”Aici zace Păstorel, / Om ales și spirit fin, Dacă treceți pe la el, / Nu-l treziți, că cere vin!”

Păstorel Teodoreanu a fost TOT. Erou pe frontul Primului Război Mondial, avocat, autor de piese de teatru. Epigramist cu ștaif, oenolog fin precum dopul de la o sticlă de vin franțuzesc bun. Recita din Verlaine la perfecțiune, după a 10-a halbă de bere, la ”Capșa” ori la “Gambrinus”.

 

Păstorel Teodoreanu a fost TOT. Erou pe frontul Primului Război Mondial, avocat, autor de piese de teatru. Epigramist cu ștaif, oenolog fin precum dopul de la o sticlă de vin franțuzesc bun. Recita din Verlaine la perfecțiune, după a 10-a halbă de bere, la ”Capșa” ori la “Gambrinus”. A scăpat, la cutremurul din ’40, din tragedia de la Blocul “Carlton”, unde au pierit 200 de oameni, doar pentru că șprițul s-a prelungit. S-a distrat pe seama marelui Nicoale Iorga. A tras în comuniști cu armele sale, stiloul și foaia dictando. L-au săltat cu “Lotul Noica” a luat peste picior cerberii și după zăbrele bolșevice. A glumit până în ultima secundă, de pe patul de spital. Ultimul catren și l-a dăltuit pe piatra de mormânt

”Nu contrazice voia sorții / Și nu sfida stihiile / Așa fu scris: cei morți, cu morții / Iară cei vii cu...viile!”

Când ăst mic dete buzna pe istă lume, pe final de iulie 1894Thalia, muza comediei, era de serviciu pe Neonatologia Olimpului. Îl atinse pe boțul de humă însuflețită cu a sa baghetă magică, dăruindu-i vers dulce, fină ironie, presărată pe deasupra cu olecuță de sarcasm. Și zâmbet, mult zâmbet.

Familia-i era cetită. Oswald Teodoreanu, tatăl, e avocat cu renume în Târgul Ieșilor. Muma-i Sofia, fiica compozitorului Gavriil Musicescu, profesoară la Conservator. Ionel, autorul faimoasei ”La Medeleni”, îi va fi frate mai mic, dimpreună cu Laurențiu, ”Puiu”, cum era alintat, decedat în tranșeele Primului Război Mondial. Termină Liceul Național, apoi ”Internatul”, unde, printre alți dascăli, se bucură de învățămintele pe care i le dă Calistrat Hogaș, călătorul pe drumurile de munte. Absolvă Școala de Artilerie din București, este mobilizat pe frontul întâii mari conflagrații universale, luptă-n Transilvania, luptă-n Moldova, e grav rănit. Are drag de Drept, 1920 îl găsește magistrat pe la Turnu Severin. E chemat într-un proces să apare un client acuzat că a sedus o domință căsătorită. Tatăl acesteia, ofițer respectabil al Armatei române, apare în sala de judecată tras la uniformă militară, cu fireturi, cu tot dichisul. O tornadă de decorațiuni îi atârnă pe piept. Când îi vine rândul la pledoarie, avocatul Teodoreanu cere voie a face o probă...practică. Îi cere omului de arme să scoată sabia din teacă. O apucă, o ține în mână și îi spune ofițerului să o bage înapoi. Cum însă el o mișcă în stânga și în dreapta, colonelul renunță. Concluzia? ”Vedeți, onorată instană? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!” E ultima lui apariție la bară...

Tatăl îl alintă ”Păstorel”, un apelativ al intimilor din vremea adolescenței. Îi place cum sună. Pe la 1930, când este cooptat în conducerea Teatrului Național din Iași, realizează un spectacol de revistă, în colaborare cu V. Maximilian, în sala cinematografului ”Trianon”. Trece pe afiș: ”Iași – cocteil / Cu Max în el / Preparat de Păstorel”. Gata! De acum încolo așa va fi cunoscut: Păstorel Teodoreanu.

                              

Autograful lui Păstorel de pe volumul ”Tămâie și otravă” (publicat în 1934). Aici, cu dedicație pentru Sava Dimitrov (1942)

 

Versurile se aștern pe cutii, pe șervețele, pe cărți de vizită...

Se apucă vârtos de epigrame, de catrene de aur. Le scrie pe unde apucă: pe spatele cutiei de țigarete, pe șervețelul de la crâșmă, pe o țandără de hârtie luată de la un picol, pe lista de bucate, pe o carte de vizită dăruită, cu o zi înainte, de un amic al unui amic...Este expert oenologic așa că e obligat să...deguste. Stabilește, pentru fiecare fel de mâncare, vinul ce trebuie alăturat.

Se mută din Capitala Moldovei la București. La început, e speriat de viteza vieții din Orașul lui Bucur. ”Oamenii parcă alergau în jurul meu”, avea să-și amintească. Prinde a iubi, însă, preagrăbita urbe.

Se îmbracă extrem de elegant, se dă cu odicolon, poartă cu el, non-stop, oratoria de calitate. E boem, doarme în paturi fine de hotel, când intră în restaurante mușterii își dau coate, iar patronii de local tremură. ”Pssst, s-a ițit Păstorel!”

Scoate, în 1928, ”Hronicul măscăriciului Vălătuc”, primul său volum, un tablou de moravuri prins într-o ramă umoristică, populat de o serie de personaje ”colorate”, caracterizate prin intermediul farsei. Paul Zarifopol vine cu un sac de aprecieri. Marele George Călinescu îi compară opera cu faimoasa ”Gargantua și Pantagruel”, capodopera lui Rabelais. Îi apar epigramele: ”Strofe cu pelin de mai / Pentru Iorga Nicolai” și ”Vin și apă”, plus ”Mici satisfacții”, ”Un porc de câne” și ”Bercu Leibovici”.

Se apucă să tragă în cea mai luminată minte a poporului român, Nicolae Iorga, pe care o acuză că s-a ”mânjit” de politică:

”Fraza asta nefirească

Pentru public e un bine

Fiindcă, până s-o termine,

Poate sala s-o golească”.

Nu se oprește, însă, aici:

”Cazul nu-i așa sinistru

Căci părosul demiurg

Doar pe scenă-i prim-ministru,

La consiliu-i dramaturg”.

Tatăl său face parte din rândurile Partidului Naționalist – Democrat, fondat de...Nicolae Iorga. În încercarea de a spăla ”rușinea” provocată de versurile fiului, Teodoreanu Senior cumpără întreg tirajul volumului. În van, genialul istoric află! Fumegă de nervi. Are o listă, cu scriitori care trebuie premiați. De nervi, vede doi de ”Teodoreanu”, taie unul dintre ei. Nu nimerește, așa că premiul pleacă spre Păstorel, făcând deliciul tuturor. ”Se știe că Profesorul are o memorie uluitoare, dar, iartă, uneori aceasta îi joacă feste”, scriu ziarele. Scriitorul nu-l slăbește, însă, nici acum”

”La Sorbona, când se pune,

Franțuzește să vorbească,

Tot franțuzu-n sine-și spune:

Dulce-i limba românească!”

E premiat de către Academia Română, e aplaudat de Societatea Scriitorilor. Nu iartă pe nimeni! Așa îl caracterizează pe Mihail Sadoveanu:

”De ți-ai face testamentul,

Tu să nu-mi lași mii de franci!

Nașule, să-mi lași obrazul,

Ca să-mi fac din el bocanci!”

Începe să dea ora exactă în gastronomie. Publică un fel de abecedar, cu mâncăruri pregătite de Paști, de Crăciun, de Anul Nou, dar și în fiecare zi a săptămânii. Scrie despre cum se fierbe purcelul de lapte, despre cum se face fazanul, cum se trag racii în bere, cum se gătește miel haiducit. Totul se găsește în strânsă legătură cu licoarea magică. ”Vinurile și mâncărurile sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale și spontane simpatiim, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei, pentru a ști că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân”, spune.

Identifică - uneori cu o precizie de ceasornic elvețian – nu numai soiul de vin, podgoria de proveniență și anul fabricației, ci vine și cu amănunte incredibile: orientarea geografică a locului pe care se găsea via respectivă, cât de pur era acesta, regimul pluvionar al anului respectiv...Scrie un ”Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora”, care, din păcate, rămânând numai în manuscris, este considerat, astăzi, pierdut. Recunoaște cinstit:

”Unul bea că-i băutor,

Altul bea că-i bestie,

Numai eu, că am umor,

Beau așa, de chestie.”

Sfaturile sale sunt pline de haz:

  • Amorul este o ocupație recomandată între două mese bune.
  • Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun.
  • Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap!
  • O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la ”Moara Văduvă”.
  • Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic.
  • După ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină coajă de pâine și apoi treci la vin!
  • Mi s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă, amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar. Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce pot să fac?

 

Cum a scăpat la cutremurul din ’40, când din blocul său au pierit peste 200 de oameni!

E sâmbătă spre duminică, ora 03.39, 10 noiembrie 1940, când România se cutremură. 7,4 grade pe Scara Richter. Orașul Panciu este distrus în proporție de 99 la sută! Bucureștiul nu este pregătit, mai ales că o mișcare telurică de o asemenea intensitate nu a mai avut loc în Vrancea de pe la 1838. Blocul ”Carlton”, 47 de metri, 14 etaje, 96 de apartamente, cu magazine și chiar un cinematograf la parter, ridicat cu doar patru ani înainte, se prăbușește! Sunt peste 200 de morți, dar numărul exact nu va fi cunoscut niciodată. Un singur om, un paznic, scapă! Ba, nu! Doi! Pentru că cel de-al Doilea Război Mondial bate la ușă, edificiile înalte sunt dotate cu instalații antiaeriene ce trebuie păzite non-stop. Eroul nostru doarme la ultimul etaj, cu o pelerină pe el. Legenda spune că aceasta se deschide, la cădere, ca o parașută, și-l salvează pe bietul om, care albește în câteva secunde. Cel de-al doilea suflet nepierit este...Păstorel Teodoreanu! În mod normal, la acea oră s-ar fi aflat în pat, victimă sigură. Numai că scriitorul prinsese ora fatidică într-o cârciumă, la subsol. N-a simțit nimic, cu șprițache prelungit. Dis de dimineață, la orele 5, când a ajuns în fața fostului său bloc, a realizat proporțiile dezastrului și și-a dat seama ce noroc a avut. De nicăieri a făcut rost de o sticlă se vin, pentru a sărbători faptul că a rămas printre muritori...

Până la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, continuă să...servească și să scrie despre bucate și vinuri alese. Lega 10 beri la ”Capșa”, cobora spre ”Gambrinus”, aici sacrifica altele, apoi se retrăgea într-un local unde starostele locului dădea, imediat, cep la un butoi de vin. Regele Carol al II-lea, auzind că Păstorel viețuiește mai mult prin hoteluri, pribeag, îi oferă la catul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde era sediul ”Fundației Regale pentru Literatură și Artă”, două odăi și o baie.

 

Pompierii caută supraviețuitori la Blocul ”Carlton” din București, după cutremurul din 1940.

(Credit foto: Alex Gâlmeanu / Muzeul de fotografie)

Unii spun că la beție făcea urât. Fals! ”Nu l-am văzut, niciodată, într-o asemenea ipostază”, nota, în ale sale ”Amintiri”, Șerban Cioculescu. Păstorel era imens, inegalabil! Într-o seară, după ce-și comandase un țap de bere, la masă se aduce vorba despre Verlaine. Pe loc i se dezleagă limba, îi pleacă la drum memoria versurilor. Nu ridică vocea, nu vrea să braveze, dar recită 500 de bucăți, fără șovăială, într-o franceză impecabilă. Vladimir Streinu confirmă că la final ajunsese la a 10-a bere, dar limba nu i se împleticea!

Începe să acuze tot felul de dureri. E trimis, la tratament, la Karlsbad. Suspect de ciroză. Dar gândul îi este tot numai la vin. Continuă să scrie parodii, epigrame, catrene. Le pune pe cărțile poștale și le trimite prietenilor din România.

”Bând această băutură infamă

Mi-aduc aminte singurul refern

Ficatul mi l-am dăruit vinurilor

Inima, doamnelor”.

Dar vremurile se schimbă. El, Păstorel, nu. Comuniștii vin la putere, lui nu-i pasă. Se defilează de 1 mai, de 23 august, scriitorul e tot la șuete, prin restaurante. E incredibil ce continuă să scrie:

”Pe drumeagul din cătun

Veneau ieri un rus și-un tun;

Tunul rus

Și rusul tun!”

Sau:

”Armistițiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completăm noi doza,

L-am trimis pe Petru Groza!”

Amicii îl sfătuiesc s-o lase mai moale. Nici nu vrea să audă. Contra bolșevicilor, luptă cu două arme letale: vinul și stiloul. Atacă demnitarii Republicii Populare Române:

”Cine-i mare, dă din mână și-are 4 la română?

Cine-i la academie și-are 4 la chimie?

Cine-n țară este tare și-are 4 la purtare?

Toate trei de le ghicești, 20 de ani primești!”

Versurile acestea nu pică bine în publicațiile plăsmuite în focul crezului comunist:

”Caligula imperator

A făcut din cal senator!

Domnul Groza, mai sinistru,

A făcut din bou – ministru!”

Gata! Comuniștii nu mai rabdă! În 1960 i se confiscă manuscrisele și o mare parte din bibliotecă. I se construiește un dosar ca la carte. E acuzat că a făcut bășcălie pe seama schimbării numelui bulevardului ”Bonaparte” în ”Ilie Pintilie”, e acuzat că a scris: ”Să nu ne mai pese de păstor și nici / De stăpân și bice: suntem bolșevici!”. I se găsește poezia “10 membri de partid”, pritocită pe la 1955 – 1956. E fabuloasă:

”10 mdp. au visat o viață nouă, unul a vorbit în somn = 9.

9 mdp. au dorit să facă sport, unul a lovit un rus = 8

8 mdp. au trecut la fapte, unul a trecut cam brusc = 7

7 mdp. aveau 4 clase, 1 avut mai mult = 6

6 mdp. au strigat lozinci, 1 n-a strigat prea bine = 5

5 mdp. s-au dus la teatru, 1 n-a aplaudat = 4

4 mdp. au avut idei, 1 n-a avut-o bună = 3

3 mdp. au visat război, 1 către răsărit = 2

2 mdp. s-au jucat cu tunul, unul a tras în ruși = 1

Un mdp. foarte lămurit

A plecat prin ONT și n-a mai venit”...

 

Inspirată din ”10 negri mititei”, capodopera ”10 membri de partid” circula, pe vremea comuniștilor, sub forma unei foi A4, dactilografiată, pe ascuns, la mașina de scris...

 

Dacă există neînțelegeri, ”mdp.” desemnează un membru de partid (logic, comunist, altul nu prea exista pe atunci) iar O.N.T. este ”Oficiul Național de Turism”, fondat în 1936, după o idee de Emil Racoviță, dar preluat de noua structură, după 1945.

Prin sentința Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu este condamnat la șase ani de închisoare corecțională și trei de interdicție a drepturilor civile, pentru ”uneltire contra ordinei sociale”. Este închis, în 1961, în celebrul lor de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica, Dinu Pillat, Simina Mezincescu ori Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, filosoful Mihai Ralea, un apropiat al regimului, cere audiență la Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta acceptă să discute despre grațiere, dar, la vederea, catrenelor, închide dosarul și zice, sec: ”Să mai stea!”

”Două lucruri mai alină

Al meu chin și a mea boală:

Damingeana când e plină

Și femeia când e goală!”

Este ”rugat” să devină colaborator al Securității, să-și toarne colegii pentru a avea o soartă mai bună. Evită un răspuns direct dar unele documente precizează că ar fi informat despre ”lipsa de loialitate a Mariei Tănase”.

 

”Îmi dați 20 de ani? Porcul de doctor mai îmi mai dă doar șase luni!”

Face spectacol și la înfățișările de la procese. I se adresează cerberului care-l păzește: ”Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavostră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”, zice, în timp ce gardianul urlă: ”Ei, fir-ar a dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!”

Este eliberat, dar e grav bolnav. Cancer pulmonar. Nu e doborât nici de vin, nici de femei. ”Mi-a plăcut să scriu epigrame. Uite, așa cum o domnișoară de pension face, zilnic, exerciții la pian ori cum găina se ouă”, zicea în ultimele clipe ale vieții. Anchetatorii continuă să-i dea târcoale. Unul, mai scrufulos, se ia de bunic, îl amenință că dacă nu renunță la ”imperialisme” poate ajunge la pușcărie pentru încă 20 de ani. Surâde când vine cu răspunsul: ”Sunteți generos! Porcul ăla de doctor îmi dă doar șase luni!” Trece, din ce în ce mai des pe la spital. E la Pneumoftiziologie, actualul “Marius Nasta”, când zice să le lase și celor de acolo ocolo o superbitate:

”Culmea ironiilor

Și râsul copiilor

Să pun punct bețiilor

Pe Șoseaua Viilor!”

 

Corespondență dintre Ion Pillat și Păstorel, din 1920

 

Se stinge pe 17 martie 1964. E prevăzut la ”Bellu”, dar pentru că nu are loc de veci, ajunge în cavoul familiei Delevrancea, cu care era cimotie. Are, totuși, timp pentru a-și compune faimosul epitaf:

”Aici zace Păstorel,

Om ales și spirit fin,

Dacă treceți pe la el,

Nu-l treziți, că cere vin!”

 

Sursa: ziarulmetropolis.ro

 

Cel mai nou articol

Sorry, there are errors on the page: