” aceasta dura cam de vreo lună de zile. Făcuse plângere la Miliție, urma să-și schimbe numărul.

De un an de zile, se știe cu Daniel Cosmin Ștefănescu, de 21 de ani, un tânăr care-i face rost de casete video. Atunci, pe 1 noiembrie 1989, acesta ajunge acasă la Runceanu, pentru a se uita la un film. Solista e obosită, a avut două concerte pe 28 octombrie, lansări, nu stă până la capăt. Spune că merge să facă o baie, apoi să se odihnească, iar Ștefănescu promite că după ce pelicula se termină, va pleca.

Motivul crimei e jaful. E prins în nici 36 de ore, recunoaște, e condamnat la 25 de ani de închisoare. În 2004, pe baza unei grațieri acordate eronat, este eliberat. Se revine asupra deciziei, mai face încă 16 luni. Apare la câteva emisiuni tv, apoi urma i se pierde prin Anglia...

Casa părinților, de pe Bulevardul ”Nicolae Bălcescu” din Buzău este, pentru două zile, loc de pelerinaj. Artista odihnește la cimitirul ”Dumbrava” din Buzău, nu departe de celebrul grup statuar ”Rugăciune”, al marelui Constantin Brâncuși.

Povestea pare că-i gătată, dar nu-i așa.

 

Una dintre pozele ”trase” la ședința foto din 1984.

În mai 1990, se naște Fan-Club-ul ”Mihaela Runceanu”, primul de acest fel din România. Între 24 și 26 mai 1991, la Buzău are loc prima ediție a festivalului de muzică ușoară ce-i poartă numele. La 20 de ani de la a sa plecare, la ”Preoteasa” din București, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Adrian Enache, Xenti Runceanu și Andreea Runceanu (n.r. – solista de la ”Amadeus”, ambii veri primari cu Mihaela) ori George Nicolescu vin la un spectacol intitulat ”Eu nu te-am uitat”... ”La unul dintre ultimele spectacole, poate chiar la cel din urmă, nu-mi mai aduc aminte pentru că aveam doar nouă ani, Mihaela m-a luat în brațe și m-a întrebat ce vreau să mă fac când voi ajunge mare. I-am spus că artistă, precum ea. <<Nu te face artistă, ca mine, vezi-ți de vioara ta! Să nu renunți, niciodată, la vioară>>, își aduce aminte Andreea, de la ”Amadeus”, că i-a spus artista.

Noiembrie acesta este încă unul fără Mihaela Runceanu.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: