Dulgherul fără carte care a trimis la studiu 33 de copii

 

Dale Schroeder a lucrat 67 de ani. A adunat 3.000.000 de dolari, deși lumea l-a văzut doar în două perechi de blugi. Înainte de a se stinge, unchiașul fără carte din Des Moines, Iowa, i-a cerut avocatului să ajute tinerii nevoiași să meargă să învețe, să-și urmeze visul. Unii sunt medici, alții profesori, alții lucrează la NASA

 

Toate imaginile cu Dale sunt neclare, pentru că nu obișnuia să iasă în față. Trăia liniștit, departe de lumea dezlănțuită

 

Prima istorisire. Aparatul radio al lui Walt Tomenga tăcuse. L-ar fi putut zvârli cât colo, dar era moștenire de la bunici, probabil unul dintre primele din lume, cum să-l arunce? Nimeni nu se băga să-l ajute. ”Unchiule, e prea vechi!”. Apoi, într-o bună zi, cineva i-a șoptit numele lui Roy Nigg. ”Tipul șade în Des Moines, merită să mergi până acolo, am auzit că e meserie mare!”, i s-a spus. Așa a și fost, aparat reparat!

Walt și Roy au legat o frumoasă prietenie. La fel și soțiile lor, Judy Tomenga și Lila Nigg. Dar ceva ciudat se petrecea când cei patru se întâlneau la casa lui Roy și a Lilei. De fiecare dată când clopoțeau la ușa de la intrare, oaspeții aveau senzația că o altă poartă se trântește undeva, în spate, ca și cum cineva ar da bir cu fugiții. Nu se înșelau, Dale Schroeder, fratele mai mic al Lilei, cel mai rușinos om de pe Pământ, se ascundea, ca nu cumva să dea ochii cu musafirii. Walt, poznaș, a decis, într-o zi, s-o lase doar pe a sa nevastă să sune, iar el -s-a pitulat în spate. Când Dale a ieșit și a dat să fugă, Walt i-a întins mâna și s-a prezentat. Tocmai pornea la drum o prietenie ce avea să dureze mulți, mulți ani.

Dale trebăluia ca dulgher la ”Moehl Millwork”, acolo, în Des Moines. Copil amărât, crescut, alături de sora sa, de o mamă singură. ”Nu am avut patul meu până nu am devenit adolescent”, îi povestea lui Walt. De fiecare dată când era invitat la masă abia atingea câte ceva, apoi arunca o minciunică și dispărea! Nu se căsătorea niciodată, nu avea copii, deși îi plăceau foarte mult. Pe finalul vieții începuse să-i asculte, să stea de vorbă cu fiecare, preț de 30-45 de minute. Muncea enorm, de dimineață până seara.

A doua povestioară. Kira Conrad nu știa dacă râde sau plânge. De fapt, făcea asta în același timp. Terminase școala, toți urmau să meargă spre licee, se găseau la petrecerea de absolvire: fiecare aproape că-și țipa planul, toți se întreceau în a spune care vor fi pașii, ce cariere-și aleg. Kira era bucuroasă că aboslvise, dar era clar că visul ei de a deveni medic-terapeut se îndepărta tot mai tare. Când povestioara a ajuns la domnișorica Conrad, din Des Moines, Iowa, plânsul i s-a urcat în gât. N-a putut spune prea multe despre anii ce urmau. Crescută de o mamă despărțită de al ei soț și tată, cu trei surori mai mari, știa că numai un miracol o mai poate ajuta să-și îndeplinească dorințele. Dar de unde bani?

A treia povestioară. Dale Schroeder, născut în 1919, muncise 67 de ani ca dulgher. Cei care l-au cunoscut spuneau că avusese, mai toată viața, doar două perechi de jeanși. Blugi, pe românește. Una cu care mergea la muncă, cealaltă, mai de friptură, cu care nu rata nicio slujbă de duminică. Înainte să plece într-un loc cu siguranță mai bun, cu perechea cea bună dăduse buzna în biroul avocatului său, Steve Nielsen. ”Eram și prietenul său de multă vreme, niciodată nu-l văzusem atât de hotărât”, povestea Steve. Dale și-a dres glasul și a fost extrem de direct: ”Nu m-am ascuns și nu mă voi ascunde niciodată de tine. N-am putut merge la școală, așa erau vremurile, m-am băgat la muncă de mic. N-am urmași, dar știi că iubesc copilașii. Vreau să le ofer o bursă nevoiașilor, celor care au sete de carte dar nu au bani, nu au posibilitatea să ajungă la un colegiu sau la o Universitate de valoare. Nu putem institui ceva academic și de lungă durată, dar am adunat câte ceva din asigurări și bonusuri. Da, știu, voi, cu toții, vă uitați cam ciudat la moșul Schroeder, nu? Dar el, în vremea asta, aduna. Uite, îți las 3.000.000 de dolari. Îi vei cheltui cu cap, fiecare copil va trăi din ei patru-cinci ani, pe toată durata studiilor. Ai grijă, dacă nu-i chivernisești cu grijă, mă întorc de pe lumea cealaltă și te închid într-un butoi. Știi că mă pricep să-l fac perfect, da?”. Avocatul era să cadă de pe scaun. ”Ok, avea bani, dar nu-mi imaginam că e ceva cu șase zerouri!!!”

 

”Bunciul” a susținut 33 de tineri să ajungă acolo unde și-au dorit!

 

A patra povestioară. ”Când am primit telefonul, am căzut în genunchi și am început să plâng. În primele 10 minute, am crezut că e o glumă proastă, dar ce suflet să aibă un om ca să poată râde de cineva care dorește să urmeze un colegiu și, apoi, o facultate?”. Kira Conrad fusese sunată de către un necunoscut. Tremura, se liniștise cu greu. ”Îl reprezint pe domnul Dale Schroeder. Prin testament, dumnealui a cerut ca tinerii să fie ajutați. Dumneavoastră sunteți unul dintre ei!”.

A cincea povestioară. Dale s-a stins în 2005. N-a vrut să facă tam-tam. A spus doar că el n-a avut posibilitatea, dar că vrea ca alții să nu-și curme studiile din lipsa banilor. A ajutat 33 de tineri din Iowa să ajungă acolo unde-și doreau să ajungă, fără a se îngriji deloc de partea materială. Din 2007 până în 2017.

Kira Conard i-a adunat pe toți. S-au botezat ”Copilașii lui Dale” și se întâlnesc în ultima zi de sâmbătă a lunii mai, în fiecare an. Unii sosesc chiar și din Germania, acolo unde profesează. Și, da, Kira a devenit medic-terapeut, absolvind în 2019. Grație unor 80.000 de dolari primiți de la un dulgher necunoscut.

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: