Ecaterina Caradja, prințesa fără basm: răpită de tată, mamă pentru 3.000 de copii, eroină de război

A trăit 100 de ani și a avut parte de un destin spectaculos și crud, cunoscut foarte puțin la noi. Mama sa a căutat-o cu disperare, neștiind dacă mai trăiește au ba. A avut grijă de peste 3.000 de copilași orfani, a îngrijit și salvat soldați americani. A fost botezată ”Îngerul de la Ploiești”, a emigrat în Statele Unite, unde a fost decorată. S-a reîntors pentru a deceda în România de care îi era atât de dor, întâlnindu-se, la aproape un secol de viață, cu Michael Jackson, în azilul construit în memoria sa...

 

Prințesa Caradja a fost toată viața un caracter jovial, deși n-a avut destinul pe care l-ar fi meritat

 

Povestea vieții Prințesei Caradja – un film în toată regula – a început pe 28 ianuarie 1893, când Ecaterina Olimpia Crețulescu s-a născut la București. La numai trei ani, părinții ei, Irina Cantacuzino și Radu Crețulescu, au decis să divorțeze. El, care era ”atent” doar la averea ei, a vrut să se răzbune în momentul în care a fost părăsit, răpindu-și propria fiică și fugind în Anglia, unde a internat-o într-un orfelinat, pentru ca mama ei să nu o mai găsească nicodată, lucru care s-a și petrecut!

Irina a încercat, în zadar, să-și găsească puiul și, în memoria Olimpiei, a construit o fundație pentru micuți orfani, precum și ”Leagănul Sfânta Ecaterina”, cel care există și astăzi, în zona Arcului de Triumf.  Se recăsătorea cu prințul Nicolae Ghica, cu care avea patru urmași, dar rănile sufletești nu se cicatrizau niciodată. Pierea la nici 36 de ani, la nașterea lui Matei, de embolie.

Vestea decesului s-a răspândit repede, așa că la Palatul Cantacuzino s-a primit o scrisoare: ”Nu mai am de ce să mă răzbun, fetița poate fi găsită”... O rudă a plecat, imediat, spre Anglia. Era 1908. N-a mai aflat-o pe fată aici, ci la o mănăstire din Franța, dar ceea ce conta era că fusese găsită!!! Cum mamă nu mai avea, iar tatăl nu părea interesat de creșterea ei. Ecaterina a fost dată, spre adopție, bunicului pe linie maternă. Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, unul dintre cei mai bogați oameni care au viețuit pe aceste pământuri, era, la momentul respectiv, prim-ministrul țării, ocupându-se personal ca domnița de 15 primăveri să primească o educațiune aleasă. A fost trimisă la școli din Anglia, Franța ori Belgia și, la terminarea lor, se putea lăuda că știe cinci limbi străine!

S-a întors în țară și s-a îndrăgosit de prințul Constantin Caradja, militar de carieră, cu care avea să se căsătorească. Din iubirea lor se nășteau două fete, Irene Mathilde Catherine și Marie Constance Lucie. A fugit de Primul Război Mondial cu una dintre copilițe, care avea numai 10 zile, la piept. S-a refugiat în Moldova, s-a angajat voluntar la un spital ce trata bolnavii de tifos, îmbolnăvindu-se și ea. A scăpat, ca prin minune, mult slăbită, s-a întors în Bucureștiul eliberat, dedicându-se acțiunilor caritabile. A preluat în grijă orfelinatul fondat de mama sa și, vreme de ani buni, a fost totul pentru micuții de aici (în perioada interbelică acesta adăpostea 3.000 de năpăstuiți, fiind, la dotări, unul dintre cele mai bune din Europa), dar soarta s-a dovedit nedreaptă cu un astfel de suflet: pe Marie a pierdut-o pe când aceasta avea numai 17 ani (în 1933), la Viena, din cauza unei boli nemiloase, Irene și-a găsit sfârșitul, alături de soțul ei, Constantin Emandi, după catastrofalul cutremur din 10 noiembrie 1940. Prințesa avea să rămână doar cu Alexandra, alintată ”Tanda”, cea de-a treia sa fiică.

 

”Îngerul de la Ploiești”

Când cel de-Al Doilea Război Mondial a lovit România, a decis să se implice. Americanii au declanșat Operațiunea ”Tidal Wave”, prin care, la 1 august 1943, au bombardat rafinăriile de la Ploiești, pierzând 53 de avioane, în vreme ce 440 de aviatori au fost uciși. Pe terenurile prințesei aveau să aterizeze, forțat, cu parașuta, sute de piloți, mulți dintre ei fiind salvați și îngrijiți de către Ecaterina Olimpia. Așa a apărut ”Îngerul de la Ploiești” sau ”Mrs. Blue Cross”, datorită culorilor albastru și alb de pe uniforma de asistentă. După ce se puneau pe picioare, aceștia erau ajutați să ajungă în Italia, pentru a se putea îmbarca pe portavioane. Richard W. Britt și William J. Fili, unii dintre cei peste 200 de americani salvați, povesteau despre prințesa noastră peste Ocean, se scriau cărți despre curajul său și despre altruism.

 

”Când au căzut avioanele, la bombardamentele din aprilie 1944, l-a luat pe tata și s-au dus la marginea satului. Atunci a apărut și Regele Mihai. Piloții americani care căzuseră în porumb se temeau că vor ajunge pe mâna nemților, auziseră de grozăviile acestora, așa că voiau să se predea numai autorităților române. Pe cei răniți domana Ecaterina i-a luat și i-a dus la spitalul din Florești. Cum se făceau bine, îi ascundea într-un loc bun din Predeal”

Romică Ionescu, fiul șoferului Prințesei Caradja

 

Despre gesturile sale au auzit comuniștii care, în 1949, i-au confiscat toate spitalele de caritate. A fost nevoită să fugă din România sa dragă, cu ajutorul Alexandrei, stabilită la Paris: se urca, cu documente false, pe un vas petrolier aflat pe Dunăre, trăind opt săptămâni de aventură până ajungea, în siguranță, la Viena.

Leagănul ”Sfânta Ecaterina” în primii ani de viață

 

Pe la 1955, Ecaterina Caradja s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. S-a implicat, și aici, în acte de caritate, devenind un nume cunoscut mai ales în rândul celor care luptaseră în cea mai mare conflagrație mondială. A început să se intereseze în stânga și în dreapta despre soarta rezerviștilor salvați în 1943-1944, ajungând să organizeze reuniuni cu peste 500 de suflete! Prima dintre ele a avut loc pe 28 august 1972, în Texas, după care a devenit o tradiție, românca fiind invitată de onoare de fiecare dată.

În august 1976, prințesa inaugura Monumentul pentru Pace de la Valley Forge National Historical Park. Un an mai târziu, pentru faptele sale și pentru ajutorul dat soldaților americani, Statele Unite o recompensau cu Medalia de Onoare ”George Washington”.

În 1987, cu prilejul unei vizite la Berlin, a cunoscut un tânăr proprietar al unui magazin de antichități. I-a plăcut atât de mult de el, încât dându-și seama că în neamul său nu mai există niciun urmaș de sex masculin care să ducă mai departe numele, l-a adoptat pe acesta, trei ani mai târziu. Astfel, Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco a ajuns în România, în 1990.

După căderea comunismului, s-a întors în țară, aproape imediat. Îi era dor de locurile natale. Americanii i-au organizat o petrecere de adio, ea s-a mutat în vechiul orfelinat ”Sfânta Ecaterina”, cel care-i purta numele. Este faimoasă fotografia sa cu ”Regele Pop”, Michael Jackson, pe care l-a primit la azil, la concertul acestuia din 1992. S-a stins la 100 de ani de viață, fiind înmormântată alături de bunică, de mamă și de cele două fiice pierdute. Alexandra, cel de-al treilea copil, se stinsese, în 1997, la Paris... Berlinezul adoptat, Ottmar Rodolphe, pierise și el, de o boală incurabilă, în 2007...

Statul român a decis să lase în paragină totală moșia și conacul Prințesei Ecaterina Caradja de la Nedelea... Moștenitorii vor ca locul să fie restaurat și folosit ca muzeu, indiferent de cine va fi proprietarul domeniului...

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: