Filofteia Lăcătușu, cântecul stins la 30 de ani în marele cutremur

Despre artista născută în 1947 s-a spus că este demna urmașă a unor Marii faimoase, Lătărețu și Ciobanu. Debutase de tânără, fusese cooptată în ”Doina Gorjului”, avea discuri trase la ”Electrecord”. Pe 4 martie 1977, în ziua marelui cutremur, plecase spre București, pregătită să înregistreze un nou album. Seismul a găsit-o în centru, într-una dintre camerele Hotelului ”Victoria”, construit cu multe decenii în urmă, avariat în noiembrie 1940 și suținut cu niște bârne de lemn...

Filofteia și Gicu Simu se luaseră în 1976, fiind nășiți de faimoasa Maria Ciobanu

Și zice povestea că acolo, în Dealu Roșu, comuna Alunu din Vâlcea, la granița cu Gorjul, Maria și Victor Daju, luați, cu acte, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, așteptau, în miez de iunie 1947, cea de-a doua odraslă. Prima, Victoria, botezată așa în cinstea biruirii fascismului, sosise pe lume în urmă cu un an. Olecuță după ceasurile trei ale amiezii, în ziua în care venea pe lume și viitoarea Steaua, 7 iunie 1947, colo, în căsuța cochețică ce se odihnea pe coama dealului, se auziseră primele plânsete. Fetița – căci fetiță era – sărise puțintel de trei kilograme.

Ăl bătrân, bunicul dinspre partea mamei, Vasile Iosu, zise că cel mai bine ar fi s-o boteze Filofteia. Sfânta era așezată în călindar tot într-o zi de șapte, ce-i drept, mai prin decembrie, iar ca argument suprem adusese istorioara unei rude apropiate, grav bolnavă, care vizitase moaștele de la Curtea de Argeș și se tămăduise complet. Victor merse așadar, a doua zi, la Primăria din Alunu, unde conțopistul eliberă un certificat de naștere pe numele Filofteia Daju.

Cea mică era fascinată de cântecele Privighetorii. O iubea pe Maria Lătărețu și, acolo unde putea, cânta din repertoriul acesteia. Avea doar 14 ani, când, după ce o ascultau cu ”Teiule, frunză rotată” ori cu ”În pădure la Stroiești”, bătrânii satului spuneau că a apărut o demnă urmașă a doamnei Lătărețu.

Se băgase să cânte, cu a sa voce minunată, alături de bunicul său, Vasile Gogenete. Abia absolvise școala gimnazială, când Nelică Popescu, cel mai faimos rapsod popular din toată zona, aflase că Vasile, prietenul său, are o nepoată plină de talent. Mersese la el și-l rugase s-o lase pe Filofteia să cânte alături de ”banda” sa de lăutari, la câteva petreceri. Preț de vreo câteva zile, Gogenete șade-n cumpănă: pe de-o parte, nu vrea s-o deie pe Filofteia. Se gândește că lumea nu-l va mai asculta, pe de alta, știe că Nelică e miez, că-i cunoscut în Vâlcea, că-i știut în Gorj, așa șansele fetei de a învăța cât mai mult, cresc. În afara lui Nelică, fetița – care a primit acceptul rapsodului – se găsește cu alți imenși: cu Neluță Cazacu, cel care adormea acordeonul, cu Nițu Ardeoaica, țambalist vestit, cu Ducu Diță, la tobă, ori cu Mitică Joițoiu, la contrabas. Tânăra ataca de toate, dar ”specialitatea” sa erau baladele, doinele și cântecele locului. Avea să-și ia luat zborul din cuibul părintesc la doar 15 ani.

„Odată cu lăsarea la vatră, Mite Lăcătuşu s-a ţinut de promisiunea făcută în scrisori Filofteiei şi într-o zi de joi a lui noiembrie 1962, însoţit de Constantin, tatăl său, de Titu, fratele mai mare, şi de naşii acestuia, Ioana şi Petrică Piţian, au plecat în Dealu Roşu, satul cântăreţei, pentru ca s-o peţească la părinţi4. La revederea după timpul ce trecuse destul de greu, tinereii, împreună cu familiile, au convenit să se împreune din acele zile iar actele şi nunta să le facă după un an de zile, când fata împlinea 16 ani şi putea să-şi legalizeze oficial căsătoria în actele de stare civilă. 

«La fel ca şi noi, familia Daju era foarte săracă, avea mulţi copii şi ne-a dat fata în speranţa că ea va continua să cânte cu trupa noastră, iar viaţa îi va fi mult mai uşoară, alegând această cale. Când am plecat de acolo, Filofteia, viitoarea mea soţie, era îmbrăcată într-un taioraş bleu, fără buzunare, iar în picioare avea nişte papuci de cauciuc. Cam asta era întreaga ei avere, în acel timp îndepărtat”, avea să-și amintească Mite Lăcătușu.

De la 1 noiembrie 1963, domnișoara Daju devine, prin căsătorie, Filofteia Lăcătușu, așa cum va începe să fie cunoscută. Un an de zile cântă cu trupa lui Costică Lăcătușu. E frumoasă, are voce, nu-i teamă să cânte din Maria Lătărețu ori din Maria Ciobanu. Vine pe lume și Daniel, fiul lor, iar botezul se face dimpreună cu nunta, la Zorilești, în 1964, fix ca-n basme, cu mâncare, udătură și chermezuială vreme de trei zile și de trei nopți.

Despre Filofteia Lăcătușu s-a spus, mereu, că a fost una dintre cele mai frumoase soliste de muzică populară

Gelu Barabancea (n.a. – cel care avea să-i fie mentor și lui Nelu Bălășoiu), dirijorul Ansamblului Artistic ”Doina Gorjului”, instituție apărută pe la 1968, o știe de ceva vreme. Se găsesc, cu toții, la un spectacol, la Râmnicu-Vâlcea, stau de vorbă, soții Lăcătușu acceptă să vină la Târgu-Jiu, să lucreze împreună, așa că din decembrie 1969, sunt angajați.

Cântecul fetei ”explodează” între 1974 și 1976, chiar dacă Gelu Barabancea, dirijorul, omul care avusese grijă de ea vreme de patru ani, decedează. Suferă mult, dar trage la ”Electrecord”, după o muncă de peste jumătate de an, discul ”Jiule, pe malul tău”, 11 piese sensibile, dedicate lui Barabancea. Televiziunea națională o remarcă imediat, au loc înregistrări filmate fie la Suseni, fie la Muzeul de la Curțișoara ori în studiourile din Dorobanți. Are deja patru discuri, vine la București, pentru a-l trage pe cel de-al cincilea, în martie 1977.

Din păcate, 4 martie 1977 avea să fie ultima zi din viața sa...

Drumul era lung, așa că Filofteia s-a trezit mai de dimineață, în casa sa din Târgu-Jiu. Din 1976, se luase cu Gicu Simu, după divorțul de Mite, dar pentru că lumea o știa de Lăcătușu, decisese să nu-și mai schimbe numele de familie. Nuntă mare, Maria Ciobanu fiindu-le nași. S-a plecat cu o ”Dacie 1100” a unor rude. S-a ajuns în urbea lui Bucur fix la ora 21, pentru că au trecut și pe la o cimotie aflată în cătănie la o unitate militară. Vasile Măruță, fotograf și omul bun la toate, ajuns ceva mai devreme, le rezervase deja camerele 101 și 102 ale Hotelului ”Victoria”, o locație bună pentru cei din provincie care trăgeau la București.

Două vorbe despre clădire.

Pe la 1881, fostul Han Damaris este reconstruit după planurile arhitectului Kraus, devenind  ”Hotel de France”, apoi ”Grand Hotel Lafayette”. Prin 1905, la subsol funcționa un cinematograf, apoi, în perrioada interbelică,localul de noapte ”Tunel de France”. La parter apăruse o renumită berărie, ”Vârful cu dor”, iar ca situare, se afla între magazinul ”Victoria” de astăzi și Palatul Casei de Depuneri (CEC). Fusese grav avariată la cutremurul din 1940 și niciodată consolidată ca la carte. După 1945, primise numele ”Victoria” și rămăsese în picioare cu ajutorul unor... bârne de lemn ce-i susțineau parterul!!!

Revenim.

Măruță procurase vreo 12 kilograme de păstrăv, ”atenția” Filofteiei pentru nașa Maria Ciobanu, dar și pentru generalul Victor Petrescu, medic orelist la Spitalul Militar, căruia solista îi solicitase o consultație preventivă la gât. E 21.05, peștele e pus la ”rece” în portbagajul mașinii, se urcă spre camere. Rudele Anisia și Ion Simu, nașii de botez ai soțului, mai în etate, nu sunt de acord cu 102, așa că cer alte paturi. Măruță e amuzat. ”Până vă stabiliți voi unde dormiți, dau o fugă până la <<Intercontinental!>>”, le zice. Are de tras în poze câțiva artiști, ar vrea și să bea ceva. Filofteia și Gicu rămân în camera... desemnată, unde ajung pe la 21.10. Măruță pleacă spre ”Inter”, se află în pasajul ce face legătura cu Teatrul Național. Pământul se mișcă. E 21:22:22, când are loc unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria noastră...

Partea prăbușită a Hotelului ”Victoria”, unde și-a pierdut viața Filofteia, în cutremurul din 4 martie 1977

Filofteia și Gicu sunt găsiți, printre dărâmături, peste 24 de ore. Aripa Hotelului ”Victoria”, cea susținută de bârne, la intersecția Lipscanilor cu Domnița Anastasia, se prăbușise... Nu adunaseră cinci luni de la nuntă, solista nu împlinise 30 de ani.

Erau înmormântați în cimitirul din Suseni, chiar de Ziua Femeii, pe 8 martie 1977...

Sursa: Dorin Brozbă, ”Filofteia Lăcătușu, un cântec stins la 30 de ani”