Draga de Olteanu Matei

Draga de Olteanu Matei

”Am umblat atât de mult prin țară, cu al meu tată, care era ofițer și se muta cu unitatea militară, încât ardelenii au crezut că-s de-a lor, oltenii că sunt olteancă, bănățenii că sunt de la ei... moldovenii nu mai spun... De fapt, eu sunt bucureșteancă din moși strămoși”. Stareța, Aneta Duduianu, Coana Chirița, Varvara, soția lui Toderaș, Veta, soția lui Nea Mărin, Angela Oprișan, soția lui nea Gică Salamandră, zis ”Catastrofă”, țiganca florăreasă, cucoana Emilia, coferăreasa...

”Ea poate juca orice, dar nu oricum, ci numai cu acea extraordinară, dureroasă sfâșâiere numită în jargonul de specialitate compoziție” (Aurel Bădescu, ”Magazin special Cinema”, 1978)

Pe la 10 anișori a aflat că viața nu-i făcută numai din zâmbete, așa cum credea. Războiul ăsta mare îi prinsese familia pe undeva peste Prut. Nemții o ajutaseră cu o bucată de ciocolată, cu un măr, dar ei îi era fomică. Mama, o femeie frumoasă, naltă, demnă, bătuse la prima poartă găsită în cale. ”Nu vreau de pomană, ci cu bani: o olicică de lapte, o țandără de pâine, un boț de mămăligă”, fusese ruga. ”Să vă ia dracu, acum vin ai noștri, vă arată ei rușii război. Marș de aici, nu vă dăm nimic!”

Urmau să fie urcați în vagoane, să plece în țară. Dar, până atunci, avioanele prinseseră a mitraila. Găsiseră un petec de pământ plin de mentă. Acolo se pitulaseră. Apoi, bou-vagonul îi duseseră pe undeva prin Oltenia.

Se născuse în București, la ”Militar”, în 1933, anul grevelor de la Grivița. ”Am avut 5,800 kilograme. Tata mi-a pus o funduliță roșie pe mână și m-a dus prin tot spitalul. A zis să port numele Drag, să fiu dragă tuturor”, avea să spună. Seniorul, ofițer cu simbrie, cutreiera România ”Dodoloață”; familia, după el. De aceea, Draga pornise liceul la Deva, îl urmase la Dej, apoi la Lugoj și-l încheiase la Brașov. Colo, în orașul Anei, pusese-n scenă și primul ei spectacol, “Prințesa din pădurea adormită”, la Liceul “Iulia Hașdeu”. Sunt Tâmpa, s-a băgat într-o echipă de actori amatori, la Casa Centrală a Armatei. Apoi, în 1956, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”. Cine era în comisie? Lucia Sturza Bulandra, Maria Filotti, Aura Buzescu, Radu Beligan, Ion Finteșteanu, Sică Alexandrescu... A vrut să meargă la Timișoara, la  Teatrul Armatei, dar marele Moni Ghelerter a ținut cu dinții s-o aducă la ”Naționalul” bucureștean. Unde avea să rămână... 50 de ani.

Pentru că a colindat mult țara cu tatăl său, Draga Olteanu Matei era... de peste tot!

A debutat pe... celuloid, înainte să o facă pe scenă. Mihai Iacob și Constantin Neagu vin cu ideea unui film inspirat din ”Povestea teiului” și din ”Făt Frumos din tei”, de Mihai Eminescu. Silvia Popovici este Blanca, Iurie Darie – Făt Frumos. Amza Pellea e craiul, iar Draga Olteanu, stareța. Pelicula e acuzată de misticism și nu primește drept de difuzare. Abia după 1990 avea să fie cunoscută prin cinemateci...

În ”Ziariștii”, piesa lui Alexandru Mirodan, pleacă la drum și în teatru. Apoi, debutul ”devărat” în film. ”Telegrame”, 1959, după schița cu același nume a marelui Caragiale. La 26 de ani împarte cadrele cu Birlic, cu Jules Cazaban, cu Costache Antoniu, cu Sandu Giugaru, cu Vasilica Tastaman, cu ”Bibanu”, cu Ștefan Ciobotărașu. Lucrarea ajunge la Cannes, la Festivalul Internațional al Filmului.

Devine scenaristă la ”Patima”, c-o poveste senzațională. Prin 1967, face figurație în ”Apus de soare”, cu maestrul Calboreanu și a sa voce de Zeus în rolul lui Ștefan cel Mare. Se merge la Lugoj, orașul copilăriei sale. Cu trenul. Ușa compartimentului se deschide. În cadru apare Petru Vintilă, scriitor local. Le spune doamnelor că a pritocit o piesă, ”Hiena”, pe care o consideră capodoperă. Gesticulează, se agită, jurc că are de unde să dea 100.000 de lei – sumă mare pe vreme aceea – pentru ca cineva să facă un film după a sa ”Hienă”. Se uită la Draga Olteanu, gata, a găsit și personajul principal. E dat afară pe ușă. Peste ani, cei doi se regăsesc pe Calea Victoriei. Autorul o trage pe artistă într-o librărie, îi dă un autograf pe cartea descrisă în tren și-o îndeamnă s-o citească. Da, așa e, e bună! Se bagă la scenariu, iese o peliculă-monument, chiar dacă ciuntită de comuniști.

În ”Explozia” e Angela, soața lui Gică Oprișan, ”Salamandră”. Scena de final, cu ea alergând să-și îmbrățișeze soțul, pe care-l credea pierdut, e infinită prin simplitatea ei: ”Salamandră” tocmai a scăpat orașul de un cataclism și, ud, plin de noroi, revine la nunta de la care plecase, cu Angela apărând cu mirii și cu lăutarii după ea.

 

La 26 de ani juca deja lângă marile noastre stele actoricești

În ”Toamna” și-n ”Iarna Bobocilor” e Varvara, personaj colosal, alături de alt monstru-sacru, ”Toderaș”, inimitabilul Marinuș Moraru. ”O forță a naturii comice, aptă să bată munții și bărbații cap în cap, hohotind de un râs care te poate face să plângi”, scrie maestrul Radu Cosașu, în ”Magazin estival”, 1977.

Și ”Nea Mărin Miliardar”. ”Rolul era al meu, din prima!” De ce?, vine întrebarea. ”Mă știam cu Amza de multă vreme, fuseserăm colegi. Merseserăm la Băilești, cunoșteam tot satul, eram Veta în scenetele de la televiziune. Știu că mai avusese și alte propuneri, dar cum să nu mă aleagă?”, glumea, peste ani. Cel mai vizionat film românesc din toate timpurile. ”Dacă mi-a fost teamă să nu pierd acest rol? Da, mi-a fost!”

După două căsnicii eșuate, se găsește cu doctorul Ion Matei prin 1968. Se iau, cu nuntă, doi ani mai târziu. Când omul ei pleacă, e terminată. ”Vă spun sincer că aș fi prefecart să mor și eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ți se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiți. Nu a existat niciun secret al longevității. Oamenii deștepți se înțeleg bine între ei până la bătrânețe, își descoperă unuia altuia motive de admirație”.

Face, apoi, roluri memorabile în ”Coana Chirița” ori ”Chirița la Iași”, dar și-n ”Gaițele” lui Kirițescu. ”Ce, parcă pe mine nu m-o înșelat bietul Tase, Dumnezeu să-l odihnească?”, zice Aneta Duduleanu. Din spate, Leopolidna Bălănuță, Zoia, adaugă: ”Numa noi cât știm!” ”Aoleo, și acuma mi-o spui, după ce a murit?”

 

”Dragostea pe care mi-a arătat-o publicul a fost cel mai frumos cadou”

După Revoluție, continuă să joace, se adaptează din mers. ”Cuscrele”, ”Narcisa Sălbatică”. E dată afară din casa de la București, se mută la Piata Neamț, unde fondează propria companie pentru actori neprofesioniști, ”Teatrul Nostru”. Primește Ordinul național ”Steaua României”, în grad de Cavaler. Apoi, Casa Regală a României, îi acordă Ordinul ”Coroana României”, în grad de Ofițer. Își povestește amintirile pline de tâlc până spre final. ”Am o stimă deosebită pentru public. Nu o stimă abstractă, ci una bine precizată, în sensul că nu obișnuiesc să-mi trag spectatorii pe sfoară”.

90 de filme, 50 de piese, peste 100 de roluri de televiziune, mult teatru radiofonic. Plus o inimă mare. Rămas bun, draga noastră Dragă! ”Și du-le dorul meu lui Moraru și lui Dinică. Eu, mândrul tău, cum mai botezat, îți voi duce lipsa. Te iubesc, scumpa mea!” – Florin Piersic.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: