”Hatmanul”, eroul care a salvat Putna. Azi mergeam cu viză la Ștefan cel Mare!

În 1940, căpitanul de cavalerie Ioan Tobă reușește să-i gonească pe sovieticii care cuceriseră satul și Mănăstirea Putna și care trecuseră intenționat granița. Va lupta pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind decorat de către germani pentru faptele sale de arme. Botezat ”Vânătorul de partizani bolșevici”, vrea să se ascundă în munții Austriei și să continue lupta. Revenit în țară, e arestat și trimis în Siberia. La întoarcere, execută 10 ani de Gherla. Un mare erou al acestui neam, ”Hatmanul” decedează, la 76 de ani, la coadă la CEC...

 

Ioan Tobă, ”Hatmanul”, alături de familia sa, în vremurile bune

 

Căpitan de cavalerie, Ioan Tobă făcea parte din Divizia 25 Infanterie, comandată de generalul Dăscălescu – veteran din Primul Război Mondial. Născut la Bordei Verde / Plasa Viziru, în 1903, fost licean militar la Craiova, cercetaș pe frontul întâii mari conflagrații mondiale, cu studii de Drept, Tobă se găsea încartiruit la Rădăuți, pe 5 iulie 1940. Ordinul fusese foarte clar: ”deplasare în marș galop, în linia întâi, la Gura Putnei, ocupând poziție în fața trupelor roșii”. În noaptea ce a urmat, se trag focuri de armă, cu incidente între patrulele românești și cele sovietice, deși acest lucru fusese interzis, pentru a nu se declanșa un conflict diplomatic, dar și militar. ”Primesc știrea că satul Putna și mănăstirea (n.a. – locul unde își doarme somnul de veci Ștefan cel Mare și Sfânt) au fost invadate de trupele roșii, împănate de agitatori. După numai un sfert de oră, ordon marș galop spre Putna”, avea să noteze căpitanul de cavalerie.

Ce se petrece?

Cel de-Al Doilea Război Mondial a plecat la drum, mușcă din Europa, dar România n-a intrat, încă, în luptă. E 6 iulie 1940, când o subunitate sovietică depășește intenționat linia de demarcație impusă Regatului României prin ultimatumul din 26 iunie 1940, aflată în perimetrul Mănăstirii Putna, cu intenția clară de a include lăcașul de cult în teritoriul RSS Ucrainene! E ora 20.00 când sosește vestea că sovieticii au ocupat satul și mănăstirea. Tobă ordonă unității sale marș galop spre Putna, cu plutonul sublocotenentului Ghiocel Constantinescu în avangardă, urmat de restul trupelor. La 21.10 se ajunge acolo. Scurtă acțiune de recunoaștere, apoi cavaleria română atacă direct invadatorii sovietici, care, depășiți calitativ, se retrag. Ostașii ruși sunt trimiși peste graniță. Agitatorii comuniști se găsesc în zonă, Tobă simte asta și, pentru a sigur, ordonă ca Plutonul 3 al Companiei 48 Cercetare să rămână și să facă de pază direct la mormântul lui Ștefan cel Mare, având grijă și de odoarele mănăstirești. La ora 22.15, toate patrulele trimisese se întorc și confirmă restabilirea liniei de demarcație. Căpitanul ”miroase” că lucrurile se vor complica. Solicită ca pe 8 iulie, tezaurul mănăstirii să fie mutat la Cozia, lucru care se și petrece. ”Unitatea era într-o permanentă alarmă, deoarece trupele sovietice încălcau frecvent și abuziv noua linie de demarcație”, își aducea el aminte.

 

”Bravo, băieți! Fapta voastră va rămâne în istorie!”

Generalul Dăscălescu

 

Faptele sale de arme încep să fie cunoscute în Armata Română, și, din acel moment, Ioan Tobă devine ”Hatmanul”, boierul de divan în Moldova, cel care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri.

În 1941, vine rebeliunea legionară. ”Hatmanul” cere generalului Dragalina să meargă la Brașov, pentru a-l curăța de elementele turbulente. Eliberează Prefectura, apoi Palatul Telefoanelor. Urmează Poșta și Poliția.

 

”Pe acest om se poate conta în situații dificile, de război. Are un curaj remarcabil. Duce o viață modestă, este educat și manierat. Execută ordinele cu inițiativă și cu punctualitate”.

Comandantul Zonei de lucru 6 – Focșani, despre Tobă, înaintea începerii Războiului de Est

 

Pe Front, căpitanului Tobă i se vor încredința numai misiuni de importanță deosebită. Va lua parte la luptele de la Pădurea Leului, la atacul satului Popovca, din 23 și 24 iulie 1941. Primește comanda Cartierului Comandamentului Militar Odesa. ”Ținuta sa e războinic, cere să fie repartizat acolo unde pericolul este mai mare”. E iubit de către subordonați. Pe 14 mai 1942 e rănit, în timpul unei operațiuni în Munții Iaila, la cota 1032. Soldații sunt alături de el, îi compun un cântec:

”Să trăiască Escadronul / Care a dat atâți Eroi / Să trăiască și Hatmanul / Cel mai mândru dintre noi!”.

Se întoarce în mijlocul lor în primăvara lui 1943, când conduce u  detașament mix, româno-german. Luptă contra rușilor și devine ”vânător de partizani bolșevici”, în mare parte trupe speciale NKVD. E propus pentru avansare în gradul de maior și primește Vulturul german cu spade. E bun prieten cu Stela Huțanu, faimoasa membră a ”Escadrilei Albe”.

23 august 1944 îl găsește în Germania, la un curs de vânători de munte. Când află de întoarcerea armelor se ridică în picioare și, de față cu toată lumea, afirmă că dacă ”bolșevicii îmi cuceresc țara, singura soluție e în munți, ca partizan”. ”Dar ce aud nu-mi vine a crede! Rușii au ajuns la Roman și la Galați! Și Mareșalul înlăturat, Regele trădează și fuge, armata în revoltă, guvern comunist. Grozav! De ce lipsesc eu acum, în momentele cele mai grele, de lângă ai mei? Ce pot face? Ce-o fi în țară? Plec, mâine, la Berlin! Ce fac ai mei, rămași la discreția valurilor? Ora douăzeci și patru. Nu pot dormi!”, notează el în jurnal.

 

Erou decedat la coadă la CEC...

Pentru că e ostaș și anticomunist convins, ”Hatmanul” nu poate lupta de partea sovieticilor, pe care, până mai ieri, îi vâna. Se înscrie în Armata Națională, care se formează la Viena. În preajma capitulării Germaniei, se gândește să se retragă în munții austrieci, să aștepte acolo sosirea Armatei Roșii, pe care să o înfrunte. Dar dorul de țară îl macină. Pe 13 iunie 1945 pleacă, într-o căruță, spre graniță.

Comuniștii îl bagă în primul proces. E achitat, dar, imediat, urmează al doilea. Ziarul ”Scânteia” îl descrie drept ”criminal de război”. E predat autorităților sovietice, care-l condamnă la moarte, după ce-l judecă la Tribunalul Militar din Sverdlovsk, culmea, pentru incidentul din iulie 1940!!!Pedeapsa îi este comutată în închisoare pe viață, în 1950, și este trimis, imediat, în Siberia. Îl găsim în Închisoarea Dubrovlag, îl aflăm la Iavraș sau prin alte locuri ale sistemului concentraționar rusesc. Cancelarul german Konrad Adenauer obține, în 1955, de la Hrușciov, eliberarea ultimilor prizonieri de război, așa că ”Hatmanul” revine în țară, fiind considerat ofițer german. Altfel, îl Gulag pierea... E arestat pe loc și trimis la Gherla, unde va sta 10 ani...

E eliberat abia în 1964, cu ocazia amnistiei. Clemence, soția sa, cu o penise infimă, e treminată după ce soțul ei a stat în teminițe 18 ani. E bolnavă de ulcer, de astm și de debilitate. Fata, Camelia, a fost dată afară de la facultate, fiind batjocorită cu apleativul ”Puiul Hatmanului”. ”Mai bine muream pe front... Și muream erou!”, spune, atunci, Tobă.

 

”Cu asemenea ostași, țara e bien păzită; căpitanul Tobă este sufletul ostașilor săi, pe care i-a dus mereu înainte, ca un călăreț viteaz”.

 

Vrea să restabilească adevărul istoric. Ghiocel Constantinescu, fostul său sublocotenet, n-are teamă. Cei doi iau legătura: ”Pentru noi, acțiunea din 6-7 iulie 1940 reprezintă mândria și onoarea vieții noastre. Trăiesc cu aceeași intensitate dramatismul ceasurilor hotărâtoare de atunci!”. Cine să-i înțeleagă?

 

Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna. Cu prețul vieților, ostașii ”Hatmanului” l-au apărat în 1940

 

Se adresează autorităților comuniste. E disperat. Drept răspuns, securitatea îi percheziționează locuința în repetate rânduri. Îi confiscă aproape tot. Faimosul său ”Jurnal” este salvat de mama soției, care-l ascunde pe un taburet, în bucătărie, se pune pe el și stă acolo două ore, cât durează ”vizita”. Scrie scrisori peste scrisori. Chiar și lui Ceaușescu, cerându-i clemență, pe 7 martie 1967.

”Aşa s-au petrecut faptele şi aşa le relatez, pe cinstea mea de ostaş. În toată activitatea mea de ostaş, nu m-am dirijat decât de problemele ţării, neaderând la niciun fel de ideologie politică, fiindcă am fost militar, nu civil, şi aşa am fost educat. Sunt om al frontului. Aceasta mi-a fost cariera şi vocaţia. În vreme de pace nu-s bun de nimic, dar stau în linişte şi respect autoritatea constituită, până la chemare (...) Am luptat împotriva ruşilor pentru că aceştia au fost întotdeauna duşmanii neamului meu şi, ca ostaş, am fost crescut să lupt împotriva celor care ne încalcă ţara”.

Deși pare incredibil, ”Hatmanul” îi precizează dictatorului comunist că recunoaște că a luptat contra sovieticilor, dar niciodată împotriva ostașilor noștri! Cere, de asemenea, posibilitatea de a merge în Germania Federală, pentru că de acolo primește pensie și are vrea să clarifice lucrurile. Logic, nu primește niciun răspuns. La 72 de ani, face același lucru cu Patriarhul BOR, căruia îi trimite depeșă, amintindu-i de rolul său în salvarea Mănăstirii Putna. Nimic!

Uitat de toți, nedorit de o țară pentrucare s-a sacrificat, Ioan Tobă, ”Hatmanul”, sfârșește la coadă la CEC, la o unitate din Brașov, acolo unde se mutase cu familie. Ce trist și banal adio pentru un erou...

Grav bolnavă, în scaun cu rotile, Camelia Greceanu, fiica sa, avea să-și piardă viața în incendiul ce-i făcea scrum casa în anii 2000. Pe masă, avea portretul ”Hatmanului”. Atunci piereau și toate documentele rămase de la tată său.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: