Doamna Elina – cea mai deșteaptă nevastă de domnitor, patroană literară

Căsătorită de la... 14 ani cu Matei Basarab, viitorul Domn al Țării Românești, Elina a reprezentat o oază de cultură în istoria noastră. Citită, din os boieresc, pasionată de istorie și de literatură, iubitoare de artă, a tradus, a pus să se zidească biserici și mănăstiri, a stăruit pe lângă ilustrul soț să nască tipografii. Când acesta a plecat spre Înalta Poartă pentru a primi tronul, s-a îngriit de starea țării, fiind ”femeie îndrăzneață”. Marele Nicolae Iorga o considera, pe la 1932, ”patroană literară”. După 40 de ani de viețuire lângă domn, se stinse la nici 55 de ani și puse ca pe mormânt să-i fie dăltuiți doi... grifoni, alt semn al erudiției sale

 

Cea mai deșteaptă purtătoare de coroană din istoria noastră, alături de soțul ei, Matei Basarab, la Herăști, ctitoria lor

 

Radu Năsturel, mare cancelar, se luase cu Calea Calomfirescu, ”din casa domnească a lui Mihai Vodă”, pe undeva pe la 1590. Din istă iubire se născuseră cinci copilași, printre care și Elina. Bunicul matern era unul dintre oamenii de bază ai lui Mihai Viteazul: ”Era om foarte viteaz și în toată Țara Românească nu mai era altul ca dânsul”. Și vine și scrie Constatin Gane, istoricul, prozatorul și memorialistul român ucis de către comuniști la Aiud și aruncat într-o groapă comună:

”Născută la 1598, Elena își petrecu copilăria la Hierești unde tatăl său clădise o casă de țară, care nu mai era casă, ci palat. Sirianul Paul de Alep care întovărășea pe patriarhul Macarie în călătoria lui în țările noastre prin 1645, ne spune că palatul acesta avea trei rânduri (cum în adevăr nici azi nu mai sunt case la țară) și exclamă cu o sinceră admirație și o orientală exagerație, că era fără pereche în lume, poate doar în Franța. Trăită într-un astfel de mediu luxos și căpătând o atât de aleasă creștere, înțelegem că părinții ei căutară să-i dea soț un om demn de ea... În 1612, la vârsta de 14 ani, o și măritară cu Aga Matei, boierul din Brâncoveni, în vinele căruia curgea sângele lui Neagoe Basarab. Cu toate că între noii căsătoriți era o deosebire de 19 ani, ei se înțeleseră și se iubiseră. Au dus în boerie un trai de oameni înțelegători a tot ce e românesc; el, patriot luptător împotriva elementului străin, ea, liniștită culegătoare de datini, ocrotitoarea bisericei, a literaturii, a artei”. Aga Matei, rudă a influentei familii a Craioveștilor, este, de fapt, Matei Basarab, viitorul domn al Țării Românești (1632 – 1654).

Pentru că primise o educațiune aleasă și o creștere îngrijită, Elina se descurca, la perfecție, cu greaca, cu latina ori cu slavona. De mică fusese pasionată de literatură, de istorie și de artă. Culegea, de la 13 ani, datini și obiceiuri românești, mai ales din zona Giurgiului, din Fierăștii natali.

Frate îi era Udriște Năsturel, mare cărturar, autor de versuri și traducător. Intrase în contact cu tot ce însemnă cultura europeană, cumpăra cărți din toată Europa și le aducea în Țara Românească. Udriște a stăruit pe lângă Elina, Elina pe lângă Matei Basarab și acesta a fost de acord să nască trei tipografii la mănăstirile Govora, Câmpulung și Dealu. S-au apucat de tradus, dimpreună, ”De imitatione Christi” (”Imitațiunea lui Cristos” / ”Urmarea lui Hristos”), o carte ”grea”, a călugărului german Thomas Kempis (1379 – 1471), din latină în slavonă. Aceasta avea să vază lumina tiparului pe 15 aprilie 1647, la Mănăstirea Dealu, cu o prefață semnată de ”Doamna Elina, stăpâna Ungrovlahiei, soția prealuminatului domn și voievod Io Matei Basarab”.

Domnul rămase în istorie drept cel mai mare ctitor din Țara Românească, dar puțini știu că toate lăcașurile de cult fuseeră ridicate la îndemnul soaței sale: superbitatea de Mănăstire Arnota, cea de la Căldărușani, de la Sadova, de la Cornățel, de la Măxineni. Și-a săltat și casa tipografiei din curtea Episcopiei Râmnicului. Biserica Sărindar, ”podoaba și minunea Bucureștilor”, ctitorită pe locul actual din fața Casei Centrale a Armatei, avea, la intrare, următoarea pisanie: ”Făcând Domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie în locul unei bisericuțe vechi ce se zicea a Coconilor... și eu am numit-o Serindarul, leat 7160 (1652), lăsând tot hramul Adormirea Maicii Domnului , ca să fie pomenire părinșilor, nouă și fiilor noștri, amin”.

 

Imagine rară cu Bucureștiul la 1873. Pe fundal, Biserica Sărindar, ctitoria Elinei și a lui Matei Basarab. Avea să fie demolată în... trei ani, începând cu 1893

 

La Târgoviște a zidit Sfântul Nicolae – Andronești, la Pitești, Sf. Apostoli, la Pitești, Sf. Gheorghe. Dar Doamna Elina merge chiar mai departe de ilustrul ei soț. Dispune, singură, ridicarea bisercii din Horești, reface mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari. În Cetatea de Scaun a Târgoviștei, din porunca și pe cheltuiala sa, se tipărește, în 1649, ”Penticostarul slavon”, ce are reprodusă ”Stema Elinei, Doamna lui Matei Voievod”. Când trece pe la Câmpulung – Muscel, află de la niște țărani că Biserica cea Veche a lui Radu Negru Vodă stă să cază, șubrezită în urma unui cutremur. Scoate bani din propria casetă și reface faimosul locaș. Nicolae Iorga, notează, în 1932, că Doamna Elina este ”patroana literară”. Scrie în latină, lasă rânduri în greacă. ”Ce făcuse ca jupâneasă, a făcut și ca doamnă, însă cu mai mult spor”, vine iar și zice Constantin Gane. ”La Fierăști și la Negoiești clădi două frumoase biserici. Țesea, împletea, broda și pentru a culege cele mai frumoase modele, scrie și prin vecini”.

Elina și Matei Basarab avură un singur fiu, pe Matei, care muri, copil fiind. Doamna a suferit enorm. L-a înfiat pe fiul lui Udriște Năsturel (după ce soața acestuia, Maria, a decedat), care-i era nepot, și l-a botezat chiar așa, Mateiaș, în amintirea puiului ei. Dar și acesta se stinse, la doar 17 ani, în 1643. Pentru că nu putea trăi fără copilași, Elina stărui pe lângă domnitor să-l înfieze pe Mihai Pătrașcu, nepotul lui Mihai Viteazul, însă fără rezultat, pentru că habsburgii nu i-au permis acestuia să părăsească Viena. A fost momentul în care sănătatea Doamnei prinse a se ciobi.

Interesant este faptul că nu s-a dat înapoi nici de la responsabilitățile cele mari, ci a luat, cu... bărbăție și mult curaj, asupra sa, întreaga cârmuire a provinciei, atunci când a fost nevoie. ”Femeie îndrăzneață, ea purta grija țării în 1633, când soțul ei, care-și luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol să-și capete întărirea”... Și așa și este, pe 23 – 24 februarie 1633, Matei Basarab fiind recunoscut domnitor de către Poartă.

N-a neglijat nici înfrumusețarea grădinii domnești. O găsim cerând ”Catrinei Judeceasa” ”izvoare de peteare, și mai mari, și mai mici și de câlți și de tot feliul” și nu mai puțin ”sămenți flori de tot feliul”.

Doamna Elina viețuiește alături de Matei Basarab mai bine de 40 de ani. Se săvârșește din viață la 1653, la 55 de ani. Voievodul are 73, e distrus de veste. E înmormântată în Biserica Domnească din Târgoviște, iar pe piatra ei bătrânul domn pune să i se sape ”înduioșătoare cuvinte, că au trăit dimpreună de două ori câte 20 de ani”. Peste numai un an, pe 25 aprilie 1654, se stinse și Matei Basarab, bolnav, trecut la cele veșnice lângă soția sa. Interesant este faptul că pe piatra ei tombală sunt gravați... doi grifoni rampanți vultur – leu. Marele meșter sibian Elias Nicolai a realizat o adevărată operă de artă, care se păstrează extrem de bine și astăzi. Marii oameni de cultură și de istorie n-au avut liniște nici în morminte, pângărite de turci atunci când aceștia atacau Țara Românească, la scurt timp de la plecarea domnitorului. Piatra sa avea să-i fie spartă, păstrându-se doar câteva fragmente. În schimb, lespedea de la intrarea în Biserica Mare Domnească de la Târgoviște păstrează cele două animale mitologice. ”Avem o lespede foarte interesantă. Pe ea se află sculptată stema Țării Românești, care are în partea centrală Acvila, cu brațele deschise, și Crucea pe care o ține în cioc. În partea stângă și în partea dreaptă se află Soarele. În stânga și dreapta Țării Românești se află doi lei rampanți care fac parte din armurialul Țării Românești”, spune istoricul Florin Petrică.

 

Cei doi grifoni de pe piatra de mormânt a Elinei suscită, și azi, interesul specialiștilor

 

Trupurile celor doi au fost strămutate, în 1655, la Mănăstirea Arnota, ctitoria lor. Basarab lăsase cu limbă de moarte să repauzeze aici, dar Constantin Șerban, fost serdar, șef al călărimii, ajuns domn, poruncise ca acesta să fie îngropat alături de Doamna Elina și de puiul lor, Mateiaș. ”Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654”.

Pentru a-i cinsti memoria, românii, ”inventivi”, au dat numele Doamnei unei străzi. Dar cine a auzit, vreodată, de ”Elina Matei Voievod”???

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: