Dinică: ”Nu e o rușine să ceri! Rușine e să nu primești!”

 

Născut de Crăciun, notat de An Nou. 75 de ani, 75 de filme. Sute de replici spumoase. Povești legendare, din fața și din spatele reflectoarelor. Suflet fabulos. Regizorii îi dădeau, ca lui Atlas, roluri grele pe umeri. Pentru că putea. Putea să le ducă. Era lichea rafinată, era lichea grotescă. Avea intriga diabolică în buzunar. Știa a chinui și a dansa într-un cavou, înconjurat de pereți reci, dacă scenariul o cerea.

Maestrul Gheorghe Dinică

Numai  un tip precum Gheorghe Dinică s-ar fi putut naște de Crăciun spre a fi “înregimentat” de Anul Nou. În 1933, când cu greva ceferiștilor, Gigi a venit pe lume pe 25. Tatăl, giuleștean-sadea, s-a bucurat enorm. Atât de tare, încât a mers să-l înscrie pe 1 ianuarie 1934. Ce vreți, fusese veselie-n cartier!

La bunici mergea în Cochineștii Argeșului. Când făcea rost de mălai, trăgea în cinematografele de pe Calea Griviței, cele cu miros de bradolină. Iubea poantele lui Charlie Chaplin, râdea la gagurile lui Stan și Bran. Mergea mai sus, știa replicile lui John Wayne ori James Stewart, se ascundea în baie, unde repeta de zeci de ori scena în care cowboy-ii scoteau pistolul de la cingătoare. Dacă mălaiul era îndeajuns, de la un Paște, de la o Sorcovă, intra și la ”Revistă”, unde evoluau imenșii ”Titi” Mihăilescu ori Puiu Călinescu. La 17 ani se lipise de Moliere, de Shakespeare. Marea Dina Cocea l-a zărit la o gală, să tot fi avut vreo 22 de primăveri. Ce a urmat, se știe, o carieră incredibilă, cu peste 70 de filme. Mai exact 75 de ani și 75 de pelicule. Mergea chiar și o snoavă, rostogolită molcom de Marinuș Moraru: ”Gigi a făcut atâtea filme că toată lumea din România credea că nu există vreunul fără Dinică. Umbla și o glumă. Sergiu Nicolaescu – regia, Sergiu Nicolaescu – costume, Sergiu Nicolaescu – muzica și în rolul lui Sergiu Nicolaescu – Gheorghe Dinică”.

Își iubea mama, la nebunie. Ajunge acasă, femeia, știindu-l mereu pe drumuri, zice să-i facă o supă de pui. Pentru că e aburindă, proaspătă, abia trasă de pe foc, actorul zice să se mai odihnească nițeluș. Lasă capul pe masă, adoarme acolo, în bucătărie. Femeia vine peste câteva minute, dă să-l scoale, încet: ”Gigi, mămică, s-a răcit de tot”...Dinică, trezit din somn, țipă: ”Nota!”

 

S-a apucat de treabă în 1963, în ”Comoara din Vadul Vechi”. A fost Pirgu, din ”Craii de Curtea Veche”, a fost Stănică Rațiu, în ”Felix și Otilia”, rol pentru care Horațiu Mălăele l-a catalogat drept ”cel mai mare <<rău>> al cinematografiei noastre”, a plâns, strângându-și, în mâini, căciula, ca Bastus, în timp ce marele Ilarion Ciobanu urla la el, a fost ”Lăscărică” ori nea Gică ”Salamandră” Oprișan, plecat la nuntă cu Draga Olteanu-Matei, în ”Explozia”. Nae Girimea în ”De ce trag clopotele, Mitică?”, ori tovarășul Mache Puzderie, tatuat pe burtă, în ”Crucea de piatră - Ultimul bordel”. A urcat pe scena teatrelor în 1961, cu ”Inspectorul de poliție” al lui John Boynton Priestley iar 2006 l-a găsit tot acolo, cu ”Incontestabila ipocrizie” a lui Mazilu.

Când cobora în culise, ori ieșea de sub lumina reflectoarelor, Gheorghe Dinică era un personaj la fel de fabulos. Cânta, bea, iubea viața, chiar dacă pe istă lume erau ”mese multe și oameni puțini”...10 ani fără geniul născut de Crăciun și ”notat” de Anul Nou...

 

“Te bag în mă-ta de bețiv nenorocit, dacă-ți dau acum un pumn stai până poimâine sub masă!”

 

Apelul sună scurt: ”Stimate, mergem la Atlantic!” Gigi Dinică monologhează cu cascadorul Adrian Ștefănescu, ”Plopeanu” în film, un legionar. Se turnează ”Un comisar acuză” (1974), e zi de simbrie. În afară de a fi ocean, ”Atlanticul” este barul de vis-a-vis de C.C., Comitetul Central. Precizarea e necesară: uneori, actorii serveau la celălalt C.C. – restaurantul ”Codrii Cosminului”, pe ”Vergiliu”...Deci, se ia cap-compas ”Atlanticul”. Dinică nu se înhăitează cu neînțărcați, l-a mirosit de ceva vreme pe Ștefănescu, a văzut ce-i poate ficatul. Invers, însă, cascadorul nu cunoaște că are în față un demiurg, un Alfredo Di Stefano al șprițului. ”Nu știusem, până atunci, cât bea”, își amintea Ștefănescu. ”Când am văzut că e <<pâlnie de argint>>, am zis s-o las mai moale. Muiam doar buzele în votca mea”. La un moment dat, ”Măiestruțul” - așa era el alintat – a adormit cu capul pe masă. O oră, poate două, poate trei. Ștefănescu a stat planton. Când s-a trezit, nea Gigi l-a luat direct la șuturi: “Ce cauți, boule, la masa mea? Da, cu tine glăsuiesc, cascadorul lui pește!” Cu un cronometru în mână, așa l-a ținut preț de 90 de minute, numa’n joc de glezne. Un tsunami de sudălmi. Se trecuse în cealaltă zi, la 8.00, dis de dimineață, aveau tur de manivelă. “Măi, boule, tu n-ai nicio obiecție?”, l-a întrebat după ce-l mai briciuise o dată direct pe pielea uscată. Ștefănescu n-a mai rezistat, a dat drumul barajului, vorbele au început să curgă nestăvilite. “Te bag în mă-ta de bețiv nenorocit, dacă-ți dau acum un pumn stai până poimâine sub masă!” Liniște ca la Ateneu. Genialul actor i-a tras capul spre el, l-a pupat pe creștet și i-a spus: “Bravo, mă, bravo! M-am săturat de milogi și de servitori care acceptă orice doar ca să stea cu mine la masă. Bravo că ai ținută, bravo!” L-a pupat, iar! Și așa au plecat spre filmare. Afară se crăpase de ziuă…

Se termină totul la ”Un comisar acuză”. Scenele-s gătate, se merge la Athenee Palace, Sergiu Nicolaescu face cinste. Regizorul pune un cascador să se țină scai de Dinică. ”Să fim înțeleși, filmul ăsta s-a terminat, altul va începe imediat. Fără Dinică am pus cruce și la bani, și la peliculă, da?” N-apucă să termine replica. Se aude o bubuitură puternică: actorul, ”amorsat” puternic, nu nimerise ușa, trecuse direct prin geam...

“Prostia se cam plătește. Ce spui tu, dacă-ți dovedim cu acte în regulă că ești terorist? Dacă ni-i spui pe ăia, noi nu te mai dăm în judecată, clasăm dosarul, tu te duci frumușel la doamna, beți un pahar de vin fiert și...gata!”

În rolul anchetatorului de la Securitate, ”Cel mai iubit dintre pământeni”, 1993

 

”Mă, dai tu în patrimoniu?”

”Șarpele Roșu” era un fel de Centrum Mundi. Locul cu cea mai mare densitate de creiere pe metrul pătrat. Aici se consuma, ca-n basme, cu zilele. Maestrul era trecut pe un caiet, scadența se făcea la salariu. Într-o zi, băiatul ce se ocupa că adune banii mușteriilor conform celor scrise în ceaslov, merge la patron, la Dan Niculescu, și îi spune că actorul, ”împușcat” într-o aripă, nu dă semne c-ar vrea să plătească. Uriașul de 120 de kilograme, cu favoriți și mustață pe oală, merge la Gigi. ”Maestre, m-am săturat să tot fiu amânat!” ”Mă, nu-ți plătesc!” ”Maestre, de ce vreți să mă înfurii și să trecem la coerciții?” ”Mă, dai tu în patrimoniu?”

Revenim. Trupă de zile mari: nea Gigi Dinică, Ștefan Iordache, nea Nelu Ploieșteanu, Șerban Ionescu, Nuțu Cărmăzan, Colea Răutu. Ultimul era mai taciturn, gusta mai puțin glumele. Dinică se încălzește, apoi, conform obiceiului, îi ia la rost pe toți. Nu iartă nimic. Îi înjura, cu adânc discernământ, de mamă, de tată, de nea, de orice. Ajunge și la Colea Răutu. Omul are o etate. ”Și tu, muscalule (n.r. – birjar castrat, de origine rusă, ajuns și la București, la îngemănarea dintre 1800 și 1900), să-mi bag, să-ți fac”...Venerabilul, fost fotbalist la Uzinele ”Mociornița”, fost corist la Opera din Cluj, se ridică în picioare, ca-n Kusturica, și, jap!, jap!, două perechi de palme ce-l amuțesc pe ”Lăscărică” toată noaptea. A doua zi, aceeași trupă. Poante, harfe, veselie, caterincă, pahare ciocnite. Dinică e mut ca un pește, nu scoate un sunet. ”Nu vorbesc cu tine, că bați bețivii”, îi spune lui Colea. Maestrul își făcuse chiar un obicei. După o agapă puternică, unde știa că a servit tone de ciorchini, dădea, când se trezea, un telefon. Întreba doar atât: ”Sesizări?” Dar cine putea să se supere pe el?

”Trei lucruri nu l-am văzut făcând niciodată: curte unei femei, măcar să stea de vorbă cu ea, să se încaiere cu cineva, violența lui era pur și simplu verbală, și să vorbească despre sine (...) De 35 de ani de când îl cunosc pe Dinică, nu s-a schimbat deloc. Aceeași figură, aceeași greutate corporală. Timpul trece peste el fără să-l atingă”, spunea alt mare actor, Dumitru Furdui.

Acolo, la ”Șarpe”, Dinică se băga la cântat. Zicea că exersează. Ataca ceva greu, ”Lili Marleen”. Îi ținea isonul al seu ”frate”, Johnny Răducanu, și el plecat pe Câmpiile Elizee. Deranj mare, lua note false, nu potrivea partitura, dar tot ceea ce conta e că lumea se amuza. La ora la care noaptea dă binețe zorilor, doi ospătari îl cărau la taxi. ”Unde vă duc, maestre?”, suna, normal, întrebarea. ”Acasă!”, sosea, la fel de logic, răspunsul. ”Păi unde stați?” ”Dacă nu știi unde stau, înseamnă că ești un incult!”

 

Lui Amedeo Nazzari, cu care a jucat în ”Columna”, îi plăcea să stea la un șpriț cu Dinică. ”Înseamnă că am băut și internațional”, glumea actorul

 

Cum a dormit o noapte legat de calorifer

Filmul contează mai puțin. Se trăgeau duble la ”Automatica”, în Pantelimon. Dinică primește o invitație. E ziua Smarandei Jelescu, cunoscutul om de televiziune. N-o poate refuza. Traversează urbea lui Bucur, ajunge în Drumul Taberei. ”Lucrează” mult acolo. Doi cascadori, Aurică Popescu și Gigi Mazilu, dau să-l petreacă până acasă pe genialul actor. Ședea la ”Adam”, în spate. Pe drum, fie de la hurducăielile taxiului, fie de la aerul tare, Dinică se trezește. E cu chef de viață, pare că totul începe fix în acel moment. Cei doi încearcă să plece dar, de fiecare dată, aud din spatele lor aceeași voce: ”Găinarilor, unde fugiți?” Dis de dimineață au filmare. Maestrul poate întârzia, dar ei, niște muritori, nu! Așa că se decid să-l lege pe nea Gigi de picior, de un calorifer, să nu-i mai poată urmări. A doua zi, la 08.00, îi spun directorului filmului, Ion Floroiu, ce-au făcut. ”Băăă, sunteți nebuni?” O mașină pleacă în trombă spre centrul orașului. ”Măiestruțul” e dezlegat și ajunge, cu întârziere, pe platourile de filmare...

Încă una! Mangalia, iarnă, afară ninge, e frig. Dinică dispare din hotelul unde e cazată echipa de filmare. Pur si simplu se evaporă! Jean Constantin e un fel de patriarh al Litoralului, nu mișcă nimic fără știrea sa. Îl află. Îl sună pe regizorul Sergiu Nicolaescu. ”L-am găsit, e în Constanța!”. Se merge după el, e adus, cu arcanul, îndărăt, de la Tomis la Callatis. Ca să nu-l mai scape, Nicolaescu îl unge Cerberul său pe cascadorul Milică Militaru. Îl cheamă la el în cameră, îi face instructajul. ”Nu te mai dezlipești de el! Și îl cauți și de băutură!” Când ajunge și vede ce e acolo, se ia cu mâinile de cap!Terasa maestrului, plină de sticle. Militaru prinde o cameră alăturată, sare pe balcon, face curățenie, aruncă tot. Dinică, siderat dis de dimineață: ”Domnule, incredibil, ceva curios, mi-au dispărut sticlele. Dar ușa era încuiată, am stat pe cameră, nimeni n-a intrat!” Și vine replica lui Militaru: ”Măiestruțule, poate or fi fost pelicanii”...

 

”Auzi? Aști au scris că ne-am căsătorit! Să nu-i facem de râs!”

A copilărit mult. Tinerețea lui a durat până prin 1996, când s-a...căsătorit, la 63 de ani. Doamna Georgeta se întorsese în țară, ținea o sală de bingo. Kovasnian – așa-i zicea directorului ce avea grijă de afacere - întârzia mereu la program. Se scuza că a stat noaptea, spre a vedea filmele cu Dinică. După ceva vreme, supărată, femeia i-a spus: ”Auzi, ia cheamă-l, măi, pe Dinică ăsta aici. Cheamă-l acum, la un șpriț! Vreau să-l cunosc și eu!”

Era finele lui 1995 când s-au cunoscut, la o masă de pește, în Primăverii. Nea Gigi ”sudase” toată noaptea, nu s-a atins nici măcare de o bere. La începutul lui ianuarie 1996, într-o publicație apare o poză cu actorul, singur, cu titlu: ”Gheorghe Dinică s-a însurat”. A luat ziarul și i-a zis Georgetei. ”Hai să ne căsătorim, dacă tot au scris! Să nu-i facem de râs”. Au mers la Primărie, la George Pădure, la Sectorul 1...13 ani au stat împreună.

 

”Eu port șapca în suflet!”

Dinică, jucându-l pe fostul securist Romanescu, în ”Ticăloșii” (2007)

                                                      

Dinică (stânga), regizorul Șerban Marinescu (centru) și Ștefan Iordache, reuniți la ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Mulți spun că dacă pelicula s-ar fi jucat în engleză, avea șanse mari la Premiile ”Oscar”

Crescuse în Giulești, ”era rapidist original, sută la sută”, după cum spunea Rică Răducanu. ”Tăticule, avea porumbei pe care-i creștea și îi vindea. Eu mai strângeam bani și îi mai cumpăram, cu 25 de lei bucata. Dar ei zburau înapoi și trebuia să-i dau lovelele iar. Bandit de Giulești, Dinică ăsta!”, zice ”Tamango”.

Nea Gigi joacă în ”Totul pentru fotbal” (1978). Comedie spumoasă, localizată într-un mic orășel de provincie, unde totul merge strună, mai puțin activitățile sportive, așa că este cazul să se intervină la acest aspect. ”Tăticule, ce-am mai tras cu Dinică, a fost caterincă mare!”, continuă ”Ricanu”. ”Nea Gigi juca rolul unui arbitru grec, pe care ăștia, reprezentanții clubului gazdă, trebuiau să-l îmbete înainte de a intra pe teren. Doamne, ce circ, pentru că nea Gigi chiar era beat! Consumase cu noi, înainte de filmări, și-l luase, binișor, flama”. Mai erau câteva clipe până la a se auzi ”Acțiune, motor!”, așa că actorul trebuia adus la filmări. ”Atunci a început scandalul. N-a vrut să plece de la masă și pace! Ne-a făcut în fel și chip, apoi a început să dea din picioare, zicea că e pe bicicletă. Îl țineam culcat, dar el tot lovea. Mi-a tras vreo câteva în burtă, de le simt și acum. Până la urmă s-au tras câteva cadre cu el pe o terasă, dar tot noi îl țineam să nu cadă”...

 

Cum i-a văzut ”dropia” unei colege de...autocar!

Alta. Se bea la Dumitru Rucăreanu acasă. Conclav mare, actori, ucenici. Pentru că e vremurile-s grele, nea Titi are o instalație artizanală, ce încălzește caloriferele. Câteva țevi trase prin toată casa, cu punct de pornire în holul de dinaintea băii, unde era cazanul ce țesea căldura. Când veselia e în toi, se constată lipsa materiei prime pentru băut. E chemat un actoraș de pripas, aflat la început de carieră, aciuat și el pe la masă, i se explică ce bidon trebuie să aleagă, unde să se ducă, de unde ”culege” vinul. Posibil să fie legendă, dar țârcovnicul nu aprinde lumina și nu potrivește canistra. Vine la meseni cu soluția cu care se pornea focul. Dinică gustă, scuipă și zice. ”Mă, e Petrosin, e bun!” Pe vremea lui Ceaușescu, ”Petrosinul” era un lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare, ce se folosea în gospodărie. Gazda, nea Titi Rucăreanu, își dă seama, imediat, de încurcătură, sare din celălalt capăt al mesei să-i ia paharul din mănă. Gigi trage cupa spre al său piept: ”Mă, nu schimba vinul, să nu ne doară după aia capul!”

Prin anii ’80, artiștii – fie ei actori, fie cântăreți – se urcau în caravane și plecau prin țară, la spectacole, pentru că cei din provincie, și nu numai, îi iubeau și doreau să-i admire. Acum se mergea spre Vaslui, unde, pe seară, la Casa de Cultură, era sindrofie mare. La un moment dat, în autocarul plin cu 40 de stele, se cere ”pauză de pipi”. Șoferul trage pe dreapta, ia microfonul ghidului, și, pentru că pe atunci – ca și acum – era greu să găsești o toaletă în mijloc de drum, zice: ”Femeile merg către spatele autocarului, bărbații, spre față, vă rog!” Afară porumbu-i ’nalt și des, e loc pentru toți. Gigi, distrat, nu ascultă comanda șoferului, uită unde trebuie să se ducă. Pleacă în spate, se afundă-n păpușoi și dă peste Ileana Stana-Ionescu. ”Aoleu, Gigi, nesimțitule, mi-ai văzut păsărica!”, spune ea. ”Aia e păsărică, aia e dropie”, sosește replica!

 

”Toți am mâncat rahat! Dar unii au cerut și supliment!”

 Primele zile ale Revoluției din 1989, ultimele ale anului. La ”Teatrul Național I.L. Caragiale din București”, unde Dinică joacă din 1972, după ce a trecut pe la ”Bulandra” și pe la ”Comedie”, e zarvă mare. Actorii se acuză între ei, care a fost ”turnător” în vechiul regim și care nu. Dan Puric se duce după nea Gigi, să-l aducă, să împartă dreptatea, precum Solomon. Când vine, vede nume mari ale scenei noastre, cu baioneta montată pe țeava puștii, gata de atac. Se uită la toți și zice: ”Vă certați degeaba! Toți ați mâncat rahat în vechiul regim. Problema e că unii au cerut și supliment!” Atmosfera, cenușie spre neagră în acel moment, s-a detensionat.

 

Dinică face, în ”Filantropica”, un rol magistral jucându-l pe Domnul ”Pepe”, cu replici uluitoare. După premieră, se merge la un restaurant, să se sărbătorească succesul. Sunt toți acolo, plus Nae Caranfil, regizorul. Un lingușitor se apropie de ei. ”Maestre, senzațional film, senzațională prestația!” Dinică, întorcându-se spre Caranfil: ”E clar, dă-i omului banii înapoi pe bilet, n-a priceput nimic din film!”

 

S-a stins la început de noiembrie 2009, la București. Stop Cardiac. De trei săptămâni era la ”Floreasca”, dar medicii n-au mai putut face nimic.

”Am fost și prinț, și cerșetor...un trădător, un om cinstit

Numai cu viața de actor...eu niciodată n-am glumit...

Am mai și râs de-o nerozie...am fost bogat, am fost falit...

Și-n toată a lumii nebunie...eu publicul mi l-am iubit”.

 

Surse: ”Filmat în România”, Revista ”Tango”, ”Adevărul”, ”Libertatea”