”Amor fatal”. ”Filmul” primului film românesc din istorie

Sunt 111 ani de la premiera din septembrie... 1911. ”Grig” Brezeanu vorbește cu Lucia Sturdze și cu viitorul ei soț, Tony Bulandra, și trag, cu ajutorul celor de la ”Pathe”, întâia noastră peliculă, prin grădinile bucureștene

 

Afișul de la cinematograful ”Apollo” din București, ce anunța un ”Program escepțional”: filmul ”Amor Fatal”

 

Tânărul are 20 de ani. E tras după moda vremii, pălărie mare, căzută pe o parte. Vara lui 1911. Se intitulează Grigore Brezeanu, dar prietenii îl alintă ”Grig”. Este fiul marelui artist Ion Iancu Brezeanu, poreclit ”Iancu Decalitru”, pentru că la băutură nu se încurca cu jumătăți de măsură, unul dintre marii noștri actori, favoritul lui I.L. Caragiale. Ist june, ajunsese, cu un an în urmă, la Paris. După retragerea fraților Lumière, cei de la Pathé Frères ori cei de la Gaumont Film Company se duelau, deja, pe piața peliculelor. Lângă Sena, ”Grig” fusese atins de microbul cinematografului. Văzuse câteva dintre realizările lui Alice Guy-Blanché, una dintre pionierele acestei arte, se gândea, deja, cum să realizeze o astfel de minunăție și în Regat.

La București se juca, deja, pe scena ”Naționalului”, ”Un amor fatal”, piesă a lui Marc Fournier, autor și director al Teatrului ”Porte Saint-Martin” din 1851 până în 1868. Pentru că avea mare succes, începuse ”să se dea”, după expresia vremii, prin diferite grădini de vară, cu încasări frumușele. ”Grig” pornește într-un tur de forță: vorbește cu Lucia Sturdza, cu Tony Bulandra, cu Nicolae Neamțu-Otonel, cu Aurică Barbelian. Merge la cei de la casa ”Pathé”, se apropie de operatorul Victor De Bon.

Să-i luăm pe rând.

Lucia Sturdza e viitoarea doamnă Bulandra. Venită de la Iași, debut pe scena ”Naționalului” pe 1 octombrie 1898 cu piesa într-un singur act ”Primul bal”, a dramaturgului francez Edouard Pailleron. Familia, bogată, cu bunicul Vasile, din marea familie Sturdza, membru al căimăcăniei de trei din Moldova, nu dorise a auzi de o astfel de tâmpenie, cum era considerat, pe atunci, teatrul. ”Îți interzic să porți pe scenă numele tatălui tău”, îi scrisese, cu câteva ore înainte de a urca pe scenă, Ecaterina, bunica paternă.

Doamna Lucia Sturdza-Bulandra, una dintre cele mai mari actrițe

Tony Bulandra e sosit de la Târgoviște, societar al Teatrului Național, ”copilul” marelui Constantin Nottara, 30 de ani. Un actor special, care controla la perfecțiune toate mecanismele ce-l făceau să strălucească pe scenă. Vastă cultură generală, dobândită mai întâi la Conservator, șlefuită la Paris: mergea la expozițiile de pictură și sculptură, urmărea jocul ariștilor străini, avea o condițiune fizică de invidiat, făcând mult sport.

Nicu Neamțu-Otonel e la două decenii și jumătate de viață, va rămâne pe scenă vreme îndelungată. Aurelian Barbelian, un june-prim. ”Grig” se bagă și el în piesă. E actor, scenarist, regizor. Victor De Bon apare creditat uneori ca simplu operator, alteori ca regizor.

 

”O dramă sentimentală”, ”o dramă de mare spectacol”

Se filmează în București, în grădinile de vară (La Mitică Georgescu ori Băneasa), în... vara lui 1911. Se merge pe strada Carol, la numărul 6, unde e sediul ”Pathé”, și unde De Bon developează totul. Premiera e programată pentru 18 septembrie. Afișele din urbea lui Bucur vorbesc despre o ”dramă sentimentală”, o ”dramă de mare spectacol”. Se merge la ”Hotelul Francez”, ridicat pe la 1881, pe Calea Victoriei, o construcție impozantă, cochetă, cu berăria ”Vârful cu Dor” la parter. Apoi, cinci zile, la cinema ”Apollo”. Ce zice presa vremii? ”Unii dintre cei mai buni actori ai noștri au jucat pentru cinematograf și într-un film în care ei figurează și se reprezintă. Au întotdeauna succes când apar pe scenă – dar nu tot așa se întâmplă și când e vorba de performanța lor cinematografică. Actorii fac, în jocul lor, diferite mișcări în raport cu aparatul de filmat, așa că sunt fie prea mari, fie prea mici”... (”L’Independence Roumaine”, 7/20 octombrie 1911). Lumea nu e pregătită, încă, pentru trecerea de la scenă la marele ecran, dar ”Amor Fatal”, devine primul film românesc din istorie și asta e tot ceea ce contează. Din păcate, din el nu s-a păstrat nimic. Nici din ”Înșir-te mărgărite”, nici din ”Războiul 1877-1878, Româno-Turc”, primele noastre producții.

Ce a urmat?

Lucia Sturdza și Tony se căsătoreau în primăvara anului următor. Aveau să viețuiască dimpreună 31 de ani, până la plecarea soțului. Fondau, în 1914, o companie de teatru particulară. Doamna teatrului românesc joacă în foarte puține filme. Profesoară la Conservator, angajată a Teatrului Municipal din București, îndrumă generații întregi de artiști, ”nășind” nume grele: Nae Roman, Dina Cocea, Radu Beligan, George Calboreanu, Nicolae Băltățeanu, Victor Rebengiuc. Se stinge la 88 de ani, în Republica Populară Română.

”Acasă, Tony nu-și învăța rolurile cu voce tare”, își amintea soția sa. ”Noi discutam conținutul textelor, analizam caracterele diferitelor personaje ale piesei, mai întâi pe fiecare în parte, apoi în independența lor. Nu-l auzeam pe Tony rostind replicile decât atunci când mă ruga să-l ascult, pentru a-și da seama dacă le-a memorizat perfect”. Marele actor stinge la 62 de ani, într-un București aflat în război.

 

”Îi sunt dator, când frunzele încep să se ivească, să las o foaie să-I cadă pe mormânt. Îi sunt dator pentru că l-am ascultat pe  vremuri corect și sobru în personajul jucat, pentru că l-am văzut trăindu-se pe scenă cu încredințare. Îi sunt dator pentru că știa să umble, să salute și să râdă cu măsură, elegant și distant. Nu mi s-a părut niciodată actor pe scenă: era personajul adevărat, întreg în sine însuși, era concentrat până la metal”.

Tudor Arghezi despre Tony Bulandra, în ”Bilete de papagal”

 

”Grig” Brezeanu e efervescent, un regizor ”avant la lettre”, prima personalitate cu adevărat proeminentă a peliculei românești. După ”Amor Fatal” continuă cu ”Însir’te mărgărite” (tot 1911), alături de Aristide Demetriade, șase secvențe cinematografice menite să întregească acțiunea scenică a poemului dramatic omonim de Victor Eftimiu. Regizează și capodopera ”Independența României” (1912). Caută ”sponsori” (aduce pe Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului Liric din Capitală, ”om cu stare, senator și mare iubitor al artelor”), angajează un operator francez (Franck Daniau), improvizează studiouri, cere sprijin la Ministerul de Război, de unde primește figurația. Este distins, în același an, cu medalia ”Bene merenti”, clasa a II-a. Din păcate, se îmbolnăvește în tipul Primului Război Mondial. Organismul său firav nu rezistă prea mult. Se stinge în 1919, la doar 28 de ani.

 

”Sărmanul Grigoraș Brezeanu. Câte idealuri nu s-au stins în trupu-i hodorogit... De câte ori, până noaptea târziu, nu clădeam castele în Spania... <<Vom duce în Europa lumea românească cu filmele noastre!>>. Așa spuneai, Grigoraș Brezeanu! Și te-a apucat de braț moartea și te-a dus în lumea în care filmul nu mai luminează niciodată. A rămas văduvă ideea!”

Prietenul lui ”Grig” Brezeanu, Emil Isac

 

Nicolae Neamțu Otonel a avut o carieră întinsă pe... decenii. Debutant în 1911, în 1973 îl găseam în ”Departe de Tipperay”, după ce trecuse prin ”Răscoala” sau ”Frații”. Artist emerit, se stingea la 96 de ani, în 1982!

Victor De Bon a continuat să filmeze și să regizeze. Documentare și artistice.

Din ”Amor Fatal” s-au păstrat doar... afișele ce anunțau premiera din 1911. Sunt 111 ani de atunci.

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: