Corneliu Coposu. Un sfert de veac de singurătate

Corneliu Coposu. Un sfert de veac de singurătate

”Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia neamurile sunt veșnice”. Așa obișnia să zică. A crescut la umbra unui falnic stejar, Iuliu Maniu. A dialogat cu Iorga, cu Antonescu, cu Madgearu. A fost arestat de Carol al II-lea. Comuniștii adevărați, Ana Pauker ori Gheorghe Gheorghiu-Dej, l-au respectat. Torționarii i-au plăsmuit dosare închipuite și l-au trimis în ”turul” celor mai crunte universuri concentraționare: Malmaison, Râmnicu Sărat, Canal, Jilava, Gherla, Aiud, Văcărești. I-au ucis soția, i-au luat tot. L-au supravegheat chiar și când dormea. I-au făcut tot felul de propuneri, venite din partea lui Iuda. Nu le-a dat ascultare. A zis că e de acord să negocieze orice, dar nu principii! ”Patriotismul este o dragoste discretă față de țară, o disponibilitate de a-ți da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment”. A fost batjocorit enorm înainte de 1989, a fost batjocorit enorm și după ce drapelul a scăpat de stema din mijloc. Nici azi nu i-am deprins povețele. Acum, când au trecut 25 de ani de la a sa plecare. Un sfert din titlul lui Gabriel Garcia Marquez

”Sufletele mici nu se pot ridica niciodată la gândurile mari”. (Corneliu Coposu, 1914–1995)

”Malmaison” fusese ridicată, drept cazarmă, pe vremea lui Gheorghe Bibescu, dar luase foc pe la 1861. Cuza, domnitorul, n-o lăsase să fumege, o refăcuse din temelii și-o botezase așa în cinstea lui Napoleon al III-lea, cel care fusese băiat de comitet cu noi. Când comuniștii ajunseră la putere, ”Malmaisonul”, cu ale sale beciuri ”primitoare”, găzduia condamnații politic.

Aici se găsea, acum, Corneliu Coposu. Vara lui 1947. Inițial, toți liderii țărăniști fuseseră prevăzuți în subsolurile Ministerului de Interne, dar lotul ”Afacerii Tămădau” era atât de numeros, încât o parte fusese distribuit și pe cheiul Dâmboviței. ”Mă Cornelius, mă fratele meu, trebuie să te arăți rațional, mă! Rațional! Ușurezi ancheta! Citește textul ăsta, nu e mare, juma’ de pagină, pac, semnezi, noi îl folosim unde știm noi, iar tu pleci, liniștit, acasă! Hai, mă Cornelius, ce naiba!” Cel care-i vorbește e Avram Bunaciu, un tip pe care-l cunoscuse în perioada studenției. Bolșevicii îl săltaseră pe marele lider țărănist Iuliu Maniu, iar ”noi îl folosim unde știm noi” însemna o depoziție în calitate de martor al acuzării... Coposu l-a privit pe fostul său vecini drept în ochi. Devenise secretar general al președinției Consiliului de Miniștri. Stătuse să vadă din ce parte bate vântul, săltase toate pânzele sus și trecuse de cealaltă parte a baricadei. ”Avrame, negociem orice, dar nu negociem principii. Nu semnez!” N-a semnat! Bunaciu și-a aschimbat atitudinea, a chemat un gardian și l-a ”rugat” să-l ducă pe Cornelius la carceră... ”Maniu era în celula cu numărul 2, eu în 3”. Primiseră ”loje” speciale...

A refuzat să dea cu subsemnatul pentru a-l acuza pe marele lider politic Iuliu Maniu

Coposu-și avea obârșia-n Bobota Sălajului. Pui de protopop greco-catolic, viță nobilă. Un bunic fusese mâna dreaptă al marelui Gheorghe Pop de Băsești, celălalt se tutuia cu Alexandru Vaida-Voevod. Ai lui musteau de românism. Se apropie de Iuliu Maniu, unul dintre artizanii mărețului act de la 1 Decembrie 1918. Devine președinte al Organizației de Tineret PNȚ Cluj, apoi secretar personal al marelui om politic. Se mută la București, după cedarea Ardealului de Nord. Prin 1941, se găsește cu Arlette, fiica generalului Marcovici, cu care se va căsători în 1942 (după 14 ani de închisoare, se va stinge, grav bolnavă, în ultimele zile ale lui 1966).

Pe 14 iulie 1947 este arestat, dimpreună cu întreaga conducere a istoricului partid politic, după ”Înscenarea de la Tămădău”, deși nu făcuse parte din grupul ”săltat” acolo. E sfătuit să-l dea în primire pe Iuliu Maniu. Refuză. E luat la mână de toți ”greii” noului regim. Generalul Nicolschi, unul dintre marii torționari ai Securității. Colonelul Dulgheru, colonelul Enoiu, Mircea Lepădătescu, Pantiușa Botnarenco, un bețiv analfabet, considerat, de mulți, cel mai mare criminal din istoria noastră, cu peste 400.000 de români chinuiți ori uciși, în perioada în care a fost șeful Direcției Generale a Securității Poporului, colonelul Sepeanu ori ”faimosul” căpitan Brânzaru.

E ținut în arest preventiv, fără a fi judecat, aproape un deceniu. Silviu Brucan, ca Redactor-Șef adjunct al cotidianului ”Scânteia”, îi cere condamnarea la moarte în fața Tribunalului Militar. ”Nu i-am purtat ranchiună niciodată”, avea să spună după 1990. Gata! În 1956 apare dosarul fabricat. ”Înaltă trădare a clasei muncitoare” și ”crimă contra reformelor sociale”. Muncă silnică pe viață. E într-un regim sever de izolare la penitenciarul de la Râmnicu Sărat. Apoi, pușcăriile se succed cu repeziciune: arestul Ministerului de Interne, ”Malmaison”, Pitești, la reeducare, Jilava, Bragadiru, Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, lagărul de triere din Ghencea, penitenciarul Văcărești, Ocnele Mari, Gherla, Aiud...

E scos afară după vreo 15 ani de surgiun. Se îmbolnăvește grav. ”În momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare -51”, scrie Tudor Călin Zarojanu, unul dintre biografii săi. Nu scapă. E trimis la Rubla, în Bărăgan, cu Domiciliu Obligatoriu. Locotenent-colonelul Lupu îi dă târcoale, în încercarea de-al face turnător. Refuză categoric! E urmărit 24 de ore din 24. ”Noi dacă vedeam că nu venea acasă până la ora 9 seara, știam sigur că l-o înhățat acolo. Dacă nu apărea până la 10, puteam fi siguri că-i la Securitate”, rememora sora Seniorului, Flavia Coposu. Finalmente, e pus în libertate în aprilie 1964. Trăiește ultimele clipe alături de soția sa care pleacă spre o lume cu siguranță mai bună.

”Am fost condamnat la 25 de ani și am executat 17 de muncă silnică. Cel mai cumplit a fost la Râmnicu Sărat. 34 de celule complet izolate. 400-500 de calorii pe zi. Opt ani nu am vorbit cu nimeni. Am fost bătut cumplit, am fost bătut cu saci cu nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus să fac manej, nu mai vorbesc de suspendările pe o rudă de fier pentru a fi bătut la tălpi, bătăi cu capul de zi, cu pumnii, cu palmele, acestea erau considerate ca violențe mai ușoare, raportate la bătăile sistematice, prin care anchetatorii, așa-ziși anchetatori, voiau să scoată anumite declarații sau să impună să îți însușești punctele lor de vedere”. Corneliu Coposu

Trebuie să supraviețuiască, trebuie să se angajeze undeva. El, cel care discuta de la egal la egal cu fruntașii vieții sociale și politice din România ”Dodoloață”, el, cel care-i cunoscuse pe Antonescu ori pe regele Carol al II-lea, el, cel care dialoga cu oameni de vază precum Virgil Madgearu, e nevoit să se bage cu simbrie ca muncitor necalificat pe șantierele patriei, la Intreprinderea de Construcții Montaj București, atelierul de mecanică. E convocat la o discuție ”tovărășească, prietenoasă”, cu Gheorghe Gherorghiu-Dej. Nu era primul ștab comunist cu care se știa. Pe vremea unei detenții comandate de Carol al II-lea, prin 1937, se găsise cu Ana Pauker, ilegalistă PCR. Prin 1945, aveau să se revadă cu prilejul unei recepții la Palatul Regal. ”Atunci erați condamnat pentru lezmajestate, acum văd că sunteți în anturajul suveranului. V-ați schimbat convingerile?”, a fost întrebat. ”Nu, mi-am schimbat regele”...

În Valea Călmățuiului, Rubla din acele vremuri, unde are domiciliul obligatoriu, în Bărăgan, la muncă, prin 1963. Tot aici avea să ajungă și alt mare lider țărănist, Ion Diaconescu

Se vede cu liderul comunist pe care-l cunoștea din perioada interbelică și care se scuză pentru închisorile politice. ”N-am putut face nimic, pentru că rușii ne-au dirijat tot timpul”, aude. Primește propunerea de a deveni juristconsult al Consiliului de Stat. Logic, refuză. Apoi, Dej îi vorbește despre reabilitarea sa și a lui Iuliu Maniu. ”Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comuniști”, sosește răspunsul.

Comuniștii nu-l slăbesc deloc. I se fac 27 de percheziții între 1964 și 1989, i se ridică dulapuri întregi de documente, de manuscrise. După evenimentele din Decembrie 1989 avea să afle că dosarul său de urmărire informativă avea 38 de volume, cu circa 17.000-18.000 de file... Află că șase membri PNȚ, colegii săi, își luaseră angajamentul să-l dea în primire: unul spunea că este dușmanul clasei muncitoare, altul dorea să-și vadă copiii plecați în străinătate, iar ”turnătoria” era unica soluție, altul nu putea accepta că joacă bridge, o distracție de capitalist...

Așa cum le plăcea tovarășilor să spună, Coposu nu s-a potolit. A continuat cu activitățile ”imperialiste”, chiar sub nasul copoilor. În 1987, cu Securitatea pe urmele sale, îi adresează o cerere lui Jean-Marie Daillet, ”vicele” Internaționalei Creștin-Democrate. Îl roagă să afilieze Partidul Național Țărănesc, aflat în clandestintate, la organizația sa...

După evenimentele din Decembrie 1989 avea să conducă opoziția din România. Câțiva ani de continuă batjocură, dând impresia că vechiul regim nu a căzut. I s-au ”găsit” la sediu tiparnițe pentru dolari, s-a ”iubit” cu Doina Cornea pentru a-l naște pe Marian Munteanu, a vrut să vândă țara americanilor... Dar ”Seniorul”, imperial, și-a văzut de ale sale. A mers la Versoix, în Elveția, pentru a se găsi cu Regele Mihai, fidel dintotdeauna crezului său monarhic. A militat pentru ca Majestatea Sa să vină în România, de Sfintele Paști din 1992. A mers în Statele Unite, la invitația Congresului American. A fost numit ”Ofițer al Legiunii de Onoare”, cea mai înaltă decorație a Republicii Franceze.

Simplu, ”Seniorul”

Dar starea de sănătatea e din ce în ce mai precară. Crunții ani de detenție au săpat puternic. Fumează mult. E operat la ”Universitar”, în 1994. Se stinge pe 11 noiembrie 1995, la 81 de ani.

Înainte de Revoluție, nici nu știam cum arată, nici nu știam că există sau că a existat vreodată. Apoi, brusc, ne-a devenit, multora dintre noi, bunic, tată, frate, prieten... Un simbol care a arătat că SE POATE. Se poate să nu faci compormisuri într-o lume strâmbă, se poate să rămâi demn când soarta vrea să glumească aiurea cu tine, se poate să te arăți inflexibil când toți cei din jur se ”îndoaie”, se poate să ai principii sănătoase, deși ești ”cazat”, opt ani, la izolare, se poate să-ți păstrezi gândurile calde, curate, chiar dacă opt ani nu ai cum să i le istorisești, se poate să nu stângi pumnul, ci să deschizi inima când în față-ți apare călăul ce, asemenea gâdelui, ascuțea, cu decenii în urmă, securea, pentru al tău grumaz, se poate să ierți că un om ca și tine, un suflet, a pus cătușe celui mai frumos sentiment din lume, iubirea...

Apoi, când a plecat să e odihnească, după anii grei de temniță, Bucureștiul a ieșit pe străzi. Nu știa de ce. Umbla, așa, în derivă, făr’ de busolă.

Sunt 25 de ani fără Domnul Corneliu Coposu. Un sfert de veac de singurătate.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: