Cele mai frumoase opt imagini ale neamului nostru. Le știi?

 

Samoilă Mârza. Acesta este numele celui care ne-a dat cele mai importante fotografii din istorie, cele de la 1 Decembrie 1918. Marea Unire. Aveam tocmit un german, nu s-a mai prezentat. Tânărul de 32 de ani din Galtiu și-a pozat consătenii trași la straie de mare sărbătoare, apoi, duminică de dimineață, a suit pe bicicletă, și-a luat sculele și a plecat spre Alba. A stat numai afară, pentru că nu a avut ”credențional” n-a putut intra în Sala Marii Uniri. Sunt cinci cadre superbe. Aveam să-l dăm uitării. Se stingea singur, uitat de toți. Apoi ne gândeam chiar să-i tulburăm somul de veci...

 

Galtiu și nu Galțiu, așa cum mulți mai spun din cauza floricicii tricolore pictate sub ”t”, e un sat pe la vreo 11 kilometri de Alba Iulia. Azi numără vreo 400 de suflete. Cu 100 de ani în urmă, ceva mai puțin. Aici s-a născut Samoilă Mârza, fotograful Unirii. A plecat pe front, în armata austro-ungară, a ajuns prin Galiția, iar finalul Primului Război Mondial l-a găsit în Italia. A revenit în țară, via Viena, în ultimele zile ale lui noiembrie 1918. Pentru că iubea fotografia – și asta făcuse și în tranșee – a adunat fii și fiicele satului imediat după întoarcere – în parcul conacului grofului Szasz Pal, fiul cel mare al ultimului comite de Alba, părăsit de proprietar.

Sunt trei imagini. Niciuna nu a fost ”trasă” pe 1 decembrie – nu avea cum, pentru că cele 43 de suflete din Galtiu au ajuns la Alba la ora 11 dimineața – ci în noiembrie, pe final.

10 fete apar în poză. Prima din dreapta e Mariți a lui Cioflig, cea cu salbă de bănuți la gât. Avea să muncească cinci hectare de pământ, stingându-se în 1967. Doi copilași, un băiat și o fată. Primul a fost luat prizonier, trimis la Gurile Volgăi. Când s-a întors, avea numai 49 de kilograme, la 1,80 m. În spatele Mariți e Ștefan Magda, zis Peca, lovit, mai apoi, de o mașină, când mergea pe drum, tot la Alba...

Fata cu pălărie, nu cu basma, cea din mijloc, e Galeni Mârza, ”puiul” lui Iacob, participant la Procesul Memorandiștilor. Pavel Barbu e cel care ține steagul tricolor. Are cușma de miel așezată haiducește, pe-o sprânceană.

 

Apoi i-a pus să joace o horă. Cu Ionaș Popa, învățător. Rușii l-au luat prizonier. Când s-a întors acasă iar Lena, sora lui, l-a zărit, a scăpat gălețile cu lapte și a leșinat.

Onu a fost primul fecior al Anei și al lui Ștefan Mârza. În Galtiu de acum 100 de ani, ori te chemai Mârza, ori Barbu. Altă variantă nu prea exista. Flăcăii au adus și un cal, dar și steagul pe care scriseseră ”Galtiu – trăiască Unirea și România Mare”, alături de cinci floricele. Galeni Mârza, cea cu pălărie, e în mijloc. În alte comune, oamenii spărseseră 150 de ouă pentru a le lua gălbenușul și a desena, cu ele, galbenul de pe steag...

 

Pe aparatul foto cu burduf, cu lentile Carl Zeiss Jena, făcut la Dresda, Samoilă Mârza dăduse o ”părechie de boi”. În spate, pe bicicleta sa, făcuse un fel de ”portbagaj” din lemn, unde-și căra sculele. Mârza nu știa că germanul Bach, arvunit special pentru acest eveniment, nu avea să vină la Alba Iulia. În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, duminică, fotograful a luat cele trebuincioase, s-a suit pe bicicletă și, alături de cei 43 de săteni, a plecat din Galtiu spre Alba. Pentru că nu a avut credențional, acreditarea din ziua de azi, n-a putut intra în Sala Unirii, astfel că toate cele cinci imagini sunt ”trase” afară.

 

Își punea pe cap o pânză neagră, apoi introducea clișeul în casetă. Regla distanța din burduf, ca la acordeon, ținând cont de condițiile meteo de afară. Număra cu glas tare 1,2,3, apoi declanșa și acoperea la loc obiectivul. Clișeul era imediat izolat în caseta lui, pus în spatele bicicletei. Scotea o altă placă de sticlă pe care o potrivea în aparat. Cât era această sticlă de mare, atât ieșea și poza. Mergea cu ele acasă, le developa într-un mic laborator amenajat acolo. Așa făcea Samoilă Mârza cu fiecare imagine. Destul de complicat.

Oamenii nu prea stăteau la poză. N-avea portavoce. Le striga să nu se miște, regla totul, apoi trăgea imaginea. Cât pregătea totul, cu trepied, cu vânt puternic, cu tot dichisul, unii deja dispăruseră din cadru. Fiind 1 decembrie, nici vremea nu era prea prietenoasă...

 

Pentru că a sosit acolo ca simplu fotograf, Mârza n-a știut unde să meargă să ceară bilet. Nimeni nu l-a îndrumat, așa că a tras cadrele și a plecat spre casă. Abia peste câteva luni și-a dat seama că a fost unicul fotograf. Nu s-a bătut, niciodată, cu pumnul în piept pentru această ”exclusivitate”. A spus doar atât: ”Dacă nu făceam eu poze acolo, nu era nimic, acum văd și cei care n-au fost”.

 

„Organizarea Consiliului Național Central s-a făcut la Budapesta, metodologia s-a stabilit la Arad și adoptarea rezoluțiunii s-a făcut la Alba Iulia. Au fost propuse trei orașe: Cluj-Napoca, Sibiu și Alba Iulia. S-a ales Alba Iulia pentru că a avut atunci toate calitățile necesare momentului: era în centrul Transilvaniei, avea căile de comunicație necesare (cale ferată), avea cea mai puternică gardă națională, au fost 3.000 de gardiști – era nevoie de a pază bună ca să nu se infiltreze indivizi care să arunce grenade și nu se mai întâmple unirea. Unii au venit de pe front cu armele. Aici au fost depozitele de armament ale Imperiului. S-a dat armanent gărzilor naționale, celor care nu au avut. Au dat la Cluj, Brașov, Arad, și tot au rămas vreo 30.000 de puști. Vă dați seama ce cantitate uriașă de armament era în cetate, dar atunci cetatea avea rol de depozit și cazarmă. Apoi, Alba Iulia era un simbol – toți vorbitorii au amintit de Mihai Viteazul și de sacrificiul lui Horia, Cloșca și Crișan. Este orașul cu tradiție, istorie și continuitate. Era în mare majoritate oraș românesc, deși atunci avea doar 12.000 de locuitori. Dar nici Clujul nu avea mai mult de 30 – 40.000 de locuitori”, explică istoricul Gheorghe Anghel, fost director al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, motivul ce a stat la baza alegerii acestui oraș ca loc al Marii Uniri.

„Unirea”, ziar național cotidian, cum scria pe frontispiciu, apărut „duminecă, 1 Decemvrie 1918”, a publicat întregul program al acelei zilei, ce a fost stabilit și respectat întocmai. Unul dintre cele mai importante lucruri a fost asigurarea ordinii. Mai ales că au mers să participe la acel moment istoric, așa cum s-a estimat atunci, peste 100.000 de oameni. În Alba Iulia, a fost organizată Legiunea Română, nume dat după legiunea romană care a stat în vechiul Apulum, ce a asigurat siguranța pentru desfășurarea evenimentului.

Reprezentanții din fiecare comună, veniți cu steaguri și cu o „tablă cu numele ei”, au mers pe traseul porților și au ieșit apoi pe locul rezervat Adunării, „locul de exerciții militare, în apropierea pământului sfințit cu sângele lui Horea și Cloșca.”

Oamenii erau „făcuți atenți să ducă cu sine pâne și alimente”, pentru că, se explică însamli șapte vorbe scurte și clare, „banchete ori mese comune nu vor fi”. Pentru cei veniți din depărtări, cei de la organizare au „făcut posibil să fie provăvuți cu alimente în restaurantele din loc, iar în parte și la găzduitorii privați”.

După 1919, Samoilă Mârza a făcut albumul foto ”Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în chipuri”. I-a dăruit unul Regelui Ferdinand, care avea să-l recunoască drept fotograf al Casei regale. Altul a mers la Iuliu Maniu, altul la I.C. Brătianu, altul la Nicolae Iorga.

 

Probabil cea mai cunoscută imagine de la Marea Unire. Episcopul Iuliu Hossu citind Declarația de Unire. Interesant este faptul că acesta era doar cu un an mai mare ca Samoilă Mârza având, atunci, 33 de ani. Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, avea să se îmbrățișeze, mai apoi, cu Mitropolitul Ortodox Miron Cristea. Ducea, mai apoi, alături de alți fruntași, la București, pentru Regele Ferdinand, Rezoluția de Unire.

Pe 31 octombrie 1948 a fost mutat la vila patriarhală de la Dragoslavele, ținut sub pază, în foame și frig. A primit vizita lui Justinian Marina, apoi a intrat în audiență la Petru Groza. Ambii i-au cerut renunțarea la credința catolică, precum și la legătura sa cu Roma. A refuzat. A fost transferat la Mănăstirea Căldărușani, apoi, din 1950, la Închisoarea Sighet. De aici la Curtea de Aregeș, apoi, la Ciorogârla. În 14 septembrie 1969, preotul Emil Riti, în secret, l-a înregistrat pe cardinal citind Declarația din urmă cu 50 de ani. Avea să treacă la cele sfinte la Spitalul Colentina din București. Beatificat de Papa Francisc în 2019.

 

Altă imagine faimoasă, Declarația de la Alba Iulia, citită de avocatul dr. Aurel Vlad. Prin mama sa, era nepot al lui Gheorghe Barițiu. Ca președinte al Consiliului Național Român din Orăștie a avut un rol deosebit în evenimentele din decembrie 1918. Finanțist deosebit, a fost însărcinat cu eliminarea monedei străine din Ardeal și cu unificarea monetară cu Vechiul Regat. A fost arestat la Sibiu în ”Noaptea demnitarilor”. Avea 75 de ani. A fost dus direct la Închisoarea Sighet, fiind ”internat” aici vreme de 24 de luni. Povestea morții sale, deși tristă, e demnă de filmele lui Kusturica. Stins, la Sighet, pe 2 iulie 1953, Aurel Vlad a primit, prin decizia M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, o majorare a pedepsei cu 60 de luni!

 

Conform unor surse din cadrul Muzeului de la Alba Iulia, Samoilă Mârza ar fi tras, afară, șase imagini, nu cinci, dar una dintre ele nu este cunoscută publicului larg. 3+5= 8 imagini de la cel mai importat eveniment al istoriei noastre.

Fotograful nu se oprea aici. Continua să ”tragă” cadre importante. Vizita generalului Berthelot la Alba Iulia, Întregitorii Ferdinand și Regina Maria în 1922, 100 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, 10 ani de la Marea Unire. Spre finalul vieții, cei de la muzeu i-au oferit 5.000 de lei pentru a le dona aparatul, clișeele. Le-a spus că mai are foarte puține. În vreme de sărăcie, le vânduse unui negustor de oglinzi... S-a stins în 1967, uitat de toți. Peste ani, pe mormântul său apărea o țidulă: dacă nu se plătea taxa, urma să fie ”evacuat”. Grație unui istoric, somnul de veci nu i-a fost tulburat. Urma să ne batem joc și de memoria celui ce ne dăduse opt imagini mirifice...

Surse: pressone, calatoriilasingular

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: