Doamna Chiajna – întâia noastră șefă de țară, prima conducătoare de oști

Nepoata marelui Ștefan cel Mare, fiica lui Petru Rareș – cel cu ”Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât” -, Ana-Chiajna este prima noastră... domnitoare. Femeie cultă, aprigă, va deveni și întâia călăuzitoare de oști, de pe cal, cu sabia în mână.

 

Nepoata marelui Ștefan cel Mare, fiica lui Petru Rareș – cel cu ”Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât” -, Ana-Chiajna este prima noastră... domnitoare. Femeie cultă, aprigă, va deveni și întâia călăuzitoare de oști, de pe cal, cu sabia în mână. Dar pentru că a viețuit într-o perioadă în care nu ”vremurile erau supt oameni, ci oamenii supt vremuri”, n-a avut nicio clipă de răgaz: a căutat alianțe matrimoniale, a căutat să trimită într-o altă lume pe boierii cei răi, a vrut să-și protejeze copiii. 

Doamna Chiajna, așa cum apare în cărțile istorice pentru copii

Și Mircea ăsta, de-i zicea ”Ciobanul”, pentru că înainte se îndeletnicise cu negoțul cu oi, nu era băiat rău. Doar că boierii din a sa preajmă, neatenți, se împiedicau mai mereu și picau cu grumazul drept în sabia gâdelui. Așa dispăruseră din peisagiu un Coandă vornicul, un Radul comisul, un Dragul stolnicul, un Stroe spătarul... Mirciulică al nostru suise pe tronul Țării Românești după o excursie la Poarta Otomană: dăduse, aici, un peșcheș de un milion de aspri și, la 8 februarie 1545, primise de la Soliman I Magnificul însemnele de ”ungere” ca domn, dar se legase cu jurământ că va mai trimite 100.000 de berbeci și 400 de cai de rasă ca treaba să fie oablă.

Un an mai târziu, Mircea dete veste către Petru Rareș, cum că-i picase cu tronc a lui fiică, Ana, și dacă se poate face o împreunare în acest sens. Fata, de-o strigau Chiajna, era născută pe undeva pe la 1525 – 1530, prin Po”lonia. Mumă îi era Elena Brancovic, de se luase cu Petru Rareș, ”puiul lui Ștefan cel Mare, iar termenul desemna o ”cheaghină”, adică fiică de domn. Nunta se făcu cu alai mare prin luna lui iunie. Și den a lor iubire numai ce apărură trei băieți, Petru, Mircea și Radu, și încă patru fete, Anca, Alexandra, Marina și Dobra.

Doamna Chiajna iubea arta. Ridicase, la Câmpulung Muscel, una dintre cele mai vechi școli de pe la noi. Plus așezăminte religioase, plus tiparnițe. Dar vremurile erau turburi, iar Mircea, deseori plecat la luptele cu boierii cei vagabonți, lăsa locul rece în pat. S-a luat la trântă cu Alexandru Lăpușneanu, alterna perioadele de domnie cu cele pauză competițională, funcție de suma decartată la Stambul. Finalmente, pe 25 septembrie 1559, ajuns de blesteme, Mircea Ciobanul se stinge. E coborât la cele veșnice în biserica din Curtea Veche de la București, ctitoria sa.

Imediat după plecarea tovarășului de viață, Doamna Chiajna nu stă pe gânduri cum stătea Mircea-ntre scânduri și-l urcă pe tron pe al seu pui, Petru cel Tânăr, în etate de 13 primăveri. La vremea aceea, femeia – alintată, de către unii, ”Mirceoaia”, avea în jur de 30 de ani. Frumoasă, energică, dotată cu o mare voință. Cultă, stăpânea turca, stăpânea araba. A tras sforile prin haremul sultanului, iar Petrică a ajuns stăpân peste Țara Românească. Chiajna devenea, astfel, conducătoarea de drept a faimoasei provincii, prima femeie din istoria noastră cu un astfel de privilegiu!

 

Prima Doamnă pe cal, conducătoare de oști!

Când aflară că ”Ciobanul” plecase într-o lume făr de întristare au suspine, boierii cei pribegi adunaseră o oaste și plecară să-l detroneze pe Petrică cel Mic. Doamna Chiajna strânse și ea trupele, iar bătălia se dă la Românești, pe drumul spre Pitești, în septembrie 1559. Femeia conduce direct, de pe cal, ostilitățile, fiind întâia reprentantă a sexului frumos din întreaga noastră istrorie care se poate lăuda cu așa ceva. N-are experiență, pierde. Dar nu disperă. Se regrupeză și, între 10 și 16 octombrie, contraatacă la Șerbănești, unde învinge. Banul Matei se răzvrătește la Caracal. Doamna Chiajna urcă-n scări din nou, îi conduce pe băieți și răzbate lângă satul Boian.

Petru cel Tânăr, alături de frații Radu și Mircea. Frescă de la Mănăstriea Snagov

Închide, rapid, granițele. Unii dintre boieri pricep că nu trebuie să se pună cu ea, vin de cer iertăciune. Sunt descăpățânați. Stăpânitoarea Țării Românești vrea ce-i mai bine pentru fiul ei. Face alianțe matrimoniale, e iscusită din punct de vedere politic și extrem de pricepută pe câmpurile de bătaie. Știe că oamenii o vor urma dacă va da exemplu, așa că e mereu în prima linie, cu sabia în mână. Pe la 1556, ambasadorul Franței la Poartă, Grandchamp, îi cere mâna fiicei sale, Dobra. Îl dă pe scări afară.

Când Soliman I Magnificul se stinge, urmașul său, Selim al II-lea, zis și ”cel bețiv”, îi trimite vorbă lui Petru cel Tânăr să vie să-l vază la Poartă, pe 31 mai 1568. Duce cu el mulți bani. Noaptea, casa în care respira e atacată, averea, confiscată. E închis în Fortăreața celor Șapte Turnuri.

Doamna Chiajna, dimpreună cu copiii Mircea, Radu și Dobra sunt duși la Constantinopole. Petru cel Tânăr e exilat, cu tot cu familie, la Konya, unde moare, la nici 22 de ani, prin ”grija” noului domn, Alexandru al II-lea Mircea.

Dar doamna iar nu disperă. Deși nu mai are bani, se apucă să vândă lucruri în piața cea mare. O introduce pe Dobra în haremul Beiului de Magnezia, viitorul sultan Murad al III-lea. Mircea și Radu trec la islam și intră în garda imperială de cavalerie, ”muteferikka”. Pe la 1575, Doamna Chiajna începe să țeasă intrigile de răzbunare: Mihai Cantacuzino e arestuit la Edicule, apoi atârnat în ștreang; patriarhul Mitrofan zboară și el; marele vizir Mehmed Sokollu, la fel. Pe 20 decembrie 1579, Iancu Carol Sasul, fratele vitreg al Doamnei Chiajna, urcă pe tron.

 

Mircea Ciobanul cu fiii și cu Doamna Chiajna (Mănăstirea Snagov)

Cu toate că nisipurile-s mișcătoare, ”Doamna de fier a Balcanilor” reușește să se mențină pe linia de plutire. Cade în dizgrația turcilor. E exilată la Alep, în Siria de azi. Are undeva între 58 și 63 de ani, nu mai poate lupta. Nu mai are bani, nu mai are putere. Se ocupă cu negustoria, cu țesutul, dar este umbra fostei mari doamne. Se stinge de moarte bună, în 1588. E înmormântată la Galata, dar locul se pierde. Unii cronicari zic că se lepădase de religia sa, trecând la islamism, dar iste date sunt greu de verificat. Intâia noastră Doamnă, prima conducătoare de oști, n-are loc de pomenire.

”Iar Doamna Chiajna avea, pe lângă strălucirea neamului din care se trăgea, și o marcantă personalitate a ei, care explica îndeajuns vaza de care s-a bucurat în ochii contemporanilor. Din nefericire, însă, Istoria ne-a falsificat-o. S-a spus despre Doamna Chiajna c-a fost personificarea ambiției, a răutății și a cruzimei. Un monstru. Nu e adevărat! Nici nu rezultă de nicăieri că ar fi putut fi rea. A fost omul, femeia vremii, a unor vremi când viața omenească, nu numai în Orient, în lumea întreagă, era desconsiderată”. (C. Gane)

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: