Cel mai fericit ”Crăciun Fericit!”

Cel mai fericit ”Crăciun Fericit!”

Acolo, în mijlocul luptelor Primului Război Mondial, adversarii au făcut armele să tacă. Nimeni n-a mai atins patul de pușcă. S-a cântat, s-au schimbat țigări și nasturi de veston. S-a jucat fotbal. Apoi, moartea și-a intrat, din nou, în drepturi. Dar, pentru o zi, lunetiștii au sărbătorit Nașterea Domnului. 25 decembrie 1914.

Soldații germani și englezi făcând schimb de whisky și de țigări. Imagine apărută în ”The Illustrated London News”, 9 ianuarie 1915

Doamne, ce om era generalul-locotenent Walter Congreve! Camarad de arme, bătea așa-n, vreo 50 de ani și ceva, când preluase comanda Brigăzii a 18-a Infanterie. Primul Război Mondial, trupele englezești. Luptase-n Al Doilea Război al Burilor, luptase pe fronturile din Africa de Sud. Acum era acolo, în tranșee, la Neuve Chapelle, Artois, Franța. Tușina mustața și dicta. Dicta și tușina mustața. Țucălarul de bătea la un soi de mașină de scris, insistase olecuță: ”Dar, Sir, e foarte probabil ca omul nostru să fie luat în bătaia puștii inamice”. Însă gândurile lui Congreve erau imperturbabile. ”Mergi de află un interpret, să citească asta pre limba friților”, îi zisese aghiotantului.

Întâia mare conflagrație a Omenirii mușca din Europa. Grozăvii mai fuseseră, în cei aproape 2000 de ani de istorie, dar precum aceasta, niciuna. Se pornise în faimoasa ”Cursă către mare”. Numai în Prima Bătălie de la Ypres luptaseră 10.000.000 de soldați. Pe râul Aisne pieriseră 250.000 de francezi. Din 28 iulie, preț de cinci luni, războiul luase sute de mii de vieți. Unii nu erau pregătiți pentru așa ceva. Unii? Toți!

În 1914, Crăciunul picase într-o vineri. Atunci, la Nașterea Domnului Iisus, omul lui Congreve se săltase peste dâmbul de pământ și prinsese a ciripi pre limba lui Goethe. Englezii, aliații, cereau un armistițiu. O pace de o zi. Cea în care fiul lui Dumnezeu venise pe lume. Pentru 24 de ore, armele trebuiau să tacă. Se făcuse liniște. O liniște de-o tăiai cu cuțitul. Nemții suiră pe povârnișul tranșeelor un brăduț împodobit cu bomboanele din rația zilnică. Prinseră a cânta ”Stille Nacht!”. Pe toți zeii, ce vocea aveau! Oare friții ăștia dispuneau numai de tenori în armie? Supușii Regelui George al V-lea ițiră capetele. Cu o zi înainte, ar fi fost ținte sigure pentru lunetiștii adverși. Dar, nu, acum era pace! Da, suna ciudat, nu, acolo, în mijlocul luptelor?

101 ”sufragiste” britanice scriseseră o depeșă femeilor din Germania și Austria. Le cereau să le... ceară soților, fraților, taților lor să oprească, măcar pentru câteva ore, lupta. Degeaba... Papa Penedict al XV-lea îndemnase la armistișiu, pe 7 decembrie. În van...

Și-atunci, în acea dimineață de Crăciun 1914, 100.000 de soldați nu se mai atinseră de arme. Merseseră acolo, pe ”Pământul nimănui”. Schimbară țigări, priviră poze cu cei de acasă. ”Jur că mi-am aprins trabucul de la cel mai tare lunetist german, care nu cred că avea mai mult de 18 ani”, scrisese un tip din Albion. ”I-am spus că-mi plac nasturii lui, că acasă, în Anglia, am o colecție impresionantă. A scos un soi de briceag, a tăiat vreo patru dintre ei și mi-a spus că-s ai mei”,  notează și Bruce Bairnsfather. ”Iubită mamă, e 11 dimineața, pe 26 decembrie. Trag din pipă. În pipă am tutun, normal! Stai, stai, nu râde! Tutun german. Nu, nu e luat de la vreun prizonier, ci primit de la un soldat, în timpul Armistițiului”, notează și Henry Williamson, un băiat de 29 de ani. Uite-l pe Căpitanul Sir Eduard Hulse cum povestește unui german despre logodnica sa și despre motocicleta de 3.5. Uite-i cum cântă cu toții, englezi, scoțieni, iralndezi, prusaci, germani, ceva ce se termină cu ”Auld lang syne”... Uite-l pe Robert Miles, din infanteria ușoară, cum scrie că ”Tocmai am trăit cel mai inimaginabil Crăciun din câte există”. Dacă e liniște, îi auzim pe nemții care urlă, în limba lui Schiller, ”Crăciun Fericit, englezilor!” Se bea vin, coniac. Delicatesa-i Pumpernickelul, pâinea neagră de Westfalia.

 

Da, imaginea nu e clară, dar este una istorică! Germani și englezi, în Armistițiu, Crăciunul lui 1914, Primul Război Mondial

Apoi cineva vine cu geniala idee: o partidă de fotbal între aliați și germani! Sufletele care ieri se omorau pentru un petic de pământ, pentru un copac sau pentru un capăt de pod, uită de toate și de tot. Aleargă până la sătucul Messines. Germanii scot din tranșee o minge. Nu contează care și cum  sunt echipele. Unii spun că friți n-au fost, că englezii s-au duelat cu scoțienii. Alții pomenesc și de francezi. Se aduce vorba despre niște tipi cu kilturi care s-au impus cu 4-1 contra unei selecționate din Prusia&Hanovra. Vin și detaliile ce pomenesc de o cutie cu carne de vită pe post de minge... Cei mai mulți acceptă că Aliații s-au impus, finalmente, cu 3-2 contra germanilor. Dar asta contează cel mai puțin! Sportul unise oamenii care, deși nu se cunoșteau, erau condamnați să se urască de moarte!

”Războiul ne obosise. Și atunci câd clopotele din sat au început a bate, mi-am luat binoclul și a privit peste tranșee în acea direcție. Incredibil! Germanii și francezii jucau un meci de fotbal, în timp ce cei de pe margine mâncau biscuiți. Era frig, iar din trupurile lor încălzite ieșea ceva, așa, precum un soi de abur”, scrie soldatul Richard Schirmann. Locotenentul Kurt Zehmisch, din Regimentul 134 Infanterie Saxonă, notează clar că englezii au adus mingea, ”obiectul muncii”, dar parcă nici asta nu mai contează!

Cenzura pleacă la drum. Presa nu poate publica imagini cu combatanți strângându-și mâinile și pufăind din țigară. Păi ori e război, ori nu mai este? Nemții nu dau nimic. Francezii nu scapă o vorbuliță. Englezii sunt ceva mai ”deschiși”, dar informațiile ajung mai greu. Americanii și italienii scriu, pe 30 decembrie, despre armistițiu și despre meciul de fotbal.

Povestea nu s-a mai repetat după... Comandanții redactaseră, deja, ordine exacte: nu fraternizăm, nu organizăm meciuri de fotbal, nu cântăm dimpreumă. Apoi, în 1916, a venit Verdunul, în 1917 a venit utilizarea Iperitei, gazul muștar... Lumea nu mai avea timp de schimburi de țigări și de nasturi de la veston.

 

În 2005, apare filmul ”Joyeux Noël”, ce descrie evenimentele din 1915. Aici, germanii, englezii și francezii se îndreaptă spre locul în care urmează să se dispute meciul de fotbal

Anii trec. Unii spun că momentele acelea-s legendă, că n-au existat. Alții, că s-au petrecut, dar că-s înflorite. La început de ianuarie 2007, o casă de licitații, ”Bonhams”, scoate la vânzare o scrisoare de cinci pagini. E adresată către ”My dear Mater” și e semnată, simplu, ”Boy”. Vorbește despre Armistițiu și despre acel meci de fotbal. Cu detalii. Prețul de pornire e undeva pe la 300, poate 400 de lire sterline. E vândută cu 14.400. Achiziționată de Chris de Burgh. Da, ”acel” Chris de Burgh. Unchiul, Tomas, îi pierise în luptele Primului Război Mondial.

Rândurile erau simple, de creion. Se terminau ceva de genul: ”Mamă, n-o să-ți vină să crezi! Am trăit cel mai fericit Crăciun Fericit!”

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: