Anița, 20 de ani în Siberia: ”Mama, Tata și Dumnezeu”

Anița Nandriș-Cudla, țărancă româncă din Bucovina de Nord, a fost deportată, în iunie 1941, alături de cei trei copilași ai ei, de 11, 14 și, respectiv, 17 ani, în Siberia, doar pentru vina de a vorbi limba lui Eminescu. S-a ales cu tifos, a făcut închisoare când nu a îndeplinit norma de muncă, dar a rezistat două decenii doar pentru a-i proteja pe cei mici, visând la o reîntoarcere acasă. Prin 1967, s-a apucat de scris ”Amintiri din viața” mea. Aproape 400 de pagini ce narează cel mai crunt surghiun. În 1982, a predat documentul unuia dintre nepoți, doctorului Nandriș, care a promis, cu prețul vieții, că-l va duce în România și, atunci când se va putea, îl va publica. Lucrarea a apărut la ”Humanitasul” lui Gabriel Liiceanu, în 1991. Sigurele cuvinte scrise cu majusculă sunt cele din titlu.

80 de ani de la cruntele evenimente de atunci...

 

Anița, dimpreună cu doi dintre ai săi feciori, Vasile și Toader, în Siberia, în 1952

 

Tăcerea e gravă de-o tai cu drujba. Mâinile acelea muncite împing caietul gros, tras în piele, spre tânărul temător. ”Doar nu cumva ți-e frică, Gheorghe?”, întrebă femeia. Omului i se face rușine, pleacă privirea și prinde manuscrisul. Promite să-l treacă fraudulos granița, pe sub nasul KGB-ului, pe sub nasul Securității, și să-l păstreze până vremurile se vor fi schimbat. E 1982 și foile ce vor naște una dintre cele mai cutremurătoare cărți din istoria noastră, ”20 de ani în Siberia. Destin bucovinean”, ajung în mâinile doctorului Gheorghe Nandriș...

Anița, Anița Nandriș, venise pe lume în 1904, la Mahala, într-o familie înstărită de țărani români din Bucovina, pe atunci parte a Austro-Ungariei. Șapte frați. Ea, singura fată. În Primul Război Mondial, linia frontului dintre Imperiul Țarist și Puterile Centrale le-a trecut, de multe ori, prin ogradă. ”Într-o zi, eram cu Tata și cu Mama prin grădină. Ei prășiau și eu pliveam niște rânduri de pepeni. S-a apropiet amiazăzi, am mers în casă, am stat la masă. Tata zice, bine ar fi măcar o jumătate de cias de odihnă, căci afară era o căldură mare, dar Mama zice, lăsăm odihna, mergem și mai prășim, căci s-a încurcat buruianu. Și am eșit din casă. Nu am ajuns bine la locu unde prășiam li deodată să aude o împușcătură din canoană și să aude o vâjâietură cum vine plumbul și pică în fața casei. Trăsnește a doilea oară și explodiază, farmă fereștile, prin casă tătă sticle, bucăți de schije, plumbi înfipți în pareți. Cinci minute să mai fi stat noi să ne fi odihnit, ne facia pref pe toți. De aiestea cazuri erau adesea cât frontu era așa aproape”. Prima mare urgie mondială lovise și satul Mahala.

În 1917, muscalii, rușii, sunt în zonă. Trei soldați intră în gospodărie pentru a le lua cei patru cai. Tatăl și frații mai mari sunt la oaste, prin ogradă-i doar mama, cu cei mici. E bătută crunt de ruși, sub privirile celor patru țânci. Paralizează. Tot restul vieții e, așa cum avea să spună Anița, marcată profund de dimineața aceea, ”bolnavă iremediabil”.

Deși tatăl nu e de acord, pentru că vrea un băiat mai cu stare, Anița se ia cu Chirică Cudla, țăran din Mahala, cu care se iubește. Două pogoane de pământ de la ai lui, două de la ai ei, ridică o casă, dau naștere băieților, are grijă de mama care nu mai poate să meargă.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, vine nenorocirea. Al Doilea Război Mondial plecase la drum în septembrie 1939. Sferele de influență se împărțiseră deja. Era doar o chestiune de timp până ce România Dodoloață primea un ultimatum de la Uniunea Sovietică. Ce avea să vină în iunie 1940. Administrația noastră părăsea, în grabă, Basarabia și Bucovina. Inițial, familia Aniței Nandriș-Cudla avea să se decidă spre a pleca în Vechiul Regat. Apoi, pe drum, Chirică se sucea: cum adică să-și părăsească ograda, munca lui, toată agoniseala? 32.423 de români trecuți pe listă: 6.250 urmau să fie arestați, 26.173 – deportați în Siberia. ”Într-un sfert de oră să fiți gata!”, s-a auzit. La 7 iunie 1941, NKVD-ul ceruse autorităților din RSS Moldovenească, 1.315 vagoane de transport... De la copilași de un an, la bătrâni de 77...

 

”O mare groază și frică a fost noaptea acia”

Anița și cei trei băieți ai săi, de 11, 14 și 17 ani, erau săltați în creierii nopții. ”Când a început să scoată lumia din casă, să o încarce în mașini, s-a început un zgomt prin sat, de îți paria că e sfârșitul lumii, Glasuri de femie bocind, cum bocesc în urma mortului, copii răcnind, felurite glasuri, care la piept micuși, care mai mărișori. Vitele prin grajduri răgiau, parcă presimțiau că rămîn fărăr stăpân, câinii în legătoare urlau. O mare groază și frică a fost noaptea acia”.

Sunt înghesuiți într-un vagon de vite. Anita e separată de soț. Nu avea să-l mai vadă niciodată! E separată și de mamă! Nici pe ea...

…”Am ajuns la gară, la Sadagura. Acolo ni-a dat jos. Sta un șir mare cu vagoane, de cele de cărat vite, ple cu lume. A deschis un vagon de acelia, în care era destulă lume, și m-a ticsit și pe mine acolo cu copiii… Eu am început să strig, să răcnesc, să nu închidă, cî încă trebuie să vie și bărbatul meu. … Pe urmă, mi-au spus femeile care mai erau în vagon: nu răcni, nu plânge, degiaba, că și noi am avut bărbați și tot nu li-a dat voie să vie aici cu noi”…

 Apucă să-i scrie, pe o batistă, câteva vorbe femeii care, dacă n-ar fi fost bolnavă, ar fi fost urcată, și ea, cu destinația Cercul Polar... ”Unii au ajuns în Munții Uralului, dar, pentru că ai lui Chirică Cudla au fost considerați chiaburi, mai ales că omul fusese primar, li s-a pus ștampila cu Siberia”, avea să declare una dintre nepoatele Aniței, după 1990.

 

”Nu se va întoarce nimeni și niciodată! Aici vă vor putrezi oasele!”

Replica favorită a zbirilor din Arhipelagul Gulag

 

Acolo, în Siberia, Anița a trăit doar pentru a-și salva copilașii. Primea între 300 și 700 de grame de pâine pe zi și apă. Primele ierni au fost crunte. Și-a pierdut mulți dintre săteni. Lipsa legumelor, a fructelor, a provocat o epidemie de scorbut. Niște amărâți de prin zonă i-au spus că culeagă ”iagode”, un fruct autohton. A scăpat. S-a ales cu tifos. A trecut și peste el. Au băgat-o la muncă silnică. Pentru că avea grijă de cei mici, n-a putut face norma. A ajuns la închisoare, două luni. Alte femei din Mahala au ajutat-o, atunci, cu băiețeii...

Rândurile ce descriu viața din Arhipelagul Gulag sunt greu de reprodus. Frig, bătăi, condiții inumane. S-a obișnuit cu gerul. După cinci ani de stat acolo, a putut trimite prima scrisoare. Mama îi decedase, la București. ”Aciastă dragoste și iubire de familie ni-a dat putere în toate greutățile ți am putut rezista și ni-am salvat viața”.

În 1957 i s-a dat voie să facă o călătorie, din Siberia în locurile natale. A venit doar cu cel mic. Prin 1959-1960 a decis să se întoarcă cu toții. Băieții s-au luptat cu autoritățile, dar obtuzitatea acestora nu le-a dat casa înapoi. Vasile, unul dintre ei, a trebuit să se reîntoarcă în Rusia, unde devenise căpitan, pentru a-și putea susține, financiar, familia, în în cercarea de ridicare a unei noi gospodării. Abia după doi ani, fix pe 13 iunie 1961, la două decenii după surghiun, Anița a putut reintra în posesia casei pe care o săltase, în tinerețe, alături de soțul ei. Dar Chirică nu mai era... ”A trăit doar cu nădejdea că se va putea întoarce, cândva, la ale sale”, mai spune nepoata, Maria Cudla Covalciuc.

 

Cum a fost salvat manuscrisul

În 1982, Anița l-a chemat la ea pe Gheorghe, nepotul. Omul era un medic respectat în țară, Directorul Spitalului Județean Sibiu. I-a predat documentul, 360 de pagini de scris cursiv, cu toate mărturiile, ce avea să stea pitulat până în 1990. Un manuscris de aur, care dezvăluia grafia unei femei fără prea multă carte, dar cu un deosebit talent de povestitoare.  ”Humanitas” tipărea, în 1991, ”20 de ani în Siberia. Destin Bucovinean”, lucrare distinsă cu Premiul ”Lucian Blaga” al Academiei Române, tradusă în multe limbi de circulație internațională. Florea, tatăl lui Gheorge, ascunsese, și el, alte pagini: listele cu cei peste 600 de deportați din Mahala nu fuseseră pierdute, ci ascunse în stupii de albine!

 

O carte-monument!

 

Anița Nandriș-Cudla s-a stins pe 30 august 1986, la 82 de ani. Cartea sa a devenit... teatru radiofonic, a urcat pe scena ”Naționalului” din București. Singurele cuvinte scrise cu litere mari în acel caiet ascuns în piele erau ”Mama, Tata și Dumnezeu”. ”Cartea este o revelație și s-ar cere primită ca atare. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam a trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul dintre cele mai cumplite destine”, scria regretata Monica Lovinescu.

Doctroul cardiolog Gheorghe Nandriș, personalitate marcantă a medicinei noastre, s-a stins în 2020.

Conform datelor oficiale, în primele două valuri de deportări au ajuns în Siberia 11.293 de familii, adică peste 35.000 de oameni, dar mulți spun că aceste date nu indică exact proporția dramelor.

Numărul celor strămutați în al treilea val, 31 martie – 1 aprilie 1951, nu a fost cunoscut niciodată.

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: