Badea Cârțan. ”Un dac a coborât de pe Columna lui Traian!”

La 17 ani, cioban fiind, a aflat cum s-a format poporul român. N-a înțeles de ce niște munți despart oameni care vorbesc aceeași limbă și care au aceleași obiceiuri. A luat cărți și a trecut cu ele în Ardeal. A fost prins, bătut și arestuit. A dormit la poalele statuii lui Mihai Viteazul. A dormit la poalele Columnei lui Traian din Roma, unde a ajuns pe jos, cu pământ strămoșesc în desagă și cu boabe de grâu. A vorbit despre românism și românitate parizienilor, egiptenilor, italienilor. Volumele pe care voia să le împartă fraților i-au fost arse, casa întoarsă pe dos de către jădnarii maghiari. O avalanșă l-a surpins în timp ce căra ceasloave de cealaltă parte... S-a stins la 62 de ani, fără a apuca să vadă Unirea cea Mare, după care a jinduit toată viața

 

”Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan”, din Cârțișoara, locul în care s-a născut, deține obiecte care i-au aparținut

 

Până pe la 17 ani, nu știa a buchisi slovele. Născut cu fix 10 ani înainte de Unirea cea Mică, în Cârțișoara, Sibiu, Gheorghe Cârțan, aflase, pe la 11 primăveri, că toți cei care știu a scrie românește sunt oprimați, pedepsiți, așa că n-a dat pe la școală. Vara, pe acolo, prin Oprea, prin Streza-Cârțișoara, căuta cuiburi de paseri, apoi, toamna mergea după zmeură, după mure ori după alune. Cunoștea orice apă, orice curmătură, orice vârfuleț.

În perioada zbuciumată a anilor 1848-1849, groful Teleky părăsise Țara Făgărașului, pe atunci teritoriu austro-ungar, lăsase tot ce avuse de lăsat arendașului Oliver Boier și fugise. Așa se face că tatăl lui Gheorghe l-a dus pe acesta la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, unde ăst mic prinse a face brânză, a face caș. Lucrare mare, cu 2.000 de oi: jumătate ale grofului Teleky, 500 ale administratorului Boier, restul ale oamenilor de prin partea locului.

Auzise, de multe ori, că de cealaltă parte a muntelui viețuiau frații lui, liberi de orice stăpânire străină. Dorise să treacă dincolo, dar aflase că se lasă cu pedeapsă grea, dacă se știe. În toamna lui 1864, pe când avea doar 15 ani, și-a luat inima în dinți: a folosit o stratagemă – a ”dirijat” oile greșit – și a apucat să vadă și să stea de vorbă cu oamenii din Regat... Multă vreme după aceea n-a putut dormi...

Pe 23 mai 1867 și-a luat cele 40 de oi care-i reveneau drept moștenire și a plecat de pe culmi în Bărăgan, la Ciulnița. Aici s-a găsit cu Ion Cotigă, un intelectual brașovean care mustea de românism și care alesese, de bună voie și nesilit de nimeni, să devină cioban. Fost învățător, Cotigă l-a luat pe Gheorghe sub aripa sa. I-a povestit nițelușă istorie a românilor, i-a vorbit despre filosofi, l-a învățat să scrie, l-a pus să citească. Da, pare greu de crezut, dar tânărul de 17-18 ani a aflat, acolo, la stână, grație dascălului care-i va influența devenirea ulterioară, de Platon și de Socrate, de Ovidiu, cel exilat la Tomis, de Traian și de Decebal, părinții poporului nostru. Ciobanul era fermecat, uneori stăteau până în miez de noapte cu poveștile. Cârțan – atât cât putea el la acea vreme și date fiind condițiunile – era plin de românism și de românitate. Ceva sincer, nu forțat.

 

A fugit de armata austro-ungară, s-a înrolat în Regat

La 1870 primește ordin de incorporare în armata austro-ungară. Refuză, continuă să se ascundă la Ciulnița, dar asta înseamnă că se rupe de orice veste de acasă. Vine 1877, anul Războiului de Independență. I se rechiziționează 1200 de ori și, deși refuzase uniforma de peste munți, se anunță volintir în oastea ce pleca spre Vidin și Plevna. Se apucă de instrucție, vrea să meargă pe front alături de frații săi, dar turcii sunt înfrânți. E lăsat la vatră pe 12 iulie 1878, ajunge în Cârțișoara, unde află că, între timp, mama sa trecuse la cele veșnice. Dar situația lui era complicată: opt ani nu se prezentase la încorporare, era amenințat cu închisoarea. A acceptat, a ajuns prin Bosnia-Herțegovina, ofițerii erau austrieci, se vorba numai în germană, așa că prinse a desluși și limba lui Goethe.

Când s-a întors la Ciulnița, Cotigă n-a mai vrut să lucreze dimpreună. Așa că și-a luat cele 400 de oi, în primăvara lui 1882, și s-a întors în Transilvania. Pentru că păștea mioarele pe pământurile unor sași, a ajuns să plătească amenzi mari, fiind nevoit să vândă din animale. La un moment dat, a rămas fără nicio viețuitoare în ogradă. S-a dischisit și a zis să meargă la Viena, la împărat, să-i spuie păsul. L-au prins, l-au suit în tren și l-au trimis, pachet, spre casă.

1894 îl găsește la Procesul Memorandiștilor de la Cluj. Cu marele Ion Rațiu spunând: ”Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă!” E arestuit și bătut de jandarmi, care nu pot crede că un cioban, din proprie inițiativă, vine să asiste la un proces politic. E chestionat cine l-a trimis, de unde primește îndrumătura, sursa banilor. Răspunde, sincer, că e român, că suferă și că nimeni nu-l îndeamnă să facă ceva, că totul vine din suflet. E bătut din nou.

Devenit Badea Cârțan, eroul nostru decide să plece în Regat, la București. De pe vremea poveștilor lui Cotigă rămăsese cu gândul la Mihai Viteazul și la marea sa Unire. Știe că pe apa Dâmboviței e o statuie a domnitorului, cea finalizată pe 8 noiembrie 1874, opera unui arhitect franțuz, Albert-Ernest Carrier-Belleuse. O ia pe jos, să admire ecvestra eroului românilor. Ajunge mai pe iarnă. N-are unde să doarmă, dar, pentru că e obișnuit cu zăpada, se culcă jos, la poalale statuii. Stă acolo nopți de-a rândul. Într-una dintre ele, Ion Grama, omul bun la toate de la Liga Culturală, îl zărește. Când află ce și cum, îi facilitează o întâlnire cu V.A. Urechia, președintele Ligii, membru fondator al Academiei Române, o minte luminată, și cu Grigore Tocilescu, istoric, arheolog, folclorist, de asemenea membru al ilustrei comunități. Stau la taifas ceasuri întregi: despre istorie, despre simțăminte, despre tradiții, despre obiceiuri. Oamenii sunt uimiți de Badea Cârțan. Urechia îi spune lui Grama să devină însoțitorul ciobanului. Ajung la puținele muzee de atunci, vizitează redacțiile ziarelor. Se găsesc cu Nicolae Iorga, cu George Coșbuc, cu Spiru Haret, cu I.C. Brătianu, cu Take Ionescu. Află că memorialiștii săi au primit de la două luni la cinci ani de închisoare, nu se lasă până nu-i vizitează la Vac, în Ungaria.

 

Statuia lui Mihai Bravu, așa cum se găsea ea acum mai bine de 130 de ani, când Badea Cârțan a dormit lângă ea

 

Dar mintea îi stă la altceva. Tocilescu i-a explicat, pe îndelete, formarea poporului român. I-a vorbit despre coloana cea mare de la Roma, Columna lui Traian, unde-s scene din războaiele cu dacii. V.A. Urechia îi explică ce înseamnă un drum până acolo, însă Badea Cârțan e neînduplecat. Pleacă spre Italia în ianuarie 1896, pe jos. Profesorul l-a ajutat moral și financiar, i-a dat câteva scrisori de recomandare. Pune în a sa traistă un pumn de pământ din grădina casei, precum și boabe de grâu, pentru a le duce ofrandă înaintașilor. Lasă Timișoara, lasă Szegedul, ladă Budapesta, trece prin Viena, prin Salzburg, prin Geova și, pe 15 februarie, iată-l la Roma, la piciorul Columnei! A presărat pământul românesc precum și boabele de grâu și, conform obiceiului său, s-a culcat la picioarele monumentului. Și-a întins sarica și-a dormit liniștit că a ajuns la picioarele strămoșilor. A doua zi s-a trezit înconjurat de admiratori. Un ziar titrează: ”Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cu cușmă, cu ițari și cu opinci”. I se publică fotografia, i se iau interviuri, chiar dacă cerberii vor să-l arestuiască în timp ce el țipă, în românește, că sunt frați și că ”Roma este mama noastră comună”. Scriitorul Duiliu Zamfirescu, secretarul legație noastre la Roma, are grijă de el. Ciobanul nostru merge să viziteze Senatul, Forumul, Capitoliul. Stă de vorbă cu diferite personalități filo-române, cu fruntași ai vieții politice de acolo. E considerat un ”sol al poporului român”. După o lună de ședere la Roma, ajunge acasă, pe 18 martie 1896. E, din nou, la București, ca oaspete al profesorului V.A. Urechia, iar ziarele se luptă să-i afle poveștile de la Râm...

 

Vorbește studenților de la Paris. Fotografia de la Roma îi e confiscată

10 iunie 1896 îl găsește acasă, la Cârțișoara. Aici îl așteaptă jandarmii unguri. Este bătut crunt de către aceștia și i se confiscă fotografia pe care o avea cu Columna lui Traian, toate cadourile primite, dar și cărțile sale. E trimis direct în fața judecătorului, este întrebat despre legăturile sale cu Regatul, despre ”vizita” de la Roma. Se fac intervenții și, după două zile, este eliberat.

În august 1896 e la Paris, după ce a trecut prin Viena, unde a depus o nouă plângere la împărăție, pentru modul în care sunt tratați românii. În ”Orașul Luminilor” e dus să viziteze muzeele, iar Emil Picot, profesor la Școala de Limbi Orientale, îl prezintă studenților francezi. Merge și la Mormântul Mântuitorului. Suferă când vede că aici se fac slujbe în toate limbile pământului, dar nu și în românește. Se bagă în apa sfântă a Iordanului.

Autorităție maghiare nu văd cu ochi buni acțiunile sale. Știu că Badea Cârțan își umple desaga cu cărți și merge cu ele în Ardeal. Are un prieten, Ioan Șari, unde mai depozitează aceste minunății. Dar prim-pretorul plasei de atunci află și, însoțit de jandarmi, umple patru care cu cărți. Pleacă spre Brașov cu ele și le dă foc. Badea Cârțan ajunge în teminiță, sub acuzația de ”uzurpare”. Regele Carol I face o intervenție la Franz Iosef, iar ciobanul este lăsat slobod...

În septembrie 1899, la Roma are loc cel de-al XII-lea Congres de Istorie al Orientaliștilor. Vin 700 de suflete, din 40 de țări. Delegația noastră e condusă de același V.A. Urechia, dar Badea Cârțan merge acolo din proprie inițiativă. Când îl vede îmbrăcat astfel, senatorul și profesorul Angelo Gubernatis propune Congresului ca ciobanul nostru să depună coroana de lauri la Columna lui Traian.

 

Poate nu este cea mai clară imagine din lume, dar e reprezentativă: Badea Cârțan la Roma, la poaalele Columnei lui Traian

 

Nu stă o clipă: continuă să care cărți în Ardeal deși e surghinuit de fiecare dată. Pe 2 iulie 1904 îl găsim la Serbările de la Putna: se adună 400 de ani de la moartea marelui voievod Ștefan cel Mare. Folcloristul Simon Florea Marian i-a donat multe cărți, Badea Cârțan merge cu ele în Moldova. Când se întoarce, însă, acasă, lucrurile au luat-o razna: locul e răvășit de jandarmi, totul îi este confiscat. Urmează percheziții, iar în 15 decembrie 1905, conform procesului verbal, îi sunt confiscate 4.000 de volume. Deși pare greu de crezut, se pune că pe perioada vieții lui Badea Cârțan ori prietenilor acestuia i-au fost confiscate 70.000 de cărți... Nu scapă. E cercetat trei luni apoi, pe 25 martie 1906, Parchetul general din Tg. Mureș redactează actul de acuzare nr. 893. Recomandarea? Ani grei de închisoare! Numai că Franz Iosef decide ca toate procesele politice deschise în ultimul an să fie revocate. Asta nu înseamnă că din acel moment, până în 1908, toate cărțile deținute de Cârțan nu sunt arse. Pentru că are strânse legături cu înalți ierarhi ai bisericii ortodoxe din Ardeal, se interesează de soarta școlilor confesionale de aici și, atât cât poate, trimite volume.

În iarna anului 1910, fără să spună nimănui, adună ceasloave și vrea să treacă în Ardeal, să le ducă acolo. E surprins de o avalanșă de zăpadă. Om al muntelui, reușește să scape, dar stă trei zile îngropat în omăt. Face congestie pulmonară însă, în primăvara lui 1911, pare că și-a revenit. Pleacă spre Regat, în iulie. Ajunge la Poiana Țapului, unde găsește găzduire la palatul Annei Krețulescu-Lahovary, soția ministrului nostru de la Roma, o doamnă aleasă, apropiată de Regele Carol I și de Regina Elisabeta. Imediat este chemat un medic. Acesta realizează că boala s-a agravat și că zilele lui Badea Cârțan sunt numărate...

Scriitorul Mugur Gheorghe, cel care i-a priveghiat ultimele clipe din viață, îl privește drept în ochi și îi spune: ”Bade Gheorghe, ești un erou! Ai luptat toată viața ca nimeni altul, pentru țara și pentru poporul românesc. Urmașii nu te vor uita!”

E 7 august 1911, ora 10.00, când Badea Cârțan din Cârțișoara trece în eternitate. Are doar 62 de ani. N-apucă Unirea cea Mare, după care a tânjit toată viața.

E îmbrăcat într-un costum mocănesc, cu căciulă ciobănească. Trei preoți sunt acolo. Și doamna Lahovary, și trimiși ai Ligii Culturale Române. E dus la cimitirul din Sinaia. ”Aci doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său”...

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: