Carol I, neamțul care ne-a scos din peșteră: ”Totul pentru țară. Nimic pentru mine!”

S-a născut în Anglia. Un tată plecat non-stop de acasă, o mamă inexistentă. Au căsătorit-o din interes cu un bărbat care nu s-a ridicat, niciodată, la a sa înălțime. A ajuns în România, patrie de care s-a îndrăgostit iremediabil și pe care a numit-o ”dulcea țară”. A alinat sufletele ciobite în Primul Război Mondial, trasă la costum popular, a lipit puzzle –ul țării mari, ”Dodoloață”.

 

După abdicarea lui Cuza, n-a fost prima opțiune, dar a acceptat să păstorească o nație despre care nu știa mare lucru. A călătorit deghizat până pe plaiurile mioritice, a găsit porci în fața așa-zisului Palat Regal și a vrut să plece, de mai multe ori. Dar a iubit această nație, a fost iubit și și-a respectat supușii. Ne-a adus Independența de Stat, biblioteci, expoziții, gări, palate. Și o rigoare nemțească. A fost regele care și-a purtat, și în somn, cu demnitate și mândrie, coroana.

Pe la 1812, Dinicu Golescu, stolnicul, dăduse poruncă spre a i se ridica un conac, pre la mijlocul Podului Mogoșoaiei. Trei ani trebăluiră meșterii la el. Un cat, 25 de odăi, lucrare frumoasă. Prin 1820, îl prinse pe sculptorul Karl Schmutzer, care se angajase să ornamenteze locul cu 46 de basoreliefuri și 29 de altreliefuri. Devenise Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă, apoi, de acolo fusese săltat, doar în budigăi, Alexandru Ioan Cuza, în noaptea aceea de februarie, 1866.

 

Aci înfrână trăsura.

 

În față, în nămolul gros, zburdau câțiva porci, cravașați de niscavai personaje desprinse din Budai-Deleanu.

 

Semeț, generalul Golescu, gazda, făcu un semn, așa, cu capul. Ceva de genul: ”Aici e!”

 

  • Qu’est-ce qu’il ya dans cette masion?” (”Ce se petrece în această casă?”)
  • ”C’est le palais”...
  • ”Unde este palatul?”

 

Prințul Carol, ce părăsise castelul familiei din Sigmaringen, o bijuterie arhitectonică ce viețuiește și-n zilele noastre, tocmai ce lua cunoștință cu noul său oraș de 162.000 de suflete și cu ”superbul” domiciliu. Când Elisabeta, viitoarea sa soață, îi trimise depeșă spre a-l întreba dacă totul e bine, dacă se poate așterne la drum, anunțându-l că abia așteaptă să se stabilească în castel, Carol îi răspunse degrab’: ”Mai stai, rogu-te, puțin!”

 

Regele Carol I, 48 de ani de domnie

Tipu’ zisese ”DA” din prima, deși fusese ales din a doua. Tara era-n jale după izgonirea lui Cuza. Frământări, lupte interne, războaie pentru putere. I.C. Brătianu bătuse-n poartă la Filip al Belgiei. Treaba era clară: ne trebuia un băiat de pe alte meleaguri, ”nealterat”. Dar Contele de Flandra ne dăduse cu flit. Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen se lăsase înduplecat cu greu. Cancelarul Otto von Bismarck, personaj imens, uns cu toate alifiile, îi zisese doar atât: ”De ce să nu încerci? Dacă reușești, cu atât mai bine pentru tine! Dacă eșuezi, o să te întorci cu amintiri interesante!”

La 27 de ani, era un militar de succes, școlit la Dresda, apoi la cadeții din München. Voluntar în armata Prusiei, avea grad de căpitan. Călătorise deghizat și, pe 6 mai 1866, era la Baziaș. Drobeta Turnu Severin, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, carele de atuncea i se zice ”Drumul lui Carol”. Primarele Dimitrie C. Brătianu îi dă cheile orașului pe 10 mai, la intrare. ”Jur a fi credincios legilor țării, de a păzi religiunea românilor, precum și integritatea teritoriului ei și a domni ca domn constituțional”. ”Jur” e primul cuvânt pe limba lui Neculce rostit de principele Carol I. ”Punând picioarele pe acest pământ, am și devenit român! Cetățean azi, mâinem de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu dumneavoastră soarta cea bună ca și cea rea”.

De aveți vreme câteva secunde, hai să vedem ce-a găsit omul pe iste meleaguri?

• BUCUREȘTI

 

- 162.000 de suflete populație

- se cumpără primele aparate de inginerie cadastrală necesare pentru nivelament

- 250 de străzi pavate cu bolovani de râu sau piatră cioplită, cubică

- încep să fie desființate cimitirele din interiorul orașului. Din 109 existente, vor fi dezafectate 65

- primăria obligă pe toți căruțașii să facă șase zile pe an, gratis, transport pentru folos public

 

• ȚARĂ

 

- 4.424.000 suflete populație

- 25% din fondul forestier și agricol al bisericilor luat și dat la țărani. 400.000 de familii împroprietărite

- țară fără Constituție, avea să fie promulgată pe 1 iulie 1866

- regatul nu are nicio linie de cale ferată funcțională

 

De aici pleacă la drum 48 de ani de domnie, cei mai importanți din istoria noastră.

 

SOLICITA ACUM

Regina Elisabeta și Regele Carol I. După pierderea unicului copil, relațiile dintre cei doi s-au răcit. Suflete inteligente, au convenit să continue, spre binele familiei și al țării. Carol s-a stins în 1914. Elisabeta, doi ani mai târziu

N-a apucat să parcheze bine, că a și numit un Consiliu de Miniștri, cu Lascăr Catargiu la timonă. I-au zis ”domnitor”, în 10 mai 1866. A cerut o Constituțiune, nu putea pleca la drum fără un papirus oficial. S-a făcut, imediat, una. Azi i-am spune ”plagiat”. Atunci am catalogat-o drept ”elaborată după modelul belgian”...Era zeu peste funcționarii publici, bătea monedă, comanda armata, sancționa legile. S-a făcut că nu vede dependența curentă a țării față de Imperiul Otoman, un prim mic pas către Independența de Stat.

Numa’ că nu știa în ce se băgase. După ce ne-a aflat caracterul, n-a mai fost atât de sigur că vrea să ne fie baci. În septembrie 1869, pe apa Dâmboviței venise și Elisabeta, a sa soață. Dimpreună și-au făcut bagajele și au zis să-i dea cu praf de mers. Era 1871. În cinci ani schimbaseră 10 guverne, cu 30 de remanieri. Cam ca acum. Gata, i se luase! Pe 15 ianuarie 1871, în ”Augusburger Allgemeine Zeitung” apare o depeșă, aparent semnată de domnitor, adresată unui prieten fictiv, Auerbach. Rândurile vorbeau despre partidele politice românești erijate în ”diriguitorii acestei țări”. Mioriticii au sărit ca arși, l-au acuzat de trădare. S-a domolit.

Mulți ziceau că e ”rece”. Nu se bătea pe burtă cu politicienii, nu juca ”pitișa” cu ei. Nici măcar nu dădea noroc. Le întindea mâna, aceștia îi atingeau două degete și...sănătate! Zicea, mereu: ”Ce fel de rege sunt eu, ce prestanță am, dacă mă îmbrățișez, toată ziua, cu demnitarii?” Elisabeta, tovarășa de viață, un suflet dotat intelectual, îi făcea cea mai scurtă și mai completă caracterizare: ”E o persoană care-și poartă coroana și în somn”. Păstra în sânge meticulozitatea nemțească. Primea la ore fixe, nu întârzia niciodată. Un tip singuratic, posac. Nu mânca mult, nu se îmbrăca după moda vremii. Au un copil, o minune de fetiță, Maria. Decedează la patru ani, de scarlatină...

Când Maria, viitoarea Regină, aducătoarea de Unire, îi dăruiește nepoții, e cel mai bucuros om din lume. Se schimbă, pare că se topește după Carol al II-lea, viitorul rege. În serile de vară, apucă bastonul, cheamă un nepot sau o nepoată și așa, doar ei doi, hoinăresc până seara târziu pe străzile orașului.

Candiano Popescu îi pusese gând rău. O revoltă ce urma să cuprindă 13 județe, ”Republica de la Ploiești”. L-au arestuit în aceeași zi. Băiatul s-a spălat de păcate, participând, ca maior, la Războiul de Independență.

 

Încoronarea noului rege al României. Desena apărut în presa de peste hotare

Când rușii s-au apucat de treabă cu turcii, le-a permis primilor să treacă pe la noi prin ogradă, aceștia obligându-se să respecte integritatea teritorială. La 12 aprilie 1877, otomanii au bombardat localitățile românești de la Dunăre, iar noi am ripostat cu rafale de tun. Atunci a născocit faimoasa: ”Asta-i muzica ce-mi place!” Acolo, în bătăliile de pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română la avut pe Carol I lider efectiv, Regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Am obținut independeța absolută de la ”Sublima Poartă”, act istoric de o importanță uriașă.

”Domnitorul a plecat la tabără îndată ce s-a auzit că rușilor le merge rău cu războiul și că li s-a pus Osman Pașa de-a curmezișul în drum. La tabăra de la Calafat a plecat Domnul cam pe la începutul lui iulie și a stat acolo vreo șase săptămâni. Nu s-a mai întors acasă, după căderea Plevnei. El a fost între oștenii săi și a îndurat neajunsurile și greutățile războiului douăzeci și șase de săptămâni, fără întrerupere. Mai bine de o jumătate de an a zăbovit pe câmpiile de luptă, bătut de ploi și de vânturi, și primejduindu-și viața pentru binele țării”.

George Coșbuc

Devine REGE AL ROMÂNIEI. Coroana reginei e din aur, a regelui din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna, pe 30 august 1877. Bucureștiul e-n sărbătoare. Se merge la Mitropolie, unde domnește Calinic Miclescu, un antiunionist convins, împușcat pe când se opunea alipirii Moldovei de Țara Românească. La 14.00 cuplul e la Palatul Regal. Urmează două zile de sărbătoare, cu care alegorice și momente din istoria industriei, comerțului ori artei.

În timpul domniei sale, statul român înflorește, chiar dacă nu în toate domeniile. Își iubește supușii. Spune, mereu, ”Nimic pentru mine, totul pentru țară!” ”Aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicați de o dinastie energică și inteligentă la rangul națiunilor civilizate, ci un vechi și nobil popor care-și are locul, deși pe nedrept necunoscut, în istoria lumii”, afirmă. Naște Academia Română, Banca Bațională. Naște mondeda denumită ”leu”, construiește cel mai lung pod din Europa la acel moment – cel de la Cernavodă, al lui Saligny – face 3.800 de kilometri de cale ferată într-o țară străbătută de căruțe. Castelul Peleș, superbitatea, e dorința lui. Portul Constanța, unul modern, la fel. Anii trec. Îmbătrânește. Știe că puterea marilor proprietari de pământ e mare. Asta-l doare. Știe că administrația e coruptă și ineficientă.

Primul Război Mondial începe să muște din omenire. Vrea să intre în luptă de partea Puterilor Centrale. Opinia publică e cu Antanta. Convoacă, în august 1914, o întâlnire de urgență a Consiliului de Coroană. Puterile lumii trimit mesageri la București ori Sinaia, pentru a-l convinge să lupte pentru o tabără ori alta. ”Pe Regele Carol aceste intervențiuni îl torturau groaznic. El socotea că onoarea lui era angajată în alianța noastră”, notează, în ”Amintiri”, I.Gh.Duca. Familia regală e cuprinsă de frământări. Elisabeta ”joacă” pe partea Germaniei. Îl sfătuiește să renunțe la tron, să plece în exil dacă are de gând să ducă România de partea Antantei. Ferdinand, moștenitorul, e moale, e supus, pleacă la orice oră. Dar cea care ține piept e Principesa Maria, o fire strașnică. E filoengleză, filofranceză. Carol e rupt în două. E sfâșiat. }ara asta din care voia să dezerteze, la început, pe care a iubit-o, apoi, era împotriva lui!

Sâmbătă, 10 octombrie 1914, se simte rău. Doctorul e chemat, dar, până când acesta sosește, Regele de 75 de ani pleacă de pe această lume. Da, e ironic, e morbid, dar prin asta rezolvă și problema intrării României în război...

”Acum mi se deplasează durerea de inimă, aș vrea să mă odihnesc nițel”.

Ultimele cuvinte spune de Regele Carol I, în limba română, dar cu accent german

Trupul neînsuflețit al marelui Rege părăsește Peleșul pe un afet de tun. Ajunge la București. O mare de lume umple străzile. Colo, sus, pe catafalc, chipiul pe care tânărul căpitan îl purtase în 1866, când venise în țară. 48 de ani de atunci.

Se merge spre Curtea de Argeș, loc de mănăstire și de pomenire. La Golești, ultimul popas la plecare, primul de la intrare de cu cinci decenii înainte, Pia Brătianu, soția lui I.C. Brătianu, îi iese în cale, la 73 de ani, pentru un ultim omagiu...Neamțul care scosese România din peșteră nu mai era!

...”Prea Bunule, Stâpâne, sufletul robului tău Carol, mutat dintre noi, îl odihnește, în loc de verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, toată întristarea și toată supărarea”...

 

Regela Carol I (primul din stânga), alături de Regina Elisabeta și de principii moștenitori, Ferdinand și Maria

Zestrea lăsată de Carol I

27 iulie 1868 – pune piatra de temelie a noului spital-sanatoriu de la Pantelimon. Vechea construcție, ridicată de Grigore al II-lea Ghica, devenise o ruină.

19 octombrie 1869 – inaugurează linia ferată București – Giurgiu, cu două garnituri plecate din Gara ”Filaret”.

31 octombrie 1871 – participă, la București, la inaugurarea oficială a iluminatului cu gaz aerian, concesionat în 1868 lui Gottereau.

13 septembrie 1872 – inaugurează ”Gara Târgoviștei”, viitoarea ”Gară de Nord”, când se dă în exploatare linia Roman – Galați – București – Pitești, cu 39 de stații.

8 ianuarie 1875 – Devine unul dintre fondatorii ”Jockey Clubului” din București.

2 aprilie 1877 – Carol I convoacă la Palatul Regal din București un Consiliu de Coroană extraordinar. Se hotărăște participarea României la războiul dintre ruși și turci, cel ce va duce la obținrea Independenței de Stat.

10 iulie 1878 – Printr-un decret al lui Carol I se încuvințează comunei București un împrumut de 15.150.000 de lei pentru realizarea trei importatante lucrări: canalizarea Dâmboviței, alimentarea cu apă și realizarea pavajelor.

25 februarie 1879 – Carol I inaugurează noua fabrică de chibrituri din Dealul Filaretului. Producea 300.000 de bețe zilnic.

2 octombrie 1886 – Inaugurează primul local propriu al Școlii Naționale de Poduri și Șosele.

7 octombrie 1890 – Este prezent la momentul în care se pune piatra de temelie la Palatul de Justiție.

26 noiembrie 1890 – Pune piatra de temelie la podul lui Anghel Saligny de la Cernavodă, al treilea ca lungime din lume la acea vreme

3 mai 1891 – Regele Carol I propune lui Lascăr Catargiu, șeful guvernului, înființarea unui ”așezământ spre binele tinerimii universitare”. Este actul de naștere al Bibliotecii Centrale Universitare.

20 octombrie 1894 – Pune piatra de temelie a Palatului Poștelor, terminat în 1900. Este actuala clădire a Muzeului Național de Istorie, cea de pe Calea Victoriei.

14 februarie 1899 – Carol I își face testamentul, ”scris și iscălit de propria mână”.

16 august 1905 - Încep lucrările de amenajare a Parcului ”Filaret”, unde, la 6 iunie 1906, se va deschide expoziția națională consacrată celor 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I. Practic, acesta este semnalul de modernizare. Astăzi, locul este cunoscut drept ”Parcul Carol I”.

6 iunie 1906 – Inaugurarea oficială a ”Expoziției Generale Române”, 40 de ani de domnie Carol I.

30 iunie 1912 – Pune piatra de temelie a ”Muzeului Național”, viitorul ”Muzeu al Țăranului Român”, cel de pe ”Kiseleff”

 

Funeraliile Regelui Carol I

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: